Dupa o scurta perioada petrecuta la "Cotidianul", o luna, Ovidiu Simonca (foto 1) a demisionat azi, dupa cum sunt informat. Ovidiu va pune punct acestei colaborari de la 1 octombrie.
In caseta redactionala, era practic redactor-sef adjunct. L-am sunat, pentru a-i cere mai multe date si confirmarea plecarii sale. Mi-a spus ca va da toate explicatiile dupa 1 octombrie.
Nu voi mai scrie nimic despre Ovidiu Simonca acum. Este un jurnalist foarte bun si marca "Cotidianul" l-a pierdut, din pacate.
Pentru ca tot nu veni vorba: am aruncat si eu un ochi astazi pe caseta redactionala de la "Redactia Cotidianul (editia print)" - cum se numeste ea, pentru ca mai exista un meterez, numit "Echipa Cotidianul.ro". In primul rand, aceasta imparteala mi se pare o greseala de management si automat, indiferent cine conduce redactiile acestea, induce tensiuni.
In viziunea mea, cele doua redactii ar trebui sa fie o singura redactie integrata, cu o singura conducere, care sa se ocupe si de print, si de editia electronica si cu redactorii lucrand automat si la editia de print, si la cea online, oferind, uneori, daca e nevoie, doua produse distincte si update in timp real la unele subiecte care ard, pentru editia online.
Mai observ ca Ovidiu Simonca nu mai este in caseta redactionala "Redactia Cotidianul (editia print)" (daca a fost vreodata), in fruntea bucatelor sunt Nistorescu si cu Oana Stanciulescu, care au avut grija sa se puna mot, in schimb in redactie apar nume ale unor insi care intre timp au plecat, ceea ce denota indolenta.
De exemplu, Laura Cernahoschi sau Adriana Dutulescu. Si cu aceasta ajungem la a treia chestiune care ma intereseaza. Sunt oameni, precum Dutuleasca, de exemplu, care atunci cand a venit Nistorescu l-au primit cu aplauze, iar apoi si-au luat lumea-n cap.
Sunt o multime de oameni, de o multime de facturi, mai buni sau mai slabi profesional, care isi iau lumea in cap cand se intalnesc cu distrugatorul de redactii Nistorescu. Pacat, mare pacat pentru ce a fost odata acest ziar. Cand ridicam receptorul, formam pe disc un numar si ma prezentam "Florin Budescu de la "Cotidianul"", de la celalalt capat auzeam: "Respectele mele!".
Sic transit gloria mundi...
luni, 28 septembrie 2009
STAREA PRESEI: Ovidiu Simonca pleaca de la "Cotidianul"
vineri, 28 august 2009
STAREA PRESEI – INTERVIU: George Lacatus: Daca-ti spun ce subiecte pregatesc, dupa aceea va trebui sa te omor!
Prietenul Tibi Lovin a dat-o iar, anuntand in exclusivitate ca George Lacatus, jurnalistul "Cotidianului" care a castigat premiul pentru jurnalism de investigatie al Clubului Roman de Presa, a parasit si el ziarul care practic l-a lansat in presa mare.
Am dorit sa fac un interviu cu George, un tip de caracter pe care il cunosc de multa vreme si un profesionist pe care il apreciez foarte mult.
In anul 2007, ai primit premiul CRP pentru o lunga si insistenta investigatie privind Scandalul Loteria Romana. Mai ai si altele pe teava?
Daca iti spun, dupa aceea va trebui sa te omor. Ha-ha-ha! Subiecte gen Loteria se nasc absolut din intamplare. Chiar am scris in Cotidianul making off-ul acestui subiect, care s-a nascut din frustrarea celor din redactie, care nu intelegeau de ce tot pierd la 6/49 si se tot prelungeste reportul.
Pai, si-acum e tot la fel! Nu s-a schimbat nimic! Si ies tot numai numere trasnite!
Hi-hi! Asta e alt subiect. Noi am crezut initial ca jocul este masluit. Fals. 6/49 nu este masluit. Magaria era cu cheltuirea banilor incasati de la joc. Aici au fost marile subiecte.
Aha, nu inputul, ci outputul financiar. De ce ai plecat de la "Cotidianul"?
Motivul plecarii nu are legatura cu actuala conducere editoriala a ziarului. Decizia am luat-o luna trecuta si tine de modul in care am vazut ca s-au facut restructurarile la Cotidianul. Ma refer la reducerea lefurilor unor colegi de ziar la 1.000 de lei si decizia de reducere a lefurilor celorlalti colegi.
In perioada Doru Buscu?
Da, perioada Buscu – Ursu. La sfarsitul lunii iulie am batut palma, cum se spune, cu Dan Cristian Turturica.
A fost o solidaritate nemaiintalnita in presa, in momentele acelea de dupa venirea lui Nistorescu.
Repet: plecarea mea nu are legatura cu Nistorescu. Dupa ce mi s-a redus leafa cu 20%, am primit o oferta mult mai buna de la un ziar concurent.
Te-ai saturat de nisipuri miscatoare la Coti.
Modul in care s-au facut restructurarile din iulie m-a pus pe ganduri. Asta spune multe despre situatia economica a ziarului. Adica, daca la celelalte ziare care au facut restructurari s-au dat salarii compensatorii, la “Cotidianul” nu s-a dat nici macar ultima leafa intreaga.
Ai credite?
Da, am doua credite.
Daca vrei, poti detalia, daca nu, nu scriu nimic despre asta.
Nu, chiar poti scrie. Iti detaliez. Am un credit ipotecar si unul de nevoi personale. Spre deosebire de alti colegi, eu nu mi-am luat apartament sau vila de la ANL, eu mi-am luat de pe piata libera o locuinta de 40 de metri patrati…
Din munca ta, din salariul tau…
… munca mea, salariul meu. Fara ajutoare de la parinti sau "sponsori".
Si ai acum un pasiv cat capul, pentru care muncesti.
Asta e. Acum doi ani, cand am facut aceste credite, nu se anunta criza.
Totusi, esti un nume cunoscut. Ai sustinut ziarul asta. Ai facut campanii de presa, vezi numai Cazul Loteria Romana. Nu s-au gandit sa-ti propuna o marire de salariu, sa te tina in continuare?
(emoticon hahaind copios) Nu!
Adica e ceva timp decat ai sosit in Bucuresti de la Ramnicu-Sarat! Nu ti-au facut nici o oferta, nimic?
Nu mi-au facut nici o oferta.
Esti un asset!
Chiar daca imi faceau, nu cred ca o acceptam.
Au investit bani in tine ani de zile!
Eu deja semnasem azi contractul cu Romania Libera.
Cat a contat, in decizia pe care ai luat-o, plecarea lui Liviu?
Decizia am luat-o inainte sa plece Liviu Avram. Plecarea mea nu are legatura cu el.
De cati ani lucrai la Coti?
La Coti lucrez din septembrie 2004, de cand a fost relansat.
Te-ai bucurat de libertate editoriala?
Da. La “Cotidianul” am petrecut cele mai misto momente din cariera mea de jurnalist de pana acum, adica am pornit de la un simplu reporter la Departamentul Social, am fost transferat de Cristi Grosu la Investigatii, apoi am inceput sa cresc.
Si ai crescut, ai crescut, ai tot crescut...
He-ha-hi. Sa nu vorbim acum despre gramajul meu. Adevarul este ca am avut si de la cine sa invat meserie. Aici ii multumesc lui Liviu Avram. Imi pare rau ca plec, dar simt ca e timpul de-o schimbare.
Pleci de la un mogul, Vantu, la altul mai mic, un mogulash, sa zic asa. Ai garantata in continuare libertatea editoriala?
“Mogulashul”… te referi la WAZ? Sau la actionarul roman?
Nu, WAZ este trust de presa serios, ma refer la Adamescu.
Nu-l cunosc pe dl. Adamescu, cum nu-l cunosc personal nici pe dl. Vantu. Mie mi-a placut sa-mi vad de treaba mea.
Tot pe investigatii o sa scrii?
Da.
Ce parere ai despre exodul de la Cotidianul?
Exodul are doua cauze, in opinia mea: prima e cea economica (reducerea drastica si haotica a lefurilor), iar a doua tine de venirea dlui. Nistorescu, care din prima zi a iscat o neintelegere / un mic scandal.
“Mic scandal”?
Totusi, ceea ce nu am vazut pe blogurile de profil: nu ati scris ca la Cotidianul s-au facut angajari. La investigatii au venit patru reporteri. La economic, unul.
Cine sunt?
De exemplu, Mihai Boer, Dan Coste si inca doi. Consider normal ca dl. Nistorescu sa-si aduca oameni noi, pe care ii cunoaste si cu care nu a mai lucrat.
Stii ca Contractul Colectiv de Munca pe Ramura Mass-Media restrictioneaza astfel de miscari. S-au desfiintat posturi si dupa aceea s-au reinfiintat in aceleasi sectii altele, sau cum?
Nu vreau sa intru in astfel de discutii tehnice. Sincer, la nici un ziar nu se respecta prevederile Contractului Colectiv de Munca.
Asa e, stim asta amandoi. Daca vrei sa te angajezi si pui conditia respectarii CCM, nu te mai angajezi.
marți, 18 august 2009
STAREA PRESEI - INTERVIU Costi Rogozanu : Nu m-a adunat nimeni de pe strazi!
Vizibil marcat, dar in acelasi timp preocupat de editia de maine a ziarului la care inca lucreaza, Costi Rogozanu mi-a declarat ca pleaca de la "Cotidianul" de la 1 septembrie, prin acordul partilor.
Am aflat despre intentia sa de pe site-ul lui Tiberiu Lovin si cel al lui Mihnea Maruta, in ordinea in care le-am dat cu link. Costi se pregateste de o colaborare cu Divizia F5, adica, cum s-ar spune, pleaca de la "Cotidianul" in exil in interiorul Grupului Realitatea-Catavencu. Deocamdata, pana cand o sa inceapa sa-si caute ceva job. Dar Pablo Neruda a stat in exil in Capri.
Pleci de la Cotidianul?
Da. De la 1 septembrie.
In ce fel? Prin acordul partilor?
Altfel ar fi fost un preaviz mai lung, asa ne-am inteles si o sa plec de pe 1 septembrie.
Care sunt cauzele pentru care pleci?
Nu vreau sa comentez. S-a scris cam tot, deci nu vad ce s-ar mai putea spune.
Avand in vedere cum te-ai exprimat acum, inseamna ca exista o legatura intre ce s-a scris si cauzele pentru care pleci.
De bine nu plec. Mie nu mi-e bine, deci e o decizie normala.
Cornel Nistorescu, intr-una dintre primele sedinte de la "Coti", ti-a atras atentia ca tu ar trebui sa taci, ca el te-a facut jurnalist, el te-a luat de pe drumuri. Te-a deranjat?
Mi-a spus ca el m-a adunat de pe strazi.
Te-a deranjat, Costi?
Eu la "Evenimentul Zilei" eram absolvent de facultate si am avut primul job. Daca vrei sa privesti asa: un student amarat care tocmai a terminat facultatea si-si cauta un loc de munca, e normal, poti sa zici ca l-ai adunat de pe strazi. Dar eu cred ca am muncit pentru asta, nu m-a adunat nimeni de pe strazi!
Ce faci in continuare?
Deocamdata nu pot sa imi caut de lucru, pentru ca si acum sunt ocupat, incerc sa termin ziarul si nu am apucat sa vorbesc cu prea multa lume. Am o propunere de colaborare de la Divizia F5 a Grupului. Dar o sa caut un job, pentru ca trebuie sa mai si traiesc, nu?
miercuri, 12 august 2009
STAREA PRESEI: Economicul de la Coti la Business Standard? (BadPolitics & ReporterVirtual)
Ar putea fi o gluma, dar tot mai multe voci spun ca ziarul Cotidianul va ramane fara sectie de economic, nu ca ar mai fi reprezentat mare lucru in ultima vreme, dupa decapitarea de luna trecuta si azvarlirea unora din salariati in strada pur si simplu, fara nicio explicatie si cu un salariu de mizerie.
Unii cu mai mult noroc au fost exilati la money.ro, inventia lui Dragos Stanca. Unde credeti ca se duce economicul de la Coti? Surse sigure spun ca vin la Business Standard, unde este deficit mare de personal si redactia aproape pustie. Au si fost vazuti prin zona.
Nu ca nu ar fi loc pentru cei doi de la Coti, ca ne indoim ca Buscu junior, specialistul in ale finantelor, cica cu vreun an experienta in spate, ar da bir cu fugitii la greu, sa lase de izbelisti ziarul unde s-a lansat, ci pur si simplu pentru ca nu se pliaza la politica marelui Nistorescu, care era cat pe ce sa se trezeasca cu o revolta pe cap dupa concedierea Mirelei Corlatan... citeste tot aici
NOTA: Fac legatura intre aceasta informatie si cea data de Tibi Lovin pe Reporter Virtual:
"O sectie intreaga se pregateste saptamana viitoare sa-si dea demisia de la Cotidianul sau chiar zilele astea. Nu sunt singurele demisii care vor saraci ziarul lui SOV[...]"
marți, 11 august 2009
STAREA PRESEI: Liviu Avram pleaca de la "Cotidianul"
Pe Liviu si pe fratele lui geaman, Sorin, ii cunosc din timpul armatei. Amandoi sunt niste oameni deosebiti si niste profesionisti de marca. Acum ceva mai mult timp, cineva ma lauda pe blog, in comentarii, ca sunt un jurnalist foarte bun s.a.m.d.. I-am raspuns, explicandu-i ca eu cunosc in Bucuresti 30 de jurnalisti mai buni decat mine si probabil ca sunt mai multi, cu tot cu cei pe care nu ii stiu.
Unul dintre cei la care ma gandeam este Dan Badea. Alti doi jurnalisti excelenti sunt Sorin si Liviu Avram. Un foarte bun jurnalist de televiziune este Gabriela Avram (fosta Iliescu), fondator ProTV, sotia lui Sorin. Astfel de oameni, de o asemenea valoare profesionala, ca Dan si Liviu, pleaca acum de acolo de unde se aflau sub contract.
Dan a plecat de mai multe luni de la "Gardianul". Culmea, exact dupa ce a plecat s-au gasit niste capete unghiulare de la "Ziua" sa publice un document SRI din deceniul si secolul trecut, in care se afirma, printre altele, ca Badea face parte dintr-o retea CIA in Romania. O tampenie.
Acum pleaca si Liviu Avram de la "Cotidianul". Asa cum scrie Mihnea Maruta, pe blogul sau, Liviu Avram, redactor-şef adjunct al “Cotidianul” din anul 2004, de la preluarea ziarului de către "Caţavencu", anunţă, printr-o scrisoare trimisă colegilor de redacţie, că pleacă...
“[...]încă nu ştiu unde, am mai multe opţiuni asupra cărora reflectez în zilele următoare. L-am anunţat pe Doru Buşcu, pentru că el m-a angajat la acest ziar, şi am convenit cu Cornel Nistorescu o despărţire decentă şi civilizată, care se va produce începând cu data de 31 august, astfel încât să aibă şi el un răgaz rezonabil, ca să-şi găsească înlocuitor”
“Am petrecut cu voi cinci ani extraordinari - şi mă ştiţi că nu mă joc cu cuvintele. Vă îmbrăţişez pe toţi”, spune Liviu în finalul mesajului său.
Liviu Avram a debutat în presă ca reporter la “Opinia studenţească” din Iaşi (1987-1989). A fost corespondent de Bacău al BBC timp de zece ani (1991-2001), perioadă în care, în paralel, a fost şi corespondent la “Evenimentul zilei” (1992-1995) şi redactor-şef la “Monitorul de Bacău” (1995-2001), ne aminteste Mihnea Maruta.
În 2001 s-a mutat la Bucureşti, ca ziarist de investigaţii la “Adevărul” (cine te-a pus sa vii in Bucuresti, Liviule, cine te-a pus...), fiind, printre altele, autorul articolelor care au dus la demisia ministrului Hildegard Puwak (cu modestie amintesc ca pe tanti Hilde eu am intepat-o prima data, in "Gardianul", cu un interviu despre care Gabriel Stanescu a spus ca este mai bun decat ziarul. Asa este: interviul era adevarat, ziarul o fantosa PSD-ista).
Din noiembrie 2004, odată cu relansarea “Cotidianului”, girat de Academia Caţavencu, Liviu a îndeplinit funcţia de redactor-şef adjunct, fiind reperul de stabilitate şi onestitate al echipei indiferent de numele celui care i-a fost şef. O sa termin, dupa atata copy-paste din cele scrise de Mihnea Maruta, cu ultimele cuvinte ale acestuia, de pe blogul sau:
Dacă şi Liviu Avram pleacă…
