Prietenul Tibi Lovin a dat-o iar, anuntand in exclusivitate ca George Lacatus, jurnalistul "Cotidianului" care a castigat premiul pentru jurnalism de investigatie al Clubului Roman de Presa, a parasit si el ziarul care practic l-a lansat in presa mare.
Am dorit sa fac un interviu cu George, un tip de caracter pe care il cunosc de multa vreme si un profesionist pe care il apreciez foarte mult.
In anul 2007, ai primit premiul CRP pentru o lunga si insistenta investigatie privind Scandalul Loteria Romana. Mai ai si altele pe teava?
Daca iti spun, dupa aceea va trebui sa te omor. Ha-ha-ha! Subiecte gen Loteria se nasc absolut din intamplare. Chiar am scris in Cotidianul making off-ul acestui subiect, care s-a nascut din frustrarea celor din redactie, care nu intelegeau de ce tot pierd la 6/49 si se tot prelungeste reportul.
Pai, si-acum e tot la fel! Nu s-a schimbat nimic! Si ies tot numai numere trasnite!
Hi-hi! Asta e alt subiect. Noi am crezut initial ca jocul este masluit. Fals. 6/49 nu este masluit. Magaria era cu cheltuirea banilor incasati de la joc. Aici au fost marile subiecte.
Aha, nu inputul, ci outputul financiar. De ce ai plecat de la "Cotidianul"?
Motivul plecarii nu are legatura cu actuala conducere editoriala a ziarului. Decizia am luat-o luna trecuta si tine de modul in care am vazut ca s-au facut restructurarile la Cotidianul. Ma refer la reducerea lefurilor unor colegi de ziar la 1.000 de lei si decizia de reducere a lefurilor celorlalti colegi.
In perioada Doru Buscu?
Da, perioada Buscu – Ursu. La sfarsitul lunii iulie am batut palma, cum se spune, cu Dan Cristian Turturica.
A fost o solidaritate nemaiintalnita in presa, in momentele acelea de dupa venirea lui Nistorescu.
Repet: plecarea mea nu are legatura cu Nistorescu. Dupa ce mi s-a redus leafa cu 20%, am primit o oferta mult mai buna de la un ziar concurent.
Te-ai saturat de nisipuri miscatoare la Coti.
Modul in care s-au facut restructurarile din iulie m-a pus pe ganduri. Asta spune multe despre situatia economica a ziarului. Adica, daca la celelalte ziare care au facut restructurari s-au dat salarii compensatorii, la “Cotidianul” nu s-a dat nici macar ultima leafa intreaga.
Ai credite?
Da, am doua credite.
Daca vrei, poti detalia, daca nu, nu scriu nimic despre asta.
Nu, chiar poti scrie. Iti detaliez. Am un credit ipotecar si unul de nevoi personale. Spre deosebire de alti colegi, eu nu mi-am luat apartament sau vila de la ANL, eu mi-am luat de pe piata libera o locuinta de 40 de metri patrati…
Din munca ta, din salariul tau…
… munca mea, salariul meu. Fara ajutoare de la parinti sau "sponsori".
Si ai acum un pasiv cat capul, pentru care muncesti.
Asta e. Acum doi ani, cand am facut aceste credite, nu se anunta criza.
Totusi, esti un nume cunoscut. Ai sustinut ziarul asta. Ai facut campanii de presa, vezi numai Cazul Loteria Romana. Nu s-au gandit sa-ti propuna o marire de salariu, sa te tina in continuare?
(emoticon hahaind copios) Nu!
Adica e ceva timp decat ai sosit in Bucuresti de la Ramnicu-Sarat! Nu ti-au facut nici o oferta, nimic?
Nu mi-au facut nici o oferta.
Esti un asset!
Chiar daca imi faceau, nu cred ca o acceptam.
Au investit bani in tine ani de zile!
Eu deja semnasem azi contractul cu Romania Libera.
Cat a contat, in decizia pe care ai luat-o, plecarea lui Liviu?
Decizia am luat-o inainte sa plece Liviu Avram. Plecarea mea nu are legatura cu el.
De cati ani lucrai la Coti?
La Coti lucrez din septembrie 2004, de cand a fost relansat.
Te-ai bucurat de libertate editoriala?
Da. La “Cotidianul” am petrecut cele mai misto momente din cariera mea de jurnalist de pana acum, adica am pornit de la un simplu reporter la Departamentul Social, am fost transferat de Cristi Grosu la Investigatii, apoi am inceput sa cresc.
Si ai crescut, ai crescut, ai tot crescut...
He-ha-hi. Sa nu vorbim acum despre gramajul meu. Adevarul este ca am avut si de la cine sa invat meserie. Aici ii multumesc lui Liviu Avram. Imi pare rau ca plec, dar simt ca e timpul de-o schimbare.
Pleci de la un mogul, Vantu, la altul mai mic, un mogulash, sa zic asa. Ai garantata in continuare libertatea editoriala?
“Mogulashul”… te referi la WAZ? Sau la actionarul roman?
Nu, WAZ este trust de presa serios, ma refer la Adamescu.
Nu-l cunosc pe dl. Adamescu, cum nu-l cunosc personal nici pe dl. Vantu. Mie mi-a placut sa-mi vad de treaba mea.
Tot pe investigatii o sa scrii?
Da.
Ce parere ai despre exodul de la Cotidianul?
Exodul are doua cauze, in opinia mea: prima e cea economica (reducerea drastica si haotica a lefurilor), iar a doua tine de venirea dlui. Nistorescu, care din prima zi a iscat o neintelegere / un mic scandal.
“Mic scandal”?
Totusi, ceea ce nu am vazut pe blogurile de profil: nu ati scris ca la Cotidianul s-au facut angajari. La investigatii au venit patru reporteri. La economic, unul.
Cine sunt?
De exemplu, Mihai Boer, Dan Coste si inca doi. Consider normal ca dl. Nistorescu sa-si aduca oameni noi, pe care ii cunoaste si cu care nu a mai lucrat.
Stii ca Contractul Colectiv de Munca pe Ramura Mass-Media restrictioneaza astfel de miscari. S-au desfiintat posturi si dupa aceea s-au reinfiintat in aceleasi sectii altele, sau cum?
Nu vreau sa intru in astfel de discutii tehnice. Sincer, la nici un ziar nu se respecta prevederile Contractului Colectiv de Munca.
Asa e, stim asta amandoi. Daca vrei sa te angajezi si pui conditia respectarii CCM, nu te mai angajezi.
vineri, 28 august 2009
STAREA PRESEI – INTERVIU: George Lacatus: Daca-ti spun ce subiecte pregatesc, dupa aceea va trebui sa te omor!
vineri, 14 august 2009
STAREA PRESEI: Cotidianul - recviem pentru un ziar (Liviu Antonesei pentru RomaniaLibera.com)
Deşi deplîngeam săptămîna trecută evoluţiile de la „Cotidianul” provocate de paraşutarea intempestivă în fruntea redacţiei a d-lui Cornel Nistorescu, în sinea mea, mai păstram totuşi un sîmbure de speranţă – mă gîndeam că nu se poate duce naibii totul, că nu poţi „strica” complet un ziar, cel puţin nu aşa de repede.
Dar se poate! Mai întîi, a continuat demantelarea echipei, pierderea cea mai importantă fiind plecarea d-lui Liviu Avram, redactor şef-adjunct, dar şi mai grav, cel mai bun jurnalist de investigaţie pe care l-a avut ziarul acesta vreodată şi unul dintre cei mai buni din întreaga presă românească.
Ieşenii nu foarte tineri îşi mai amintesc performanţele sale din presa locală de la începuturile anilor nouăzeci, iar publicul românesc l-a apreciat constant după opţiunea pentru presa centrală. La „Cotidianul”, era cel mai vechi membru al redacţiei şi cel care asigura, prin echilibrul său şi prin luciditatea sa, echilibrul de ansamblu al ziarului, într-o perioadă în care nu e deloc uşor să poţi face asta.
E o pierdere chiar mai mare decît a tuturor comentatorilor luaţi laolaltă – un comentator mai găseşti (există ofertă de scriitori care vor să facă şi ei un ban), dar un veritabil jurnalist de investigaţie se formează foarte greu.
La fel de greu ca şi un agent de informaţii bun! Din păcate, deocamdată, ziarul nici nu şi-a găsit nici măcar comentatori, astfel încît noul director trebuie să scrie zilnic, iar pe ediţia electronică chiar de mai multe ori pe zi, semnînd uneori cu iniţiale! Nu scrie mereu prost, pentru că la origine dl. CN este un jurnalist bun!, dar scrie mereu tendenţios.
Ba chiar găseşte de cuviinţă să se răfuiască, fie anonim, fie sub semnătură proprie, fie sub iniţiale, cu cei plecaţi sau cu cei care şi-au exprimat dubiile în legătură cu capacitatea sa de a relansa ziarul, ceea ce, oricum ai lua-o, un director nu se cade să facă.
Între „prospături”, la echipa de comentatori, înregistrez apariţia d-lui Marius Ghilezan, cu reputaţie, în presa bucureşteană, de mercenar perfect. Cînd îi pierzi pe Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Doru Buşcu, Alin Fumurescu, Daniel Vighi etc şi pui mîna pe dl. Ghilezan, nu mi se pare să se fi dat cine ştie ce lovitură!... citeste tot aici
marți, 11 august 2009
STAREA PRESEI: Liviu Avram pleaca de la "Cotidianul"
Pe Liviu si pe fratele lui geaman, Sorin, ii cunosc din timpul armatei. Amandoi sunt niste oameni deosebiti si niste profesionisti de marca. Acum ceva mai mult timp, cineva ma lauda pe blog, in comentarii, ca sunt un jurnalist foarte bun s.a.m.d.. I-am raspuns, explicandu-i ca eu cunosc in Bucuresti 30 de jurnalisti mai buni decat mine si probabil ca sunt mai multi, cu tot cu cei pe care nu ii stiu.
Unul dintre cei la care ma gandeam este Dan Badea. Alti doi jurnalisti excelenti sunt Sorin si Liviu Avram. Un foarte bun jurnalist de televiziune este Gabriela Avram (fosta Iliescu), fondator ProTV, sotia lui Sorin. Astfel de oameni, de o asemenea valoare profesionala, ca Dan si Liviu, pleaca acum de acolo de unde se aflau sub contract.
Dan a plecat de mai multe luni de la "Gardianul". Culmea, exact dupa ce a plecat s-au gasit niste capete unghiulare de la "Ziua" sa publice un document SRI din deceniul si secolul trecut, in care se afirma, printre altele, ca Badea face parte dintr-o retea CIA in Romania. O tampenie.
Acum pleaca si Liviu Avram de la "Cotidianul". Asa cum scrie Mihnea Maruta, pe blogul sau, Liviu Avram, redactor-şef adjunct al “Cotidianul” din anul 2004, de la preluarea ziarului de către "Caţavencu", anunţă, printr-o scrisoare trimisă colegilor de redacţie, că pleacă...
“[...]încă nu ştiu unde, am mai multe opţiuni asupra cărora reflectez în zilele următoare. L-am anunţat pe Doru Buşcu, pentru că el m-a angajat la acest ziar, şi am convenit cu Cornel Nistorescu o despărţire decentă şi civilizată, care se va produce începând cu data de 31 august, astfel încât să aibă şi el un răgaz rezonabil, ca să-şi găsească înlocuitor”
“Am petrecut cu voi cinci ani extraordinari - şi mă ştiţi că nu mă joc cu cuvintele. Vă îmbrăţişez pe toţi”, spune Liviu în finalul mesajului său.
Liviu Avram a debutat în presă ca reporter la “Opinia studenţească” din Iaşi (1987-1989). A fost corespondent de Bacău al BBC timp de zece ani (1991-2001), perioadă în care, în paralel, a fost şi corespondent la “Evenimentul zilei” (1992-1995) şi redactor-şef la “Monitorul de Bacău” (1995-2001), ne aminteste Mihnea Maruta.
În 2001 s-a mutat la Bucureşti, ca ziarist de investigaţii la “Adevărul” (cine te-a pus sa vii in Bucuresti, Liviule, cine te-a pus...), fiind, printre altele, autorul articolelor care au dus la demisia ministrului Hildegard Puwak (cu modestie amintesc ca pe tanti Hilde eu am intepat-o prima data, in "Gardianul", cu un interviu despre care Gabriel Stanescu a spus ca este mai bun decat ziarul. Asa este: interviul era adevarat, ziarul o fantosa PSD-ista).
Din noiembrie 2004, odată cu relansarea “Cotidianului”, girat de Academia Caţavencu, Liviu a îndeplinit funcţia de redactor-şef adjunct, fiind reperul de stabilitate şi onestitate al echipei indiferent de numele celui care i-a fost şef. O sa termin, dupa atata copy-paste din cele scrise de Mihnea Maruta, cu ultimele cuvinte ale acestuia, de pe blogul sau:
Dacă şi Liviu Avram pleacă…
luni, 3 august 2009
Scrisoare deschisa pentru Sorin Ovidiu Vantu (Mirela Corlatan)
Excelenta,
Inca nu am avut prilejul sa ne cunoastem, dar lucrez de cinci ani la ziarul Cotidianul, al carui patron ati devenit in acest rastimp. Nu as fi apelat in mod obisnuit la clementa dumneavoastra, dar vad ca in ultimele zile s-a instituit in redactie un obicei al pamintului de a nu se mai discuta cu impricinatii, ci doar de a se dispune.
De aceea imi iau si eu libertatea de a ma adresa direct instantei superioare, adica dvs.
Ma refer, in primul rind, la post-scriptumul editorialului de astazi, semnat de noul director, domnul Cornel Nistorescu, in care deplinge insinuant lipsa "dreptului elementar la aparare" intr-un articol pe care l-am scris despre ilustrul Petru Romosan, colaborator al Securitatii, dupa cum sustine CNSAS.
Contactat dupa regulile jurnalistice de "Cotidianul", domnul Romosan a preferat sa se apere in 2006 numindu-ma "turnatoare mica" si sa ma ameninte ca ma scoate din presa, dupa cum demonstreaza inregistrarea pe care inca o am. In 2009, cu decizia CNSAS in fata, a ales sa se apere prin noi invective, precum "securista imputita".
Pentru cititorii de elita ai ziarului, exprimarile imunde ale domnului Romosan nu ar fi fost relevante, am decis impreuna cu Liviu Avram, redactor-sef adjunct, cel care a avizat textul pentru publicare, vinerea trecuta... citeste toata dinamita jurnalistica aici
