© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta Money Channel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Money Channel. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 octombrie 2009

POLITICA - ECONOMIE Lucian Croitoru la The Money Channel



Premierul desemnat Lucian Croitoru a declarat vineri seară la The Money Channel că are ca obiectiv să menţină ţara stabilă. Croitoru a precizat că aşteaptă încă propuneri de la partide pentru ministere.

"Este adevărat că preşedintele Traian Băsescu mi-a propus în luna noiembrie, în a treia parte a lunii noiembrie, să fiu premierul Guvernului format din PSD şi PD-L. Preşedintele a insistat la acea vreme că trebuie să fie un guvern de politiceni în întregime. Pentru mine acest lucru a însemnat că premierul trebuie să fie un premier politic. Am decis că nu este momentul ca eu să fac pasul în aria politică", a declarat Croitoru.

Premierul desemnat a susţinut că vrea ca discuţiile cu partidele să aibă loc chiar la sediile lor. "Nu concep să fiu prim-ministru decât dacă am primul şi ultimul cuvânt în alcătuirea Guvernului. Am văzut declaraţii în presă că PD-L mă susţine. Este un prim pas. Este partidul cu cel mai mare număr. Mă şi aşteptam ca acest partid să mă susţină pentru că m-a susţinut şi pentru funcţia de viceguvernator".

Întrebat despre componenţa viitorului Cabinet, Croitoru a spus: "M-am gândit la mai mulţi, dar nu dau nicio declaraţie în acest sens. Aştept încă propuneri de la toate partidele. Le cer să îmi dea oameni competenţi şi pe care să îi sprijine"... citeste tot pe Realitatea.net

Vizionati toata emisiunea Money Show, cu Radu Soviani si Lucian Croitoru, aici:


joi, 8 octombrie 2009

POLITICA & FINANTE: Cum a ajuns Olteanu viceguvernator la BNR, ...

... ca si cum BNR nu ar insemna Banca Nationala a Romaniei, ci Banditii Noii Romanii?

Nici Daniel Dăianu (foto stanga), nici Lucian Croitoru (foto dreapta) nu au reuşit să obţină suficiente voturi pentru a intra în Consiliul de Administraţie al BNR, după manevra politică prin care PNL a reuşit să obţină postul de viceguvernator.

Deşi iniţial PNL se aştepta la un post de simplu membru în CA, ieşirea PSD de la guvernare a răsturnat toate calculele.

PDL a pierdut un mandat de viceguvernator, care l-ar fi adus în CA pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, arata Business Standard via Money.ro. Locul lui a fost luat de avocatul Bogdan Olteanu, cu un MBA in economie - propunerea-surpriză a liberalilor. Pe de altă parte, PNL nu l-a propus pentru nici o poziţie pe Daniel Dăianu.

Bogdan Olteanu a candidat din partea PNL. Sa vedem ce stie el despre dobanda de politica monetara, asa cum se vadeste dintr-o emisiune "90 de minute" a lui Dan Suciu. Fragment preluat la "Money Show" de catre Radu Soviani:



In realitate, dobanda de politica monetara poate fi gasita aici, cu un intreg istoric al evolutiei sale. Este vorba, in realitate, despre rata lunara a dobanzii de politica monetara si ea este, conform definitiei, "rata dobanzii cea mai inalta, la care BNR atrage depozite la termen pe o saptamana de pe piata monetara". Nu trebuie decat sa ai bun simt si sa cauti putin.

Eu nu sunt obligat sa cunosc pe de rost aceste date. M-am informat, am aflat, de aceea ai Internet. Daca imi trecea insa prin cap macar sa intru in sediul BNR ca sa-mi cumpar un pachet de tigari, inainte ma informam. Poate ca ma intalneam atunci cu unul dintre cunoscutii mei din Banca Centrala si, ca sa nu ma fac de ras...

Bogdan Olteanu (foto dreapta jos) trebuia sa se instruiasca serios asupra a o multitudine de lucruri, cu mult timp inainte sa-i treaca prin cap ideea sa candideze fie si la o functie de simplu membru in administratia Bancii Centrale. Mai mult, trebuia sa se instruiasca asupra unor lucruri pe care orice jurnalist de finante-banci le stie pe de rost, le viseaza.

Nu a facut-o. Nu este bun nici macar de simplu consilier la BNR. Dan Suciu l-a facut de ras dintr-o intorsatura de fraza. De la 30 septembrie 2009, rata dobanzii de politica monetara este de 8% pe an, iar rata dobanzii de referinta este de 8,5% pe an. Intre 1 august 2008 si 5 februarie 2009, rata dobanzii de politica monetara a atins maximumul de 10,25%, din 9 august 2005, cand coborase de la 12,5% la 8,5%.

Despre competenta lui Lucian Croitoru
stie multa lume de la o vreme. Cam de prin a doua parte a anilor '90, cand a fost unul dintre consilierii lui Daniel Daianu, pe atunci ministru al Finantelor. Al doilea mare competent perdant al acestei batalii prea politizate.

Ambii sunt deci foarte competenti. Daniel Daianu era solutia care includea si un eventual compromis politic in sine: este membru PNL si e apropiat de mult timp de acest partid si, in general, de miscarea liberala, fiind si un practician al macrofinantelor. Lucian Croitoru este unul dintre profesionistii din BNR, carora politicienii nostri ar trebui sa le multumeasca si sa le dea credit in fruntea BNR.

In locul unei astfel de atitudini, ce face mistretul politic roman cu colti de faianta? Pune un politician avocat viceguvernator BNR. Unul despre care acum 12 ani, cand era un tanar jurist fara experienta si consilier al ministrului Industriilor Tariceanu, aveam o parere foarte buna.

Unul caruia acum, cand vad ca nu e decat pus pe capatuiala si gata sa ocupe orice functie, uzurpand politic oamenii cu adevarat competenti, nu pot decat sa-i spun: "Bogdane, esti o dezamagire".

citeste si:
Primul politruc in BNR (Florin Irimia)

luni, 28 septembrie 2009

STAREA PRESEI: Hemoragia de la Money Channel continua. Pleaca oameni grei

Deja devine groasa. Chiar daca la Can-Can, asa cum anunta Lovin, s-au desfiintat cartile de munca, tot nu inteleg ce Dumnezeu se petrece la The Money Channel, unde hemoragia de oameni, nu numai de duble video, continua. Si, mai ales, nu prea pricep de ce anume. Si pleaca oameni grei, care au facut, de la inceputuri sau mai de incoace, unele dintre lucrurile cele mai importante de la TMC.

De exemplu, Valentin Popa (foto 1), care, pe vremea cand eram colegi la EvZ, la inceputul anilor ’90, semna Valentin Cilibeanu-Popa si noi ii ziceam Cili. A fost producator general la TMC inca de pe la inceputuri. Tip greu. Acum se intoarce la Toronto, de unde a revenit in Romania intai pentru un alt proiect media, apoi pentru Money. Sincer, imi pare rau pentru The Money Channel si bine pentru Vali. Desigur, daca lui ii pare bine.

Ieri seara, pisicuta neagra cu ochii verzi care raspunde la numele Miorlaiela m-a intrebat de ce nu dau odata ca deja Silviu Stefanescu (foto 2) (care facea “Revista Presei”, pe cand realizam impreuna cu colegii de la revista “Bilant” emisiunea “Bilantul Saptamanii”, apoi, printre altele, realizatorul emisiunii “Workopolis”) a plecat la Forbes. Si el tip greu.

Laurentiu Rosoiu la Forbes

Miorlaiela, o pisica realista care s-a strecurat de multe ori printre picioarele celor de la Adevarul Holding, este nedumerita ca nu informez si ca Laurentiu Rosoiu (foto 3), realizatorul emisiunii “Brokerul Zilei”, este tot la Forbes bine-mersi. Am incercat sa ma inteleg cu matza asta. N-am reusit. O tinea una si buna, ca sa scriu de omul asta. Bine, uite, scriu..

Laurentiu Rosoiu este un tip destul de umblat. Om cu specializare postuniversitara in analiza financiara, prin anul 2006 era consultant de investitii la Swiss Capital Asset Management. Cu un an inainte, era analist la Active International. Tip competent foarte si el.

Iar acum, ce credeti ca aflu? Cine pleaca, cine pleaca? Oare cine mai pleaca de la The Money Channel? Ana Zavate, fata care ii facea emisiunea lui Dan Apostol, “Antreprenor”.

Facea betele (este vorba despre casetele beta, nu e vorba despre nici o betie), suna pentru invitati, ii scria lui Dan textele in prompter, ce mai, era pentru Apostol cam ce era Ingerul Tzitzi (Aura Titiriga) pentru Tuca.

Aiureala cu grila / Din Tara lui (Sorin Ovidiu) Berila

De curand, cuvantul de ordine la The Money Channel, in privinta intrarii pe grila de toamna, a fost dereglement de tous les senses.

In acest week-end, emisiunile care erau programate la difuzare ar fi aparut inregistrate cu grafica veche. Asa ca s-a amanat noua grila, ca si grafica noua pentru azi, luni, 28 septembrie. Bine ca si-au dat seama joi, pe la orele 18.00!

Ca sa fie distractia completa, cu crema de arahide cu tot, pe la orele 20.00, Valentin Popa, care probabil acum este cu emisfera stanga a creierului deja pe fusul orar de la Toronto, a dat pe e-mail noua grila cu modificari pentru week-end. Poate ca a uitat sa-i zica Dan ca s-a amanat schimbarea!

Deci revin si va intreb: eu ce sa mai inteleg din toate acestea? Ce-i hemoragia aiasta? De ce pleaca oameni de baza? De ce sa-si ia ei lumea in cap de la singurul post de televiziune de business din Romania si se duuuuuc, se tot duc exact unde vad cu ochii? Poate stie Miorlaiela, o sa o intreb zilele astea, ca vad ca le cunoaste pe toate ca un om mare. Ce ti-e si cu pisicutele astea!

sâmbătă, 5 septembrie 2009

STAREA PRESEI: Noi concedieri la Realitatea TV si The Money Channel

Corbul cu parul sur si rar de la Serviciul Financiar mi-a facut o vizita si mi-a spus cateva lucruri destul de triste din interiorul Grupului Realitatea-Catavencu.

Cel putin 15-20 de persoane, incadrate pe posturi specifice activitatii de productie-organizare de platou de la Realitatea TV si The Money Channel, sunt concediate incepand de astazi. Salariatii au fost anuntati asupra acestui fapt cu o zi inainte de momentul cu pricina, adica vineri, 4 septembrie.

Prin anii '50-'60, ziarista si poetesa Nina Cassian a fost trimisa pe teren, de un sef zelos care i-a spus exact asa: "Jurnalistul trebuie sa se duca la fata locului, sa constate singur ce anume se intampla, cum stau lucrurile! Du-te acolo, la fata locului". Si s-a dus, a consemnat, apoi a scris un poem:

Am fost la fata locului
Si fata locului era umflata

Sunt foarte curios daca, atunci cand Grupul Realitatea-Catavencu a facut aceste noi concedieri, s-a respectat Contractul Colectiv de Munca din Ramura Mass-Media, ca pana acum a fost jale mare si s-a procedat, pe coordonate de human resources, ca in timpul Revoltei din Chicago.

joi, 20 august 2009

STAREA PRESEI: S-a dus iubirea. Gusa a rupt-o-n afaceri cu Vantu

Mai prin februarie sau martie, ma uitam la Realitatea TV si vedeam ca-l scosesera pe Cozmin Gusa (foto 2) de la naftalina. Tze sa fie, tze sa fie? Iaca aici un link frumos si manos la o stire HotNews, din care aflam ca Vantu a fost asociat intr-o firma cu Gusa.

Informatia a mai circulat, de la inceputul anului, prin media, dar, avand in vedere ca jurnalistii de investigatie azi sunt someri, ori sau apucat de alte meserii sau de afaceri, iar cei care inca mai sunt platiti de moguli nu sunt incurajati sa faca astfel de anchete, scroafa a ramas somnoroasa-n papusoi.

Acum aflam inca odata, cu declaratii de la actorii implicati, ca SOV a fost asociat cu Gusa. Poate ca asa se explica faptul ca Agathon, fostul ministru Dracula al Turismului, era invitat uneori chiar si pe doua posturi succesiv: The Money Channel si Realitatea TV. Ca sa nu mai vorbim ca de fiecare data rolul sau era determinant in emisiune si cu regularitate anti-guvernamental.

Conform informatiilor mele din Realitatea-Catavencu (stiti, pasarea aceea falfaitoare si oftatoare de prin birourile sefilor), ordinea de zi si planul emisiunii erau date peste cap aproape in ultima clipa, apoi erau schimbate cu altele, care musai necesitau prezenta in studio a unei persoane bine vazute din Kiseleff. Ceea ce am constatat eu, uitandu-ma la tembelvizor, este ca l-am vazut cam mult, in ultimele sase luni, pe acest domn Agathon.

Vantu si-a vandut deci, informeaza HotNews, participatia de 12.000 de euro de la firma lui Gusa, care trebuia sa obtina profit intre 150.000 si 300.000 de euro, arata HotNews. Neoficial, firma, care oficial se ocupa de consultanta si management in afaceri, ar fi fost in realitate cureaua de transmisie dintre PSD si Realitatea TV.

Acum, se pune intrebarea: de ce sa nu stai pana la sfarsitul anului, sa iei profit mai mare atunci? O explicatie posibila este ca SO Vantu s-a rupt de interesele politice PSD si/sau geoaniene, adica electorale.

Eu cred ca va fi interesant sa urmarim ce se va mai intampla in continuare pe sticla, pe Realitatea TV si Money Channel. Poate ca vor disparea papagali buni de gura, ca Gusa si Agathon. Poate ca nu.

Poate ca va continua campania anti-Basescu, asa cum se petrec lucrurile zilele acestea (chiar daca am trait s-o vad pe Andreea Cretzulescu cerandu-si aseara scuze de la Radu Berceanu in direct, pe post), insa fara invitarea vectorilor de opinie PSD, ori poate ca acestia vor fi schimbati cu altii, in functie de interesele razante, incrucisate sau paralele din PSD, vom vedea.

InPolitics afirma deja ca a inceput o noua era, in care Realitatea TV va deveni tot mai pro-Basescu. Site-ul face conexiuni interesante, insa greu de verificat: criza din Realitatea-Catavencu ar fi luat sfarsit acum, odata ce acest grup nu va mai da cu bazooka, lent, treptat, insa tot mai vizibil in Traian Basescu.

Asa s-ar explica investitiile anuntate de Emil Hurezeanu, in scrisoarea adresata ieri angajatilor, cum anunta si Tiberiu Lovin, si Petrisor Obae. Teoria InPolitics ar fi ca, odata ce trustul lui Vantu nu mai da in Basescu, criza financiara a acestuia s-a terminat.

Este o teorie parsiva. Ea presupune ca defapt niciodata trustul lui Vantu nu a fost rentabil si ca, pe undeva, in acesta intrau banii din afara. Cand a inceput sa dea in Basescu, robinetul s-a inchis si s-a intrat in criza. Acum acelasi robinet se va redeschide, si gata criza! Eu ma indoiesc ca este vorba despre acest lucru, atunci cand vorbim despre felul in care face Vantu investitii. Iata in continuare la ce anume ma refer.

Intru dispretul total fata de angajati


Acesta este Sorin Ovidiu Vantu. Dar nu numai atat: asa sunt tot mai multi patroni. Politica aceasta, care se vede in excelentul interviu pe care i l-a luat tot ieri Petrisor lui Vantu, nu este inventia afaceristului romascan, devenit acum mare bashtan. Altii mai importanti l-au invatat pe SOV sa calce in picioare oamenii.

Cei interesati ar putea sa citeasca o carte foarte buna, "Capcana globalizarii", Editura Economica, 1999, scrisa de jurnalistii germani Hans-Peter Martin si Harald Schumann, trecuti prin ciurul si darmonul "Der Spiegel" si "Tageszeitung", care inca din anii '90 atrageau atentia ca marile corporatii au ales sa isi eficientizeze afacerile concediind angajatii. Recomand cu caldura citirea, de exemplu, a subcapitolului "Milioane de victime de dragul pietei mondiale" (pag. 166-170).

Ce mai conteaza faptul ca in unele tari aceasta intra in contradictie flagranta cu legislatia locala? Acesti potentati, care au avioane Jumbo Jet personale si consuma la o sedinta de consiliu de administratie mancare, bautura si trabucuri in valoare echivalenta in bani cu cat cheltuie toata familia mea intr-un an, considera ca nu sunt obligati sa respecte nimic.

Nici o lege nu-i opreste. Ba, mai mult, cumpara politicieni ca acestia sa faca legile pentru interesele lor. Daca se poate, sa nu mai plateasca nici taxe, nici impozite si sa-si dea afara angajatii exact cand vor ei.

Praf in ochi

Cat despre miscarile spectaculoase
anuntate de Vantu, cu infiintarea unei noi statii in Basarabia, a catorva locale prin tara, eu cred ca acestea sunt praf in ochi. Anul trecut Realitatea TV infiinta doua statii, una in Spania si alta in Italia, de care s-au ales praful si pulberea.

Partea cu "Cotidianul", "[...]evident că voi susţine "Cotidianul", dar nu mai investesc în dezvoltarea ziarului[...]", inseamna ca acest ziar este pe targa. Partea cu Sergiu Toader (foto 3) (si aici ma despart de Andrei Gheorghe, care l-a criticat) este asa: venirea lui Sergiu poate ca e singurul lucru cu adevarat bun.

Unde s-a dus, Sergiu a realizat produse premium. Fostul meu coleg de reportaj special de la EvZ si-a facut ucenicia in ale televiziunii la stirile lui Adrian Sarbu, apoi, de cate ori a fost manager al unei televiziuni, pentru Voiculescu sau Vantu, aceasta s-a ridicat.

Revin. Eu ma rog acum, sincer o spun, ca la finalul acestui an sa se gaseasca un alt afacerist care sa cumpere marca aceasta, "Cotidianul", sa editeze in continuare aceasta publicatie nobila, pentru ca intr-o zi aceasta sa scoata din nou capul. Altfel...

luni, 17 august 2009

STAREA PRESEI: Business Standard publica albitura de criza

Business Standard a redescoperit virtutile pamfletului subtil. Azi, publica o jumatate de pagina blank, alba, virgina, neatinsa, in capul careia este pus urmatorul titlu:

"Aceasta este viziunea anticriză a Guvernului României*"

Nota corespunzatoare stelutei este incarcata cu un populism nefolositor. Evident ca de la cititorii BS vor veni si lucruri interesante, dar si enormitati si lucruri fara noima, care ar putea sa faca deliciul proiectatei editii speciale de pe The Money Channel, de pe 15 septembrie.

Eu propun, pentru o mai eficienta functionare a ziarului Business Standard, ca pe fiecare pagina unde exista aceasta oportunitate sa se lase astfel de blankuri, de altfel extrem de inspirate, care sugereaza cu subtilitate si rafinament politica anticriza inexistenta a Guvernului.

Astfel se va rezolva si acuta problema de personal a acestui ziar.

miercuri, 12 august 2009

STAREA PRESEI: Cristian Sima si-a vandut participatia la HotNews catre WBS

Intrebat de Eli Roman la The Money Channel daca si-a vandut partea lui din HotNews, patronul WBS, Cristian Sima, a spus: "No comment!". Prin targ se zvoneste ca Sima si-ar fi vandut actiunile catre Grupul Ringier.

Conform surselor mele bine documentate, informatia corecta este urmatoarea: cam in urma cu doua luni, Cristian Sima detinea in jur de 10% din actiunile HotNews. Cu alte cuvinte, era actionar minoritar.

Omul de afaceri si-a vandut actiunile catre WBS, firma la care este actionar majoritar. Voi reveni maine cu alte informatii.

sâmbătă, 8 august 2009

STAREA PRESEI: Bate Vantu' concedierii, valul 2, si pe la Money Channel?

Zvon cu iz de ardei iute si verosimilitate. Ardeiul iute ustura tare si ochii lacrimeaza, mintea se incetoseaza si gandirea se zapaceste.

Corbul negru care pluteste desupra Casei Presei (Libere?) se teme ca, din luna septembrie, va mai urma un val de concedieri, cel putin in ceea ce priveste echipa de la The Money Channel.

Pasarea aceasta (asa cum am mai explicat) oftatoare si falfaitoare, numita de unii cioara cu haine de sarbatoare, pana acum a stiut ce a spus, chiar daca prevestirile ei nu au fost decriptate de mine intrutotului tot in cheia corecta (venirea lui Nistorescu la Coti nu a fost de bine, ci de foarte rau si destructiva).

Corbul meu preferat mi-a spus ca nu pricepe aproape nimic din ceea ce se petrece, pentru ca miscarile lui Sorin Ovidiu Vantu sunt aiuritoare si contradictorii.

Singura explicatie a acestor malversatiuni aparent haotice este in modul de a actiona al lui SOV, explicat de Nistorescu, intr-un editorial din EvZ de prin finalul deceniului trecut, in care nisto explica asa metoda lui Vantu: Ridica, preamareste, profita la maximum, intoxica si distruge cand interesele tale se schimba. Oamenii? Jaloane....

Poate ca Nistorescu se inseala.

Valul unu, valul doi...

In conditiile de criza din prezent, corb, sturz, cioara sau porumbel negru devin totuna. Corbul meu merge pe ideea ca in septembrie va veni valul doi de concedieri. Sau ca poate nu va fi in septembrie, ci dupa alegeri. Cel mai probabil in luna ianuarie a anului 2010.

Valul unu a fost deja, il stim. Valul doi este amanat poate din considerente pur tehnice: o mare parte din personal este in concediu. Daca dai afara acum, ramai fara echipa. Asa ca deocamdata miscarile mari au loc in spatele camerelor tv, adica in echipa redactionala, cea de productie si cea din regie.

Daca dai afara doi tipi insignifianti
(sa ma scuze, eu nu-i consider asa, dar acum folosim sondele pe care le-am implantat in mintile bosilor), care nu apar pe sticla, aceasta nu se vede la tv. Odata ce se vor fi terminat concediile, adica din septembrie, vor fi asigurate conditiile minime de emisie si se va da afara poate din nou o parte din personal.

Aici sunt doua componente
: oamenii si emisiunile. Dai afara oamenii dupa (in)competenta? Dai afara oamenii dupa emisiunile care dispar din noua grila de toamna? In functie de ce anume dispar aceste emisiuni? Na, ca am pus o puzderie de intrebari, la care de-abia astept sa-mi raspunda "indrituitii" de la Money, prin ceea ce vor face.

Acum, eu zic asa: prognozele de ultim moment arata ca 80% dintre jurnalistii care lucrau la patron, anul trecut pe vremea aceasta, vor ramane fara loc de munca anul viitor. Din cauza clientelismului si murdariilor care se petrec in toata aceasta lume (acum nu ma refer la prietenii de la Money Channel, ci la presa, in general), sunt dati afara in primul rand oamenii competenti, care deranjeaza canaliutzele agatate prin redactii cu pioneza limbii lungi si catifelate.

Aceasta inseamna ca patronii si managerii
de presa azi se cam sinucid, vrand-nevrand, mai mult sau mai putin constient: dau afara oamenii competenti, raman cu parasutele si cu impostorii si acestia nu mai pot sa tina strocul profesional. Produsele media realizate scad valoric, audientele si tirajele dupa ele, vine si mai putina reclama si mass-media intra in coma financiara.

Banii. Salariatii. Sacrificarea

Sorin Freciu a declarat public ca in noul studiou The Money Channel, in care s-au mutat in luna februarie, Vantu a facut o investitie de un milion de euro. Alti 600.000 de euro au fost investiti in agregatorul intra-trust Money.ro.

De unde ai bani pentru asemenea investitii monstre, daca tu dai afara oamenii pe capete, intr-un adevarat macel de personal? Ca sa nu mai vorbim ca, brusc, Dan Diaconescu a descoperit un zacamant de bani si edifica la OTV, aflat intr-un accentuat proces de rebranduire, o emisiune de varietati cu castiguri fabuloase, avand ciudat iz de Robert Turcescu si marca 100% inregistrata. Eu cred ca povestea cu rusii, la care s-ar fi dus sa ceara bani, este o diversiune.

Vantu a negat
ca e in spatele acestei investitii, dar este exact acelasi modus operandi pe care l-am descris in cinci pasi aici. Asa ca ne intrebam: daca e sa dam crezare faptului ca emisiunea in care se da-n stamba Bamona Radescu e tot Fluiera Vantu' (dar numai de va veni la tine), atunci nu cumva omul cu barba grizonata sacrifica salariati, ca sa distruga ce i s-a taiat si nu-i mai place si se lanseaza in alte proiecte media?

Prevalandu-se de criza
ca de un vehicul?

miercuri, 5 august 2009

STAREA PRESEI: The Money Channel renunţă la şapte angajaţi (Mediafax)

Televiziunea de business The Money Channel a renunţat la şapte angajaţi, concedierea acestora fiind influenţată de "performanţa" lor şi de "optimizarea" activităţii postului, a declarat pentru MEDIAFAX Sorin Freciu, preşedintele Diviziei Business Media din trustul Realitatea-Caţavencu.

Potrivit lui Sorin Freciu, decizia de a renunţa la aceşti angajaţi nu are legătură directă cu criza financiară , ci cu performanţele acestora.

"Suntem atenţi la costuri, dar decizia luată nu are legătură directă cu criza. Are legătură cu performanţa şi cu optimizarea fluxurilor. Se întâmpla şi până acum (...) Sunt aspecte absolut corecte şi normale în funcţionarea unei redacţii"

, a explicat Sorin Freciu... citeste tot aici

NOTA: Intrebarea care se pune este daca aceste concedieri se fac cu sau fara respectarea Contractului Colectiv de Munca in Ramura Mas-Media.

marți, 4 august 2009

STAREA PRESEI: FreeEx prinde coada soricelului patronal in gherutzele pisicii sindicaliste

FotoInfo: Semnarea contractului de Munca in Ramura Mass-Media. De la stanga la dreapta: Cristinel Godinac, presedinte FRJ MediaSind, Marian Petre Milut, presedinte Uniunea Patronatului din Romania, Mihai Tatulici, seful Departamentului proprietari Clubul Roman de Presa, Teodor Vasiliu, presedintele Patronatului Presei Romane RoMedia.

Fotografia aceasta are o poveste foarte interesanta si putin cunoscuta, care duce, in acest moment, la o morala cruda, pe care ne-o relateaza Cristi Godinac.

Acesta povesteste un episod din saga semnarii Contractului Colectiv de Munca in Ramura Mass-Media:

"Aflat in ipostaza de a chibita pe langa masa negocierilor, la care se hotara si soarta patronilor de media, Departamentul proprietarilor din CRP a constituit rapid Patronatul Presei Romane, condus de Mihai Tatulici si, afiliindu-se la UNPR, organizatie patronala reprezentata la nivel national, a reusit finalmente sa participe la rundele negocierilor CCM la nivel de ramura mass-media.

Bineinteles ca amenintarile au continuat, "veninul patronal" incercand sa paralizeze actiunile sindicale cu expresii de genul: "Va mancam: daca rezistati mai mult de o luna, sunteti tari!", rostite de catre Mihai Tatulici".

Ei bine, pana mai deunazi, incepand din urma cu cativa ani, de cand au devenit actionari la Realitatea-Catavencu impreuna cu Sorin Ovidiu Vantu, catzavencii nu au avut nici un fel de problema sa se comporte exact precum cei mai feroci patroni. Niciodata nu au recunoscut Contractul Colectiv de Munca in Ramura Mass-Media.

Acum se sprijina exact pe acesta, cand Vantu i-a incoltit, pentru ca interesele lor sunt acum divergente. O fac prin Agentia de Monitorizare a Presei, adica prin Mircea Toma, care a avut inteligenta si ponderatia sa nu se ambaleze, alaturi de ceilalti colegi ai sai, direct in afacerea Realitatea-Catavencu.

O fac prin acest comunicat, precum constatam in continuare:

4 august, 2009
Comunicat FreeEx
Libertatea de exprimare si drepturile jurnalistilor incalcate la Cotidianul

ActiveWatch si Agentia de Monitorizare a Presei (AW-AMP), in calitatea sa de organizatie care apara
dreptul la libertatea de exprimare si informare corecta, isi manifesta ingrijorarea fata de situatia ziarului Cotidianul.

Cornel Nistorescu, directorul nou instalat, si-a inceput activitatea editoriala prin retragerea de pe site-ul ziarului a unui articol care il viza pe un apropiat al sau.

Justificarea lui Nistorescu pentru aceasta decizie - lipsa punctului de vedere al celui vizat (Petru Romosan) - nu se sustine.

Autoarea articolului a cerut opinia lui Romosan si a primit doar insulte si amenintari. Articolul mentioneaza ca Romosan neaga colaborarea cu fosta Securitate.

Ii reamintim lui Cornel Nistorescu, in calitatea sa de director cu atributii editoriale, ca mass media si jurnalistii beneficiaza de protectia Consitutiei Romaniei, protectie care implica insa si o serie de obligatii pentru mass media:

* Cenzura de orice fel este interzisa ("Libertatea de exprimare", Art. 30, alin. 2).
* Mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice ("Dreptul la informatie" Art. 31, alin. 4).


Decizia de retragere a acestui articol de pe cotidianul.ro a fost urmata de concedierea
... citeste tot aici

Cristi Godinac, presedinte FRJ MediaSind: Subscriem la comunicat

"Subscriem la comunicatul de azi FreeEx. Ne bucura ca si alte organizatii, la fel ca si Cotidianul, care scria de curand ca CCM-MM nu are putere de lege, au ajuns la concluzia ca acest document este necesar pentru intreaga breasla. In al doisprezecelea ceas, si-au dat seama cum stau lucrurile.

Ceea ce s-a intamplat in redactia Cotidianul
este evident un caz de cenzura. Este un exemplu clar de incalcare a normelor deontologice. Codul Deontologic numeste aceasta cenzura. Codul Penal categoriseste atitudinea dlui Nistorescu ca abuz in functie. Ambele sunt pedepsite de legea romana.

De asemenea, referitor la concedierea verbala
peste noapte a unor angajati, MediaSind asteapta documentele oficiale.

Sfatul pentru colegii nostri, membri sau nemembri MediaSind, este sa citeasca cu atentie prevederile CCM-MM, precum si Codul Deontologic, deoarece jurnalistii, la fel ca in toata lumea, au si drepturi, nu numai obligatii."