Pe 15 mai 2009, am primit prin posta convocarea la o comisie de cercetare disciplinara pentru 18 mai 2009. Eram anuntat ca, pentru desfasurarea cercetarii disciplinare, contractul meu individual de munca va fi suspendat incepand cu 18 mai. Comisia de disciplina era formata din redactorul-sef si unul dintre editorii coordonatori de la Ziare.com.
Cel despre care am explicat anterior ca ar trebui, din punct de vedere jurnalistic, sa-si ia si suzeta la el, atunci cand vine la redactie. Una dintre metodele prin care jurnalistii buni sunt determinati de catre patronatele din presa sa iasa din aceasta bransa este umilirea.
Mai de mult, pe site-ul lui Tiberiu Lovin, Alin Bogdan, azi director executiv la Multimedia Political Communication, arata ca a plecat din presa de scarba. Este normal. Unul dintre motivele pentru care te incearca aceasta scarba este ca ai sefi care te pun sa pui virgula intre subiect si predicat si cu care ai probleme daca nu executi un astfel de ordin.
Sa revin la povestea mea. Convocarea la Comisia de disciplina de pe 18 mai nu era facuta cu respectarea legii. Am facut o notificare, prin care solicitam indeplinirea acestei conditii. Pe 18 mai 2009, am primit prin posta o a doua convocare, la o noua comisie de cercetare disciplinara, pentru 28 mai. Convocarea mi-a parvenit de la Posta la o zi dupa ce murise tatal meu.
Eram la Focsani, unde incepusem preparativele pentru inmormantarea acestuia, iar confirmarea de primire a recomandatei trimise prin posta de Active Soft a fost data de catre altcineva.
Cred ca este inutil sa mai insist pe sentimentele care ma incercau la Focsani, in timp ce faceam preparativele pentru inmormantare, cand am fost sunat de la Bucuresti si anuntat ca Active Soft ma reconvocase. Cum? Ce sentimente? E simplu: scarba.
Eram anuntat ca, pentru desfasurarea cercetarii disciplinare, contractul meu individual de munca va fi suspendat incepand cu 28 mai. Pe 27 mai 2009, avocatul meu a solicitat reprogramarea sedintei Comisiei de disciplina intr-o zi in care poate sa participe, deoarece pe 28 mai, ca si in alte zile in adresa, nu poate fi prezent, pentru ca este la DNA.
Nu am primit nici un raspuns la aceasta solicitare, nici eu, nici avocatul meu. Pe 30 mai 2009, mi s-a incarcat pe card numai jumatate din salariul de pe cartea munca pentru luna mai, asa cum am povestit deja. Ne intoarcem acum la inceputul lunii iunie, cand am primit decizia de concediere unilaterala, pe care o calific drept abuziva si ilegala. Aici, cercul se inchide.
In acest moment, din punct de vedere jurnalistic, litigiul meu cu Active Soft devine subiect minor pentru mine si il voi trata numai cand se intampla ceva important. In schimb, rubrica Starea Presei va continua. Pentru ca ne este dat, din pacate, sa traim timpuri foarte-foarte interesante. Apele se despart.
vineri, 31 iulie 2009
STAREA PRESEI - LITIGIUL MEU CU ACTIVE SOFT: Cercetare disciplinara
joi, 30 iulie 2009
STAREA PRESEI - LITIGIUL MEU CU ACTIVE SOFT: Bucuria de a face teren
De pe 29 aprilie pana pe 29 mai am facut destul de mult teren. Nu am stat sa ma monitorizez singur anume cat. A fost placerea in stare pura.
Prima zi, cea de 29 aprilie, a fost una dintre acestea: am intrat in vreo sapte cladiri cu risc seismic maxim si am scris un reportaj-ancheta, pe care l-am publicat in serial pe blog, sub titulatura “Reportaj in Orasul Cladirilor-Fantoma”, asa cum se poate vedea, de exemplu, aici, aici sau aici.
Ca doar pe bloguri mai are loc un astfel de reportaj, in rest este un gen publicistic greu publicabil. Cel mai mult mi-a placut sa ma bag prin imobilele despre care stiam si vedeam ca sunt pericol public, sa fac poze care sa exprime acest pericol, sa pozez crapatura in zid, exact pe grinda, pericolul iminent.
Daca (Doamne fereste!) va veni marele cutremur despre care se vorbeste, am niste obiective clar stabilite si anumite locuri in care ma voi duce sa scriu, chiar si numai pe Blogul lui Budescu.
Am redescoperit faptul ca mai stiu sa discut cu omul simplu de pe strada, ca nu mi s-au atrofiat simturile. Inainte vreme, de la birou veneam mort de oboseala, dupa opt ore de stat pe scaun, fumat si baut cafele.
De pe teren am venit in redactie cu ochii stralucind, plin de viata, ars de soare, cu chef de munca si am scris cu placere, de exemplu, “Reportaj din Orasul Cladirilor-Fantoma”, de pe la ora 16.00, intr-un birou unde nimeni nu intelegea nimic: ce fac, de unde vin, ce e cu mine de stralucesc, daca mai sunt, ce sunt, de ce sunt oare asa de vesel?
Am facut ceea ce probabil ca “redactorii” de la Ziare.com nu fac niciodata: meserie, teren, am avut interlocutori, m-a ars soarele, cum am mai spus, m-a batut ploaia, m-au stropit masinile si m-au injurat soferii lor.
Pentru “Mall-urile si criza” am avut nevoie de trei zile de documentare, in timpul carora am arat Bucurestiul, sarind din autobuz in tramvai si din acesta in troleibuz, apoi in metrou.
Am facut teren pentru “Prin spitale”, prin chiar faptul ca avusesem treaba cu ochii, apoi avusesem alte treburi, foarte stresante si grave, si totusi nu m-am putut stapani sa nu scriu si notele necesare pentru viitoarea redactare a unui articol.
Este un reflex profesional pe care numai un jurnalist il intelege si il simte. Sa dau un exemplu. Intr-o zi, iesind de la metrou la Piata Victoriei, acum vreo doua-trei luni, am dat nas in nas cu Tibi Lovin, care-mi facea cu mana si simultan poza un stalp – cel putin asa am avut prima data impresia.
Am incercat sa vorbesc cu el coerent, in timp ce eu insumi vorbeam la telefon cu altcineva, dar nu se putea. M-am uitat in prelungirea obiectivului lui Tibi si mi-am dat seama: era una dintre “statuile” din deseuri. Omul facea meserie pentru site-ul lui. L-am inteles imediat. Ulterior, i-am citit cu placere postarea de ReporterVirtual.
(urmeaza: Cercetare disciplinara)
miercuri, 29 iulie 2009
Elena Udrea: Tolo, lucrat informativ pe canal Felix. Sursa: Mircea Badea
"Am avut ieri o întâlnire, pe holurile Parlamentului, cu un ziarist care se pretinde mare deontolog, Cătălin Tolontan. I-am reproşat acestuia faptul că nu permite postarea, pe blogul său, a comentariilor de corectare a informaţiilor eronate pe care le vehiculează.
Dupa ce încercasem, de mai multe ori, să postăm, in numele ministerului, rectificări la lucrurile neadevărate spuse despre instituţia pe care o conduc.
I-am zis domnului Tolontan că, daca se bazează pe zvonuri în demersul pe care îl face, la fel de adevărat este şi că, în presă şi în mediul politic, circulă zvonul că dumnealui ar fi avut un interes direct pentru o firmă apropiată domniei sale, interesată să obţină un contract de tipărituri de la stat.
Dupa asta, domnul Tolontan a afirmat la Realitatea TV că l-aş fi ameninţat ca îl lucrez informativ… Poate unii chiar ar fi crezut daca nu aş fi intervenit eu, în direct, şi aş fi explicat ceea ce s-a întâmplat cu adevarat.
Marele deontolog nu m-a contrazis. Dar titlurile curg, ba chiar am auzit o distinsă doamnă de la PSD că m-aş folosi de servicii secrete în aşa-zisă luptă pe care aş purta-o cu domnul Tolontan.
O să îmi dezvălui sursele care m-au ajutat să îl “lucrez informativ” pe ilustrul jurnalist sportiv. Marturisesc ca informaţiile mi-au parvenit prin intermediul colegului acestuia de trust, Mircea Badea, care afirma, acum o saptămână, la Antena 3:
“Se aude ca ancheta deontologilor de la Gazeta Sporturilor in cazul Monica Ridzi a fost realizată pentru că ministrul tineretului si sportului nu a vrut să le dea bani celor de la gsp. Am auzit acest zvon de mai mult timp, dar nu i-am dat crezare. Acum când văd cum se comportă cei de la gsp încep să dau crezare acestei idei.”
Ceea ce era de demonstrat a fost demonstrat…"
Sursa: Blogul Elenei Udrea
vineri, 10 iulie 2009
STAREA PRESEI - LIGIUL CU ACTIVE SOFT: De ce scriu aceasta serie?
CITESTE AICI CRONOLOGIA LITIGIULUI
De cand am inceput sa scriu serialul acesta, am citit, auzit sau intalnit trei categorii de comentarii la povestea pe care o public pe blogul meu.
1. Cititorii avizati, care cunosc materia, adica stiu legislatia pe care ma bazez atunci cand afirm ceva; ei sunt cei mai putini si unii sunt jurnalisti.
2. Oamenii de buna-credinta, in general jurnalisti, cu o cunoastere aproximativa a mediului legislativ specific breslei, asa cum eram si eu pe la inceputul acestui an, inainte sa fiu obligat de cele prin care am trecut sa ma instruiesc.
3. Oamenii afectati direct de randurile pe care le scriu, care reactioneaza ori jignindu-ma, ori postand comentarii cu intrebari politienesti, care vin in prelungirea gandirii actuale a diriguitorilor firmei cu care sunt, in aceasta perioada, in litigiu.
Voi face o scurta pauza, pana luni, in povestirea desfasurarii litigiului meu cu Active Soft si voi dedica randurile care urmeaza explicarii a ceea ce ma mana in a imi face publica povestea.
Asa cum am mai spus de cel putin doua ori in comentarii, daca ar fi fost sa ma fac pe mine insumi sa ma simt cat mai bine, as fi ingropat totul si as fi mers mai departe, fara sa ma mai uit in urma, la mizeriile care mi s-au intamplat, asa cum am mai facut si in alte dati.
Scrierea acestei serii este pentru mine cel mai dureros lucru, pentru ca, de fiecare data cand recitesc randurile acestea, resimt aceleasi lucruri neplacute pe care le-am simtit cand am trecut prin aceste lucruri. Stressul, frustrarea, tensiunea, supararea, nemultumirea, umilinta, revolta.
Insa deopotriva de fiecare data mai simt si ca trebuie sa fac altceva decat sa-mi scriu povestea pur si simplu. Primul lucru care mi-a trecut prin minte la Active Soft, cand mi-a dat pe afara supararea, pe 31 martie, a fost: "Oamenii astia chiar nu stiu sa respecte un jurnalist si jurnalismul, ca profesiune".
Eu cred ca nu te porti asa cu un jurnalist. Daca simte ca este respectat, este painea lui Dumnezeu, iar daca simte ca nu il respecti si nu ii acorzi incredere devine fiara. "Animal cu colti si gheare", vorba lui Cristian Tudor Popescu.
Multi dintre cei care citesc acum aceste randuri sunt jurnalisti si au avut sau vor avea, anul acesta sau anul viitor, mari necazuri profesionale, din aceleasi cauze ca si mine si ceilalti ca mine. Un slot masiv de aproape 40 de jurnalisti de la "Cotidianul" sunt acum probabil obiectul unei actiuni de rarire diplomatica a randurilor, prin micsorarea scandaloasa a salariilor.
Acesti oameni, ca si altii asemeni lor, trebuie sa inteleaga ca meseria lor nu este ca aceea de strungar, nici ca aceea de dentist, nici ca aceea de inginer. Oamenii acestia trebuie sa inteleaga ca ei fac parte dintr-o grupare aparte: ei sunt eritrocitele democratiei unei natiuni. Cei care ii hartuie acum sunt bolile natiunii.
In al doilea rand, vreau sa fiu inteles clar: nu mai sunt deloc suparat pe fostii mei colegi de la Ziare.com, asa cum defapt nu am fost suparat niciodata. Aceste randuri nu sunt nici despre ei, nici pentru ei, nu le sunt adresate si nici macar nu ma intereseaza ce fac acum si ce gandesc ei despre ce scriu aici.
Aceste randuri sunt despre starea presei, sunt scrise fara patima si cu dorinta de a analiza cine suntem, ce facem si ce sanse avem sa ramanem oameni si sa continuam sa ne facem meseria. Nimic de ordin personal, oricat de poncis se vor uita unii, zambind stramb.
In al treilea rand: deja ma ocup cu altele si viata mea merge inainte. Nu vibrez toata ziua si toata noaptea, gandindu-ma la Ziare.com si Active Soft avan, ci am alte probleme, mai ales ca, dupa ce mi-a murit tatal, am descoperit brutal, in cateva zile, cat de lipsite de importanta sunt toate aceste porcarii marunte.
Despre care continuu sa scriu incepand de maine.
(continua: Incep hartuielile)
joi, 26 martie 2009
Piţurcă: "M-am certat cu Mutu, dar va intra sîmbătă în teren" (Antena 1 via GSP)
Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a dezvăluit că se află într-un conflict cu Adrian Mutu, atacantul naţionalei, dar nu se pune problema ca el să nu joace în meciul cu Serbia, partidă ce se va disputa sîmbătă, la Constanţa.
"M-am certat foarte tare cu Adrian. Nu ne vorbim! Nu cred că se pune problema ca el să nu joace sîmbătă. Va intra pe teren. Ce dacă sînt supărat pe el? Chiar dacă nu vorbim, trebuie să intre şi să îşi facă datoria", a declarat ironic Victor Piţurcă la Ştirile Sportive ale Antenei 1.
Intrebari la care vom avea raspuns sambata seara
Daca antrenorul nu vorbeste cu cel mai bun jucator al echipei, cum joaca echipa? Ceilalti jucatori il vor juca pe Mutu sau nu? Ce va juca Mutu: mijlocas defensiv-ofensiv, cum il chinuie Piturca, ori mijlocas ofensiv, care strange spre centru si urca pe faza de atac, pe tot frontul, cum il joaca la Fiorentina Cesare Prandelli?
De ce s-a certat Adrian Mutu cu Victor Piturca? Nu cumva exact asupra tacticii de joc? Din vara anului trecut, am scris despre faptul ca, dupa felul stupid in care a fost asezat pe teren de catre Piturca Mutu la Euro 2008, mai mult ca sigur este vorba despre tacticile ultradefensive piturciene, care intra in conflict cu veleitatile ofensive evidente ale lui Adi.
Ceilalti jucatori accepta tactica fara noima a selectionerului sau sunt convinsi ca ea este buna si va da rezultate sambata? Da sau nu? Sunt ei de acord ca, din cauza unui antrenor incompetent, sa se ajunga sa se spuna despre ei ca nu sunt valorosi si ca nu pot forma o nationala competitiva?
Sunt ei constienti de faptul ca, in acest moment, cu toti jucatorii valorosi aflati in strainatate si in campionatul intern, putem sa facem doua echipe nationale valoroase, si nu una? Dar oare urmatorul antrenor al Nationalei, oricare va fi acesta, este constient in acest moment de acest fapt?
vineri, 20 martie 2009
Elan Schwartzenberg: "Nu poate fi calificată drept mamă" (Libertatea)
Tumultoasa viaţă a Mihaelei Rădulescu o impiedică pe aceasta să fie langă copilul ei.
Asta susţine afaceristul Elan Schwartzenberg despre femeia langă care a trăit zece ani, in cererea depusă luni la Judecătoria Sectorului 1, prin care solicită custodia lui Ayan, băieţelul în vârstă de cinci ani al cuplului Rădulescu - Schwartzenberg.
După divorţul pronunţat în octombrie anul trecut, copilul rămăsese în grija mamei. Acum, însă, Elan îl vrea înapoi.
Şi îşi justifică dorinţa punctând - pentru ochii şi urechile judecătorilor - fiecare gest, fiecare ieşire, fiecare greşeală a Mihaelei.
Practic, cele cinci luni care s-au scurs de la desfacerea căsătoriei sunt analizate în cererea cu pricina, pe săptămâni, cu lux de amănunte ce se vor a fi o demonstraţie clară că lui Ayan i-ar fi bine lângă Elan, nu lângă mama lui, care ar fi dezinteresată de el. Iată câteva extrase din solicitarea depusă de afacerist la instanţă...
citeste tot aici
citeste si:
Mihaela Radulescu, acuzata si de distrugere
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
EUROVISION Ciro de Luca: Da, sunt frustrat
Continuam sa publicam marturisirile lui Ciro de Luca, fost membru al grupului Todomondo, care ne-a reprezentat la Eurovision in anul 2007, in finala de la Helsinki.
Citind multe comentarii despre cele intamplate, Ciro a vrut sa raspunda la cateva intrebari.
Esti frustat pentru ca nu ai trecut de preselectie?
Ciro de Luca: Recunosc ca sunt frustat.
De ce ai vorbit de-abia dupa doi ani?
Ciro de Luca: Am hotarat sa vorbesc anul acesta, pentru simplu fapt ca anul trecut nu a fost echipa lui Dan Manoliu. Si anul trecut m-am inscris la Eurovision, iar punctajul pieselor a fost afisat dupa doua zile de la preselectie. Una dintre piesele mele cu cel mai mare punctaj (101), a fost scrisa impreuna cu Vlad Cretu, am stiut, am inghitit in sec, dar macar au fost transparenti.
Cum adica? Cine este Vlad Cretu?
Ciro de Luca: Anul trecut m-am inscris cu cinci piese, din care una compusa impreuna cu Vlad Cretu, care a avut cele mai mari note, adica 101 puncte, si totusi nu s-a calificat. Am strins din dinti, dar macar am aflat ce punctaj a obtinut. Anul acesta nici nu stiu ce punctaj am obtinut, nici nu stiu daca am fost sau nu descalificat.
Ai intrat pe site-ul TVR extrem de suparat, spunand ca vrei sa povestesti dedesubturile editiei din anul 2007. Ce te-a suparat?
Ciro de Luca: M-am uitat pe Internet, pe site-ul TVR, si am vazut ca poza cu Todomondo nu este, si-atunci mi-a sarit tandara.
Unde nu era poza cu Todomondo?
Anul acesta, daca intri pe http://www.tvr.ro/eurovision, in josul pagini vei vedea sectiunea arhiva, unde este mentionat si numele Todomondo, dar lipseste poza, ca si aceea a Nicolei. Aceasta a fost cireasa de pe tort.
TVR are haine de recuzita din outlet
Care este problema cu hainele cumparate de la outlet? De ce este suparator?
Ciro de Luca: Hainele din Outlet la inceput faceau parte din recuzita TVR si, de fie care data cand aveam nevoie, ni le dadeau si pe urma le returnam. Asta s-a intamplat circa o luna de zile, adica du-te vino de la TVR, sa luam hainele, sa returnam hainele.
Turneu inseamna avion, trambalare, oboseala, asta este viata, de ce v-ati suparat pe escale?
Ciro de Luca: Plecare in Cipru: 21.02.2007, plecarea de dimineata, de la ora 05.00, sosirea in Cipru, cu escala la Budapesta, la ora 06.00 a doua zi, in hotel la ora 08.00, intalnirea cu dna. ambasador la ora 09.00, emisiune la ora 14.00, sosirea la hotel la ora 20.00, plecare la aeroport la ora 21.00, sosirea la Bucuresti la 20.00 a doua zi, adica 23.02.2007. Asta inseamna sa faci escala la Budapesta. Rezultatul: ne-au rupt si ne-am revenit dupa o saptamana.
luni, 5 ianuarie 2009
CONFLICTUL DIN GAZA: Cinci copii ucisi, actiunea militara continua
Autoritatile israeliene i-au rugat pe cetatenii de rand din Fasia Gaza sa stea in case, de preferinta in pivnite, pentru ca nu li se va intampla nimic. Scopul declarat al Tzahalului este distrugerea Hamas.
Sunt peste 400 de tinte militare Hamas vizate de armata Statului Evreu in Fasie. Probabil ca de mult timp Mossadul a alcatuit liste nominale cu militantii Hamas din Gasia Gaza, iar acestia acum sunt vanati.
O vanatoare feroce si justificata. Acesti oameni sunt teroristi. Dar o vanatoare care da chix-uri, pentru ca loviturile Israelului, cu pretentii chirurgicale, dau gres, asa cum este normal. Cel putin cinci copii palestinieni au fost ucisi pana acum.
Cuvantul terorist s-a banalizat insa, asa ca vom explica exact care este sensul sau. Retelele teroriste Hamas, ca si cele Hezbollah din Liban, au fost constituite de zeci de ani cu ajutorul regimului ayatolahilor de la Teheran. Initial, Hamas s-a format si a actionat din sudul Libanului, cu stipendii puternice iraniene.
In timp insa, pe masura ce Hezbollahul devenea tot mai puternic si Autoritatea Palestiniana se fixa, ca establishment, in Fasia Gaza, militantii Hamas s-au mutat in sud-vestul Israelului. Si Hamas, si Hezbollah, asa cum arata Hala Jaber, au folosit predilect, ca metoda terorista, bombele umane.
Tanarul cu aparente normale, spalat, tuns, frizat, la volanul unui Mercedes alb, intrand in forta cu masina intr-un convoi militar israelian si detonandu-se pe sine, intru gloria lui Allah, a devenit un loc comun, tipic acestui gen de actiune de guerilla terorista. Efectul psihologic este extraordinar.
Evreii traiesc sub teroare, in timp ce adeptii fanatizati musulmani, educati ca idealul lor in viata este ca intr-o buna zi sa se duca si sa moara pentru gloria lui Allah, detonandu-se intr-un grup de autovehicule militare ale agresorilor evrei, se duc la moarte, pentru a deveni martiri ai poporului lor.
Ca sa intelegem ce se intampla in capul acestor oameni trebuie sa incercam, atat cat suntem capabili, sa-i intelegem. Ei sunt educati si cresc asteptand ziua in care vor muri, intr-un martiriu contra ocupantului evreu. Si in inca un martiriu, si inca unul, mereu.
Daca politicienii de la Ierusalim isi imagineaza ca vor reusi sa ii extermine, unul cate unul, pe militantii Hamas, in cateva zile, prin aceasta actiune concertata de comando, se inseala amarnic. Inseamna ca nu au inteles nimic din nici una dintre lectiile istoriei.
Nici macar ale propriei lor istorii tragice. Noaptea de Cristal, ori Noaptea sticlei sparte (în germană Kristallnacht, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht sau Novemberpogromnacht) desemnează pogromul contra evreilor din Germania nazistă, inclusiv Austria (care la acea dată era înglobată în Reich) de la 9–13 noiembrie 1938.
Dupa acest eveniment, a urmat o perioada crunta pentru evreii din Germania, Austria si din aproape intreg teritoriul ocupat de Germania nazista. Hitler a incercat efectiv sa stearga de pe fata pamantului orice reprezentat al acestei confesiuni.
A reusit numai sa creeze unul dintre marile scandaluri ale istoriei si, corespunzator, sa scandalizeze mapamondul. Tzahalul lui Ehud Barak, pe care il stiam un tip echilibrat si extrem de destept, nu a asimilat aceasta lectie amara a istoriei.
sâmbătă, 23 august 2008
DEZASTRELE RAZBOIULUI: Razboiul rusilor cu gruzinii
vineri, 22 august 2008
miercuri, 20 august 2008
marți, 19 august 2008
luni, 18 august 2008
sâmbătă, 16 august 2008
ProGeorgia.WordPress.com: Cronica zilei de 16 august
14:40 În oraşul Kaspi şi în satele din apropiere au apărut o incendii, ca urmare a lansării de către aviaţia rusă a bombelor incendiare.
14:40 Trupe de cazaci au intrat în oraşul Haragauli, la 50 km de la Kutaisi.
14:30 Opt blindate au început să se mişte dinspre Hşuri spre oraşul Sacihere.
13:20 Trupele ruse au început să se mişte dinspre Igoeti în direcţia oraşului Gori.
13:00 Două camioane militare ruse pline cu soldaţi, au ocupat satul Hevi din regiunea Haragauli.
12:30 Autorităţile georgiene au interzis circulaţia pe şoseaua Haşuri-Borjomi, din cauza circulaţiei trupelor ruse prin regiune
12:30 Trupele ruse au aruncat în aer podul căii ferate de lângă satul Garkali, regiunea Kaspi.
12:30 Trupele ruse au bombardat satul Uplisţihe. Obuzele au explodat în apropierea râului.
10:45 Trei tancuri ruse se află în oraşul Kaspi şi două în Igoeti
10:30 Aviaţia rusă a incendiat pădurile din apropierea satului Handaki, regiunea Kaspi.
10:30 Aviaţia rusă a aruncat obiecte neidentitifacte asupra fabricii de vin din satul Okami, regiunea Kaspi.
10:15 Zece tancuri se îndreaptă din Igoeti spre Hşuri şi şapte spre Znauri
10:15 Trupele ruse, care au părăsit ieri portul Poti, s-au întors împreună cu patru blindate, o camara si 10 camioane militare (8 - model „Ural” şi 2 „KAMAZ”)
08:47 În Karaleti se află o grupare impunătoare de trupe ruse, alcătuită din blindate, tancuri, camioane militare şi grupuri de ingineri.
vineri, 15 august 2008
George W. Bush: Rusia e o naţiune iresponsabilă, care şi-a prejudiciat credibilitatea şi percepţia în faţa lumii libere
George W. Bush crede ca Rusia este o natiune iresponsabila, care si-a prejudiciat credibilitatea si perceptia în fata lumii libere
Schimbare de ton la Casa Alba. George Bush devine, in doar cateva zeci de ore, mult mai dur si radical. Desi a mentionat ca nu este în interesul Statelor Unite sa aiba o relatie tensionata cu Rusia, presedintele american a spus:
În ultimele zile, Rusia si-a prejudiciat credibilitatea si perceptia în fata lumii libere. Invazia si intimidarea nu sunt politici accetabile în secolul XXI. Doar Rusia poate decide când se va pune înapoi pe calea natiunilor responsabile. Pentru a-si îmbunatati relatiile cu Europa si SUA, Rusia trebuie sa respecte libertatea vecinilor sai
Presedintele american crede ca Rusia îsi simte interesele amenintate de extinderea libertatii si a democratiei în tarilor în tarile din jurul ei.
Poporul georgian ar dori sa se uneasca cu lumea libera si noi nu putem sta deoparte. Ascensiunea Georgiei spre democratie a deschis un nou capitol in istoria noastra. Europa a trecut de cele doua razboaie mondiale, a trecut si de razboiul rece dintre doua superputeri. Razboiul rece a trecut
a mai spus Bush.
Se pare ca acum ne apropiem de o noua era a confruntarii si relatiile est-vest, Rusia - Statele Unite incep sa se raceasca din nou. Dupa dejunul amical din jurul mesei rotunde, pline de bucate romanesti, de la Summitul NATO din Bucuresti, acum scad sansele de a-i vedea prea curand pe Bush si Medvedev (era sa scriu Putin) relaxati, zambitori, luand pranzul si spunand bancuri cu Brejnev si Carter.
MAE: Romania a livrat armament Georgiei!
Sursa: Realitatea TV
Ministerul Afacerilor Externe confirma ca România a livrat Georgiei armament si munitie. România insa a furnizat armanent cu respectarea regulilor internationale.
"România, producator si furnizor de produse militare, a livrat armament si munitie de infanterie autoritatilor guvernamentale din Georgia, cu respectarea prevederilor Cartei ONU, a regimului international de sanctiuni si a principiilor si criteriilor Codului de onduita al Uniunii Europene privind exporturile de arme.
Exporturile au fost facute pe baza de licente individuale, cu respectarea standardelor regimului national de control al exporturilor de produse militare si a angajamentelor internationale ale României, informeaza Realitatea TV.
Georgia nu este subiect al vreunui embargo privind transferurile de arme stabilit la nivel international, regional sau al unei alte masuri restrictive", se arata în comunicatul remis de Ministerul Afacerilor Externe.
Ministrul Apararii, Teodor Melescanu, a declarat astazi, la Constanta, ca ministerul pe care îl conduce va verifica daca pe cale comerciala au fost exportate arme în Georgia, întrucât nu are cunostinta despre asa ceva, iar daca se adevereste acest lucru înseamna ca a fost facut prin intermediari.
"Ministerul Apararii nu produce niciun fel de armament, nici nu am exportat, nici arme si nici munitii în Georgia.
O sa verificam daca pe linie comerciala au fost asemenea exporturi, dar, din câte cunosc eu, nu s-au exportat arme în zonele acelea. Daca a ajuns ceva înseamna ca a ajuns prin anumiti intermediari", a spus Melescanu.
Rusia vs. Georgia: Armata Rusa continua blocada
VIDEO: Rusii raman in Regiunea Samegrelo, in pofida acordului de incetare a focului si retragere din teritoriile georgiene ocupate Sursa: Rustavi2.ge
Trupele rusesti au permis vineri unor misiuni cu ajutoare umanitare sa ajunga in orasul Gori, pe care il considera ca fiind unul strategic, informeaza FOXNews. Rusii si-au continuat insa blocada, alimentand teoriile conform carora intentiile Kremlinului in Gruzia sunt altele decat cele rostite.
Secretarul de stat american Condoleezza Rice a ajuns in Georgia, pentru a-l determina pe presedintele Saakashvili sa semneze un acord de incetare a focului. Gori, un oras care se afla la 72 de kilometri de capitala Tbilisi, este cheia discutiei despre daca si cand Rusia va onora termenii acordului de incetare a focului.
Fortele militare rusesti erau prezente si in alte orase georgiene din intreaga Georgie, au declarat surse oficiale. Detinand controlul in Gori, fortele rusesti efectiv taie tara in doua, pentru ca orasele sunt grupate in jurul singurei autostrazi est-vest.
Rusia vs. Georgia: Kremlinul controleaza o treime din teritoriul gruzin
Trupele rusesti pareau sa controleze doua orase-cheie gruzine vineri dimineata si existau relatari despre continuare miscarilor de blindate pe teritoriul Georgiei, informeaza CNN, iar presedintele gruzin Mihail Saakashvili a anuntat ca o treime din teritoriul georgian este ocupat de rusi.
Kremlinul a anuntat joi ca retragerea din Gori a trupelor sale va fi completa in cateva ore, iar Statele Unite sustin ca a parut ca armata rusa se pregateste sa plece. Dar corespondentul CNN Michael Ware a relatat ca trupele Kremlinului controleaza in continuare confortabil Gori, vineri, la orele diminetii.
Orasul a fost anterior o baza militara strategica a georgienilor, in apropierea provinciei Osetia de Sud, unde urma sa inceapa actualul conflict. In acelasi timp, exista relatari conform carora sunt vehicule rusesti care se indreapta spre Poti, un oras port din vestul Georgiei.
Presedintele Saakashvili a declarat ca un convoi de mai mult de 100 de tancuri si alte vehicule militare se afla in miscare intre orasele Senaki si Kutaisi. CNN nu a confirmat din alta sursa aceasta informatie.
Saakashvili a estimat ca soldatii rusi controleaza cam o treime din tara sa si a spus ca guvernul a primit 1.400 de relatari despre atacuri brutale asupra civililor.


