© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările

luni, 31 august 2009

POLITICA: Despre Madonna, romani si tigani

Un fior a strabatut opinia publica saptamana trecuta, cand, in timpul concertului de la Bucuresti, Madonna a spus, in timp ce canta cu trupa de tigani rusi, Trio Kolpakov:

Mi-a fost adus la cunoştinţă că în Estul Europei există o puternică discriminare faţă de romi, de ţigani, în general, ceea ce m-a supărat foarte tare. Noi nu credem în discriminare, credem în libertate şi în acordarea de drepturi egale tuturor”.

Publicul (eteroclit si numeros) de pe Platoul Izvor a huiduit-o.

Reactia cantaretei a fost: „God damn it!”. Presa internationala a infierat rasismul presupus si xenofobia subanteleasa a romanilor.

Acum suntem intr-o situatie paradoxala: pe de o parte, in strainatate, mai ales daca tenul e ceva mai implinit (poate am fost la soare, la mare), aflam ca suntem tigani. Conationalii nostri, romi sau nu, au probleme in Italia, identificati cu o minoritate de la noi.

Una intre 500.000 si doua milioane de membri, cum sustin unii sau altii; pe de alta parte, simultan opinia publica internationala a aflat ca suntem... rasisti! In primul rand, este o coliziune logica: ori esti rasist si nu suporti tigani, ca etnie, ori esti chiar tu tigan.

In al doilea rand: nimic mai gresit! Eu cred ca lucrurile sunt mai rafinate, dar si simple. In general, cei ce ii fac pe romani in strainatate, peiorativ, tigani sunt oameni fara cultura, ca si cei ce considera ca a fi tigan e un fapt demn de oprobiu public... citeste tot aici

vineri, 10 aprilie 2009

Cristian Diaconescu: Introducerea vizelor este o acţiune nesăbuită a Republicii Moldova (Realitatea TV)


Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a declarat, astăzi, că introducerea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care vor să meargă în Republica Moldova este o măsură discriminatorie. Totodată, MAE consideră această decizie a Moldovei ca fiind o acţiune nesăbuită.

Diaconescu a declarat că stabilirea, fără niciun fel de fundament juridic a criteriului cetăţeniei române privind obligativitatea introducerii vizelor reprezintă o problemă. "Potrivit acordului dintre Republica Moldova şi Comisia Europeană, măsura poate fi introdusă numai pentru categorii de vizitatori, în orice caz, nu pe criteriul naţionalităţii sau al cetăţeniei", a spus Diaconescu.

"Măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor acordului dintre Republica Moldova şi Comisia Europeană privind facilitarea vizelor şi readmisia, care stipulează necesitatea notificării la Bruxelles, cu 48 de ore înainte de luarea unei astfel de măsuri. Până la această oră, notificarea nu a fost făcută", a precizat ministrul de Externe.

citeste tot aici

citeste pe Realitatea TV si:
Băsescu doreşte să se adreseze Parlamentului pe probleme actuale de politică externă
O nouă manifestaţie va avea loc vineri la Chişinău, Rusia face un apel la UE
AFP: Uniunea Europeană face apel la autorităţile de la Chişinău să restabilească relaţii normale cu România

joi, 25 septembrie 2008

Victor Piturca pentru GSP: Romanii sunt nerecunoscatori!

Gazeta Sporturilor publica azi un interviu cu Victor Piturca.

Mai intai, se cuvine sa facem urmatorul comentariu: faptul ca Piturca a iesit, de cateva zile, la atac, si este simultan pe toate posturile de televiziune si cotidianele de sport, ca mai ramane doar sa se duca la marele sau dusman declarat, Horia Ivanovici, demonstreaza ca omul acesta este disperat si isi da seama ca are nevoie, intr-un fel sau altul, de imagine. I se clatina scaunul si incearca din rasputeri sa-i puna niste proptele.

Sa revenim la acest interviu. Asa cum ne este obiceiul, vom lua cateva succesiuni intrebare-raspuns, din acest dialog avut cu jurnalistul Cristian Hubali, apoi le vom comenta in aldine.

EVZ: Domnule Piturca, ati spus ca nu veti demisiona nici daca pierdeti cu Franta...
Victor Piturca: Am zis doar ca nu voi pleca de la echipa daca ne bate Franta, fiindca vom mai avea sanse la calificare. Referitor la bani, trebuie sa respect un contract pe care îl am cu federatia.
Aha, deci isi moduleaza declaratia initiala, extrem de tupeista si lipsita, probabil, de acoperire: nu a spus, explica acum, ca nu va demisiona daca pierde cu Franta, ci doar ca nu va pleca de la echipa daca bate Cocosul Galic, pentru ca vom mai avea sanse de calificare.

Este mai ponderat, dar nu intelege ca astfel, daca i se va permite sa nu plece, ne va ruina chiar toate sansele de calificare, inclusiv cele teoretice care vor mai exista. Sau poate ca nici nu il intereseaza. Banu' conteaza!


EVZ: La prima partida pierduta cu nationala, din erou ati ajuns calau.
Victor Piturca: Este caracteristic românilor, care nu au stiut sa aprecieze munca mea si a celorlalti colegi din staff-ul nationalei!
Cu alte cuvinte, romanii sunt nerecunoscatori, cum titreaza GSP.
Desigur, in loc sa stea in genunchi in fata marelui antrenor, (care greseste la selectie, apoi spune ca nu are bazin de selectie; care pune o echipa cu valori indiscutabile si veleitati ofensive demonstrate sa se apere cu 15 fundasi, apoi spune ca nu avem cum sa bate
m marile echipe europene, daca nu ne aparam astfel) romanii au simt critic si discernamant.

Au inteles deja de mult timp ceea ce noi spuneam de si mai multa vreme: ca Victor Piturca este depasit in fotbal de evenimente si de timpul sau.

EVZ: Cum vedeti viitorul nationalei?
Victor Piturca: Viitorul nationalei se anunta sumbru, fiindca sunt tot mai multi straini în Liga I la echipele de top. Centrele de copii si juniori sunt la pamânt. Nu se întrevede nimic.
Antrenorul Nationalei amesteca lucrurile, pentru a putea deforma realitatea. Cum am mai spus, faptul ca sunt tot mai multi straini in Liga I este o problema. Langa acesti straini joaca insa multi romani care isi demonstreaza calitatile.

Mai mult, si datorita prezentei strainilor, si datorita cresterii mizei financiare, valoarea jucatorilor romani a crescut si toate echipele din prima liga, pana la ultimele clasate, joaca mai repede si mai bine decat o faceau echipele de prim-plan acum cativa ani.

Este bine sa ne amintim cum s-a chinuit FC National, acum cativa ani, sa treaca de o echipa albaneza, SK Tirana, jucand mult sub nivelul a ceea ce joaca azi FC Arges, cu un antrenor care ulterior si-a demonstrat valoarea, la Steaua: Walter Zenga.


Pe de alta parte, este treaba cluburilor ca, in loc sa astepte posmagii muieti de la Federatie si de la stat, in baze
sportive moca, mai bine ar investi.

In aceste baze; in stadioane adevarate, pe care mingea nu sare tzontzoroiu'; in centre de copii si juniori, care sa produca talente si sa formeze o baza si mai larga de selectie.

Defapt, avem de-a face cu un defect de lcogica formala.In logica formala, aceasta se cheama a pune efectul in fata cauzei.

Tu, Victor Piturca, faci parte dintr-un establishment fotbalistic care s-a ingrasat vanzand orice jucator putea vinde in toti acesti ani, castigand cat de mult putea sa castige, investind cat de putin se poate, si strigi: nu sunt bani!

Pe partea cealalta, vine Mitica Dragomir si clameaza ca din fotbal nu se castiga, ci se pierd bani. Sa-l credem, ori mai curand sa credem ca este o afirmatie vicleana, menita sa duca la continuarea majorarii profiturilor cu investitii cat mai mici si sa justifice esecurile establishmentului si reprezentantilor sai, precum este Victor Piturca?