POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Ambele extreme inteleg aiurea (6)

Perversitatea efectului este insa si mai mare. Cand am scris pe blogul meu depre cauzele profunde ale crimei faptuite de catre niste interlopi din Veszprem, care il ucisesera cu sange rece pe Marian Cozma, am primit amenintari cu moartea in comentarii.

Continutul acestora vadea ca ii deranjasem deopotriva pe cei care urau tiganii (care intelesesera ca le iau apararea unor infractori=tigani), ca si pe tigani (care pricepusera si ei, la fel de eronat, ca ii culpabilizez in corpore pe toti reprezentantii etniei lor), dar, culmea!, si pe unii aparatori ai multiculturalismului (care, lipsiti de un aparat intelectual destul de selectiv, au inteles, ca si tiganii, ca ii culpabilizez incorpore pe toti reprezentantii acestei etnii).

Revin la chestiunea rrom-roman-Romania. Cand am scris „Despre Madonna, romani si tigani” am avut de ales: ori contribui la confuzia generala, folosind exclusiv cuvantul „rrom” (dincolo de faptul ca probabil si asa as fi suparat-o pe gioia, care probabil ar fi dorit ca, atunci cand ma refer la tigani, sa pun „...”), de parca ma refer la vreo bautura alcoolica si am facut o greseala de scriere, ori sparg acest obicei institutionalizat stupid de catre autoritatile de la Bucuresti (ca si, de exemplu, vandalizarea limbii romane cu macro-cuvintele agramate „nicio”, „niciun”, etc.).

Am ales a doua solutie, voi explica de ce anume, iar cu aceasta voi lichida, sper definitiv, subiectul. Sunt genul de individ care simte si intra in conflict direct cu chestiunile-problema si cu oamenii-problema din jurul sau. Daca se intampla ceva sensibil in jurul meu, greu de dezbatut public, incumband sensibilitati, frustrari, realitati nerostite si rani pe care s-a turnat sarea, le identific si le scot pe tapet.

O fac pentru ca sunt convins ca astfel ajut la vindecarea traumei respective, prin identificarea cauzelor acesteia. Asa cum voi face intotdeauna. Chiar daca ii deranjez pe cei care au ranit si pe cei care au fost raniti (carora le cer scuze si ii asigur de tot respectul, sprijinul si compasiunea mea).

Sunt convins ca exista o diferenta intre atitudinea mea si cea a scriitorului danez Hans Christian Andersen, care era spaima femeilor urate din inalta societate daneza, pentru ca aparea la serate cu un trandafir rosu superb in mana, pe care il daruia constant celei mai urate femei. Uratenia este, in acest caz, a celor care jignesc bunul simt si umanitatea, nu a celor lezati de acestia.

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Rrom-Rom-Roman-Romania (5)

Vreau sa mai explic insa inca un lucru. Sunt convins ca primul moment cand gioia s-a inflamat a fost cel in care a citit titlul si a vazut acolo folosit cuvantul „tigan”.

Trecand peste faptul ca mi se pare absurd sa tratez acest subiect vorbind despre el fara sa-l numesc, probabil ca trebuia sa scriu rromi, asa cum s-a institutionalizat in Romania, ca sa nu jenez sensibilitatea indusa chiar de catre autoritati, prin institutionalizarea acestui cuvant nou in lexicul romanesc.

Trebuia deci sa fiu plin de politicaly correctness, lucru care imi displace profund. Nu tin sa scriu exclusiv astfel, ci folosesc cu buna-stiinta cand „rrom”, cand „rom”, cand „tigan”, din considerente de stilizare a textului, dar si dintr-un motiv conceptual, pe care il voi explica in continuare.

Sunt de acord cu ideea dlui. Andrei Gheorghe, care a criticat instituirea in tara noastra a cuvantului „rrom”, catalogand-o ca fiind o aberatie. Dupa cate stiu, este un cuvant intraductibil.

In toate limbile pamantului, tiganii sunt numiti „gypsy”, „gitano”, „gittan” etc., iar francezii, englezii sau spaniolii, cand ii numesc astfel, nu sunt considerati rasisti. Ar fi si culmea sa fie calificati ca fiind astfel. Exista o piesa celebra a trupei Uriah Heep, numita „Gypsy”. Bine ca ne-am dat seama, trebuie sa o interzicem: este „cap-coada anti-etnica” si instiga la ura de rasa.

Numai noi, romanii, asa cum explicam, le-am gasit tiganilor alt nume, unul care seamana foarte mult cu acela al tarii si cu cel al fiecarui cetatean dintransa: „rrom” - „roman” - „Romania”.

Astfel, se petrece urmatorul fenomen: italianul mediu, atunci cand este instigat de extrema dreapta mussoliniana si care nu stie prea multe si nu prea e dotat cu un aparat cultural foarte sofisticat, ca si romanul mediu, face o dubla confuzie intre „rrom”, „roman” si „Romania” si ajunge la o dubla concluzie eronata:

1. toti tiganii sunt infractori; 2. toti romanii sunt tigani.

In aceasta afacere, cuvantul „tigan” capata un sens peiorativ implicit. Daca unul, Budescu, din Bucuresti, Romania, se apuca si scrie, pomenind despre tigani, apar conexiuni periorative in mentalul cititorilor, care trag concluzia astfel ca Budescu scrie anti-etnic.
(urmeaza: Ambele extreme inteleg aiurea)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Definitia rasismului (4)

Urmatorul pas absurd ce se poate face, dupa cel facut de gioia, este sa fiu catalogat ca rasist. Pana acolo, voi explica anume de ce cred eu ca greseste gioia.

Daca am niste colegi tigani, cu care beau cafele, fumez si muncesc cot la cot, imi dau seama ca sunt tigani de exemplu atunci cand se intampla lucruri precum cel de pe Platoul Izvor.

Atunci, pentru ca sunt intelectual, deci imi teoretizez experienta practica si imi aplic in practica experienta teoretica, iau intamplari din viata si conceptualizez pornind de la acestea, scriind texte ca „Madonna, romanii si tiganii”.

Facand aceasta, imi dau seama ca Vasile, defapt, era tigan, si ce bine m-am simtit cu el, asa cum m-as simti oricand, cu oricine, chiar daca ar avea pielea roz cu picatele verzi. Preocuparea privind etnia cuiva mi-a venit exact cand am vazut cum in jurul meu lumea se inflameaza si incepe sa aiba apucaturi etnico-rasiale, care ma deranjeaza.

Rasismul, conform acestei surse, inseamna cu totul ci cu totul altceva:

RASÍSM s.n. Conceptie social-politică antistiintifică si reactionară, care sustine ideea nefondată a inegalitătii biologice si intelectuale a raselor, precum si caracterul determinant, în istorie, al particularitătilor rasiale ale oamenilor, al luptei dintre rase. [<>

Intre ce intelege gioia din rasism si ce reprezinta intr-adevar acesta este, cum se poate constata lesne, o mare diferenta.
(urmeaza: Rrom-Rom-Roman-Romania)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Cazul Museo Rosenbach (3)

Voi aduce intai un exemplu analogic, pentru a explica eroarea in care se afla persoana din spatele userului gioia.

In anii 70, in Italia a existat o trupa de rock progresiv italian, Museo Rosenbach, care a lansat in 1973 un album numit „Zarathustra”.

O muzica aparte, cu un mesaj generos, grefat pe niste versuri profunde.

Acesta ar fi trebuit sa fie, precum alte perle din progresivul simfonic italian, langa marile creatii britanice ale genului, ca acelea ale gigantilor Genesis, EL&P sau Pink Floyd.

Este un exemplu superb de rock progresiv italian, din specia pe care eu o numesc Great Italian Symphonic Progressive (GISP), o sublimare a Italian Symphonic Prog-ului definit de site-ul ProgArchives, site care mai nou numeste aceasta subspecie Rock Progressivo Italiano.

Practic, ne aflam in fata unei voci muzicale aparte a secolului XX. Erau niste oameni tineri si extrem de talentati, care faceau o muzica extrem de profunda si complexa si care nu se stie cum ar fi evoluat in continuare. Poate ca ar fi ajuns un nou Pink Floyd sau King Crimson, ori poate un nou Premiata Forneria Marconi sau Banco del Mutuo Soccorso, ori poate ca ar fi ramas una dintre multele one shot groups italiene.

A existat insa un "mic" impediment: niste minti unghiulare din lumea muzicologilor italieni au acreditat ideea ca „Zarathustra” ar avea mesaj neo-nazist, pentru ca dezbaterea din lyrics pornea de la o scriere a lui Friedrich Nietsche, si gata: Museo Rosenbach a fost trecut la index. Grupul a trebuit sa se desfiinteze. Oricum nu ar mai fi reusit sa incheie vreun contract cu o casa de discuri.

Realitatea este insa cu totul alta. Multi dintre artistii care s-au lansat in progresivul italian al anilor '70 aveau legatura mai curand cu intelectualitatea de stanga italiana postbelica, aceea care a produs, de exemplu, mari regizori de film, precum Passolini, Bertolucci ori De Sica.

Exista trupe notorii, ca Goblin sau Osanna, care au facut muzica de film pentru unii dintre cineastii ce s-au invartit prin aceste medii artistice, care nu numai ca nu aveau nici o legatura cu nazismul, dar chiar erau declarat antinazisti.

Este bine de stiut ca un mare actor ca Vittorio Gassmann a avut probleme zeci de ani, in Italia postbelica, sa gaseasca roluri, fiind trecut la index de lumea filmului, pentru ca il sustinuse in timpul razboiului pe Mussolini.

L-a iertat Dino Risi, de exemplu, cu rolul formidabil din „Profumo di Donna”...
(urmeaza: Definitia rasismului)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Unde dai si unde gioia (2)

Sa revin la subiectul principal. Am explicat, in textul meu publicat pe site-ul "Romania, Libera in viitor", la care am facut referire si in primul paragraf, ca...

*romanul tipic nu este nici rasist, nici xenofob, ci doar agasat de prezenta tiganilor in zonele din tara cu multi rromi, pentru ca identifica eronat tiganimea cu interlopa, din reflex de gandire;
*unii romani, putin ca numar, gandesc rezolvari extremiste ale acestei chestiuni puse fals, ducandu-se direct la solutia exterminarii si la Antonescu; lucru care-mi repugna profund;
*solutie puternic ideologizata de grupari urbane de extrema dreapta;
*e problema noastra, a romanilor, ca natiune, sa ne organizam administrativ-politic ca sa integram aceasta etnie, scotand-o din pauperitate;
*infractionalitatea si interlopa nu tin cont de aspectele etnice.

Din dorinta de a comprima textul, nu am dezvoltat anumite aspecte. Petru Clej, redactorul-sef al site-ului, a intervenit si mi-a pus cateva intrebari binevenite. Am revenit, detaliindu-mi pozitia in comentarii.

Cand credeam ca lucrurile s-au lamurit, userul gioia (nu am nici o problema cu aceia care o dau anonima, e dreptul lor, dar eu imi expun public pozitia, cu subiect si predicat, folosind-mi numele din buletin, iar poza mea este vizibila pe website, asa ca sunt cat se poate de expus) a intervenit, explicand ca i se pare normal “a nu folosi numiri etnice cand se discuta-scrie despre populatia tarii”, pentru ca acesta a fost identificat de el (userul) ca fiind, din partea mea, un semn al faptului ca as fi scris un articol „cap-coada antietnic”.

Scria gioia: daca "muncest cot la cot cu oameni,beti cafele,fumati,va povestiti lucruri deacasa,si in tot acest timp esti constient ca sunt tigani..dece????dece ai nevoie de aceste granite??”, apoi continua: „dece nu poti sa ai placere sau nu de compania unor persoane fara sa fi preocupat de etnia lor?”.

Inainte sa inchei acest episod, ma voi intreba, asemeni lui Radu Moraru: de ce oare majoritatea covarsitoare a celor care ma critica sau ma inteleg gresit sunt agramati, iar cei care pricep ce anume combat pe aici, in procent la fel de mare, indiferent daca sunt de acord cu mine au ba, sunt oameni care nu jignesc limba romana? Poate imi explica si mie cineva, ca nu pricep.
(urmeaza: Cazul Museo Rosenbach)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica (1)

In numarul precedent al publicatiei “Romania, Libera in Viitor”, am propus (si mi-a fost aprobat spre publicare) un text referitor la polemica iscata in jurul prezentei cantaretei disco-pop Madonna la Bucuresti.

In timpul concertului sau, Madonna a spus ca nu crede “in discriminare, ci in drepturi egale si in libertate pentru toti”.

Ca si mine: nici eu nu cred in discriminare, ci in drepturi egale si in libertate pentru toti.

Rezultatul a fost ca, timp de un minut, populatia eteroclita de pe Platoul Izvor a huiduit-o. Apoi, imediat, aparent paradoxal, Trio Kolpakov, o trupa de tigani rusi cu care se afla Madonna in turneu, a inceput sa cante si a fost primit cu entuziasm.

As vrea intai sa explic urmatorul fapt: in conceptia mea, Madonna ventileaza singura pe un subiect care nu o priveste si pe care ar face mai bine sa il lase spre tratare celor care chiar inteleg ceva din ceea ce spun, atunci cand vorbesc.

Este o intoxicare a opiniei publice faptul ca o fosta actrita porno (episod sters din biografia ei oficiala), pe numele Madonna Luiza Ciccone, cu o voce banala fata de care Nico sau Andra sunt fenomene ale naturii, careia i s-a montat in spate o cohorta intreaga de insi, angajati sa dea cu sunet, lumina si balet in spectatori, ca sa estompeze stangacia si limitele ei, acum da lectii de toleranta interetnica.

Nu este numai cazul ei. Cred ca am mai vazut-o si pe Maria din Carei strigand prin niste concerte “Pace!” si facand semne, cu exact acele doua degete, in V.

E foarte la moda acum sa te dai ceea ce nu esti si mapamondul e plin de gagici, pe care show-biz-ul le-a transformat nejustificat in vedete transnationale, ce apoi brusc au devenit preocupate de problemele globale si de ecologie, pentru ca asa e trendy.

Cu totul altfel stau lucrurile cand discutam, de exemplu, despre Paul Hewson (alias Bono Vox) de la U2 sau chiar despre insasi aceasta mare trupa. Este vorba despre indivizi cu aproape 30 de ani de activitate militantista constanta, de la albumul “War”, din anul 1983 si pana mai incoace.

Voi mai atrage atentia asupra unui singur lucru: exista o multime de mari militanti prin chiar muzica pe care o fac, fata de care Madonna este un purice.

In afara de muzica lor extrem de profunda, acesti artisti nu se manifesta public decat foarte rar. De ce? Simplu: din pudoare si din intelegerea faptului ca oricum, indiferent ce ar spune, in afara de muzica pe care o canta, cel mai profund si eficace act social al lor ramane tot cel muzical, la care se pricep cel mai bine.
(continuare: Unde dai si unde gioia)

STAREA PRESEI: Anti-Nistorescu

Noi, intelectualii (Vladimir Tismaneanu pentru EvZ)

Da, ne facem vinovaţi de toleranţă, de deschidere spre dialog, de incapacitate de a osândi pe cineva pentru erori trecute pe care şi le-a asumat.

Da! Avem o atracţie spre beznă şi îngenunchere. Suntem, vorba monumentului de verticalitate Cornel Nistorescu, o şleahtă de „limbăieşi”, de „pupini”. Oameni fără operă, plagiatori de duzină, indivizi cu trecut dubios, cripto- marxişti şi/sau cripto-legionari (o „minoritate fascistoidă” cum ne-a descris gingaş Adrian Severin).

Suntem o mână de „oportunişti” - numele dat celor care-şi fac cinstit temele, şi-au însuşit instrumentele de lucru intelectual, primesc invitaţii la conferinţe (adeseori le şi organizează), îşi termină doctoratele la timp (ba chiar, supremă oroare, unii mai şi conduc doctorate), nu-şi născocesc diplome inexistente, publică în reviste internaţionale, au recunoaşterea într- o comunitate epistemică şi nu publică la edituri obscure.

Suntem noi, cei vinovaţi de civilitate, suspecţi pentru că ştim să dăm bineţe şi unui social-democrat, şi unui conservator. Suntem noi, cei vinovaţi pentru că evoluăm, gândim, riscăm opţiuni şi le exprimăm deschis.

Suntem cei care în 1990 am deplâns manevrele retoricii securiste şi pângărirea noţiunii de „patrie” în gura lichelelor; credem într- o naţiune bazată nu pe omogenităţi etnice, ci pe valori universale îmbinate cu tradiţii locale; suntem cei care în 1990, 1992, 1996 sau 2000 am pledat pentru schimbarea în direcţia democratizării şi a occidentalizării; am ales uneori răul cel mai mic; am respectat apoi pluralitatea de convingeri şi păreri... citeste tot aici

„Nick-name”-uri şi turnători (Mircea Mihaies pentru EvZ)

Mircea Mihăieş: „Prin tradiţie, august e luna tuturor demenţelor în viaţa publică din România”.

În loc să se odihnească, să se deconecteze de la stresul vieţii zilnice, politicienii parcă turbează mai abitir. Şcolile de vară, taberele de instruire, comisiile parlamentare sunt prilejuri ca aceleaşi şi aceleaşi figuri jalnice să-şi ventileze, a zecea mia oară, textele răsuflate.

Opintindu-se din rărunchi, autorii de talk-show-uri abia mai storc de-un scandal, de-o mârşăvie, de-un viol al logicii şi bunului-simţ. Dar, până la urmă, reuşesc.

Încerc de multă vreme să mă ţin departe de televizor şi de invazia de borhot rău-mirositor pompat prin puzderia de site-uri. Aţi observat cu ce viteză proliferează? Simţiţi cât de apăsătoare e singurătatea? Personal, îmi plac jocurile de echipă. Nu înţeleg de ce trebuie să fim toţi căpitani şi centri-înaintaşi, când terenul de sport îţi oferă atâtea posibilităţi de exprimare.

Poate mă înşel, dar mult prea multe bloguri miros a „case conspirative”, născute dintr-o umană, lesne psihanalizabilă, dorinţă de putere... citeste tot aici

STAREA PRESEI: Cu foarfeca prin Cornel Nistorescu

Asa cum se poate observa aici, Cornel Nistorescu se afla in plin acces de antibasescita acuta, intors cu cheita de patronul sau. Cateva zile i-am ignorat crizele de nervi, mascate cu greu in scurte si violente diatribe editoriale, fara argumente valide, dominate de imprecatii gangave si tegumente galbene, mirosind a cascaval Penteleu si a lipsa de gandire sistemica.

Ieri, sange pe peretii online in Cotidianul: Cu foarfeca prin ziare. Anticomunistul V. Tismăneanu - un activist comunist devotat este un work in progress, dupa cum am impresia, in care dl. Nistorescu isi propune sa demonstreze un fapt banal, cunoscut de toata lumea: ca, pe vremea comunistilor, Vladimir Tismaneanu a devenit, din fiul lui Leon Tismaneanu, profesor la Academia "Stefan Gheorghiu", exact cine a fost si cine este si acum, de cand a plecat din Romania, eliberandu-se de dictatura.

Cornel Nistorescu face un lucru pe care l-am mai vazut in "Romania mare", probabil si cu Tismaneanu. Mai nou, intr-un context deplorabil, a facut un astfel de atac "Jurnalul National", dupa un anumit moment de la finalul anului 2006, cand CV Tudor si cu acolitii sai politici fluierau in Parlament denuntarea comunismului.

Nistorescu publica texte, care sa demonstreze ce culturnic al comunistilor era aparatorul democratiei de astazi Vladimir Tismaneanu. Versiunea romaneasca la uite cine vorbeste. Este un gest publicistic caduc, stupid, care ma plictiseste si nu-mi spune nimic nou. Aceste lucruri, si nu numai in privinta lui Vladimir Tismaneanu, sunt binecunoscute si arhidiscutate.

Scopul meu, acum si aici, nu este sa-l apar pe Vladimir Tismaneanu. Acesta insusi a scris si a vorbit foarte mult despre faptul in sine. Mi s-ar parea si imund sa o fac. Ii admir cursivitatea ideilor si sunt de acord cu directia politica spre care merg acestea, de cand a parasit Romania comunistilor si pana astazi.

Cred ca voi spune o banalitate, insa risc si o fac: orice om are dreptul sa-si revina. Gheorghe Calciu-Dumitreasa si-a revenit de trei ori, daca nu gresesc. Intr-o conjunctura tragica. Tismaneanu a plecat din tara si de atunci este consecvent, isi sustine aceleasi idei. El s-a eliberat de doctrina comunista si de gandirea de ultra-stanga. Dincolo de aceasta, fiecare om este raspunzator, pentru propriile sale vinovatii, in fata propriei sale constiinte, iar judecatile noastre exterioare sunt superficiale.

In acest timp, Cornel Nistorescu face, folosind ziarul in fruntea caruia s-a cocotat, un soi de hagiografie inversa ieftina si revansarda. Spre deosebire de cel pe care incearca sa-l incondeieze, el, in loc sa-si revina pe vremea comunistilor si sa ramana consecvent, si-a pervertit progresiv discursul public, incepand din anul 1990, cand parea un reprezentant de frunte al presei independente, un oponent al Regimului Iliescu, pana astazi, cand da in Basescu si se viseaza, pentru acest act parapublicistic natang, eroul Natiunii.

Operatiunea lui Nistorescu nici macar nu are legatura cu moralitatea (prezenta sau absenta) la Vladimir Tismaneanu. Putin ii pasa lui nea Cornel de aspectele morale si de dilemele de constiinta ale unuia sau altuia, ale mele, ale lui Tismaneanu sau ale lui Neculai din Combinat.

Asa cum am mai explicat, scopul lui Nistorescu este simplu si face parte din planul electoral anti-Basescu din aceasta toamna: dati in apropiatii lui Traian Basescu, sapand astfel la radacina credibilitatii acestuia, ca, daca dati direct in el, il victimizati si ii creste cota.

Dupa cum se observa aici, este un nou gest disperat al adversarilor politici ai lui Basescu, care continua sa fie favorit pentru Prezidentialele din aceasta toamna. Defapt, exista o multime de spume care vor aparea in continuare pe buzele multor oameni, la unii in mod surprinzator, pe masura ce ne apropiem de actul electoral propriu-zis.

Ce scrie Nistorescu nu ma surprinde. Va continua. La fel de gangav. Nu are argumente. Nu este vorba despre Tismaneanu aici, ci despre Basescu. Pe masura ce va continua aceasta campanie stupida, sansele lui Traian Basescu de a fi reales vor creste progresiv. Toamna este aproape si ne vom convinge toti de acest fapt in curand.

EUROVISION 2009: Raspunsul meu la topicul "Balkan Girls" - "Suerte"

Asa cum ma asteptam, s-a intamplat. Faptul ca mi-am exprimat liber un punct de vedere personal a declansat reactiile pe care nu le doream, dar care acum exista.

Voi incerca sa imi explic aici motivele si situatia in care ma aflu, dar pentru asta ma vad obligat sa fac putin teoria presei.

Anul trecut, cand ma aflam pe locul 1300 si ceva in Trafic.ro si postasem un comentariu acid la finala Eurovision Romania, reactia a fost mult peste ce asteptam (si nu mi-am dorit): scandal.

Scandalul a crescut nemasurat si m-am trezit portdrapelul nemultumitilor de afacerea Biondo - Nico & Vlad Mirita.

Am continuat sa-mi exprim in continuare convingerile, atacand mafia vechilor plutocrati din muzica usoara romaneasca.

Imediat, am fost receptat ca un sustinator al celor de la Biondo. Am simtit atunci nevoia sa explic ca, din punctul meu de vedere, cea mai buna piesa era "Brasil" a Ancai Parghel, apoi "Shine".

Era o parere proprie, care oricum nu a fost auzita prea mult, chiar daca ulterior tot mai multi au recunoscut valoarea "Brasil". Din aceasta poveste, m-am trezit cu stampila pe spate, ca sunt un sustinator al intereselor din spatele lui Radu Fornea & Biondo (care or fi acelea, ca nu prea stiu).

In spatele acestui reflex de opinie se afla un lucru extrem de grav, care tine de felul in care este vazuta presa si sunt receptati jurnalistii azi. Nu se poate, daca un tip ca mine sau altul ia o anumita atitudine, trebuie neaparat ca in spatele sau sa se afle anumite interese (financiare) sau frustrari personale!

Aceasta pentru ca, intr-adevar, foarte multi dintre colegii mei si organele de presa din Romania (si din lume, in general) au in spate astfel de interese si frustrari si actioneaza conform acestora. Ei bine, in spatele meu nu exista asa ceva. Nici interese, nici frustrari personale.

Am sa dau un exemplu aproape la fel de corect, cu diferenta ca Iosif Kiss nu este jurnalist. La un termen de judecata in procesul dintre el si TVR, avocatul televiziunii publice, consternat de cat de bine era pregatit Iosif in pledoarie, de parca era el avocat, l-a intrebat pe hol: "Dumneavoastra interesele cui reprezentati defapt?". Mai este nevoie sa va spun ce a raspuns Iosif? Nu cred...

Rolul unui jurnalist, ca sa revin la ce vreau sa exprim aici, nu este sa duca campanii publice sau, in cazul cand o face, aceasta se intampla intre anumite limite. Faptul ca m-am vazut obligat, in scandalul Biondo, sa contribui la realizarea petitiei 10.300, a fost pentru ca, dupa exprimarea initiala a furiei publice, cei revoltati s-au resemnat si au asteptat ca eu si altii, care fuseseram vectori de opinie, sa mearga mai departe.

Pai, de ce? Pentru ca ei erau receptati ca altceva decat ar fi trebuit sa fie in realitate. Intr-o tara dezvoltata, ce am facut eu, Iosif Kiss si Chiril Badica si alti cativa ar fi trebuit facut de societatea civila, care la noi nu exista, pentru ca oamenii se resemneaza.

La fel, acum, cand am gasit o asemanare intre "Balkan Girls" si "Suerte", imediat am fost receptat cu un adversar al celor care s-au ocupat cu productia si asa mai departe pentru Elena Gheorghe.

De aici acest "eu zic sa nu porniti o campanie impotriva acestei melodii, pentru ca s-ar putea sa va pierdeti cititorii". Ei bine, asa cum am spus, nu ma intereseaza acest lucru, ci sa-mi exprim ideile. Ele pot fi mai populare sau mai putin populare intr-un anumit moment, dar nu asta ma intereseaza.

Daca mass-media si jurnalistii ar fi interesati nu sa atraga cititori si sa reprezinte interese, ci sa exprime idei de interes public, sanatoase social, atunci am avea toti de castigat. Cei care ne citesc ar fi mai buni, iar presa ar fi mult mai citita.