STAREA PRESEI: S-a dus iubirea. Gusa a rupt-o-n afaceri cu Vantu

Mai prin februarie sau martie, ma uitam la Realitatea TV si vedeam ca-l scosesera pe Cozmin Gusa (foto 2) de la naftalina. Tze sa fie, tze sa fie? Iaca aici un link frumos si manos la o stire HotNews, din care aflam ca Vantu a fost asociat intr-o firma cu Gusa.

Informatia a mai circulat, de la inceputul anului, prin media, dar, avand in vedere ca jurnalistii de investigatie azi sunt someri, ori sau apucat de alte meserii sau de afaceri, iar cei care inca mai sunt platiti de moguli nu sunt incurajati sa faca astfel de anchete, scroafa a ramas somnoroasa-n papusoi.

Acum aflam inca odata, cu declaratii de la actorii implicati, ca SOV a fost asociat cu Gusa. Poate ca asa se explica faptul ca Agathon, fostul ministru Dracula al Turismului, era invitat uneori chiar si pe doua posturi succesiv: The Money Channel si Realitatea TV. Ca sa nu mai vorbim ca de fiecare data rolul sau era determinant in emisiune si cu regularitate anti-guvernamental.

Conform informatiilor mele din Realitatea-Catavencu (stiti, pasarea aceea falfaitoare si oftatoare de prin birourile sefilor), ordinea de zi si planul emisiunii erau date peste cap aproape in ultima clipa, apoi erau schimbate cu altele, care musai necesitau prezenta in studio a unei persoane bine vazute din Kiseleff. Ceea ce am constatat eu, uitandu-ma la tembelvizor, este ca l-am vazut cam mult, in ultimele sase luni, pe acest domn Agathon.

Vantu si-a vandut deci, informeaza HotNews, participatia de 12.000 de euro de la firma lui Gusa, care trebuia sa obtina profit intre 150.000 si 300.000 de euro, arata HotNews. Neoficial, firma, care oficial se ocupa de consultanta si management in afaceri, ar fi fost in realitate cureaua de transmisie dintre PSD si Realitatea TV.

Acum, se pune intrebarea: de ce sa nu stai pana la sfarsitul anului, sa iei profit mai mare atunci? O explicatie posibila este ca SO Vantu s-a rupt de interesele politice PSD si/sau geoaniene, adica electorale.

Eu cred ca va fi interesant sa urmarim ce se va mai intampla in continuare pe sticla, pe Realitatea TV si Money Channel. Poate ca vor disparea papagali buni de gura, ca Gusa si Agathon. Poate ca nu.

Poate ca va continua campania anti-Basescu, asa cum se petrec lucrurile zilele acestea (chiar daca am trait s-o vad pe Andreea Cretzulescu cerandu-si aseara scuze de la Radu Berceanu in direct, pe post), insa fara invitarea vectorilor de opinie PSD, ori poate ca acestia vor fi schimbati cu altii, in functie de interesele razante, incrucisate sau paralele din PSD, vom vedea.

InPolitics afirma deja ca a inceput o noua era, in care Realitatea TV va deveni tot mai pro-Basescu. Site-ul face conexiuni interesante, insa greu de verificat: criza din Realitatea-Catavencu ar fi luat sfarsit acum, odata ce acest grup nu va mai da cu bazooka, lent, treptat, insa tot mai vizibil in Traian Basescu.

Asa s-ar explica investitiile anuntate de Emil Hurezeanu, in scrisoarea adresata ieri angajatilor, cum anunta si Tiberiu Lovin, si Petrisor Obae. Teoria InPolitics ar fi ca, odata ce trustul lui Vantu nu mai da in Basescu, criza financiara a acestuia s-a terminat.

Este o teorie parsiva. Ea presupune ca defapt niciodata trustul lui Vantu nu a fost rentabil si ca, pe undeva, in acesta intrau banii din afara. Cand a inceput sa dea in Basescu, robinetul s-a inchis si s-a intrat in criza. Acum acelasi robinet se va redeschide, si gata criza! Eu ma indoiesc ca este vorba despre acest lucru, atunci cand vorbim despre felul in care face Vantu investitii. Iata in continuare la ce anume ma refer.

Intru dispretul total fata de angajati

Acesta este Sorin Ovidiu Vantu. Dar nu numai atat: asa sunt tot mai multi patroni. Politica aceasta, care se vede in excelentul interviu pe care i l-a luat tot ieri Petrisor lui Vantu, nu este inventia afaceristului romascan, devenit acum mare bashtan. Altii mai importanti l-au invatat pe SOV sa calce in picioare oamenii.

Cei interesati ar putea sa citeasca o carte foarte buna, "Capcana globalizarii", Editura Economica, 1999, scrisa de jurnalistii germani Hans-Peter Martin si Harald Schumann, trecuti prin ciurul si darmonul "Der Spiegel" si "Tageszeitung", care inca din anii '90 atrageau atentia ca marile corporatii au ales sa isi eficientizeze afacerile concediind angajatii. Recomand cu caldura citirea, de exemplu, a subcapitolului "Milioane de victime de dragul pietei mondiale" (pag. 166-170).

Ce mai conteaza faptul ca in unele tari aceasta intra in contradictie flagranta cu legislatia locala? Acesti potentati, care au avioane Jumbo Jet personale si consuma la o sedinta de consiliu de administratie mancare, bautura si trabucuri in valoare echivalenta in bani cu cat cheltuie toata familia mea intr-un an, considera ca nu sunt obligati sa respecte nimic.

Nici o lege nu-i opreste. Ba, mai mult, cumpara politicieni ca acestia sa faca legile pentru interesele lor. Daca se poate, sa nu mai plateasca nici taxe, nici impozite si sa-si dea afara angajatii exact cand vor ei.

Praf in ochi

Cat despre miscarile spectaculoase anuntate de Vantu, cu infiintarea unei noi statii in Basarabia, a catorva locale prin tara, eu cred ca acestea sunt praf in ochi. Anul trecut Realitatea TV infiinta doua statii, una in Spania si alta in Italia, de care s-au ales praful si pulberea.

Partea cu "Cotidianul", "[...]evident că voi susţine "Cotidianul", dar nu mai investesc în dezvoltarea ziarului[...]", inseamna ca acest ziar este pe targa. Partea cu Sergiu Toader (foto 3) (si aici ma despart de Andrei Gheorghe, care l-a criticat) este asa: venirea lui Sergiu poate ca e singurul lucru cu adevarat bun.

Unde s-a dus, Sergiu a realizat produse premium. Fostul meu coleg de reportaj special de la EvZ si-a facut ucenicia in ale televiziunii la stirile lui Adrian Sarbu, apoi, de cate ori a fost manager al unei televiziuni, pentru Voiculescu sau Vantu, aceasta s-a ridicat.

Revin. Eu ma rog acum, sincer o spun, ca la finalul acestui an sa se gaseasca un alt afacerist care sa cumpere marca aceasta, "Cotidianul", sa editeze in continuare aceasta publicatie nobila, pentru ca intr-o zi aceasta sa scoata din nou capul. Altfel...

STAREA PRESEI: A-nnebunit lupu'? Nu, Cartianu!

Proprietarul Adevărul Holding, Dinu Patriciu, îşi arată nemulţumirea faţă de articolele despre Cornel Nistorescu, deschidere de ziar în Adevărul câteva zile. În editorialul de azi din "Adevarul", "Războiul oilor", Patriciu îşi apostrofează angajaţii. Nu dă nume, dar nici greu de ghicit nu este.

Iată fragmentul cel mai elocvent, explica Petrisor Obae, pe Pagina de Media:

“Asta e una dintre marile noastre hibe, fie că este vorba de ziarişti, analişti economici, guvernanţi sau simpli politicieni. Trăiesc din false conflicte, scandaluri, mitocănii, tropăie ca să declanşeze cutremure. Nişte specialişti în datul cu părerea sunt foarte supăraţi pe un distins jurnalist care o fi scris şi măscări la viaţa lui, dar a făcut şi „Cântarea Americii“ după 11 septembrie. Fac din asta o dramă naţională, de parcă nu am avea şi altele pe cap”

"Cantarea Americii" ce este?

A, e vorba despre baietii aia, care, dupa ce-au tras niste chiolhanuri crunte, cu gagici si beutura, s-au suit in avioane, dupa ce nu reusisera sa conduca un bimotor, cotind un Jumbo Jet drept la tinta, ca niste piloti de croaziera cu 30 de ani de zbor, ducandu-se direct in raiul lui Allah, apoi descoperiti muncind, pe la locurile lor de munca prin Orientul Mijlociu?

Nu cumva discutam despre ceea ce e considerat cu tot mai indreptatit rationament ca fiind o operatiune acoperita a serviciilor secrete americane, ca sa aiba motiv SUA sa isi ocupe pozitiile strategice, la scaldatorile de petrol din Orient, botic in botic cu interesele Chinei?

Dar sa revenim la oile noastre, care, crede Patriciu, fac razboi. Ce zice Grigore Cartianu, redactor-şef:

“Dinu Patriciu, ca orice comentator, are libertatea să scrie ce gândeşte. Este părerea lui şi i-o respectăm. După cum eu ţin la părerile mele şi el are dreptul la părerile lui [...] a scris acolo în calitate de comentator[...], nu de proprietar[...]. Nu întotdeauna împărtăşim aceleaşi idei[...]. Eu, ca redactor-şef al ziarului, sunt mulţumit de felul în care Dinu Patriciu îşi face treaba la rubrică. Îşi merită banii”.

Grigore, ai innebunit? Credeam ca, atunci cand te-ai angajat la Dinu, ai stiut ca omul nu suporta asemenea chestii. Daca nu cunosti, te informez: tipul este nativ leu, faci ca el sau prinzi aripioare. Sau ti-ai negociat deja plecarea si vrei sa o captusesti cu un episod liric de eroism anti-Nistorescu, carevasazica si anti-Patriciu, ca sa zici ca te-a dat afara mogulii?

Nici Murdoch nu procedeaza altfel in concernul lui transnational, iar in Romania, asa cum am scris deja, nu s-a inventat inca patronul ala desprins de realitatile noastre mizere, care sa accepte astfel de discurs din partea unui angajat. Oricat de alb i-ar fi gulerul. Ca sa n-o mai lungesc: vrei sa zbori sau vrei sa zbori?

Scrie Adrian Halpert:

“Ce mai vaiet! Ce mai zbucium! Nistorescu a făcut… Nistorescu a dres… A înnebunit presa! Ziarele îşi consacră primele pagini, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, unei „furtuni într-o pipetă”, vorba lui Mircea Badea[...]Oameni buni, pe cine dracu’ interesează ce se întâmplă la un ziar care mai vinde vreo 5.000 de exemplare?"

Ca nu credeam sa traiesc sa-l aud pe Adrian Halpert, baiat fin, citand din Mircea Badea, mai treaca-mearga. Ca dracuie, iarasi inghit. Ceea ce ma uimeste este ca omul judeca un produs dupa numarul de exemplare vandute, de la inaltimea tirajului ziarului din grupul pe care il conduce.

Omule, spune: Maybach este o masina buna? Este. Dacia Logan se vinde in multe exemplare? Se vinde. In mai multe decat Maybach? In mult mai multe. Atunci, dupa logica ta, inseamna ca Loganelul nostru este mai bun decat Maybach.

A, ca avem o problema cu "Cotidianul", care e departe de a fi un produs quality, asta da, corect, dar numarul nu inseamna calitate. Si mai zi-i lui Grigore sa se cenzureze, ca ramane fara job...

STAREA PRESEI: Interviu cu Nistorescu-n picaj (apud Liviu Iolu pentru EvZ)

Am avut neplacerea sa citesc interviul realizat de Liviu Iolu in "Evenimentul Zilei" cu Cornel Nistorescu. Interviul este foarte bun, interlocutorul este jalnic. Nu inteleg unde a disparut in evanescenta jurnalistul efervescent de acum multi ani. Pe acela il respect si acum din tot sufletul meu.

Pentru creatura ciudata care a raspuns la intrebarile colegului meu de la EvZ nu pot sa am decat mila. Voi explica in continuare anume de ce. Metoda (pe care am mai folosit-o pe acest blog) va fi urmatoarea: citat din Nisto cu aldine (bold, pentru internauti), urmat de comentariul meu.

Deja a relansat „Cotidianul”, această isterie, născută din nimic, şi promovată de oameni care au probabil motive şi interese, a făcut ca ziarul să se relanseze.
Dincolo de faptul ca exprimarea este haotica, aproape incoerenta... Singurele (re)lansate sunt site-urile care au tratat acest subiect (nu ma intereseaza cum, nu am o problema daca unul e de alta parere decat mine) si in primul rand site-urile personale ale jurnalistilor independenti ca mine.

In dreapta se poate vedea ca, de cand a inceput acest scandal (pe care nu eu l-am provocat, ci Nistorescu), am ajuns azi la 755 de vizitatori unici cu 1.519 afisari. Aceasta in conditiile in care nu sunt disperat sa fac cat mai multe afisari, ca, daca voiam aceasta, puneam pipite dezbracate pe site si eram in top.

La mine si la alti jurnalisti independenti (eu consider ca Tibi Lovin, Petrisor Obae sau Alex Bradut-Ulmanu, de exemplu, nu mai fac o simpla blogareala, ci au site-uri personale de presa, ce ar trebui categorisite separat in Trafic.ro), a fost si este o popularitate pozitiva. Popularitatea negativa obtinuta de Nisto acum se va intoarce in curand contra ziarului "Cotidianul".

E însă nefiresc să devină o problemă naţională faptul că am scos un articol de pe net, amânându-l pentru că ştiam foarte bine subiectul şi voiam să-l tratez la modul foarte serios, fiind o chestiune de viaţă şi de moarte pentru un om. Mi s-a zis „am luat legătura la telefon cu el şi ne-a înjurat”. Nu este nimeni obligat să-i răspundă unui ziarist oricând, orice şi pe orice subiect. Poate să se apere sau să nu răspundă.
Faptul ca un jurnalist reputat face asa ceva (ce, nici nu mai repet, ca m-am saturat sa tot scriu) ESTE o problema nationala. Metodele de acest gen, resapate din timpuri revolute, sunt o problema nationala. Nistorescu nu este primul care face asa ceva. Este ultimul despre care stim.

Intr-o zi, eram in sedinta de sumar a unui cotidian. Un sef de sectie pe investigatii a inceput sa scoata anchete-beton facute de jurnalistii sai. La fiecare text propus, mereu aceeasi persoana, special prezenta acolo, dadea telefon reprezentantului patronului si intreba: se publica? Raspuns: nu se publica! Am asistat la refuzarea succesiva a patru sau cinci anchete excelente, una dupa alta.

Mai am cate ceva de spus si despre injuraturile lui Romosan. La afacerea aceasta, eu sunt un hard-liner. Ii respect decizia lui Liviu Avram, de a fi finut (asa cum este in general) si de a mentiona sec ca Romosan a negat acuzele aduse de sursele CNSAS.

Este foarte corect a se proceda astfel, e o varianta, dar eu as fi spus in editia scrisa ca Romosan a injurat si jignit jurnalistul si as fi publicat in editia online discutia. Cand un confrate este jignit si amenintat, vad sange. Ar trebui, ca breasla, sa invatam cate ceva de la comportamentul politistilor americani, atunci cand este impuscat unul de-ai lor.

As mai fi mentionat ca, daca interlocutorul se simtea nevinovat, ne putem gandi ca, oricat de nervos ar fi fost, si-ar fi prezentat argumentele, nu ar fi amenintat jurnalistul ca-l da afara din presa.

Si da, un interlocutor al unui jurnalist nu este obligat defel sa raspunda la intrebari, dar si jurnalistul, in acest caz, poate doar sa precizeze numai ce a facut interlocutorul, in functie de comportamentul acestuia. De exemplu: a trantit telefonul; a injurat; a spus ca nu discuta cu o securista mica; a ras ca nebunul, in timp ce devora telefonul, incepand cu galena si terminand cu firul de legatura cu aparatul, iar tastele si le-a prins-n par.

Valeriu Turcan îşi permite să dea telefoane în redacţii pentru a afla cum evoluează atacarea şi abordarea scandalului „Nistorescu”. Fapt care mă face să cred că e o operaţiune pe care n-o conduc numai serviciile secrete, este condusă şi de către cei de la Cotroceni. Eu cred că Traian Băsescu are şi el un mic rol în această operaţiune.
Fara discutie, dar nu numai atat, nea Cornele. Eu sunt de asemenea convins ca in toata povestea aceasta sunt bagate si CIA, si BND, si Mossadul, dar si extraterestii grey. Cred ca este bine sa umbli prin redactie cu o casca de protectie camuflata cu plumb, ca astia citesc gandurile la distanta. Nea Cornel, stii ceva? Cel mai bine: nu mai gandi deloc!

citeste aici interviul din EvZ cu Cornel Nistorescu

STAREA PRESEI: Nistorescu s-a autopropus sef la Cotidianul (dintr-un interviu al lui Petrisor Obae)

Asa cum ne-am obisnuit, Petrisor Obae sta, sta, le coace, apoi tranteste cate o perla de presa.

Precum acest interviu foarte bun cu noul sef de la Cotidianul, Cornel Nistorescu, asupra caruia m-am oprit, pentru ca este plin de lucruri foarte-foarte interesante.

Primul si cel mai important este ca de aici aflam ca Nistorescu s-a autopropus director la Cotidianul: "Mie mi-a venit ideea, daca vrei sa stii", zice Nisto.

Daca vrei sa stii? E numai una dintre ultimele arogante ale lui Cornel Nistorescu, daca-mi este permis sa ma exprim olecutza precum Jiji Becali.

Petrisor insista elegant, iar Nisto devine ironic: "Da, mi-a trecut asa prin cap, intr-o seara, ideea ca ar trebui sa onorez invitatia lui Ratiu". Petrisor, finut, dar nu se lasa. Insista. Nea Cornel devine agresiv, pentru ca nu-i convine sa detalieze: "Daca ti-am spus odata ca mie mi-a venit ideea, de ce ma intrebi de trei ori?".

Aici exista un raspuns simplu: "de ce treci codri de arama" (Eminescu). Asta Petrisor (brava, batraneeee, te iubim sincer!) nu se lasa, iar Nisto devine grosier, trecand de la ironie la zeflemea si folosind retorica: "Am vorbit intai cu mama, daca ma lasa. Nu ti se pare ca depasesti o anumita limita de insistenta? Mai ai vreo intrebare?".

Ideea este ca niciodata nu mi-a trecut prin cap macar sa fiu arogant cu un ins care nu este eu, indiferent de varsta lui, a mea, cine sunt si cine este acesta. Petrisor Obae ar trebui respectat pentru ceea ce face, inclusiv de catre Cornel Nistorescu. Asemenea agresiuni verbale golanesti ma deranjeaza. Cineva trebuia sa va spuna si asta: nu se face, domnule Nistorescu!

In intertitlul "Nu intenţionez să refac echipa Evenimentului zilei", Cornel Nistorescu spune niste lucruri cu care sunt de acord. Le-a mai spus mai demult, in alt interviu ce i-a fost luat tot de catre Petrisor Obae. Le-a spus si CT Popescu.

20-30 de opinii şi editoriale nu fac un ziar, fac o adunătură de opinii şi editoriale. Ziar nu înseamnă colecţie de opinii.

investigatiile au cam disparut in presa

ziarele româneşti[,] produse jurnalistice făcute din surse de pe Internet

Ceea ce nu inteleg este insa altceva, valabil si pentru Nistorescu, si pentru CT Popescu, si pentru Cristoiu, care acum critica unde a ajuns azi presa "clasica": meseriasilor, vectorilor de opinie, teleastilor, voi unde erati in anii '90, cand s-au pus bazele acestei mari porcarii? Traiati pe planeta Marte? Au poate pe Venus?

A, si ca sa fie clar de ce pun la fiecare postare a mea cu Nistorescu o poza mica, mica de tot cu acest domn: pentru ca eu cred ca este foarte-foarte mic.

STAREA PRESEI: Consideratii pe marginea unui interviu luat de Petrisor Obae lui Cornel Nistorescu

In urma unui foarte bun interviu realizat de Petrisor Obae cu jurnalistul Cornel Nistorescu (interviu pe care l-am ascultat cu sufletul la gura, asa cum te uiti la un film politist), am explicat, intr-un comentariu de sub acest interviu, ca nu voi scrie si eu inca un editorial pe acest subiect.

Paradoxal, chiar asta si fac in acest moment, pentru ca tema nu ma lasa in pace. Si nu ma lasa in pace pentru ca este extraordinar de importanta.

Cat de democratie este democratia noastra, ei bine, depinde in buna masura de starea presei. La un moment dat, ma apucasem sa scriu un eseu pe acest subiect, unul pe care ma gandeam sa il transform in carte.

Si ma mai gandesc. Pentru ca sunt foarte multe lucruri de spus. I-am auzit de mai multa vreme pe Cornel Nistorescu, dar si pe Cristian Tudor Popescu exprimandu-se public foarte critic la adresa rezultatului a ceea ce in buna masura au facut chiar ei din presa romana. Intr-un fel, este si acesta un fel de a-i taia unui om picioarele si a-l critica apoi. Pentru ca nu poate sa mearga.

Exista o generatie intreaga de jurnalisti de mare calibru, pe care i-a prins Momentul 1990 in functii de conducere, ori au ajuns ulterior in acestea, avand ocazia sa faca presa fara nici un fel de cenzura, in afara de cea profesionala. In loc sa cante precum ciocarliile, au gagait monosilabic, precum Marinela Nitu la "Happy Hour".

La toti am vazut talent, extrem de mult talent. Cred ca Nistorescu este cel mai mare reportajist pe care il avem dupa 1990, CT Popescu cel mai mare polemist, iar Ion Cristoiu cel mai mare facator de organe de presa.

Este parerea mea, poate ca gresesc. Din pacate, nu i-a interesat sa lupte deloc contra aluviunilor de nechemati in presa, recrutate de ei si de catre ceilalti care se aflau in posturi de conducere.

Primii ani de dupa 1990, in presa au intrat tipi idealisti, care voiau sincer sa faca meserie si nu prea stiau cum, scriind din instinct. Meseria invatata de la maestrii lor i-ar fi putut ajuta sa devina niste nume, niste excelenti jurnalisti. Din pacate, de la maestrii lor au invatat si lucruri mai putin bune: cum sa se plece cat mai mult, sa se tavaleasca in noroiul celor mai mizerabile compromisuri si sa vaneze cel mai mare contract.

Clauza de constiinta? Ce este aceea? Banu', frate, banu' conteaza! - este refrenul obsedant, pe care l-am auzit in toti acesti ani, de la oameni la care am tinut, pe care i-am respectat si i-am apreciat. Astfel, am ajuns acum in situatia ca acei putini care mai lucreaza in presa, dintre cei care au inceput visatori aceasta meserie in primii ani de dupa 1990, se intreaba in ce fel de meserie sa emigreze cat mai rapid, pentru ca gluma cu emigratul in Congo s-a rasuflat demult.

In acest moment, revolutia si-a mancat copii, iar majoritatea corifeilor presei de dupa 1990 au fost aruncati in sus cu atata avant, ca aceia pe care i-au luat de crescut le-au luat locul in schema redactionala. Si fac exact ce au invatat de la maestrii lor. Sub acestia, apar noi generatii de mutanti, care nu stiu sa iasa pe teren, cu pixul si carnetul in mana, sa ia o declaratie in exclusivitate.

Defapt, nici nu este indicat sa faci un asemenea gest iresponsabil. Seful de sectie te va lua la ochi, pentru ca te va recepta ca pe un pericol, in ascensiunea sa in ierarhia redactionala. Protagonistii conferintei de presa sau, in general, evenimentului, vor suna in redactie, sa se planga ca ai fost obraznic. Chiar daca nu ai fost. Nici nu mai conteaza aceasta.

Rezultatul acestei stari de fapte este ca redactiile s-au transformat in niste colectii de vanatori avizi de stiri pe Internet, scrise de cele cateva agentii de presa romanesti. Vanatorii stau ziulica-ntreaga cu ochii bolditi in calculatoare si se bat intre pe aceste stiri. Cine-a vazut-o primul. Atat. Astfel, calitatea informatiei date de ziarele noastre cu nume a scazut considerabil si, odata cu aceasta, si tirajele.

Iar jurnalistii de calitate care mai exista, ori au nervii tari si pielea groasa si fac munca de functionar, ori incearca sa faca treaba pe cont propriu, precum Petrisor Obae sau Calin Cosmaciuc, ori s-au apucat de alte meserii, dupa veleitatile fiecaruia, precum Cristian China. Am exemple cat nu-mi ajunge timpul sa scriu.

Cealalta fata a monedei arata cam astfel: ce sanse aveau Cristoiu, Rosca Stanescu sau Nistorescu, daca erau niste sfinti, strangeau banii castigati in anii de tiraje mari si investeau in presa curata 100%? Puteau rezista pe piata? Ma indoiesc. Presiunea capitalului a fost tot mai mare, atat de mare, incat doar geniu al business-ului, pe langa jurnalist cu stofa, sa fi fost, si te descurcai.

Eu recunosc ca nu stiu daca, presupunand ca as fi fost unul dintre acesti domni (pe care ii respect pentru calitatile lor, pe unii dintre ei pentru ca au fost maestrii mei si, deopotriva, ii critic pentru ce cred eu de cuviinta sa-i critic), m-as fi descurcat mai bine decat ei. Poate ca as fi dat faliment frumos si vertical.

Dar ucroniile nu ma intereseaza decat atunci cand scriu beletristica. Acum situatia este foarte grava. Il respect pe Cornel Nistorescu, pentru faptul ca are luciditatea sa constate starea deplorabila in care a ajuns azi presa. La fel, il respect si apreciez si pe CT Popescu, pentru diatribele pe care le-a lansat si, probabil, le va mai lansa pe acest subiect.

L-am auzit insa pe Nistorescu spunandu-i lui Obae ca in vremuri de criza vor fi triate valorile, ca nu exista alta solutie. Ma indoiesc profund, domnule Nistorescu. Cred ca nu stiti ce poate realitatea cruda.

Eu cred ca vor rezista, in primul rand, trei tipuri de indivizi, in presa, ca si peste tot; toate lichelele competente; multe lichele incompetente; pilosii competententi; multi pilosi incompetenti. Na, ca sunt patru tipuri. Dincolo de aceste categorii, pe ici, pe colo, va mai scapa, bine de tot jumulit, cate un om competent si vertical.