© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta abuz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta abuz. Afișați toate postările

vineri, 10 iulie 2009

STAREA PRESEI - LIGIUL CU ACTIVE SOFT: De ce scriu aceasta serie?

CITESTE AICI CRONOLOGIA LITIGIULUI

De cand am inceput sa scriu serialul acesta, am citit, auzit sau intalnit trei categorii de comentarii la povestea pe care o public pe blogul meu.

1. Cititorii avizati, care cunosc materia, adica stiu legislatia pe care ma bazez atunci cand afirm ceva; ei sunt cei mai putini si unii sunt jurnalisti.

2. Oamenii de buna-credinta, in general jurnalisti, cu o cunoastere aproximativa a mediului legislativ specific breslei, asa cum eram si eu pe la inceputul acestui an, inainte sa fiu obligat de cele prin care am trecut sa ma instruiesc.

3. Oamenii afectati direct de randurile pe care le scriu, care reactioneaza ori jignindu-ma, ori postand comentarii cu intrebari politienesti, care vin in prelungirea gandirii actuale a diriguitorilor firmei cu care sunt, in aceasta perioada, in litigiu.

Voi face o scurta pauza, pana luni, in povestirea desfasurarii litigiului meu cu Active Soft si voi dedica randurile care urmeaza explicarii a ceea ce ma mana in a imi face publica povestea.

Asa cum am mai spus de cel putin doua ori in comentarii, daca ar fi fost sa ma fac pe mine insumi sa ma simt cat mai bine, as fi ingropat totul si as fi mers mai departe, fara sa ma mai uit in urma, la mizeriile care mi s-au intamplat, asa cum am mai facut si in alte dati.

Scrierea acestei serii este pentru mine cel mai dureros lucru, pentru ca, de fiecare data cand recitesc randurile acestea, resimt aceleasi lucruri neplacute pe care le-am simtit cand am trecut prin aceste lucruri. Stressul, frustrarea, tensiunea, supararea, nemultumirea, umilinta, revolta.

Insa deopotriva de fiecare data mai simt si ca trebuie sa fac altceva decat sa-mi scriu povestea pur si simplu. Primul lucru care mi-a trecut prin minte la Active Soft, cand mi-a dat pe afara supararea, pe 31 martie, a fost: "Oamenii astia chiar nu stiu sa respecte un jurnalist si jurnalismul, ca profesiune".

Eu cred ca nu te porti asa cu un jurnalist. Daca simte ca este respectat, este painea lui Dumnezeu, iar daca simte ca nu il respecti si nu ii acorzi incredere devine fiara. "Animal cu colti si gheare", vorba lui Cristian Tudor Popescu.

Multi dintre cei care citesc acum aceste randuri sunt jurnalisti si au avut sau vor avea, anul acesta sau anul viitor, mari necazuri profesionale, din aceleasi cauze ca si mine si ceilalti ca mine. Un slot masiv de aproape 40 de jurnalisti de la "Cotidianul" sunt acum probabil obiectul unei actiuni de rarire diplomatica a randurilor, prin micsorarea scandaloasa a salariilor.

Acesti oameni, ca si altii asemeni lor, trebuie sa inteleaga ca meseria lor nu este ca aceea de strungar, nici ca aceea de dentist, nici ca aceea de inginer. Oamenii acestia trebuie sa inteleaga ca ei fac parte dintr-o grupare aparte: ei sunt eritrocitele democratiei unei natiuni. Cei care ii hartuie acum sunt bolile natiunii.

In al doilea rand, vreau sa fiu inteles clar: nu mai sunt deloc suparat pe fostii mei colegi de la Ziare.com, asa cum defapt nu am fost suparat niciodata. Aceste randuri nu sunt nici despre ei, nici pentru ei, nu le sunt adresate si nici macar nu ma intereseaza ce fac acum si ce gandesc ei despre ce scriu aici.

Aceste randuri sunt despre starea presei, sunt scrise fara patima si cu dorinta de a analiza cine suntem, ce facem si ce sanse avem sa ramanem oameni si sa continuam sa ne facem meseria. Nimic de ordin personal, oricat de poncis se vor uita unii, zambind stramb.

In al treilea rand: deja ma ocup cu altele si viata mea merge inainte. Nu vibrez toata ziua si toata noaptea, gandindu-ma la Ziare.com si Active Soft avan, ci am alte probleme, mai ales ca, dupa ce mi-a murit tatal, am descoperit brutal, in cateva zile, cat de lipsite de importanta sunt toate aceste porcarii marunte.

Despre care continuu sa scriu incepand de maine.

(continua: Incep hartuielile)

luni, 22 iunie 2009

STAREA PRESEI - LITIGIUL MEU CU ACTIVE SOFT: Pe 3 iunie am fost demis. Abuziv

Conform Deciziei nr. 5 din 29 mai 2009, pe care o puteti citi daca dati click pe cele doua poze din acest post, S.C. Active Soft SRL a decis incetarea contractului meu individual de munca, citez din document, “ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului individual de munca”, incepand cu 3 iunie 2009, adica “la comunicarea prezentei catre salariat”.

In justificarea deciziei, Active Soft enumera, intr-o fraza mai lunga decat o pagina, construita pompos, cam ca Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii, motivele desfacerii contractului meu individual de munca. Le voi enumera in continuare:

Directorul de resurse umane Adrian Cocosila mi-a facut zilnic referate, pe 29 si 30 aprilie 2009, apoi pe 5, 6, 7, 8, 11, 12, 13, 14 si 15 mai 2009, pentru ca nu am fost prezent la serviciu.

Pe 12 mai 2009, as fi fost atentionat asupra absentelor mele, cand, predand la registratura niste documente, as fi refuzat sa primesc personal convocarea scrisa la cercetarea disciplinara prealabila. Doua dintre cele trei secretare ale directorului general Mihai Paun au fost puse de acesta sa dea declaratii asupra acestui fapt. Saracele...

Nu m-as fi prezentat timp de 12 zile la serviciu, “absentand astfel in mod repetat, fara anuntarea prealabila a angajatorului si fara a prezenta nici un motiv, fapt care a dus la abandonarea de catre salariat a locului de munca, la perturbarea activitatii societatii (n.n.: sic!, sublinierea imi apartine) si, respectiv, la incalcarea obligatiilor legale si contractuale”.

Active Soft sesizeaza, cu vigilenta si inteligenta, faptul ca mi-au fost “transmise doua convocari scrise pentru cercetarea disciplinara prealabila”, iar eu am refuzat sa primesc convocarea scrisa. Mai descopera fostul meu angajator ca, dupa ce m-a informat cu privire la cercetarea mea disciplinara, am continuat sa absentez, fara sa-l anunt in prealabil si fara sa prezint vreun motiv pentru absente.

Mentionez ca si Active Soft se inscrie in galeria de ilustre societati ce activeaza in mass-media, care incheie contract individual de munca si contract de drepturi de autor pe acelasi obiect al muncii, in scopul diminuarii sumelor pe care aceasta trebuie sa le plateasca la bugetul de stat, cu titlul de impozite aferente salariilor platite angajatului.

Realitatea demiterii mele este cu totul alta. O voi prezenta. Incep de maine. Ciclul se va numi, ca si mai sus, “STAREA PRESEI - LITIGIUL MEU CU ACTIVE SOFT”.

(urmeaza)