POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Cazul Museo Rosenbach (3)

Voi aduce intai un exemplu analogic, pentru a explica eroarea in care se afla persoana din spatele userului gioia.

In anii 70, in Italia a existat o trupa de rock progresiv italian, Museo Rosenbach, care a lansat in 1973 un album numit „Zarathustra”.

O muzica aparte, cu un mesaj generos, grefat pe niste versuri profunde.

Acesta ar fi trebuit sa fie, precum alte perle din progresivul simfonic italian, langa marile creatii britanice ale genului, ca acelea ale gigantilor Genesis, EL&P sau Pink Floyd.

Este un exemplu superb de rock progresiv italian, din specia pe care eu o numesc Great Italian Symphonic Progressive (GISP), o sublimare a Italian Symphonic Prog-ului definit de site-ul ProgArchives, site care mai nou numeste aceasta subspecie Rock Progressivo Italiano.

Practic, ne aflam in fata unei voci muzicale aparte a secolului XX. Erau niste oameni tineri si extrem de talentati, care faceau o muzica extrem de profunda si complexa si care nu se stie cum ar fi evoluat in continuare. Poate ca ar fi ajuns un nou Pink Floyd sau King Crimson, ori poate un nou Premiata Forneria Marconi sau Banco del Mutuo Soccorso, ori poate ca ar fi ramas una dintre multele one shot groups italiene.

A existat insa un "mic" impediment: niste minti unghiulare din lumea muzicologilor italieni au acreditat ideea ca „Zarathustra” ar avea mesaj neo-nazist, pentru ca dezbaterea din lyrics pornea de la o scriere a lui Friedrich Nietsche, si gata: Museo Rosenbach a fost trecut la index. Grupul a trebuit sa se desfiinteze. Oricum nu ar mai fi reusit sa incheie vreun contract cu o casa de discuri.

Realitatea este insa cu totul alta. Multi dintre artistii care s-au lansat in progresivul italian al anilor '70 aveau legatura mai curand cu intelectualitatea de stanga italiana postbelica, aceea care a produs, de exemplu, mari regizori de film, precum Passolini, Bertolucci ori De Sica.

Exista trupe notorii, ca Goblin sau Osanna, care au facut muzica de film pentru unii dintre cineastii ce s-au invartit prin aceste medii artistice, care nu numai ca nu aveau nici o legatura cu nazismul, dar chiar erau declarat antinazisti.

Este bine de stiut ca un mare actor ca Vittorio Gassmann a avut probleme zeci de ani, in Italia postbelica, sa gaseasca roluri, fiind trecut la index de lumea filmului, pentru ca il sustinuse in timpul razboiului pe Mussolini.

L-a iertat Dino Risi, de exemplu, cu rolul formidabil din „Profumo di Donna”...
(urmeaza: Definitia rasismului)

DINAMITA MUZICALA: Museo Rosenbach, "Zarathustra-Il Tempio delle Clessidre" (GISP)

Pentru ca a fost categorisit de oameni obtuji ca fiind un album fascist, iar membrii sai au fost categorisiti drept adepti ai extremei drepte, albumul "Zarathustra" al trupei Museo Rosenbach a fost trecut la index, dupa ce la lansare a avut parte de cronici dezastruoase bine directionate.

Din acest motiv, a intrat intr-un con de umbra si chiar si acum se afla sub un fel de oboroc, implicit si nu explicit, pentru care motiv noi il promovam in mod special, pentru ca ne place in mod deosebit. Si l-am promovat, asa cum se poate constata, miscare cu miscare a poemului "Zarathustra", de pe fata A a albumului cu acelasi nume. Vom continua cu fata B, ce contine alte perle de muzica.

DINAMITA MUZICALA: Museo Rosenbach, "Zarathustra-Superuomo" (GISP)

Ideatic, muzical si programatic, "Zarathustra" este considerat una dintre capodoperele muzicii progresive. Din pacate, asa cum in Romania exista mistreti cu colti de faianta, care confunda peretele cu un zid de foc si masina de teren cu transportorul amfibiu blindat, alti mistreti cu colti de faianta, de data aceasta italieni, au pus pe "Zarathustra" stampila ca albumul este fascist si scris de niste tineri fascisti, care se cred muzicieni.

DINAMITA MUZICALA: Museo Rosenbach, "Zarathustra-Al Di La del Bene e del Male" (GISP)

Dupa parerea mea distincte de celelalte subspete de italian symphonic prog, GISP a facut ceva aparte in muzica progresiva: a adus foarte multa muzica desteapta, care are o incarcatura ideatica si un simt al tragicului iesite din comun.

"Zarathustra", albumul italienilor de la Museo Rosenbach, este un LP cu program, format dintr-o fata A, pe care se afla exclusiv poemul muzical care da numele LP-ului, apoi alte trei lucrari, pe fata B, asupra carora vom reveni. Intreg albumul este un discurs formidabil, despre diferenta intre ce a imaginat filozoful german Friedrich Nietzsche, cu supraomul sau, si la ce au ajuns oamenii, pornind de la filosofia sa, extrem de frumoasa in teorie.

DINAMITA MUZICALA: Museo Rosenbach, "Zarathustra-Il Re Di Ieri" (GISP)

Aceasta muzica este profunda ca o trauma si extrem de puternica. Daca ai ascultat-o odata si, evident, ai inteles-o, o asculti mereu. Pit Corradi (keyboards), Giancarlo Golzi (tobe), Enzo Merogno (chitara/voce), Alberto Moreno (chitara bas/pian) si solistul vocal Stefano Galifi au format una dintre multele trupe italiene GISP, care formeaza astazi, pentru amatorii de specialitati, unul dintre cele mai interesante si complexe curente muzicale progresive.

DINAMITA MUZICALA: Museo Rosenbach, "Zarathustra" (GISP)

Ascultam prima parte a lungii lucrari "Zarathustra", numita "L'Ultimo Uomo", a trupei italiene Museo Rosenbach. aceasta este una dintre capodoperele italian symphonic prog-ului, din vana GISP, despre care am mai vorbit.

Cine asculta prima parte a poemului muzical "Zarathustra", "L'Ultimo Uomo", trebuie sa sculte in continuare neparat si celelalte patru parti, care formeaza fata A a albumului numit tot "Zarathustra", singurul LP original al grupului, lansat in anul 1973: "Il Re Di Ieri", "Al Di La del Bene e del Male", "Superuomo" si "Il Tempio delle Clessidre".