STAREA PRESEI: Exista si delictul de opinie anti-Corleone. Decebal Radulescu, demis de la GSP.TV

Azi avem doua evenimente majore in presa. Primul este acesta. Al doilea este demiterea abuziva a lui Decebal Radulescu (foto stanga-sus) de la GSP.TV. Motivatia: delict de opinie.

Decebal Radulescu este un cunoscut si foarte vizibil critic al lui Mitica Dragomir, mafiotul care raspunde-n timpul liber la porecla Corleone, asa cum i se si potriveste, pentru ca exact aceasta si este: un mafiot in fotbalul romanesc.

Decebal Radulescu era invitat permanent al emisiunii "Contraatac". Pentru că apreciază "că s-a închis cercul", Costin Ştucan (foto dreapta-jos), realizatorul emisiunii, a demisionat si el. Acum, normal ar fi, pentru ca aceasta emisiune se identifica de altfel cu cei doi, ca aceasta sa fie inlocuita de o alta emisiune de profil, pentru ca altfel ar fi foarte penibil ca ea sa continue cu alti jurnalisti, oricat de buni ar fi acestia.

Ciudat este ca ghionturile intra-trust se vad cu ochiul liber. Despre demiterea lui Decebal si reactia lui Stucan scrie chiar site-ul GSP. Ceea ce spune multe, foarte multe. Din punctul meu de vedere, importanta este morala celor doua evenimente petrecute. In ambele cazuri, este vorba despre jurnalisti foarte buni, care sunt calcati in picioare de tancul cu senile grele al cenzurii.

Unul, Victor Roncea, este un sustinator binecunoscut al lui Traian Basescu. Inadmisibil pentru managementul publicatiei lui Sorin Ovidiu Vantu! Altul, iar aici incepe absurdul, pentru ca este un cunoscut critic al lui Mitica Dragomir. Deci: in Romania s-au format gasti mafiote, la diferite nivele si cu diferite anverguri.

Daca nu respecti regulile jocului (iar un adevarat jurnalist nu are voie sa respecte astfel de reguli, pentru ca se transforma intr-un politruc in presa), esti concediat. Ce conteaza ca esti competent, ca esti persoana publica, nu are nici o importanta. Vine tancul cu senile al gastii acesteia si te striveste. Gasca ti-a dat microfonul, tot ea ti-l ia. Azi esti, maine nu mai insemni nimic.

Culmea ironiei este ca o alta publicatie din alta gasca, la fel de odioasa, "Adevarul", arata clar cum si de ce a fost concediat azi Decebal Radulescu. Ceea ce demonstreaza un fapt simplu: gastile acestea care hartanesc Romania inca nu se coordoneaza destul de bine, in activitatea lor toxica. Inca mai avem timp sa scapam de ele. Dar oare o vom face?

FOTBAL - NATIONALA Nevoia de Mircea Lucescu (reloaded)

Nu stiu ce a discutat Ionut Lupescu in aceasta seara, dupa meciul lui Shakhtior cu Olympique Marseille de pe Stade Velodrome si nici nu ma intereseaza prea mult, pentru ca Lupescu jr. este pentru mine, ca om, o mare dezamagire si cred ca Il Luce il zdrobeste cu personalitatea sa extrem de puternica.

Discutia dintre cei doi mi se pare ca aceea dintre un tanar aspirant la credinta budista, versiunea tibetana si Dhalai Lama, la Dharamsala-n pridvor. Oricum, readuc in prim-plan analiza mea de pe 12 septembrie 2008, in care explicam lucruri care inca mai sunt mestecate si acum de presa sportiva, iar uneori chiar sunt spuse.

O fac pentru ca analiza mea, asa cum se va putea constata, este azi mai actuala decat oricand: avem mare nevoie de Mircea Lucescu si, asa cum am vazut in orele trecute, se pare ca Mircea Sandu presedinte FRF este principalul obstacol in calea acestui deziderat, asa cum a fost intotdeauna.

Mircea Lucescu este cea mai buna solutie, in acest moment, pentru echipa nationala de fotbal a Romaniei si vom explica, in cele ce urmeaza, de ce noi credem ca lucrurile stau astfel.

In lume exista cateva tipuri de antrenori mari. Unul este genul de antrenor care ia o echipa de necunoscuti, pe care ii vede cu un ochi tipic descoperitorilor de talente.

Apoi lucreaza foarte mult timp cu ei si face din ei o echipa. Acesta este un gen de antrenor despre care voi detalia mai putin, pentru ca exemple foarte apropiate timpurilor actuale sunt destul de putine.

Echipele de fotbal, fie ele nationale sau de club, nu mai au timp sa astepte o formare indelunga a unei echipe si astfel de formatori nu mai apar aproape deloc, pur si simplu pentru ca nu au timp la dispozitie pus de diriguitorii echipelor de fotbal.

Un astfel de antrenor a fost uriasul Helmut Schon. A preluat Nationala Germaniei Federale in anul 1964, urmandu-i la carma acestei echipe lui Sepp Herberger, alt mare antrenor.

Echipa Germaniei de Vest nu a obtinut imediat rezultate, ci in timp. In 1966 a participat la turneul final al Cupei Mondiale. In anul 1970, la urmatoarea Cupa Mondiala, din Mexic, s-a clasat pe pozitia a treia. A crescut valoric lent si sigur. In anul 1972 a devenit campioana Europei, iar in anul 1974 a castigat Cupa Mondiala.

Exemplul romanesc cel mai notoriu este Stefan Covaci, care a pus la punct nu numai o mare echipa, Ajax Amsterdam, dar influenta sa a fost atat de mare, ca sistemul de joc Covaci se vede si acum la clubul olandez si este invatat in continuare aici inca de la echipele de juniori III.

Putem continua si cu alte exemple, dar nu acesta este scopul nostru. O alta categorie de mari antrenori sunt facatorii de echipe. Sa dam un exemplu foarte apropiat si drag noua. Un astfel de facator de echipe este Florin Halagian. Prin 1984, Steaua Bucuresti a facut un cantonament-trial de vara, la care Hala a vazut jucand peste 120 de jucatori din intreaga tara, dintre care a ales un lot.

Din acest lot a facut o echipa, pe care apoi a preluat-o Emerich Jenei si a dus-o pana la castigarea Cupei Campionilor Europeni, in 1986. Un alt astfel de facator de echipe este si Mircea Lucescu, care a format o echipa de club, Corvinul Hunedoara, apoi o alta, Dinamo Bucuresti, venind cu o parte dintre elevii sai de la Corvinul, apoi Nationala din 1986, care a fost matricea Nationalei din 1990 si 1994.

O a treia categorie de antrenori mari sunt capacitorii, adica acei antrenori care iau o echipa bine pusa pe teren si o duc la marea performanta. Un astfel de capacitor a fost Jenei, din motive pe care le-am explicat mai sus. Un altul a fost Puiu Iordanescu, care a luat o echipa facuta de Lucescu si apoi formata si reformata, succesiv, de catre Cornel Dinu si Mircea Radulescu, ducand-o la succesele din 1994 si, partial, 1996 si 2000.

Intre timp, singurul dintre acesti antrenori care a continuat sa antreneze la nivel de varf al performantei a fost Mircea Lucescu. Acest antrenor extraordinar are abilitatea de a intelege care sunt exact punctele forte si cele slabe ale jucatorilor pe care ii are si de a crea pe teren o imbinare intre acestia, un mecanism din care rezulta o echipa de varf. Asa a facut la Galata, din multi jucatori imprumutati sau aflati la final de cariera.

Defapt, cam asa a procedat peste tot. Mircea Lucescu, din punctul meu de vedere, este cel mai complex antrenor roman, cel mai aproape de antrenorul total dintre toti antrenorii romani, in logica celor pe care le-am expus anterior. Este deopotriva si un formator, si un facator, si un capacitor.

In acest moment, Nationala Romaniei este pe targa, asa cum am prevestit ca se vor petrece lucrurile inca de cand a venit Piturca. Avem impresia ca jucatorii nu au valoare, a aparut teoria toxica a rezervorului de talente mic, jucatorii sunt debusolati si, dincolo de faptul ca nu stau deloc bine cu caracterul, oricum sunt inclinati sa se concentreze preponderent la echipele de club care ii platesc.

Aici intervine nevoia de a avea un antrenor care sa-i ia pe acesti jucatori si sa-i faca sa joace impreuna. Mai ales ca Lucescu sr. este un excelent pedagog, un tip care se impune si este respectat. Tin minte ca, pe vremea cand antrena Besiktas Istanbul, avea un conducator de joc, Sergen Yalçın, pe care Galatasaray il imprumutase, in sezonul 2000-2001, la Trabzonspor.

Motivul? Numai la fotbal nu-i statea capul inainte de meci, atunci cand in ziua urmatoare erau curse de cai, la care paria cu patima. Mircea Lucescu l-a readus pe acest fotbalist extraordinar de talentat la Besiktas si l-a capacitat. Cum? Absolut fascinant: inainte de meciuri statea jumatate de ora cu Sergen Yalçın si completa fisele de pariuri impreuna cu acesta.

Rezultatul? Dupa aceasta jucatorul zburda efectiv, asa cum se poate constata aici sau aici, ori aici. Va dati seama ce face Mutu cu Lucescu antrenor?

Mircea Lucescu este omul potrivit sa preia acum Nationala Romaniei, pana cand nu ne omoara actualul antrenor si ultimele sanse de a ne califica la Mondialul din Africa de Sud.

Mihaela Rădulescu: “Sunt încă o femeie înşelată de un milionar care a uitat de unde a plecat” (Cotidianul)

Relaţia pe care o ai cu o parte a presei este destul de tensionată. Ţi se poate imputa faptul că ai alimentat şi tu presa, cu sau fără voie, cu ştiri despre tine?

Şi tu eşti în aceeaşi eroare şi faci aceeaşi greşeală pe care o fac cei mai mulţi din presa mondenă.

Dacă un ziar a scris o ştire despre mine, o preiau toţi, ca heringii care merg cu bancul, că singuri ar muri.

Adică dacă unul e idiot, e doar o chestiune de copy/paste ca să avem în faţă o întreagă echipă de idioţi. Ziarul “Libertatea”, adus la noi de un trust care i-a dezvăţat de profesionalism şi i-a adus la adevărate performanţe în minciună şi ticăloşie, a devenit pentru mine cel mai reprezentativ ziar de proastă factură de la noi.

La ei a apărut o pagină întreagă, prima pagină, despre mine care, chipurile, povesteam cum fac sex. Întregul articol avea ghilimele, deci mă punea în faţa cititorilor în situaţia ridicolă de a deveni, peste noapte, una care a luat-o razna şi face ce n-a făcut 12 ani, de când e persoană publică - face dezvăluiri şocante despre viaţa ei sexuală.

citeste tot articolul

NOTA: Pe Mihaela Radulescu o cunosc din vara anului 1997. Eram in Costinesti cu Grupul Coral SOUND, iar ea pe atunci facea Matinalul de la Pro TV, impreuna cu Florin Calinescu. La Pro TV era un producator extrem de destept, dotat cu mult bun simt si multa cultura, care a descoperit ca un cor, despre care se zicea ca e urmasul SONG-ului, se afla in statiune si pregateste un concert.

Tipul se numea (si se numeste) Calin Mocanu. (Tot respectul, Caline!) Ne-a propus sa aparem in emisiunea pe care o producea si am fost de acord. Nu a fost tocmai cea mai avantajoasa abordare corala pentru noi. Trebuia sa facem playback, ceea ce nu era pentru noi mare bucurie. Pe malul marii, Mihaela Radulescu aparea, vorbind mult si prezentandu-ne, stand de vorba cu cativa dintre noi, apoi noi incepeam sa cantam.

Adica sa facem playback, dansand in vant, pe la noua-zece dimineata, pe plaja de sub Forum. Cred ca pe la mijlocul cantecului a venit peste noi (firesc, nu-i asa?) genericul finalului de emisiune. Oarecum frustrant, dar cred ca a fost si prima noastra aparitie live pe un post de televiziune. Asa ca stiti povestea aceea, referitoare la un anumit cal, unul de dar...

Despre ceea ce se intampla azi cu Mihaela Radulescu si sotul ei nu pot sa spun decat ca ma umple de tristete. Nu sunt nici de partea ei, nici de partea lui in afacerea asta. Constat ca ambii au viata personala facuta tandari si le va trebui mult timp ca sa si-o refaca.

Faptul ca un jurnalist este corupt nu este deloc nou pentru mine. Am avut si am multi astfel de colegi. Eu consider ca ei sunt o rusine pentru breasla mea. Cand aduci insa cuiva astfel de acuzatii, trebuie sa fii literalmente blindat, pentru ca lucrurile pe care le afirmi vor trebui demonstrate. Probabil ca asa se explica si intarzierea cu care a reactionat Raduleasca, la mult timp dupa ce sotul ei a atacat-o prima data.

Ce va urma? Uitati- va in gazetele de scandal si veti vedea. Sunt convins ca vor fi pline.

Vedeta.ro: Mihaela Radulescu, vedete pe inventar si buletine pe noptiera

In ultimele zile, media autohtona toaca "subiectul monden" al momentului: relatia dintre Mihaela Radulescu si Dani Otil.

Bun, se toaca pe toate partile: problema cu diferenta de varsta de 11 ani, problema barbatilor bogati cu care a avut relatii vedeta Antenei 1, problema locativa - a sarit din vila in garsoniera, etc.

Se toaca, asa cum ii sade bine romanului. Bun! Pana aici, nicio problema, am mai vazut filmul asta. Problema apare atunci cand vedetele reusesc sa piarda controlul declaratiilor intr-un timp foarte scurt.

Citeste articolul

FOTBAL-NATIONALA: Nevoia de Mircea Lucescu

Mircea Lucescu este cea mai buna solutie, in acest moment, pentru echipa nationala de fotbal a Romaniei si vom explica, in cele ce urmeaza, de ce noi credem ca lucrurile stau astfel.

In lume exista cateva tipuri de antrenori mari. Unul este genul de antrenor care ia o echipa de necunoscuti, pe care ii vede cu un ochi tipic descoperitorilor de talente. Apoi lucreaza foarte mult timp cu ei si face din ei o echipa. Acesta este un gen de antrenor despre care voi detalia mai putin, pentru ca exemple foarte apropiate timpurilor actuale sunt destul de putine.

Echipele de fotbal, fie ele nationale sau de club, nu mai au timp sa astepte o formare indelunga a unei echipe si astfel de formatori nu mai apar aproape deloc, pur si simplu pentru ca nu au timp la dispozitie pus de diriguitorii echipelor de fotbal.

Un astfel de antrenor a fost uriasul Helmut Schon. A preluat Nationala Germaniei Federale in anul 1964, urmandu-i la carma acestei echipe lui Sepp Herberger, alt mare antrenor.

Echipa Germaniei de Vest nu a obtinut imediat rezultate, ci in timp. In 1966 a participat la turneul final al Cupei Mondiale. In anul 1970, la urmatoarea Cupa Mondiala, din Mexic, s-a clasat pe pozitia a treia. A crescut valoric lent si sigur. In anul 1972 a devenit campioana Europei, iar in anul 1974 a castigat Cupa Mondiala.

Exemplul romanesc cel mai notoriu este Stefan Covaci, care a pus la punct nu numai o mare echipa, Ajax Amsterdam, dar influenta sa a fost atat de mare, ca sistemul de joc Covaci se vede si acum la clubul olandez si este invatat in continuare aici inca de la echipele de juniori III.

Putem continua si cu alte exemple, dar nu acesta este scopul nostru. O alta categorie de mari antrenori sunt facatorii de echipe. Sa dam un exemplu foarte apropiat si drag noua. Un astfel de facator de echipe este Florin Halagian. Prin 1984, Steaua Bucuresti a facut un cantonament-trial de vara, la care Hala a vazut jucand peste 120 de jucatori din intreaga tara, dintre care a ales un lot.

Din acest lot a facut o echipa, pe care apoi a preluat-o Emerich Jenei si a dus-o pana la castigarea Cupei Campionilor Europeni, in 1986. Un alt astfel de facator de echipe este si Mircea Lucescu, care a format o echipa de club, Corvinul Hunedoara, apoi o alta, Dinamo Bucuresti, venind cu o parte dintre elevii sai de la Corvinul, apoi Nationala din 1986, care a fost matricea Nationalei din 1990 si 1994.

O a treia categorie de antrenori mari sunt capacitorii, adica acei antrenori care iau o echipa bine pusa pe teren si o duc la marea performanta. Un astfel de capacitor a fost Jenei, din motive pe care le-am explicat mai sus. Un altul a fost Puiu Iordanescu, care a luat o echipa facuta de Lucescu si apoi formata si reformata, succesiv, de catre Cornel Dinu si Mircea Radulescu, ducand-o la succesele din 1994 si, partial, 1996 si 2000.

Intre timp, singurul dintre acesti antrenori care a continuat sa antreneze la nivel de varf al performantei a fost Mircea Lucescu. Acest antrenor extraordinar are abilitatea de a intelege care sunt exact punctele forte si cele slabe ale jucatorilor pe care ii are si de a crea pe teren o imbinare intre acestia, un mecanism din care rezulta o echipa de varf. Asa a facut la Galata, din multi jucatori imprumutati sau aflati la final de cariera.

Defapt, cam asa a procedat peste tot. Mircea Lucescu, din punctul meu de vedere, este cel mai aproape de antrenorul total dintre toti antrenorii romani, in logica celor pe care le-am expus anterior. Este deopotriva si un formator, si un facator, si un capacitor.

In acest moment, Nationala Romaniei este pe targa, asa cum am prevestit ca se vor petrece lucrurile inca de cand a venit Piturca. Avem impresia ca jucatorii nu au valoare, a aparut teoria toxica a rezervorului de talente mic, jucatorii sunt debusolati si, dincolo de faptul ca nu stau deloc bine cu caracterul, oricum sunt inclinati sa se concentreze preponderent la echipele de club care ii platesc.

Aici intervine nevoia de a avea un antrenor care sa-i ia pe acesti jucatori si sa-i faca sa joace impreuna. Mai ales ca Lucescu sr. este un excelent pedagog, un tip care se impune si este respectat. Tin minte ca, pe vremea cand antrena Besiktas Istanbul, avea un conducator de joc, Sergen Yalçın, pe care Galatasaray il imprumutase, in sezonul 2000-2001, la Trabzonspor.

Motivul? Numai la fotbal nu-i statea capul inainte de meci, atunci cand in ziua urmatoare erau curse de cai, la care paria cu patima. Mircea Lucescu l-a readus pe acest fotbalist extraordinar de talentat la Besiktas si l-a capacitat. Cum? Absolut fascinant: inainte de meciuri statea jumatate de ora cu Sergen Yalçın si completa fisele de pariuri impreuna cu acesta.

Rezultatul? Dupa aceasta jucatorul zburda efectiv, asa cum se poate constata aici sau aici, ori aici. Va dati seama ce face Mutu cu Lucescu antrenor?

Mircea Lucescu este omul potrivit sa preia acum Nationala Romaniei, pana cand nu ne omoara actualul antrenor si ultimele sanse de a ne califica la Mondialul din Africa de Sud.