EUROVISION 2009: Israel - Noa & Mira Awad, "There must be another way"

Doua fete cantand cu pasiune un cantec banal. Pasiunea lor este inexplicabila. Dincolo de aceste lucruri simple pe care le constat, cele doua fete, cu o piesa buna, ar putea performa. Iar dincolo de aceasta, langa mine, in timp ce ascult aceasta piesa, cineva foarte apropiat mie constata/exclama: "Valeu. Ce piesa... sinistra!".

Iar dincolo si de aceasta, avem mesajul umanist impresionant a doua cantarete care reprezinta Statul Israel la Eurovision. Una este israeliana si alta palestiniana si impreuna canta ca trebuie sa existe o cale, lucru cu care suntem intru totul de acord. Trebuie sa existe o cale prin care sa se intrerupa oroarea razboiului aceluia, dar ar fi putut sa existe si o cale artistica mai buna de exprimare a acestui mesaj.

Scandal politic

Asa cum scrie Europa FM, "un grup de intelectuali şi de artişti din Israel şi din Palestina îi cer Mirei într-o scrisoare să nu-şi reprezinte ţara la ediţia din acest an a concursului Eurovision". Petiţia a fost semnată de actori, regizori, cântăreţi si jurnalişti.

"Guvernul israelian vă trimite la Moscova, deoarece faceţi parte dintr-o maşinărie de propagandă, care încearcă să creeze aparenţa unei co-existări dintre evrei şi arabi, sub care se ascunde masacrul civililor palestinieni", se scrie în document.

"Te rugăm, Mira, în numele copiilor din Gaza şi pentru viitorul fiecărui copil, arab sau evreu, nu fi o complice a maşinăriei de ucis", se precizează la finalul scrisorii. "Israel Broadcasting Authority" a declarat că Eurovision-ul nu va fi niciodată un eveniment politic, ci este menit să creeze un dialog muzical între ţările participante.

Comitetul IBU a decis că le va susţine pe cele două cântăreţe şi este "convins că rezultatele vor vorbi de la sine". Mira Awad (foto 1) este cantareata de jazz, pop, rock si cantece traditionale evreiesti si a cantat alaturi de (adica probabil in deschidere la) Stevie Wonder, Sting ori Carlos Santana. S-a nascut in Galileea. A fost solista unei formatii rock si este actrita de comedie.

"Noa" Akinoam Nini este, conform lui Berti Barbera, "din categoria artistilor de exceptie care merita cunoscuti". La varsta ei, usor trecuta de treizeci de ani, are un loc asigurat in elita, bucurandu-se de elogiile intregii lumi muzicale.

Nascuta in Israel intr-o familie de evrei de origine yemenita, se muta dupa un an la New York, mai exact in Bronx. Si-a gasit vocatia devreme, la opt ani compunand primul cantec, despre un gandacel. A inceput liceul la “New York’s High School for the Performing Arts”.

La saptesprezece ani s-a intors in Israel, dupa liceu intrand in serviciul militar. A devenit studenta la celebra”Rimon School of Jazz and Conemporary Music” unde l-a intalnit pe Gil Dor, un desavarsit muzician si co-fondatorul scolii.

Cei doi au devenit imediat o echipa iar in 1991 au lansat “Achinoam Nini & Gil Dor Live”, un recital acustic, in duo, continand piese jazz si pop cu aranjamente proprii. Prietenul lui Gil, absolventul Berklee School din Boston, cunoscutul chitarist Pat Metheny, a adus perechea la casa de discuri Geffen. In 1995, la New York, Carnegie Hall a asteptat-o plina pana la refuz.

A urmat lucrul la cel mai mediatizat album al ei, “Calling”, cantat integral in limba engleza. Noa si Gil s-au intalnit cu legendarul producator Rupert Hine, care anterior avusese grija de soarta unor artisti precum Kate Bush, Rush si care are la activ peste douazeci de albume de platina.

Noa si Gil s-au instalat langa Paris, la castelul in care locuia si lucra Rupert. In sfarsit, Berti scrie foarte mult si extrem de laudativ despre Noa, dar tot nu ma impresioneaza. Totul e minunat, e si scandalul care atrage si creeaza rumoare, dar lipseste piese reusita. "There must be another way" are mesaj, dar nu are muzica.

CONFLICTUL DIN GAZA: A inceput guerilla urbana

FOTO: Mohammed Salem, Reuters
FOTOINFO: Gaza residents took refuge in a United Nations school as Israel’s offensive continued with artillery, helicopter and tank fire

"Razboiul Israelului contra conducatorilor islamisti ai Gazei a intrat in cea de a 11-a zi, dupa ce trupele Statului Evreu au ocupat cladirile inalte din trei cartiere estice din Gaza City, expulzand rezidentii si impuscand militantii pe strazi, in efortul furios al acestora de a conserva capacitatile de lupta Hamas", informeaza Reuters, intr-o depesa.

Este cazul sa fac o mentiune: in cazuri extreme, asa cum a fost si cel al agresiunii ruse in Georgia, am preluat poze si informatii, precizand sursa si folosind aceste informatii pe post de counterpoint-uri pentru comentarii personale. Am procedat astfel exclusiv cu pozele si stirile de presa disponibile "la liber", iar in rest am evitat sa folosesc sursele jurnalistice platite. Ca fost jurnalist BBC, am un respect deosebit pentru munca extrem de periculoasa a colegilor mei din zonele de conflict, cum este acum cazul lui Mohammed Salem din Gaza, iar scopul meu este informarea corecta.

Dupa ce am lansat acest carlig jurnalistic, trebuie sa explic cum vad eu lucrurile. In momentul in care lupta se desfasoara in guerilla urbana, nu mai conteaza nimic, absolut nimic. Nici unul dintre membrii trupelor de comando israeliene din Gaza City nu poate sa stea la taifas cu fiecare palestinian, cand ii apare in cale.

Nu te supara, buna, ce mai faci? Esti terorist? A, nu, bine, atunci nu te impusc. Ai iesit sa-ti cumperi un kilogram de castraveti? Nici o problema! Vrei o tigara? Cu filtru sau fara? Bancul mi-l spui mai tarziu, ca acum sunt la lucru.

In asemenea situatii, se trage fara somatie. Mai ales ca, asa cum am aratat, Hamas, ca si Hezbollah, au recrutat femei si copii teroristi, care stiu sa manuiasca un Kalashnikov si de multe ori sunt chiar ei bombe vii. Cum bine spunea Bogdan Chirieac aseara, pe Realitatea TV, un palestinian care iese in strada cu mainile sus este impuscat, iar unul care sta ascuns in subsolul casei, cu mitraliera la piept, mai are o sansa de a supravietui.

Ceea ce se intampla acum pe strazile din Gaza City este un carnagiu. Dumnezeu, ori Allah sa le crute vietile nevinovatilor, romani de-ai nostri, palestinieni sau de orice neam vor fi fiind ei. Vinovatii? Extremistii fanatici, existenti si de o parte, si de cealalta, care au facut asa ca s-a ajuns in aceasta situatie tragica.

CONFLICTUL DIN GAZA: Cinci copii ucisi, actiunea militara continua

Autoritatile israeliene i-au rugat pe cetatenii de rand din Fasia Gaza sa stea in case, de preferinta in pivnite, pentru ca nu li se va intampla nimic. Scopul declarat al Tzahalului este distrugerea Hamas.

Sunt peste 400 de tinte militare Hamas vizate de armata Statului Evreu in Fasie. Probabil ca de mult timp Mossadul a alcatuit liste nominale cu militantii Hamas din Gasia Gaza, iar acestia acum sunt vanati.

O vanatoare feroce si justificata. Acesti oameni sunt teroristi. Dar o vanatoare care da chix-uri, pentru ca loviturile Israelului, cu pretentii chirurgicale, dau gres, asa cum este normal. Cel putin cinci copii palestinieni au fost ucisi pana acum.

Cuvantul terorist s-a banalizat insa, asa ca vom explica exact care este sensul sau. Retelele teroriste Hamas, ca si cele Hezbollah din Liban, au fost constituite de zeci de ani cu ajutorul regimului ayatolahilor de la Teheran. Initial, Hamas s-a format si a actionat din sudul Libanului, cu stipendii puternice iraniene.

In timp insa, pe masura ce Hezbollahul devenea tot mai puternic si Autoritatea Palestiniana se fixa, ca establishment, in Fasia Gaza, militantii Hamas s-au mutat in sud-vestul Israelului. Si Hamas, si Hezbollah, asa cum arata Hala Jaber, au folosit predilect, ca metoda terorista, bombele umane.

Tanarul cu aparente normale, spalat, tuns, frizat, la volanul unui Mercedes alb, intrand in forta cu masina intr-un convoi militar israelian si detonandu-se pe sine, intru gloria lui Allah, a devenit un loc comun, tipic acestui gen de actiune de guerilla terorista. Efectul psihologic este extraordinar.

Evreii traiesc sub teroare, in timp ce adeptii fanatizati musulmani, educati ca idealul lor in viata este ca intr-o buna zi sa se duca si sa moara pentru gloria lui Allah, detonandu-se intr-un grup de autovehicule militare ale agresorilor evrei, se duc la moarte, pentru a deveni martiri ai poporului lor.

Ca sa intelegem ce se intampla in capul acestor oameni trebuie sa incercam, atat cat suntem capabili, sa-i intelegem. Ei sunt educati si cresc asteptand ziua in care vor muri, intr-un martiriu contra ocupantului evreu. Si in inca un martiriu, si inca unul, mereu.

Daca politicienii de la Ierusalim isi imagineaza ca vor reusi sa ii extermine, unul cate unul, pe militantii Hamas, in cateva zile, prin aceasta actiune concertata de comando, se inseala amarnic. Inseamna ca nu au inteles nimic din nici una dintre lectiile istoriei.

Nici macar ale propriei lor istorii tragice. Noaptea de Cristal, ori Noaptea sticlei sparte (în germană Kristallnacht, Reichskristallnacht, Reichspogromnacht sau Novemberpogromnacht) desemnează pogromul contra evreilor din Germania nazistă, inclusiv Austria (care la acea dată era înglobată în Reich) de la 9–13 noiembrie 1938.

Dupa acest eveniment, a urmat o perioada crunta pentru evreii din Germania, Austria si din aproape intreg teritoriul ocupat de Germania nazista. Hitler a incercat efectiv sa stearga de pe fata pamantului orice reprezentat al acestei confesiuni.

A reusit numai sa creeze unul dintre marile scandaluri ale istoriei si, corespunzator, sa scandalizeze mapamondul. Tzahalul lui Ehud Barak, pe care il stiam un tip echilibrat si extrem de destept, nu a asimilat aceasta lectie amara a istoriei.

Chestiunea conflictului din Fasia Gaza

Chiar in noaptea de Revelion, posturile de televiziune de stiri romanesti anuntau: Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite s-a intrunit in sesiune de urgenta, pentru a discuta situatia din Fasia Gaza, conform Reuters, in acest link.

La ora 9:40 EST, tot Reuters anunta ca loviturile aeriene israeliene l-au ucis pe unul dintre liderii politici Hamas.

Nizar Rayyan, un lider religios recunoscut ca unul dintre adeptii liniei dure antiisraeliene din Hamas, chemase la reinceperea atacurilor sinucigase cu oameni-bomba in interiorul granitelor statului evreu.

Oficialii medicali palestinieni au confirmat moartea sa si a altor noua persoane, inclusiv membri ai familiei sale. Toti au fost bombardati in tabara de refugiati Jabalya. In backgroundul acestor evenimente se afla doua tragedii: cea a unui popor arab stravechi, palestinienii, precum si cea a evreilor.

Palestinienii si evreii din Iudeea si-au disputat timp de milenii un teritoriu aparent insignifiant, cel putin ca dimensiuni, cam cat Oltenia noastra. Unii, palestinienii, spun ca ei au fost primii, iar realitatea istorica pare sa le dea dreptate.

Ceilalti, evreii, spun ca s-au asezat la est de Iordan, in campia acestui rau, la nord pana in Muntii Golan si la sud pana in peninsula Sinai, pentru ca acolo i-a trimis Yahve - El Shaddai, care i-ar fi spus lui Moise ca acolo este Pamantul Fagaduintei, ce le este lor sortit.

In total, in antichitate, regatele independente ale evreilor au durat o perioada relativ scurta de timp.

Ambele au fost regate cosmopolite, fara religie de stat, in care toate confesiunile aveau drepturi egale, iar aceasta a fost si slabiciunea, si puterea acestor state antice.

In majoritatea timpului, pana la infiintarea, dupa al doilea razboi mondial din secolul XX, a statului evreu modern, iudeii s-au aflat sub ocupatie.

Acum, nu putem sa negam dreptul evreilor din Iudeea de a avea propriul lor stat, asa cum nu putem sa facem acest lucru nici in privinta dreptului palestinienilor de a avea propriul stat.

Chestiunea este ca istoria nu mai poate fi data inapoi, pana la triburile pre-arabe din care se pare ca se trag unii, si ceilalti.

Singura solutie este una de mijloc, pasnica. Efectul precedentelor mari bombardamente a fost ascensiunea Hamas la putere in Fasia Gaza. Cu cat Israelul ataca mai violent obiectivele militare si civile din Gaza, opinia publica palestiniana se radicalizeaza si extremistii devin mai puternici.

Uciderea lui Nizar Rayyan si a membrilor familiei sale nu a rezolvat problema. In locul lui acum au venit zece ca el, este un lucru stiut de cand lumea, iar atacurile cu masini-bomba, conduse de palestinieni sinucigasi, membri Hamas, gata sa moara pentru poporul lor urgisit, vor reincepe in Israel.

Ceea ce a facut cabinetul de la Ierusalim a complicat lucrurile, nu le-a simplificat. Da, in spatele Hamas este Iranul, asa cum stau lucrurile si cu extremistii din militia siita din Liban, dar problemele acestea nu se rezolva astfel, ci cu nesfarsite runde de negocieri, pacificarea treptata a zonelor de conflict si marginalizarea liderilor politici extremisti.

Din pacate, rabinii fanatici cu chepa si mitraliera din Israel nu inteleg aceste lucruri, iar primii care sufera sunt cetatenii de rand din aceste doua vechi neamuri.

Israel si Muntenegru: doua contrarii muzicale

Primele doua piese care intra in prima semifinala sunt, din punctul meu de vedere, expresia clara a contrariilor. In cazul Muntenegrului, interpret Stefan Filipovic, cu piesa "Zauvijek volim Te", avem toate ingredientele tipice muzicii pop: un solist cu o voce foarte buna, patru fete cu voci bune in backing vocals, si totusi piesa este banala si expozitia si referenul sunt un loc comun al muzicii pop.

Nu-mi place, nu-mi spune nimic, nu vad catharsisul tipic sarbilor, care le infrumuseteaza muzica, dar este posibil sa se califice, pentru slavii intre ei isi vor da puncte, dincolo de valoarea pieselor.

Lucrurile stau exact pe dos la piesa Israelului:



Aici avem un debut insolit, care nu ma incanta foarte tare (pe o voce solo foarte buna), din cauza limbii cu rezonante orientale, apoi iti dai seama de frumusetea piesei cand ea trece, la a doua strofa, in limba engleza.

E mai soft rock, cu armonii si instrumente orientale (au si evreii mandria lor), dar seamana la strofe cu lirica muzicala a lui Tracy Chapman. Este printre preferatele mele, ca muzica frumoasa, dar nu cred ca are mari sanse sa faca mai mult decat sa treaca de semifinale, ceea ce este posibil.