HAPPY FISH: Alegerile, sfarsitul democratiei

STAREA PRESEI: Masa critica? Se va forma ea? Si despre Catalin Cocos

nota: click on images to see detailed pictures

Catalin Cocos, jurnalist la Adevarul si bloger, dar mai ales un tip cu coloana vertebrala, care a tinut sa i se respecte drepturile si a refuzat sa scrie materiale comandate, are probleme.

Ieri a facut o postare crunta, numita La comemorare, in care se declara dezamagit de atmosfera infecta si de abordarea jurnalistica mizera de la Adevarul.

Reactia altor jurnalisti, probabil toti veniti de pe blogul lui Tibi Lovin, arata in ce stare de spirit suntem astazi in Romania, noi, unii dintre cei care ne mai credem jurnalisti. Ce-o mai fi insemnand si asta...

Una dintre reactiile din comentarii, de pe blogul lui Catalin Cocos, este foarte interesanta si m-a indrituit nu numai sa raspund in comentarii la ea, ci sa fac si aceasta postare. Sa citim deci reactia bizonului indignat:

bine ca te-ai trezit. Probabil ca esti foarte tinar. Eu ziarul adevarul nu-l citesc nici sa ma impusti pentru ca apartine lui paturiciu dinu, chiar daca pierd si articole valoroase. Astept momentul in care bruma de ziaristi onesti se va trezi la realitate si se va revolta. Cind se va forma masa critica? Sau majoritatea alearga doar dupa bani si atunci mai avem de asteptat.

Despre fosti confrati care nu mai lucreaza in presa

Aha, deci "masa critica"! Foarte interesant. Ma tem, asa cum am explicat si in comentariu, ca nu se va forma nici o masa critica, pentru ca aceia care sunt in situatia lui Catalin Cocos nu continua sa existe ca un corp profesional unitar, sa fie in continuare jurnalisti si sa poate face, intr-un fel sau altul, orice tip de presiune profesionala.

Din anul 1990, mai ales dupa anul 1995 si in primul rand de la inceputul acestui deceniu, o multime de oameni de calitate au parasit presa, apucandu-se de orice altceva, scarbiti. Am un fost coleg de la Radio Galati, Costel Lupu, care este inginer de nave in Santierul Naval Constanta. Catalin Poalelungi, jurnalist extrem de talentat si prolific si posesorul catorva bloguri, ca acesta, acesta sau acesta, este dealer de masini noi si second-hand.

Vechiul meu prieten Claudiu Pamuc se ocupa cu PR si campanii de imagine. Aproape la fel si Cristi China. Boioglu (foto 2) si-a luat lumea in cap si a plecat in Statele Unite. Dragos Mihail Toader, fostul meu coleg de la Evenimentul Zilei, de la inceputul anilor '90, asemenea. Am stat de vorba cu el cu cateva zile inainte sa plece peste Ocean, dupa ce castigase Loteria Vizelor, cand inca mai era sef de sectie economic la Cotidianul. Cum credeti ca era altfel decat scarbit?

Alin Bogdan este la MPC. Pe Cristi Neatu ultima oara l-am reperat la Cohn&Jansen | Ashley&Holmes, Brand Communication Senior Officer. Am facut o enumerare a cazurilor de succes, a unor oameni de valoare, care au avut o oportunitate de a fugi din grota cu zombi care e astazi presa, precum si un dram de pragmatism, si au sters-o.

Sunt insa alte cazuri de oameni care nu au avut atata noroc si chiar o duc destul de greu. Despre ei deocamdata nu voi scrie. Voi spune doar ca o publicatie importanta a avut proasta inspiratie sa spuna despre un astfel de om, care azi munceste la negru si se chinuie, ca ar fi agent CIA. Pe baza unui document SRI din anul 1999. Se fac multe nedreptati...

Nu se formeaza o masa critica

La altceva voiam insa sa ajung: nu se formeaza nici o masa critica. Principala caracteristica a lumii in care traim e ca nu se formeaza, in nici o breasla, nu numai in breasla jurnalistilor, nici un fel de masa critica. Are loc o continua atomizare a competentelor si o rasturnare perpetua a valorilor.

Singura masa critica in curs de formare, dar la nivel global, este aceea a saracitilor extrem de nemultumiti si foarte dezorientati, fara convingeri, fara viziune sociala, ceea ce este extrem de periculos. Sa revin: jurnalistii dati afara in mod abuziv de patronii din Romania nu formeaza un corpus si nu se organizeaza.

Eu constat ca nu au aceasta forta. Am propus unor confrati, la un moment, sa facem un proiect, o platforma, in baza careia tot ce scriem pe blogurile noastre sa fie publicat pe un domeniu, pe care l-am cumparat impreuna. Agregator de postari de blog, dar nu numai. Acesti postatori vor continua sa faca presa, facand aceste postari. Presa serioasa, adevarata. Domenii de postare diferite: mass-media, can-can, politica, economie, finante, cultura, sport etc..

Produsul realizat astfel va fi capatat in timp notorietate si va fi devenit tot mai vizitat, apoi va fi atras bani din reclama. Nu merge din mai multe motive. Toti cei care ar fi foarte potriviti la asa ceva sunt acum extrem de stresati sa castige bani pentru a supravietui si nu au timp de munca patriotica.

In al doilea rand, nu merge pentru ca banii din advertising au intrat intr-o contractie extraordinara, despre care nu se stie cand se va sfarsi, deci teoretic exista posibilitatea ca acesti oameni sa fie obligati sa faca postari ani in sir pe gratis, fara sa vada un orizont de a trai din asta. Iar daca nu exista acest orizont, nu exista nici cel de a face din acest domeniu-platforma o publicatie.

Mai exista si MediaSind, care coaguleaza jurnalistii in litigiile pe care le au cu patronii lor. Fratietatea este valabila numai atata timp cat este vorba despre un proces, care se castiga dupa o perioada medie de timp. Atat si nimic mai mult.

O contra-reactie, un esichier alternativ de presa independenta, care sa arate opiniei publice cum trebuie facuta presa si ca se pot castiga bani si astfel, nu numai prin prostitutie intelectuala, nu apare. Clopotul libertatii e crapat.

MediaSind si-a facut datoria. Lupta pentru drepturile jurnalistilor, iar in aceasta perioada, dupa estimarile mele, va intra intr-o intensa activitate pentru a-si realiza acest scop. A reusit, dupa o lupta teribila, sa faca sa existe un Contract Colectiv la nivel de Ramura Mass-Media.

Dincolo de aceste realizari ale lui Cristi Godinac, jurnalisti ar trebui sa se apere ei prin ei insisi, sa se organizee si sa reactioneze, cu proiecte destepte, ce necesita investitii minore si aduc profit. Unul care sa le asigure supravietuirea in afara marilor trusturi. Deocamdata, constat ca acest lucru nu se intampla.

Sunt atacate bazele democratiei

Efectul este extrem de profund si grav. Sunt atacate bazele sistemului democratic. Aici nu vorbim, atentie, despre Romania si problemele sale. Vorbim despre un fenomen global. Inclusiv in maretele State Unite marile publicatii sunt detinute, prin intermediul unor fundatii sau chiar fatis, la vedere, de mari corporatii transnationale, aflate in conflict de interese flagrant cu activitatea unui jurnalist onest.

In chestiunile sensibile, cum ar fi de exemplu adevarul despre evenimentele din 11 septembrie, ori cauzele crizei economice, ori Razboiul din Irak, ori situatia din Fasia Gaza, interventia patronatelor peste politicile editoriale este vizibila. Ochiul jurnalistului lucid, adevarat, o vede, atunci cand apare.

La aceasta ma refer in motto-ul blogului, preluat de la George Orwell: "In vremuri ale minciunii universale, a spune adevarul este un act revolutionar". A ramane, in astfel de timpuri, precum cele spre care ne indreptam noi astazi, jurnalist, inseamna a continua sa spui adevarul. Ori, in astfel de vremuri, a spune adevarul poate deveni chiar si un act de eroism, asa cum sustine Orwell.

Agresiunea asupra independentei presei nu a inceput nici ieri, nici alaltaieri si nu se va termina nici maine, nici poimaine. Ea este un fenomen perpetuu si se refera la restrangerea democratiei de tip liberal clasice postbelice.

In prezent, aceasta se transforma dramatic, sub ochii nostri, intr-o noua forma de despotism parademocratic, bazat pe schizofreniile suprapuse a mai multor categorii de dublu limbaj.

Prin acestea, guvernele noastre afirma concomitent ca sunt preocupate cu preponderenta de oameni si sunt preocupate mai curand de bani, companiile afirma public ca sunt responsabile social, dar in realitate sunt niste masini de tocat oamenii si de maximizat profiturile peste cadavrele acestora, iar lumea, in general, devine tot mai salbatica si respingatoare pentru omul normal.

Locul ziaristilor care vad aceste defecte este in tot mai mica masura in mainstream-ul mass-media si in tot mai mare masura in upstream, dar mai ales in downstream, indiferent ce intelegem prin aceste notiuni doar in aparenta absconse. Dar asupra acestor lucruri vom reveni.

nota: Acesta este numai preambulul unei serii de articole, in ciclul STAREA PRESEI, pe care voi incepe sa il postez curand. Ramaneti pe-aproape, pentru ca nici nu stiti cat de multe aflati.

Ne vom imprumuta de la FMI. Vom iesi din chingile FMI?

Am ridicat aceasta problema de luni de zile. Tin minte ca acum cateva luni, pe la finele lunii noiembrie, l-am intrebat pe Adrian Vasilescu nu daca facem sau nu facem un imprumut de urgenta de la Fond, ci cat poate fi acesta si ce clauze, pe ce perioada de timp si la ce dobanda.

Evident, Vasilescu nu mi-a spus aceste lucruri. Mi-a spus ca deocamdata astfel de informatii nu pot fi furnizate, dar nu mi-a infirmat (fara sa-mi confirme) ca ne pregatim sa facem un imprumut.

Barbateste privind lucrurile: nu avem incotro si trebuie sa ne multumim cu faptul ca probabil ca o parte dintre banii de care avem nevoie vor veni pe filiera europeana.

Ceea ce trebuie sa intelegem cu maxima claritate este gravitatea a ceea ce se petrece acum la nivel global. Avem de-a face cu o criza de sistem. Un sistem care a demonstrat si in trecut ca ajunge ritmic la crahuri.

Inainte vreme, aceste crahuri erau mai mult sau mai putin locale, pentru ca lumea nu era globalizata. Acum, crahul este global, pentru ca pietele actioneaza global si pulsiunile economice, fie ele negative ori pozitive, se propaga pe tot mapamondul.

Avem deci de-a face cu o criza sistemica. Daca sistemul este de vina, atunci trebuie vazut unde anume si apoi trebuie actionat. Am spus inca din toamna anului trecut ca acest lucru nu se intampla.

Nu se intampla pentru ca sistemul este in continuare condus de oameni care cred orbeste in faptul ca piata se autoechilibreaza si ca lucrurile se pot indrepta prin simpla irigare cu bani de stat si prin nationalizarea sectorului privat. Lucru care se petrece acum.

Nu aceasta este solutia, pentru ca se umbla la motor (care din cand in cand explodeaza si distruge masina), in loc sa se umble la principiile de functionare teoretica a motorului, pentru a se descoperi un ciclu de producere a energiei fara efecte destructive.

In aceste conditii, sunt mari sansele ca sistemul actual sa continue sa se prabuseasca. Spre ce ne indreptam in atari conditii? Primele afectate sunt democratiile, care se vor prabusi. Majoritatea statelor democratice este macinata de coruptie si conflicte pe verticala si orizontala natiunilor.

Acestea se vor amplifica. Vor castiga teren mai repede decat ne imaginam politicienii populisti. Pot continua cu astfel de scenarii pesimiste, mergand pana la consecintele finale. Nu vreau sa o fac. Sunt destul de pesimist. Am motive pentru a fi optimist?

Nu, cat timp suntem condusi de incompetenti, mafioti, mediocritati si nebuni. Daca am rasturnat ierarhia sociala, lasandu-i pe urmasii celor care acum 30-40 de ani erau pegra societatii sa ne conduca, ne ducem unde ne este locul: in pegra.

POLITICA: Postdemocraţia (Cristian Parvulescu pentru Cotidianul)

Cât poate rezista o democraţie la criză? Un an, doi, zece? Data trecută, când Marea Criză a zdruncinat lumea, democraţiile s-au prăbuşit rând pe rând în faţa totalitarismului.

Şi nu doar în Germania, unde în 1933, la nici trei ani de la debutul crizei, Hitler se instala la Cancelarie şi deschidea calea celui de-Al Treilea Reich, dar şi în România, unde Carol al II-lea încerca mai întâi în 1932, apoi reuşea în 1938 să pună democraţia românească, aşa de faţadă cum era, între paranteze.

De ce ar fi democraţia acum, în 2008-2009, cu mult mai stabilă decât atunci? Căci nu doar aiurea, ci şi pe la noi, multe lucruri sunt surprinzător de asemănătoare.

Pentru a acoperi prin aparenţele sale democratice schimbarea de paradigmă politică, postdemocraţia explică transformarea lentă, dar sigură, a regimului politic caracteristic celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut pentru Europa Occidentală şi oarecum pentru America de Nord.

citeste analiza