© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta Dinu Patriciu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dinu Patriciu. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 septembrie 2009

STAREA PRESEI: Unde se duc demisionarii din presa? (BadPolitics)

Ce mai este si cu presa asta!... A trebuit sa vina criza, sa dea peste cap tot, sa se inverseze reguli si ierarhii. Au disparut multi sefi, au iesit la lumina nume pe care fostii nici nu le bagau in seama. Schimbare de atitudine, de vremuri. Sunt si lucruri bune, dar sunt si altele mai putin bune.

Care are nervii tari si stie cum sa se dea dupa noii sefi, rezista, care nu, drum bun… daca ai unde… Trist. Oare mai face cineva angajari? Daca ai noroc prinzi ceva pe la Adevarul, unde Patriciu se pare ca mai baga bani, dar nici aici nu mai este ce a fost. Iti trebuie si o pila totusi, ca de, este criza, ai de unde alege ziaristi. Sunt multi pe bara.

Varianta ar mai fi Capital online, unde s-au refugiat multi de pe la Realitatea – Catavencu, adica oameni de la Cotidianul si Business Standard, dar si acolo este ca la inceput de drum, sa nu spun mai mult.. Altii au luat in calcul varianta print a Capitalului, dar nici asta nu pare prea sigura, atat timp cat nu se stie de viitorul publicateiei.

Intrebare: oare o avea buget pe anul viitor?... citeste tot aici

vineri, 4 septembrie 2009

STAREA PRESEI - POLITICA: Razboiul mogulilor cu Basescu

Oxford Analytica a realizat un studiu în care arată că presa din România nu mai joacă un rol pozitiv în formarea opiniilor politice.

Prestigiosul institut de consultanţă politică Oxford Analytica (OXAN) a publicat o analiză în care arată că trusturile media controlate de Vîntu, Patriciu şi Dan Voiculescu şi-au coordonat, în 2009, atacurile împotriva lui Traian Băsescu.

Potrivit acestei analize, strategia televiziunilor lui Vîntu şi Voiculescu este să reducă interesul publicului pentru politică. Această strategie a avut efect la alegerile parlamentare din 2008, când mai puţin de 40% din electorat s-a prezentat la urne.

"Barajul de relatări ostile ar putea fi în spatele deciziei (lui Traian Băsescu - n.r.) de a-şi amâna până în toamnă anunţul privind o candidatură pentru al doilea mandat”, apreciază OXAN.

În plus, analiza susţine că Băsescu este „sub tirul media”, iar popularitatea sa ridicată, reflectată în sondaje, a scăzut odată cu deziluzia publicului faţă de întreaga clasă politică, urmare a efectelor crizei economice... citeste tot aici

vineri, 3 iulie 2009

STAREA PRESEI - MIZERIILE DE LA ADEVARUL: Grigore. Adrian. Si ceilalti. Oameni. Fosti jurnalisti

Nu voi mai scrie acum despre magariile care se intampla la "Adevarul", un ziar de care, dupa plecarea de la Active Soft, am fost aproape sa ma leg.

Nu am facut-o, din scarba si oroare pentru ceea ce a devenit, dar si constient ca, la profunzimea cunostintelor pe care le am in staff-ul acestei publicatii, voi intra in conflict cu niste oameni cu care sunt in relatii ocazionale, dar bune de mai bine de un deceniu.

Insa acum simt nevoia sa intervin, pentru ca lucrurile patite de catre Luminita Bogdan, despre care scrie Tiberiu Lovin, frizeaza absurdul.

CE INSEAMNA UN EXTERNIST IN ZONA DE CONFLICT?

In general, externistii nu sunt printre colegii a caror munca sa-mi placa. Prefer sa bat drumurile, sa fac teren, sa vorbesc cu interlocutorii mei, sa-i cunosc, sa stabilesc relatii interpersonale, sa am discutii frecvente cu acestia si sa-i respect.

Dar intr-un mod ciudat pentru un om obisnuit: cum respecti o sursa de informatii, fara sa te gandesti direct la moralitatea, umanitatea persoanei respective? Externistul nu e om de teren. El sta in birou, in redactie si in 95% din timp traduce stiri de pe agentiile de presa.

DE LA FLOARE DE BIROU LA CAINE DE TEREN

Daca are interlocutori, acestia sunt audiati telefonic, iar daca iese pe teren se duce la conferinta de presa a sefului diplomatiei, care e o dulce poezie, unde protagonistii valseaza printre idei inalte. Ori merge prin capitalele lumii cu demnitarii, adastand pe la dinee oficiale, Davosuri si Crans Montane crocante, impanate cu homari si icre verzi cu dungi rosii.

Externistii sunt oameni plapanzi, din acest punct de vedere, care, cand se intorc in redactie de pe teren, vorbesc trei ore fara oprire despre ce grozavii li s-au intamplat.

Dintre unii se aleg destui sefi de prin presa, care indeobste nu prea inteleg ce Dumnezeu fac aia, de dureaza atat de mult pana vin in redactie, de ce nu scriu mai repede si, mai ales: de ce au gumarii rupti la calcaie intotdeauna?

Jurnalistii de zona de conflict insa se aleg, de obicei, din doua categorii de presari: 1. externistii, pentru ca stiu limbi straine; 2. jurnalistii de investigatii, pentru ca au relatii si sunt extrem de descurcareti si dinamici-elastici.

Dintre cei care ajung in zone de conflict, rezista destul de putini externisti, ori pentru ca se sperie, ori pentru ca fac tot felul de boacane. Este evident de ce. Aceia insa care raman pe teren, in astfel de zone, devin jurnalisti de inalta senzatie.

Ei merita tot respectul confratilor, pentru ca isi risca viata in fiecare moment, din Congo-Brazaville pana in Phnom-Pen si din Nagorno-Karabagh pana la Chisinau. Redactiile trebuie sa-i recompenseze, dincolo de sporul legal de 200% din Contractul de Munca in Mas-Media, colegii trebuie sa-i laude, pentru ca sunt niste vedete.

CUM ATI TRATAT-O VOI PE LUMINITA BOGDAN...

Si niste oameni destul de chinuiti, care in deplasarile de acest gen dorm pe burta, aparandu-si capul de gloante cu reportofonul si mancand pe apucate, in conditii de siguranta alimentara care, la standarde UE, le da dreptul sa faca foarte mult scandal, atunci cand sunt tratati cum ati tratat-o voi pe Luminita Bogdan, Grigore, Adrian si Cornete.

Iar Luminita, in astfel de conditii, mai are pudoarea si candoarea sa vorbeasca, asa cum se poate vedea aici, despre dragostea ei pentru ziar. Sa va fie rusine, Grigore, Adrian si Cornete. Dar aici trebuie sa explic de ce sunt atat de revoltat.

Pe tine, Cornete, nu te-am cunoscut si sper sa nici nu te cunosc vreodata, pentru ca, daca vei avea nefericirea sa ne intalnim, din coliziunea ta cu mine se va naste in univers o noua supernova, pe care astronomii o vor studia cu interes.

IN SCHIMB, CU VOI, GRIGORE, ADRIAN, E PERSONALA

Iti mai aduci aminte, Adriane, cand eram colegi la sectia de politica interna de la Evenimentul Zilei? Iti mai aduci aminte ce tigari fumam? Daca ai uitat, iti aduc eu aminte: Carpati fara. Daca ai uitat ce fara, nu-ti aduc aminte fara ce.

Mai tii minte cum mancam paine cu apa, stateam calare cinci pe un telefon fix amarat, care incepea cu 617 si mergea din doi in doi, dimpreuna cu Mircea Suciu, Marcela Feraru, Dan Andronic, Tibi Braescu si Bogdan Ionescu si bateam cuba la fiecare articol scris?

Mai tii minte, Adriane, cat de porcos vorbeam intre noi in redactie si cat de mult ne respectam, ca tineri jurnalisti? Mai retii oare cum circula informatia si cum spuneam toti tot ce gandeam?

Iti mai aduci aminte tu, Adriane, cum saream ca tapii, in blugi tociti si adidasi, pe iarba uda si plina de noroi, la concertul lui Michael Jackson, la care am primit bilete de la Cristoiu, dupa ce am muncit ca nasarambii noapte-zi-noapte-zi, la alegerile din toamna lui '92?

Mai tii minte ca dupa aia am mers la tine acasa, am baut neshte alcooluri tari, am discutat despre principii inalte si ne-am uitat, impreuna cu mama ta, la muzicile destepte pe care le aveai inregistrate pe casete video? Cream, Led Zepp, Queen, EL&P. "I Feel Free". "Babe, I'm Gonna Leave You". "I Want To Break Free". "C'est la Vie". Acum nu te mai recunosc, Adi.

Tii minte, Jimmy (ca Grigore nu te-am strigat niciodata), cate zeci de tone de comentarii fotbalistice am consumat, in hala de la EvZ?

Impreuna cu Horia Ivanovici, Alin Paicu, Bogdana Paun, Andi Lupu, Alex Revenco si ceilalti nebuni frumosi care eram...

Mai tii minte, Grigore, cum munceam in ture, zi si noapte, la bulina rosie si bulina albastra, ca tampitii, de drag de meseria asta, inainte sa invente Cristoiu primele pentru servicii de noapte, fara sa calculam in ore-de-lucru-egal-bani-la-salariu-in-plus?


ATI UITAT AMANDOI

Ei bine, eu nu am uitat, dar tu se pare ca ai uitat.

Ati uitat amandoi, Jimmy, Adrian, v-a luat valul, ati innebunit de bani, vacante in Insulele Comore, masini de serviciu si pasive-n creditele mamelor lor, azi si maine. Practic, v-ati pierdut felul de a apartine umanitatii si ati devenit niste sclavi la un oligarh.

Unul cu care de asemenea am stat pe canapea si-am spus bancuri, pe cand parea altceva decat ce este azi, pe cand ne uitam, cu ochii in lacrimi, cum pleaca de pe Otopeni cu avionul un anumit suveran expulzat din propria lui tara.

Unul, Dinu, care m-a dezamagit la fel de mult ca si voi, Jimmy, Adrian, si acum este ultima oara cand mai scriu despre voi, sper, ca am in gura gust de praf de pusca, de pe strazile pe care fugea prin Chisinau Luminita Bogdan, inainte sa o dati voi afara, dar si de matraguna.

Matraguna e de la voi.

joi, 7 mai 2009

Imobiliare mai ieftine, dar inca nu destul

In Iasi, un apartament de doua camere 50.000 de euro, in Timisoara ceva mai scump, in Cluj aproape 60.000 de euro, si vorbim despre cele mai proaste zone, prin urmare si despre cele mai ieftine, si anume Zorilor si Manastur, care sunt asa, un fel de Militari, zona Pacii. La Brasov, preturile si mai mari, iar la Constanta nu mai vorbim, cam 65.000 de euro, cu cele mai avantajoase zone, pentru apartamentele cu doua camere, Tomis III, unde preturile sunt pe la 45.000 de euro.

Bucurestiul a ramas mai scump. Totusi, in zonele mai proaste, ca Berceni sau Gorjului, un apartament de doua camere costa in jur de 43.000 de euro. Ei bine, da, acestea sunt preturi mai omenesti, fata de aberatiile pe care le vedem pe site-urile de vanzari de imobiliare.

In urma cu aproape un an, prin septembrie, pe cand dezvoltatorii inca veneau cu oferte fabuloase precum cea din foto, am scris ca pretul normal al unui apartament de doua-trei camere, in afara de zonele central-bucurestene, este, in Capitala, de 6.000 pana la maximum 20.000 de euro. Am fost privit cu indulgenta, ca un visator care traieste pe alta lume.

Ulterior, Dinu Patriciu, din interes, a lansat exact aceeasi teorie, simpla si percutanta, asupra pietei imobiliare: preturile locuintelor vor continua sa scada drastic, pana cand se vor adecva la piata, intre 10.000 - 25.000 de euro. Desigur, depinde din ce perspectiva privim lucrurile. Desigur, depinde ce intelegm prin acest cuvant, "piata".

1. Criza globala, cu o puternica sectiune imobiliara, nu se va calma prea curand. Ba, din contra, de-abia a inceput si nici nu si-a turat motoarele la maximum. Discutam despre o criza sistemica, iar pana cand sistemul nu va fi schimbat, inca de la fundamentele sale filosofice, lucrurile vor merge prost. Asemeni si imobiliarele, al caror pret va continua sa scada.

2. Marii constructori de spatii de birouri si locuinte noi fac o mare greseala daca nu coboara jos garda, scazand mult pretul si incercand sa recupereze macar o parte din pierderile pe care le sufera, pentru ca fiecare zi de intarziere la care tin capul sus si nu scad drastic pretul ca sa vanda inseamna o zi pierduta. Am vazut ca unii se gandesc sa construiasca acum si sa vanda cand se incheie criza. Asa sa fie, daca le da mana sa stea trei-patru ani si sa astepte! Cei care nu pot acest lucru, vor da faliment. Alti scheleti de blocuri neterminate vor popula (si populeaza deja) aria metropolitana, dupa cei ai lui Ceausescu.

3. Locuintele vechi sufera o dubla uzura. Una este uzura pretului, care va continua sa scada. Este uzura dezumflarii balonului imobiliar in care am trait pana acum. Alta este uzura fizica a acestor imobile, care imbatranesc progresiv si devin tot mai nesigure pentru asiguratori, de exemplu.

Nu in ultimul rand: am vazut ca o primarie bucuresteana cumpara locuinte noi, pe care unii dezvoltatori le vand en-gros, la un pret care li se pare avantajos edililor. Ideea este ca peste sase luni baietii inteligenti care au facut investitia vor putea eventual descoperi ca s-au grabit si, daca ar mai fi avut putintica rabdare, ar fi cumparat de doua ori mai multe locuinte.