POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Ambele extreme inteleg aiurea (6)

Perversitatea efectului este insa si mai mare. Cand am scris pe blogul meu depre cauzele profunde ale crimei faptuite de catre niste interlopi din Veszprem, care il ucisesera cu sange rece pe Marian Cozma, am primit amenintari cu moartea in comentarii.

Continutul acestora vadea ca ii deranjasem deopotriva pe cei care urau tiganii (care intelesesera ca le iau apararea unor infractori=tigani), ca si pe tigani (care pricepusera si ei, la fel de eronat, ca ii culpabilizez in corpore pe toti reprezentantii etniei lor), dar, culmea!, si pe unii aparatori ai multiculturalismului (care, lipsiti de un aparat intelectual destul de selectiv, au inteles, ca si tiganii, ca ii culpabilizez incorpore pe toti reprezentantii acestei etnii).

Revin la chestiunea rrom-roman-Romania. Cand am scris „Despre Madonna, romani si tigani” am avut de ales: ori contribui la confuzia generala, folosind exclusiv cuvantul „rrom” (dincolo de faptul ca probabil si asa as fi suparat-o pe gioia, care probabil ar fi dorit ca, atunci cand ma refer la tigani, sa pun „...”), de parca ma refer la vreo bautura alcoolica si am facut o greseala de scriere, ori sparg acest obicei institutionalizat stupid de catre autoritatile de la Bucuresti (ca si, de exemplu, vandalizarea limbii romane cu macro-cuvintele agramate „nicio”, „niciun”, etc.).

Am ales a doua solutie, voi explica de ce anume, iar cu aceasta voi lichida, sper definitiv, subiectul. Sunt genul de individ care simte si intra in conflict direct cu chestiunile-problema si cu oamenii-problema din jurul sau. Daca se intampla ceva sensibil in jurul meu, greu de dezbatut public, incumband sensibilitati, frustrari, realitati nerostite si rani pe care s-a turnat sarea, le identific si le scot pe tapet.

O fac pentru ca sunt convins ca astfel ajut la vindecarea traumei respective, prin identificarea cauzelor acesteia. Asa cum voi face intotdeauna. Chiar daca ii deranjez pe cei care au ranit si pe cei care au fost raniti (carora le cer scuze si ii asigur de tot respectul, sprijinul si compasiunea mea).

Sunt convins ca exista o diferenta intre atitudinea mea si cea a scriitorului danez Hans Christian Andersen, care era spaima femeilor urate din inalta societate daneza, pentru ca aparea la serate cu un trandafir rosu superb in mana, pe care il daruia constant celei mai urate femei. Uratenia este, in acest caz, a celor care jignesc bunul simt si umanitatea, nu a celor lezati de acestia.

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Rrom-Rom-Roman-Romania (5)

Vreau sa mai explic insa inca un lucru. Sunt convins ca primul moment cand gioia s-a inflamat a fost cel in care a citit titlul si a vazut acolo folosit cuvantul „tigan”.

Trecand peste faptul ca mi se pare absurd sa tratez acest subiect vorbind despre el fara sa-l numesc, probabil ca trebuia sa scriu rromi, asa cum s-a institutionalizat in Romania, ca sa nu jenez sensibilitatea indusa chiar de catre autoritati, prin institutionalizarea acestui cuvant nou in lexicul romanesc.

Trebuia deci sa fiu plin de politicaly correctness, lucru care imi displace profund. Nu tin sa scriu exclusiv astfel, ci folosesc cu buna-stiinta cand „rrom”, cand „rom”, cand „tigan”, din considerente de stilizare a textului, dar si dintr-un motiv conceptual, pe care il voi explica in continuare.

Sunt de acord cu ideea dlui. Andrei Gheorghe, care a criticat instituirea in tara noastra a cuvantului „rrom”, catalogand-o ca fiind o aberatie. Dupa cate stiu, este un cuvant intraductibil.

In toate limbile pamantului, tiganii sunt numiti „gypsy”, „gitano”, „gittan” etc., iar francezii, englezii sau spaniolii, cand ii numesc astfel, nu sunt considerati rasisti. Ar fi si culmea sa fie calificati ca fiind astfel. Exista o piesa celebra a trupei Uriah Heep, numita „Gypsy”. Bine ca ne-am dat seama, trebuie sa o interzicem: este „cap-coada anti-etnica” si instiga la ura de rasa.

Numai noi, romanii, asa cum explicam, le-am gasit tiganilor alt nume, unul care seamana foarte mult cu acela al tarii si cu cel al fiecarui cetatean dintransa: „rrom” - „roman” - „Romania”.

Astfel, se petrece urmatorul fenomen: italianul mediu, atunci cand este instigat de extrema dreapta mussoliniana si care nu stie prea multe si nu prea e dotat cu un aparat cultural foarte sofisticat, ca si romanul mediu, face o dubla confuzie intre „rrom”, „roman” si „Romania” si ajunge la o dubla concluzie eronata:

1. toti tiganii sunt infractori; 2. toti romanii sunt tigani.

In aceasta afacere, cuvantul „tigan” capata un sens peiorativ implicit. Daca unul, Budescu, din Bucuresti, Romania, se apuca si scrie, pomenind despre tigani, apar conexiuni periorative in mentalul cititorilor, care trag concluzia astfel ca Budescu scrie anti-etnic.
(urmeaza: Ambele extreme inteleg aiurea)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Definitia rasismului (4)

Urmatorul pas absurd ce se poate face, dupa cel facut de gioia, este sa fiu catalogat ca rasist. Pana acolo, voi explica anume de ce cred eu ca greseste gioia.

Daca am niste colegi tigani, cu care beau cafele, fumez si muncesc cot la cot, imi dau seama ca sunt tigani de exemplu atunci cand se intampla lucruri precum cel de pe Platoul Izvor.

Atunci, pentru ca sunt intelectual, deci imi teoretizez experienta practica si imi aplic in practica experienta teoretica, iau intamplari din viata si conceptualizez pornind de la acestea, scriind texte ca „Madonna, romanii si tiganii”.

Facand aceasta, imi dau seama ca Vasile, defapt, era tigan, si ce bine m-am simtit cu el, asa cum m-as simti oricand, cu oricine, chiar daca ar avea pielea roz cu picatele verzi. Preocuparea privind etnia cuiva mi-a venit exact cand am vazut cum in jurul meu lumea se inflameaza si incepe sa aiba apucaturi etnico-rasiale, care ma deranjeaza.

Rasismul, conform acestei surse, inseamna cu totul ci cu totul altceva:

RASÍSM s.n. Conceptie social-politică antistiintifică si reactionară, care sustine ideea nefondată a inegalitătii biologice si intelectuale a raselor, precum si caracterul determinant, în istorie, al particularitătilor rasiale ale oamenilor, al luptei dintre rase. [<>

Intre ce intelege gioia din rasism si ce reprezinta intr-adevar acesta este, cum se poate constata lesne, o mare diferenta.
(urmeaza: Rrom-Rom-Roman-Romania)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Cazul Museo Rosenbach (3)

Voi aduce intai un exemplu analogic, pentru a explica eroarea in care se afla persoana din spatele userului gioia.

In anii 70, in Italia a existat o trupa de rock progresiv italian, Museo Rosenbach, care a lansat in 1973 un album numit „Zarathustra”.

O muzica aparte, cu un mesaj generos, grefat pe niste versuri profunde.

Acesta ar fi trebuit sa fie, precum alte perle din progresivul simfonic italian, langa marile creatii britanice ale genului, ca acelea ale gigantilor Genesis, EL&P sau Pink Floyd.

Este un exemplu superb de rock progresiv italian, din specia pe care eu o numesc Great Italian Symphonic Progressive (GISP), o sublimare a Italian Symphonic Prog-ului definit de site-ul ProgArchives, site care mai nou numeste aceasta subspecie Rock Progressivo Italiano.

Practic, ne aflam in fata unei voci muzicale aparte a secolului XX. Erau niste oameni tineri si extrem de talentati, care faceau o muzica extrem de profunda si complexa si care nu se stie cum ar fi evoluat in continuare. Poate ca ar fi ajuns un nou Pink Floyd sau King Crimson, ori poate un nou Premiata Forneria Marconi sau Banco del Mutuo Soccorso, ori poate ca ar fi ramas una dintre multele one shot groups italiene.

A existat insa un "mic" impediment: niste minti unghiulare din lumea muzicologilor italieni au acreditat ideea ca „Zarathustra” ar avea mesaj neo-nazist, pentru ca dezbaterea din lyrics pornea de la o scriere a lui Friedrich Nietsche, si gata: Museo Rosenbach a fost trecut la index. Grupul a trebuit sa se desfiinteze. Oricum nu ar mai fi reusit sa incheie vreun contract cu o casa de discuri.

Realitatea este insa cu totul alta. Multi dintre artistii care s-au lansat in progresivul italian al anilor '70 aveau legatura mai curand cu intelectualitatea de stanga italiana postbelica, aceea care a produs, de exemplu, mari regizori de film, precum Passolini, Bertolucci ori De Sica.

Exista trupe notorii, ca Goblin sau Osanna, care au facut muzica de film pentru unii dintre cineastii ce s-au invartit prin aceste medii artistice, care nu numai ca nu aveau nici o legatura cu nazismul, dar chiar erau declarat antinazisti.

Este bine de stiut ca un mare actor ca Vittorio Gassmann a avut probleme zeci de ani, in Italia postbelica, sa gaseasca roluri, fiind trecut la index de lumea filmului, pentru ca il sustinuse in timpul razboiului pe Mussolini.

L-a iertat Dino Risi, de exemplu, cu rolul formidabil din „Profumo di Donna”...
(urmeaza: Definitia rasismului)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Unde dai si unde gioia (2)

Sa revin la subiectul principal. Am explicat, in textul meu publicat pe site-ul "Romania, Libera in viitor", la care am facut referire si in primul paragraf, ca...

*romanul tipic nu este nici rasist, nici xenofob, ci doar agasat de prezenta tiganilor in zonele din tara cu multi rromi, pentru ca identifica eronat tiganimea cu interlopa, din reflex de gandire;
*unii romani, putin ca numar, gandesc rezolvari extremiste ale acestei chestiuni puse fals, ducandu-se direct la solutia exterminarii si la Antonescu; lucru care-mi repugna profund;
*solutie puternic ideologizata de grupari urbane de extrema dreapta;
*e problema noastra, a romanilor, ca natiune, sa ne organizam administrativ-politic ca sa integram aceasta etnie, scotand-o din pauperitate;
*infractionalitatea si interlopa nu tin cont de aspectele etnice.

Din dorinta de a comprima textul, nu am dezvoltat anumite aspecte. Petru Clej, redactorul-sef al site-ului, a intervenit si mi-a pus cateva intrebari binevenite. Am revenit, detaliindu-mi pozitia in comentarii.

Cand credeam ca lucrurile s-au lamurit, userul gioia (nu am nici o problema cu aceia care o dau anonima, e dreptul lor, dar eu imi expun public pozitia, cu subiect si predicat, folosind-mi numele din buletin, iar poza mea este vizibila pe website, asa ca sunt cat se poate de expus) a intervenit, explicand ca i se pare normal “a nu folosi numiri etnice cand se discuta-scrie despre populatia tarii”, pentru ca acesta a fost identificat de el (userul) ca fiind, din partea mea, un semn al faptului ca as fi scris un articol „cap-coada antietnic”.

Scria gioia: daca "muncest cot la cot cu oameni,beti cafele,fumati,va povestiti lucruri deacasa,si in tot acest timp esti constient ca sunt tigani..dece????dece ai nevoie de aceste granite??”, apoi continua: „dece nu poti sa ai placere sau nu de compania unor persoane fara sa fi preocupat de etnia lor?”.

Inainte sa inchei acest episod, ma voi intreba, asemeni lui Radu Moraru: de ce oare majoritatea covarsitoare a celor care ma critica sau ma inteleg gresit sunt agramati, iar cei care pricep ce anume combat pe aici, in procent la fel de mare, indiferent daca sunt de acord cu mine au ba, sunt oameni care nu jignesc limba romana? Poate imi explica si mie cineva, ca nu pricep.
(urmeaza: Cazul Museo Rosenbach)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica (1)

In numarul precedent al publicatiei “Romania, Libera in Viitor”, am propus (si mi-a fost aprobat spre publicare) un text referitor la polemica iscata in jurul prezentei cantaretei disco-pop Madonna la Bucuresti.

In timpul concertului sau, Madonna a spus ca nu crede “in discriminare, ci in drepturi egale si in libertate pentru toti”.

Ca si mine: nici eu nu cred in discriminare, ci in drepturi egale si in libertate pentru toti.

Rezultatul a fost ca, timp de un minut, populatia eteroclita de pe Platoul Izvor a huiduit-o. Apoi, imediat, aparent paradoxal, Trio Kolpakov, o trupa de tigani rusi cu care se afla Madonna in turneu, a inceput sa cante si a fost primit cu entuziasm.

As vrea intai sa explic urmatorul fapt: in conceptia mea, Madonna ventileaza singura pe un subiect care nu o priveste si pe care ar face mai bine sa il lase spre tratare celor care chiar inteleg ceva din ceea ce spun, atunci cand vorbesc.

Este o intoxicare a opiniei publice faptul ca o fosta actrita porno (episod sters din biografia ei oficiala), pe numele Madonna Luiza Ciccone, cu o voce banala fata de care Nico sau Andra sunt fenomene ale naturii, careia i s-a montat in spate o cohorta intreaga de insi, angajati sa dea cu sunet, lumina si balet in spectatori, ca sa estompeze stangacia si limitele ei, acum da lectii de toleranta interetnica.

Nu este numai cazul ei. Cred ca am mai vazut-o si pe Maria din Carei strigand prin niste concerte “Pace!” si facand semne, cu exact acele doua degete, in V.

E foarte la moda acum sa te dai ceea ce nu esti si mapamondul e plin de gagici, pe care show-biz-ul le-a transformat nejustificat in vedete transnationale, ce apoi brusc au devenit preocupate de problemele globale si de ecologie, pentru ca asa e trendy.

Cu totul altfel stau lucrurile cand discutam, de exemplu, despre Paul Hewson (alias Bono Vox) de la U2 sau chiar despre insasi aceasta mare trupa. Este vorba despre indivizi cu aproape 30 de ani de activitate militantista constanta, de la albumul “War”, din anul 1983 si pana mai incoace.

Voi mai atrage atentia asupra unui singur lucru: exista o multime de mari militanti prin chiar muzica pe care o fac, fata de care Madonna este un purice.

In afara de muzica lor extrem de profunda, acesti artisti nu se manifesta public decat foarte rar. De ce? Simplu: din pudoare si din intelegerea faptului ca oricum, indiferent ce ar spune, in afara de muzica pe care o canta, cel mai profund si eficace act social al lor ramane tot cel muzical, la care se pricep cel mai bine.
(continuare: Unde dai si unde gioia)

Madonna fainted twice on Sofia' Stage, in concert / Madonna a lesinat de doua ori in timpul concertului de la Sofia

POLITICA: Despre Madonna, romani si tigani

Un fior a strabatut opinia publica saptamana trecuta, cand, in timpul concertului de la Bucuresti, Madonna a spus, in timp ce canta cu trupa de tigani rusi, Trio Kolpakov:

„Mi-a fost adus la cunoştinţă că în Estul Europei există o puternică discriminare faţă de romi, de ţigani, în general, ceea ce m-a supărat foarte tare. Noi nu credem în discriminare, credem în libertate şi în acordarea de drepturi egale tuturor”.

Publicul (eteroclit si numeros) de pe Platoul Izvor a huiduit-o.

Reactia cantaretei a fost: „God damn it!”. Presa internationala a infierat rasismul presupus si xenofobia subanteleasa a romanilor.

Acum suntem intr-o situatie paradoxala: pe de o parte, in strainatate, mai ales daca tenul e ceva mai implinit (poate am fost la soare, la mare), aflam ca suntem tigani. Conationalii nostri, romi sau nu, au probleme in Italia, identificati cu o minoritate de la noi.

Una intre 500.000 si doua milioane de membri, cum sustin unii sau altii; pe de alta parte, simultan opinia publica internationala a aflat ca suntem... rasisti! In primul rand, este o coliziune logica: ori esti rasist si nu suporti tigani, ca etnie, ori esti chiar tu tigan.

In al doilea rand: nimic mai gresit! Eu cred ca lucrurile sunt mai rafinate, dar si simple. In general, cei ce ii fac pe romani in strainatate, peiorativ, tigani sunt oameni fara cultura, ca si cei ce considera ca a fi tigan e un fapt demn de oprobiu public... citeste tot aici

CRONICA DE CONCERT: Opinii, snobism, minciuna, manipulare... (Andrei Partos)

[Televiziunile] au apăsat pe accelerator ca disperaţii încă din 15-16 august, când s-a văzut că biletele nu erau vândute, aşa cum sperau organizatorii. S-a ajuns la isterie autoindusă. Publicul era calm şi liniştit, televiziunile erau la paroxism.

Cum vine, când vine, cu ce vine, ce fantastic e showul, câte kilograme se transportă, câţi oameni lucrează pentru Madonna, ce mănâncă, florile, prosoapele, de toate. Reţetă ştiută pentru a promova şi monden-picant un eveniment foarte scump.

Disperarea şi insistenţa televiziunilor a generat un orizont de aşteptare imens. De la cei care nu cunoşteau muzica şi imaginea artistei. Pentru cei care doreau să vadă sau să audă altceva. Pentru cei care doreau să intre într-o cofetărie şi să cumpere cârnaţi. S-a indus de la început ideea că Madonna nu prea ne are la suflet, că nu va sta deloc aici, că strâmbă din nas la condiţiile oferite de români.

S-a ajuns la relatări penibile despre fiecare amănunt total neinteresant, care au dus în derizoriu ideea de promovare a unui concert. Aceleaşi televiziuni care au vânat-o pas cu pas, cum pune ea piciorul pe pământ românesc, o denigrează acum cu exact acelaşi elan tovărăşesc. La intrare în Parcul Izvor se făceau interviuri entuziaste, se împărţeau afişe cu "Romania Loves You" de către reporterii tv, iar la ieşire totul era invers.

Au uitat să le dea afişe cu "Madonna Romania Hates You", dar s-a subânţeles. Dezbaterile de după spectacol, cu diverşi comentatori, muzicieni, ziarişti, parlamentari au fost (cu foarte mici excepţii) monumente ale ridicolului. De regulă au vorbit cei care n-au fost la concert. C.V.Tudor la Antena 3 a pus bomboana pe coliva intoleranţei.

Johnny Răducanu a declarat că el e mai cunoscut în SUA ca Madonna. S-a discutat în emisiunea Alessandrei Stoicescu şi despre minoritatea gay (Madonna s-a referit şi la ea), dar reacţia virulentă a europarlamentarului a făcut imposibil dialogul cu Mircea Zara (care acum a uitat că s-a declarat gay, dar a uitat şi să vorbească relativ coerent) şi Răzvan Ciobanu, care mi s-a părut cel mai decent din întreaga emisiune.

Era acolo şi Fl. Jucan, care s-a limitat la mici linguşeli la adresa preşedintelui PRM, cel care a lansat-o în anii 90, dar nimic cu substanţă. Televiziunile au făcut tot posibilul ca România să se mai facă odată de băcănie în ochii lumii întregi. Imaginile circulă rapid şi din nou suntem altfel ca toţi ceilalţi.

A gresit Madonna?

Showul ei era structurat de la primul concert al turneului în ţările est-europene. A şi fost publicat în presă, cu playlist cu tot, ceea ce n-am prea văzut până acum! N-a fost o reţetă pentru România. Ce putea ocoli era acel scurt discurs... citeste tot aici

FESTIVALUL CALLATIS: Recital cu Ricchi e Poveri, neschimbati, vii, tineri

Franco Gatti (basul mustacios, foto dreapta 1) este nascut la Genova, pe 4 octombrie 1942. Are 67 de ani! Angelo Sotgiu (tenorul) este nascut la 22 februarie 1946, in Trinità d'Agultu. Are si el deci peste 63 de ani. Genoveza Angela Brambati s-a nascut pe 20 octombrie 1947, adica va implini in toamna 62 de ani.

In mod normal, acesti trei oameni ar trebui sa stea la casele lor si sa isi ingrijeaza reumatismele, lustruindu-si bastoanele pentru anii in care vor avea nevoie tot mai mult de ele.

In loc sa procedeze in acest fel, ei se numesc in continuare Ricchi e Poveri, o formatie de pop italian extraordinar de longeviva, niste muzicieni si niste profesionisti desavarsiti, care m-au impresionat in mod deosebit in aceasta seara, cu acelasi pop trecut prin canzoneta italiana care i-a facut celebri.

Chiar si prin faptul ca au avut eleganta sa nu isi intrerupa concertul pana la reglarea microfoanelor unidirectionale de voce, asa cum ar fi fost firesc. Pentru ca prietenii nostri din TVR, care au asigurat sonorizarea, ce si-au zis ei oare?

Hai sa-i facem si pe astia, frate, ca doar suntem meseriasi! Le dam cu microfoanele peste bot cateva piese, sa avem ce povesti la nepoti, apoi demonstram ce buni suntem, batem cuba si bem o votca!

Initial, in perioada in care baietii de la sunet isi bateau joc de italieni, am crezut ca acestia si-au pierdut vocile. Armoniile erau o jale si-un dezastru, Gatti falsa, Angela se uita la el poncis. Dar cine era de vina? He-heeeee!... Cunoastem bine aceste metode subversive ale sunetistilor din TVR, de la pataniile celor trei Biondo.

Apoi, totul s-a lamurit si am auzit aceleasi voci, ba chiar mai bune decat in perioada lor de glorie, mai implinite si mature. O placere. Pe 14 august 2008, Ricchi e Poveri a sustinut in Alba un concert de doua ore si jumatate, al carui rezumat il puteti urmari pe YouTube, in care Angela Brambati a dansat ca o pustoaica de 20 de ani. Armonii perfecte, dezinvoltura, ardenta, traire, daruire artistica.

Pe 12 si 13 iunie 2009 au avut doua mari concerte in Malta.

Respecte, Ricchi e Poveri!

PLATINA MUZICALA: Corul SOUND feat. Valentin Radu, "Blowin' In The Wind / America"

CONCERT SOUND: Sala Dalles, ora 19:00, luni

Data trecuta, luni, 27 aprilie, a fost bine spre grozav de bine si excelent spre fulminant.

Acum va asteptam din nou la Sala Dalles, luni, de la ora 19.00, cand si unde o sa fie si mai bine.

Acelasi repertoriu de muzica americana, acelasi dirijor-invitat Valentin Radu, roman american, muzician absolvent Juilliard School of Music.

In spate se afla acelasi Voicu Popescu, care ne-a pregatit si pentru acest concert aparte.

Va asteptam la concert si fugim la repetitie chiar acum!

CULTURA - CONCERT Grupul Coral Sound feat. Valentin Radu in concert la Casa Studentilor

Luni seara, la Casa Studentilor, reluam acelasi concert, sub titulatura "Back To The Fifties".

O sa ma marginesc sa dau aici playlistul probabil a ceea ce vom canta probabil in a doua parte a concertului, cu Valentin, pentru ca Voiculet al nostru este imprevizibil si inca nu stim exact care vor fi piesele, ci doar ca vor fi prelucrari dupa folclor romanesc, piesa dificile, de virtuozitate interpretativa.

There's no Business Like Show Business (Irving Berlin)
42nd Street (Harry Warren)
Summertime (George Gershwin)
Sing, Sing, Sing (Louie Prima)
Puttin On The Ritz (Irving Berlin)
It Don't Mean A Thing If It Ain't Got A Swing (Duke Ellington)
Johnny B. Goode (Chuck Berry)
Back To The Fifties
American Dance Party
Amazing Grace (traditional)
Lullabye (Billy Joel)
Bridge Over Troubled Water (Paul Simon)
One Moment In Time (Albert Hammond)
Blowin' in The Wind / America (Bob Dylan)
John Denver medley

CULTURA - CONCERT Grupul Coral Sound feat. Valentin Radu la Sala Dalles

Concertul de duminica seara, de la ora 19.00 precis, cum spun glumeti colegii mei care au facut afisul, are doua parti: a capella, cu Voicu Popescu dirijor; coral-instrumentala, cu Radu Valentin dirijor-pianist.

Primul si al doilea concert din seria celor cu Valentin s-au numit "Bridge Over Troubled Water". Ironia face ca dupa acest concerte lucrurile au devenit foarte-foarte troubled pe mapamond.

Fenomenul 9-11 dantuia pe mapamond, facand ravagii. Acum concertul nostru este intitulat "One Moment In Time". Sunt curios cu ce momente din timpul nostru se va mai sincroniza si acesta. Cu criza aceasta crunta, clar, o face, se suprapune perfect.

citeste si:
CULTURA-CONCERT Grupul Coral Sound feat. Valentin Radu la Sala Dalles
CULTURA-MUZICA-CONCERT Duminica - Sound la Sala Dalles. Luni - Sound la Casa Studentilor
CULTURA-MUZICA Doua concerte Sound in doua zile
One Moment In Time

CULTURA - MUZICA - CONCERT Duminica - Sound la Sala Dalles. Luni - Sound la Casa Studentilor

Am fost intrebat cand anume vor fi concertele noastre. Foarte bine, am la ce sa raspund inca din titlu: concertul de duminica, de la Sala Dalles, va avea loc la ora 19.00, iar cel de luni, de la Casa Studentilor, la ora 20.00. Practic, al doilea este o reeditare a primului, pentru un public de nisa, din mediul universitar.

OK, acum, ca am informat, sa revin la proiectul nostru multianual cu Valentin Radu. Cele doua reprezentatii de pe prima scena muzicala a tarii au beneficiat de un recital, intre cele doua parti ale concertului, dat de Johnny Raducanu si Teodora Enache. In majoritatea concertelor noastre, Teodora a fost solista noastra cam la jumatate dintre piesele pe care le-am interpretat.

Valentin a dirijat si a muncit din greu pe pian, creand o atmosfera de jazz-bluess-rock minunata si dirijandu-ne cum numai el stie sa o faca. Dar Valentin Radu a avut in permanenta in spate un om minunat si altruist: pe Voicu Popescu. Voicu nu a avut nici o problema sa ne antreneze constant pentru aceste concerte aparte si apoi sa iasa din scena cu eleganta si farmec, lasandu-i locul oaspetelui si prietenului nostru roman american.

Am lucrat cu instrumentisti de marca. In toate aceste concerte, la percutie s-au aflat Vlad J. Popescu si Mario Florescu (tobarul senzational din trupa de jazz Orient Expres, mult drag mie), la bass si contrabas a stat mereu minunatul Pedro Negrescu, iar la saxofon tenor a fost Alin Constantiu, un muzician de exceptie.



Dupa primele noastre doua concerte de la Atheneul Roman, din primavara si toamna anului 2000, au urmat foarte multe alte concerte in tara. Unul la Casinoul din Sinaia, altul la Casa Enescu din Cumpatu, inca doua in Banat, unul la Timisoara si inca unul la Teatrul din Arad, apoi din nou in Bucuresti, in Aula Facultatii de Drept a Universitatii, inca o "mixta" a capella - muzica americana la Sala Mica a Palatului, "Auditorium", o alta la Palatul Sutu si cred ca tot imi scapa vreun concert.

Ok, ma opresc aici deocamdata. Din pacate, YouTube cu Valentin nu avem. Revin maine, inainte concert.

CULTURA - MUZICA Doua concerte Sound in doua zile

Ei bine, da, Corul Sound, din care cu mandrie fac parte, sustine in doua zile doua concerte. Ambele sunt de muzica americana si, dupa ce am fost pregatiti de Voicu Popescu, dirijorul nostru, ne vom afla sub mana lui Valentin Radu, un american de origine romana scolit la Juilliard School of Music, pianist si dirijor de muzica clasica si, de asemenea, un interpret foarte apreciat de muzica baroca.

Seria de concerte de muzica americana cu Valentin a inceput in anul 2000, dupa o cantare de Craciun la World Trade Center, la care a asistat si ne-am imprietenit spontan. Primul show Sound feat. Valentin Radu a avut loc in luna mai a anului 2000, la Atheneul Roman, pe prima scena muzicala a tarii, unde am terminat seara in ovatii, cu trei bisuri.

In toamna aceluiasi an am sustinut la Atheneul Roman un al doilea concert, numit, ca si primul, "Bridge Over Troubled Water", dupa numele unei celebre piese a lui Paul Simon, a carei versiune coral-instrumentala o vom reedita si duminica, si luni seara.



Asa cum stiti deja, Sound este un cor romanesc mai cunoscut in strainatate decat in Romania, iar aceasta si cu concursul mass-media din Romania. De exemplu, anul trecut, cand am venit de la A V-a Olimpiada Corala Universala de la Graz cu o medalie de aur si una de argint, presa romana a binevoit sa publice sec comunicatul, si atat, iar aceasta in cel mai bun caz.

Mai mult, colegii mei de la Adevarul au confundat Corul Sound din Bucuresti cu o alta formatie corala, in stirea pe care au scris-o cu picioarele din alta sursa decat comunicatul Fundatiei Culturale Sound. Va asteptam la cel putin unul dintre acest concerte, unde vom demonstra inca odata de ce suntem prima formatie corala romaneasca clasata in chart-ul Musica Mundi.

DINAMITA MUZICALA: Jimi Hendrix in concert

24 februarie 1969
Live @ The Royal Albert Hall

DINAMITA MUZICALA: Jimi Hendrix, live @ Woodstock, 1969

Concertul Sting - vazut de o spectatoare (Best Music)

Fata de alti artisti care accepta sa vina in Romania spre apusul carierei lor, atunci cand vocea nu mai are aceeasi flexibilitate cu care eram obisnuiti, fapt pentru care si cerintele lor financiare se mai reduc, facandu-i accesibili si capitalei noastre modeste, Sting a revenit dupa multi ani la Bucuresti intr-o etapa de absoluta maturitate artistica si interpretativa, intr-o perioada in care experimenteaza o dimensiune noua a valorii lui, abordand muzica elisabetana a secolului al XVI-lea, intr-o maniera originala si incredibil de rascolitoare.

Insotit de Edin Karamazov, un excelent interpret la lauta (instrument fascinant, ca o chitara mare, mai sofisticata si cu mult mai multe corzi) si de Stile Antico, un grup coral englez alcatuit din opt artisti, interpretarea sa a fost de o rara maiestrie, artistul dominand atmosfera aidoma unui inger mare si frumos, ale carui aripi erau un evantai virtual al cantecelor sale realizate intr-o expunere a valorii ilustrei voci, absolut impresionanta si emotionanta.

Interpretand melodiile compozitorului si cantaretului din sec. al XVI-lea, John Dowland, Sting a demonstrat ca este un muzician desavarsit, de un mare rafinament artistic, care nu are nevoie de show, lumini devastatoare, decibeli exasperanti si decoruri opulente si stupide care sa atraga atentia catre orice altceva decat asupra vocii sale

citeste articolul

Concert Sting din opera lui John Dowland, la Sala Palatului

La ora la care realizez aceasta postare, concertul lui Sting din Bucuresti, din aceasta seara, ori tocmai s-a terminat, ori a ajuns la punctul de climax muzical. Ii dedic aceasta platina muzicala, pentru ca este un mare muzician, pe care l-am indragit din perioada sa teribilista, de cand canta in trupa britanica punk The Police.

La ora la care am dorit initial sa fac aceasta postare, concertul lui Sting din Bucuresti, din aceasta seara, ori tocmai se va fi terminat, ori ar fi trebuit sa ajunga la punctul de climax muzical.

M-am razgandit, pentru ca am descoperit un fapt care ar putea sa devina foarte important in cateva ore. Sting este un mare muzician, pe care l-am indragit din perioada sa teribilista, de cand canta in trupa britanica The Police. Concertul de la Bucuresti este insa dedicat promovarii albumului sau "Songs From The Labyrinth", lansat in anul 2006, in luna lui noiembrie.

Aici, Sting si cantaretul de lauta bosniac Edin Karamazov construiesc "un soundtrack in cuvinte si muzica", dedicat vietii lui John Dowland (1563-1626), compozitorul si muzicianul catolic englez care a fost excomunicat de catre propria sa regina si a devenit o personalitate muzicala la celelalte curti regale europene.

Problema (anticipez eu ca) este adecvarea muzicii aparte pe care o va canta Sting in aceasta seara la publicul care va veni la concert si care asteapta o cu totul alta arie repertoriala. Chiar daca muzicianul isi va interpreta si unele dintre marile sale hituri. Insa si aici va fi o problema, pentru ca le va interpreta impreuna cu Edin Karamazov, la lauta.

Balantzoi de-al meu, Sting, pe adevaratul sau nume Gordon Matthew Sumner, s-a nascut in Wallsend, Northumberland. A primit porecla Sting, din cauza unui pulover strans pe corp, despre care un prieten spunea ca il face sa semene cu o albina.

A inceput ca muzician si a devenit celebru ca solist al trupei The Police, pana in anul 1984, cand a ales cariera solistica. Inainte sa devina muzician, a fost sapator de canale, apoi profesor de liceu, predand lima si literatura engleza, dar si antrenor de fotbal.

A primit doctoratul in muzica la Northumbria University in anul 1992, apoi un alt doctorat in muzica de la Berklee College, in anul 1994. Este un poliinstrumentist stralucit, cantand la chitara, chitara bas, mandolina, pian, armonica, saxofon si nai, dar a avut si intiativa excentrica de a da un nume chitarii sale bas: Brian.

Rog onoratii melomani sa compare aceasta atitudine civilizata cu aceea a membrilor trupei The Who, care nu numai ca distrugeau hotelurile unde locuiau, dar la finalul concertelor isi spargeau in bucatele sculele la care cantasera, pe scena.