© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta salarii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta salarii. Afișați toate postările

duminică, 6 septembrie 2009

STAREA PRESEI: Sarbu isi ia penthouse de 4,2 milioane de euro. La "Gandul" salariile intarzie 10 zile (BadPolitics)

Gandul intarzie iar cu plata salarille 10 zile, patronul isi ia penthouse de 4,2 mil. euro, în complexul rezidenţial de lux “La Stejari”, deţinut de miliardarul Ion Ţiriac. Cam asa merg lucrurile in Romania. In piata se vorbeste de ceva vreme de intarzierile de salarii la ziar, dar nu mai mira pe nimeni.

Nu este doar cazul lor, la alte ziare patronii vin cu banii de acasa in sacosa. Incredibil, dar adevarat. Pana la urma, oamenii sunt fericiti ca iau o leafa. Daca nu ar fi scaderea dramatica la sase luni, conform BRAT, circa10.000 de exemplare toate bune si frumoase la Gandul.

Dar cum il stim pe Adrian Sarbu, s-ar putea ca sfarsitul de an sa aduca vesti proaste pentru oamenii de aici. Nu de alta, dar Sarbu are obiceiul sa traga linie la final si sa inchida din publicatiile care nu sunt pe plus. Daca or fi si de astea. Nu vreau sa fiu cobe.

Deocamdata este liniste, dar stiti cum este, de la Sarbu nu te astepti niciodata la o surpriza placuta. Trebuie sa stai cu ochii in patru. La prima vedere, se pare ca nu ar fi probleme la Gandul, poate si pentru ca ei au fost printre primii care au facut restructurari, la inceputul crizei. S-au redus lefurile, au mai plecat si oameni, dar ziarul a mers.

Sa nu uitam ca Sarbu a inchis anul acesta toate ziarele locale editate de PubliMedia... citeste tot aici

sâmbătă, 11 iulie 2009

COSTI ROGOZANU: Ranghel

Ciprian e un prieten foarte bun de-al meu. Probabil cel mai bun. Ciprian Ranghel este un foarte bun jurnalist pe politic. Probabil cel mai bun din Romania.

Dar nu este foarte preocupat sa-si etaleze cunostintele la TV, sa exprime orice gind in direct, e din buna scoală veche de jurnalism: un tip de redacţie, ultrasolidar, superinteligent si complet altruist.

Ieri a aflat ca i-a fost redus salariul la minimum. Reducerea o asteptam cu totii, e fireasca in astfel de vremuri. In cazul lui Ranghel, motivul ar fi fost ca isi salva astfel sectia.

Frumos, dar neplauzibil. Am intrebat de ce criza taie din oamenii cei mai buni dintr-o companie si nu am primit nici un raspuns... citeste in continuare aici

Scrisoare (semi)deschisa, cu update-uri, Adrianei Dutulescu

Am citit azi aici niste lucruri scrise intr-o maniera foarte interesanta, de catre un confrate de breasla, care are o problema cu update-urile date de catre cineva despre situatia de la Cotidianul. Asa ca voi scrie ostentativ acest material, punand o multime de update-uri.

UPDATE 1: Cine oare a dat update-uri, dar multe de tot, in chestiunea de la Cotidianul? Nu poate fi decat Tiberiu Lovin. Cine este deranjat de aceste update-uri? Adriana Dutulescu, jurnalistul de politica interna pe care, mai demult, Cristi Sutu il nominaliza in echipa sa ideala, pentru un ziar la care ar putea sa-si aleaga el echipa sa redactionala.

UPDATE 2: Aici niste lucruri intra in coliziune. In mod evident, Sutu si Dutulescu sunt printre marii castigatori ai evenimentelor care se petrec la Cotidianul in aceste zile. Adriana Dutulescu a sarit ca arsa, asa cum am explicat, la informatiile corecte obtinute de Tibi si, prin urmare, a scris:

multe dintre asa zisele informatii si up-date-uri sint false. Si rauvoitoare pe deasupra

UPDATE la UPDATE 2: Trebuie deci sa inteleg (dincolo de faptul ca se scrie corect asa-zisele si update-uri) ca eu si Tibi (cel putin), fara sa ne vorbim intre noi si fara sa stim daca avem, in interiorul ziarului Cotidianul, aceleasi surse, am ajuns la aceleasi informatii despre ceea ce se intampla acolo.

Trebuie sa mai inteleg ca, avand in vedere ca informatiile lui Tiberiu Lovin sunt rauvoitoare, si ale mele sunt asemenea. Eu stiu despre mine ca am obtinut informatii din patru surse, iar despre Tibi stiu ca procedeaza asemanator. Asa ca...

UPDATE 3: Cum eu mai consider ca exista, macar in carti, solidaritate de breasla si, in general, ca trebuie sa avem si simtul masurii, si pe cel al ridicolului la noi, pentru orice eventualitate, asa, ca sa-l scoatem cand este nevoie si sa il aratam public, iti voi raspunde, Adriana.

UPDATE 4: Chiar daca nu te cunosc personal, am trecut si eu, ca orice fraier, pe la Cotidianul, in alte timpuri. Atunci cand patron era Ion Ratiu, Nick Ratiu nu pusese inca labuta pe ziar, nu il adusese pe Calin Husar, iar acesta din urma nu vanduse la Catavencu, acestia din urma puternic finantati de catre Sorin Ovidiu Vantu, iar Husar inca nu se retrasese la Radio Guerilla.

Pe vremea cand ziarul avea o alta sigla si un alt continut. Un cu totul alt continut. La sigla a facut greseala si a avut Cristoiu orgoliul sa renunte. Era o sigla top quality, crede-ma. La continut, ziarul a renuntat treptat. Daca exista un ziar quality sau top quality, din punctul de vedere al continutului editorial, asa cum se spune acum, cu mult snobism, despre multe fituici dotate cu trompeta, acela era, in mod clar si categoric, Cotidianul lui Ion Ratiu. Ca sa te convingi de acest lucru, fa o vizita la Biblioteca Centrala si citeste colectia ziarului.

UPDATE 5: Sa luam acum la rand alt paragraf scris de tine pe blog:

Deci, pentru cei care au cintat prohodul astazi ziarului Cotidianul: nu va avea 8 pagini, ci tot 16 cit are si acum, iar editia de vineri va avea 24 de pagini full color. Nu se desfiinteaza, nu da Vintu faliment, se va relansa peste doua saptamini cu un nou lay-out, si, ca sa aveti pe ce tema sa faceti bancuri, nu va mai fi ziar quality, ci top quality.

Nu, nu am cantat prohodul, este efectiv prohodul si sufar, iar eu nu sunt singurul. Pentru ca nu toti isi permit sa vorbeasca public, cu subiect si predicat, se exprima pe bloguri, prin comentarii. Citeste-ti comentariile si vei afla la ce anume ma refer.

Nici nu am spus ca va avea opt pagini, nici eu, nici confratele meu (chiar daca probabil ca tie ti se pare ca, daca nu lucreaza la un mogul nici unul dintre noi, ce facem noi nu e presa) Tiberiu, ci opt pagini de comentarii s.a.m.d., te rog frumos sa iti ridici pleoapele lenese de pe ochisori si sa recitesti cu atentie.

Top quality? Am vazut asta si la "Adevarul", asa ca astept sa vad ce fel va arata, ca deocamdata este mai prost decat cel dinainte, care nu era quality. Ia sa mai citam din Adriana Dutulescu (adica din matale):

imaginea Cotidianului este si imaginea mea

UPDATE 6: Din pacate. Din pacate, iar aceasta pentru ca treaba asta cu imaginea este, dupa parerea mea, cam ca vasele comunicante. De exemplu, daca un ziarist de asemenea calibru, de la un viitor ziar top quality, isi pune in blogroll un amestec de Adrian Nastase, Blog de dat cu capul, Dan Andronic, Ion Iliescu, Mircea Badea, Reporter Virtual, Sorina Matei si Victor Ciutacu, aceasta zapaceala de nume de facturi si din domenii complet diferite produce in capul cititorului Cotidianului, daca intra pe blogul tau, o furtuna de creiere foarte ampla.

UPDATE 7: Ca sa fie clar ce vreau sa spun: in blogul meu nu vor fi nici Nastase, nici Iliescu, nici Mircea Badea. Mie mi se pare oportunism. Exista o moda acum sa-ti pui in blogroll tot felul de nume de persoane publice, ca sa dea bine. Faptul ca Adrian Nastase are blog este foarte cool si e foarte la moda sa-l treci in blogroll pe el si pe Mircea Badea.

UPDATE 8: Dovedesti lipsa de sensibilitate, colegialitate si bun simt fata de colegii tai care au de suferit. Dar prefer sa nu vorbesc eu pe acest subiect, pentru ca, spre marea mea surprindere, a facut-o deja altcineva inaintea mea. Ar trebui sa repet ce spune acest jurnalist. Citeste urmatoarea postare.

joi, 15 ianuarie 2009

POLITICA: Boc cel Pripit si constitutionalitatea nesimtirii

Cabinetul Boc a gresit atunci cand nu a facut o analiza de ansamblu, asupra anvelopei (cum i se spune acum foarte insistent si destul de impropriu) pensiilor si a celei a salariilor din Romania.

Credem ca de-abia ulterior putea sa ia decizii de genul celei privind eliminarea cumulului pensiilor cu salariile din sectorul public, explicand concret care este economia facuta la buget astfel si pregatind simultan masuri legislative adiacente, pentru ca alte categorii de persoane care nu sunt vizate de politica justa, consideram noi, a Executivului sa nu fie afectate.

Fara sa-si calculeze intai cu prudenta si echilibru miscarile de strategie de austeritate bugetara, Emil Boc si cei care il consiliaza au permis manifestarea unui fenomen pe care noi il numim aici, credem pe buna dreptate, constitutionalitatea nesimtirii.

citeste editorialul

marți, 13 ianuarie 2009

CRIZA - MASS-MEDIA: Taieri de salarii la Intact

Am primit pe messenger urmatoarea informatie, care vad ca se confirma, din pacate, pe agentiile de presa.

Poate ca nu suntem intotdeauna de acord cu ce linie politica au publicatiile din trustul Intact, dar eu cunosc multi meseriasi care lucreaza aici, pe care ii respect si cu unii am fost coleg la diferite publicatii. Imi pare rau pentru ce li se intampla.

Am spus ca va fi un an crunt? Va fi.


Trustul de presă Intact a confirmat marţi informaţia potrivit căreia angajaţii Jurnalului Naţional vor primi, începând din această lună, salarii cu până la 20% mai mici, cu menţiunea că măsura de austeritate va fi aplicată la nivelul întregului trust.

Intact Media Group precizează, într-un comunicat de presă, că "printre măsurile luate la nivel de trust se află şi reducerea bugetului cu salariile angajaţilor Intact Media Group cu 20%", în cadrul unei politici de reducere a costurilor, pentru diminuarea efectelor crizei financiare.

Trustul media Intact include, printre altele, posturile tv Antena 1, Antena 2, Antena 3, GSP şi Euforia, cotidianul Jurnalul Naţional, publicaţiile "Săptămâna financiară" şi "Financiarul" şi postul de radio News FM.

Bine, ca News FM nu mai exista, ca in loc a aparut Radio Zu, printr-o miscare de rebranduire despre care s-a vorbit mult, conteaza prea putin acum.

joi, 30 octombrie 2008

Trilema lui Traian Basescu

Atunci cand ai primul contact cu un om sau, in general, vrei sa afli cam ce fel de om este cineva, afli foarte multe uitandu-te la el cu atentie, la doua lucruri: expresia mainilor si cea a ochilor. Inca mai cred ca Traian Basescu este in mai mare masura decat alti politicieni romani un om de buna credinta.

Daca ma insel, cand voi ajunge la aceasta concluzie il voi blagoslovi fara nici o retinere, cum imi este portul. Voi porni de la aceasta convingere in analiza de mai jos, la care m-am gandit foarte mult si pentru care am asteptat mult timp inainte sa o scriu.

Sa ne uitam la ochii acestui om. Este rece, calculat, necrutator si, din pacate, razbunator. Te tine minte. Ti-o coace. Nu te cruta si nu te iarta decat cu foarte mare greutate, iar atunci o face tot cu sange rece. Sa trecem acum la faptele acestui om.

Avem mai intai un Traian Basescu, la Bruxelles, care face o conferinta de presa alaturi de Calin Popescu-Tariceanu, in timpul careia se comporta ca si cum sala de conferinta de presa se termina cu un zid imaginar, la jumatate, intre el si prim-ministru. Si spune: "Daca datorita realizarilor noastre nu ne-a lovit criza financiara, criza economica nu ne iarta daca nu suntem prudenti".

Am asteptat sa vad ce face presedintele, in conditiile in care e constient de situatia complicata si dificila in care ne aflam: promulga sau nu Legea de majorare a salariilor profesorilor? A facut-o. A avut dreptate: nimic nu justifica respingerea acestui act normativ, dar in alta cheie decat se discuta acum. Voi reveni.

Din momentul in care a promulgat aceasta lege, toate fortele politice au speculat electoral evenimentul la maximum. PD-L a ingrosat tusele, explicand ca salariile trebuie sa creasca si ca sunt bani. PNL a protestat vehement, UDMR l-a sustinut, iar PSD a facut-o pe lupul moralist de pe margine.

Pasul urmator a fost facut de guvern: ordonanta de inghetare. Din nou, toate partidele au speculat la maximum momentul, in timp ce Basescu a plusat, aratand ca si alte categorii de bugetari merita majorarea salariilor.

Azi, presedintele iese public si cere sindicatelor să amâne până în decembrie mişcările de protest, promitandu-le că viitorul Executiv va fi unul dispus să discute revendicările salariale. Preşedintele consideră, de asemenea, că România are nevoie de reformă în Educaţie, Sănătate, Administraţie şi de creşterea natalităţii. Aha. Iata aici exact ce a spus seful statului:


REALITATEA.NET - Preşedintele Traian Băsescu a cerut sindicatelor să amâne mişcările de protest până după instalarea noului Guvern

A fost o miscare rece, de calcul politic si de manifestare a interesului national. Nu avem nevoie in acest moment, asa cum am afirmat si anterior, de cresteri salariale masive si, in general, de nici un fel de majorari de salarii sau pensii. Nu aveam nevoie de ele deloc, de prin vara anului trecut. Ele au fost puse in opera de Cabinetul Tariceanu.

Acum sa analizam cu sange rece, ca Basescu, propria sa trilema (cum i-am spus eu): trebuie sa faca tot ce depinde de el ca sa nu o ia lucrurile haisa in Romania, nu spune acest lucru, dar cere sindicatelor un soi de moratoriu in perioada electorala. Punct ochit.

Aceasta inghetare a starii de fapt avantajeaza PD-L, partidul din care provine Basescu, partid care s-a exprimat in favoarea majorarilor salariale, dar si dezavantajeaza masiv PNL, care poarta toata povara respingerii majorarii salariilor. Punct lovit.

PSD continua sa stea pe margine si sa o faca pe lupul moralist, ca si cum actualul stat asistat social, cu un buget predestinat intr-o masura ingrozitor de mare, nu ar fi fost pus la punct chiar de catre acest partid. Deconturile electorale vor fi facute in cursul canibalizarii campaniei, ce va urma acum, cand si PNL, si PD-L vor lovi la greu in PSD pe acest subiect.

Trilema se inchide cu perspectiva anului electoral 2009, care inseamna realegerea (sau nu a) presedintelui Traian Basescu in functie. Pentru aceasta, Basescu trebuie sa se tina de cuvant. daca pana la urma o sa reuseasca sa linisteasca sindicatele sau nu, el a promis ca viitorul Guvern se va dedica si majorarilor salariale, in conditia reformarii unor sectoare, dintre care Educatia este doar unul.

Daca ii iese acest joc la limita, ce il caracterizeaza, Basescu va avea un al doilea mandat la Cotroceni. Daca ii iese acest joc la limita, jocul insusi va face parte dintr-o conditionare suplimentara, pentru ca unul dintre cele trei partide sa ajunga la guvernare.

Sa le luam pe rand: PNL nu poate sa accepte sa formeze un guvern, singur sau in alianta, care sa aplice promisiunile basesciene, dintr-o multitudine de cauze. PSD va fi acuzat, este previzibil acest fapt, de ipocrizie. Ramane PD-L. Daca, pe fondul popularitatii castigate acum, va putea forma un nou guvern singur, Basescu va avea un executiv condus de Stolojan. Cu presiunea extraordinara a sindicatelor si, prin acestea, a electoratului, pentru formarea acestui cabinet la Palatul Victoria.

Daca nu, atunci prima optiune va fi ruperea PNL de gruparea Tariceanu. Care Tariceanu, asa cum prevesteste Vasile Blaga, va avea surprize dupa alegeri cu propriul sau partid. Care vor fi acestea? Vom trai si vom vedea, dar jocul facut de Traian Basescu si tactica folosita de acesta par a transpare in oarecare masura.

marți, 28 octombrie 2008

Gabriel Biris: Inca 2% deficit, din cauza majorarii salariilor, dezastruos pentru Romania


Problema principala, in chestiunea cresterii salariilor profesorilor, este a felului in care se constituie bugetul de stat, crede avocatul Gabriel Biris, specialist in legislatie fiscala. Problema este una de sistem. Daca nu constitui bine bugetul de stat, ai probleme. In prezent, exista riscul sa urmeze o avalansa de cereri de mariri de salarii si la alte categorii bugetare, care pot afecta bugetul cu pana la 2% din PIB, ceea ce poate fi dezastruos pentru romani.

vineri, 24 octombrie 2008

Bugetul de gumilastic si poporul elasto-plastic

Dupa promulgarea de catre Traian Basescu a legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, suntem, mai mult decat oricand, cu spatele la zid.

Pe langa criza globala, ale caror valuri mari inca nu ne-au afectat, ne-am construit propria noastra criza locala, care ar trebui sa loveasca anul viitor Romania cu toata puterea, in momentul in care bugetul de stat de gumilastic nu va mai face fata platilor asumate.

Primii care vor suferi vor fi exact cei care se bucura acum: poporul elasto-plastic, care, supus la eforturi succesive de forfecare, torsiune si intindere, se rupe.

Exista pericolul ca maririle de acum ale salariilor si pensiilor sa fie urmate, nu stiu exact in ce ordine, de devalorizarea leului (adica oamenii vor descoperi brusc ca defapt venitul lor a scazut, in loc sa creasca), apoi de disparitia venitului, din cauza imposibilitatii de plata.

Exista posibilitatea horror ca unii pensionari sa astepte pensia, care nu va mai veni.

Ce a facut Tariceanu...

... este extrem de periculos. Banii pe care ii ai la buget trebuie folositi, intr-o maniera investitionala sanatoasa, pentru trei lucruri: invatamant, sanatate si infrastructura. Primele doua, domenii neproductive, asigura educatia cat mai buna si sanatatea natiunii, cea de a treia, domeniu indirect productiv, duce direct la prosperitate, reprezentand vehiculul acesteia. Toate sunt la pamant in Romania.

Cabinetul Tariceanu nu a fost preocupat nici un moment sa investeasca in aceste domenii. Daca faci aceste investitii pentru o legislatura sau doua, veniturile la buget cresc substantial si fiscalitatea scade. Daca nu, in vremuri de criza ca acestea fiscalitatea creste si veniturile la buget scad, apoi se instaleaza criza de plati bugetare.

Tariceanu are scuza ca a fost precedat de alt premier la fel de inconstient: Adrian Nastase, care a aruncat cu bani in populatie cu nemiluita, intr-un program de asistare sociala a romanilor, menit sa-i aduca voturi. Acum se roaga sa mai ajunga si in viitorul Parlament si tine speach-uri plictisitoare pe la sezatori transnationale, dimpreuna cu Ion Iliescu si alti savanti ai tranzitiei.

Ce a facut Basescu

A atras atentia inca de anul trecut, din august, la o emisiune de pe Realitatea TV, impreuna cu Ionut Popescu, ca lucrurile nu pot continua pe linia pomenilor electorale tariceaniene si ca asta ne va duce la dezastru. Atentie: daca eu am afirmat prima data acest lucru in august, dupa anuntarea de catre Paul Pacuraru a primei majorari a pensiilor, Basescu a facut-o de-abia prin septembrie.

Daca o faceam dupa el, se putea spune ca ii pup urmele. A facut-o dupa mine. Nu cred ca
s-a inspirat de la mine, ci avea date mai concrete decat am eu chiar acum. Le-a si prezentat public. Nu le mai reiau. Azi, Traian Basescu nu putea sa refuze promulgarea legii. Profesorii merita salarii mai mari decat vor avea dupa aceasta majorare.

Reforma Educatiei trebuia facuta acum 18 ani

Sistemul de invatamant necesita, in intregul sau, o restructurare masiva, care presupune investitii majore. In primavara lui 1990, am condus la Galati manifestatiile studentesti prin care ceream inghetarea anului de invatamant si reforma intregului sistem romanesc, cu licentierea cozilor de topor din sistem.

S-a spus ca suntem repetentii care nu vrem sa invatam, ci sa boierim un an in plus si s-a mers pe acel sistem de invatamant, care s-a transformat acum in aceasta bomba educationala care ne loveste. De pe bancile institutiilor de invatamant ies agramati, sfertodocti si semidocti cu diploma, care ii invata pe cei dintre noi care mai au educatie ca virgula se pune intre subiect si predicat.

Un intreg sistem mafiot s-a dezvoltat intre timp si sprijina aceasta stare de fapt. Daca nu scapam de el, in viitor ne vom sufoca spiritual, ca natiune.