In urma cu vreo zece ani, presa romana incepuse deja sa decada. Vedeam tot mai multi jurnalisti de calitate care erau concediati fara nici o explicatie. De ce? Pentru ca asa voia muschii patronatelor si reprezentantilor acestora.
Dupa ce am fost concediat de la Radio Contact, in urma unei discutii stupefiante, in care mi s-au recunoscut meritele profesionale, m-a apucat primul puseu de scarba si am decis sa nu mai lucrez in presa. M-am apucat de consultanta in asigurari. Pana in august 2000, cand am fost unul dintre cei trei angajati prin concurs la BBC-Romanian Department, alaturi de Sorin Serb si Gelu Trandafir.
Intre timp, lucrurile avansasera. Intai, am luat ce mi-a oferit viata si m-am trezit acreditat pe MApN pentru "Independentul" lui Horia Alexandrescu. Cand am gasit ceva, sa scap de individ, am plecat: "Gardianul", un oficios PSD, menit sa faca presa centrului de putere imaculat Adrian Nastase.
Gata cu istoria, aceasta a fost introducerea, acum cuprinsul. Prin 1997-2000, invidiam inca un grup de jurnalisti iconoclasti si independenti, care luau in balon (in aparenta) pe oricine si faceau bucatele orice. Cu date. Ulterior, aveam sa aflu in ce fel parveneau tot mai multe dintre aceste date.
Era vorba despre Academia Catavencu. Mi-a ajuns pe la ureche si ceva cu Fundatia Anonimul si Sorin Marin. Asemenea lucruri sunt greu de verificat. Jurnalismul de investigatie intra, pe atunci, in resorbtie, iar in loc apareau impostorii, care o faceau pe jurnalistii investigatori.
Manevrele facute insa imi erau cunoscute. Mai vazusem aceasta. Cunoasteam doctrina. Nu e din Romania. Ca sa manipulezi, la decalogul acestei meserii scrie ca opinia publica nu trebuie sa stie cine esti. Este modul de lucru al serviciilor secrete, atunci cand fac campanii de dezinformare.
Nimeni nu stia: cine este in spatele Fundatiei Anonimul (ironic nume, nu-i asa?); Realitatea TV; cum au ajuns catzavencii actionari la "Cotidianul"; cine continua sa finanteze "Gardianul" post-Nastase, precum si alte lucruri de acelasi gen.
Un lucru era insa clar: aveam de-a face cu acelasi modus operandi.
PASUL 1: Se infiinteaza un proiect profi, tentant, fatos, adevarat;
PASUL 2: Se aduc pe bani grei jurnalisti foarte buni;
PASUL 3: Daca matricea pe care se construieste e un alt organ de presa, se dau afara grosolan toti oamenii stampilati ca fiind de la vechea institutie media (vezi cazul "Tineretul liber" - "Curentul"), indiferent daca sunt buni sau nu;
PASUL 4: Lumea se intreaba cine e in spate cu banii. In piata se vorbeste despre Sorin Ovidiu Vantu. In redactii apar instalatii de ascultare, camere video, microfoane. Sunt scandaluri si certuri, aparent din nimic;
PASUL 5: Uneori, Vantu apare si spune "eu eram", alteori "eu sunt acum", alteori ramane in ceata. Ambiguitate;
PAS
UL 6: Totul este trantit fara mila, jurnalistii sunt dati afara ca niste masele stricate.
In tot acest timp, am avut intotdeauna placerea sa port respect confratilor de la "Catavencu" si "Academia Catavencu". Recunosc, sunt vinovat: ii cunosc pe unii dintre ei. Se poate spune ca sunt amic cu unii. Nu le voi da numele ca sa nu le fac rau. Le-am admirat munca si i-am invidiat.
Aceasta nu m-a oprit sa constat ca, in primul deceniu al acestui mileniu, catzavencii (ori poate numai unii dintre ei) s-au transformat incet, dar sigur, exact in cei pe care ii incondeiau inainte vreme. Voi da aici un exemplu, asa cum am promis intr-o postare anterioara.
Cand au pus labutza pe "Cotidianul", nu au avut nici un scrupule si au respectat cu sfintenie pattern-ul descris mai sus. Ajungeai sa-ti fie frica sa iesi prea des la o tigara pe hol, pentru ca aceasta insemna sa te autentifici cu cardul.
Daca ieseai de prea multe dati, hait, era iures. Camerele de luat vederi se uitau la tine cum sorbeai din cafea. Aceasta nu are legatura cu presa, ci cu Politia Gandirii din romanele lui Orwell. Mi-e sila de astfel de mizerii.
In tot acest timp, catzavencii s-au umflat, s-au umflat tot mai mult, s-au dabalazat, pana cand unul dintre ei, Liviu Mihaiu, a ajuns Guvernator al Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii". Unde nu a rezistat mult, este drept, dar faptul ramane fapt.
Acum se dezumfla. Imi pare rau. Imi pare rau de ce-au fost si ce-au ajuns. Imi pare rau de fabula lui Biju de pe TVR 1, de la inceputul anilor '90, cu telefoanele, pe care poate ca am sa o povestesc odata. Imi pare rau de impresia aceea, pe care o aveam cand citeam "Catza", ca banii pot sa zornaie oricat, dar nu pot indopa, precum clatitele cu miere, gura unui jurnalist.
Nu-mi pare rau ca m-am pacalit. Imi pare rau sa constat ca aceia care nu au recunoscut Contractul Colectiv de Munca din Mass-Media, afirmand ca o organizatie de media care nu l-a semnat nu trebuie sa-l respecte, sunt aceiasi care acum se sprijina pe acest document, asa cum se vede aici.
Acum urmeaza resorbtia catzavencilor. Ma exprim elegant, pentru ca intr-un fel tin la acesti oameni, la condeiul lor, la imaginatia lor, la desteptaciunea lor polemistica formidabila. Unul dintre ei a inventat, la un alt "Cotidianul", dupa alegerile din '90, celebra zicala: "Am infrant". Aceasta inseamna sa ai geniu.
Acum, catzavencii "au infrant", iar daca vor sa-si recapete in breasla respectabilitatea de jurnalisti trebuie sa faca penitenta, apoi sa redevina ce au fost. Poate chiar si mai mult decat atat, daca le da mana si au sange in instalatie. Cum adica, "in ce fel sa mai faca aceasta"? E treaba lor asta, nu a mea. Sa se descurce, ca ei au incurcat lucrurile.
miercuri, 5 august 2009
STAREA PRESEI: Tineretea, apogeul, marirea si resorbtia catzavencilor
miercuri, 17 iunie 2009
STAREA PRESEI: Masa critica? Se va forma ea? Si despre Catalin Cocos
nota: click on images to see detailed pictures
Catalin Cocos, jurnalist la Adevarul si bloger, dar mai ales un tip cu coloana vertebrala, care a tinut sa i se respecte drepturile si a refuzat sa scrie materiale comandate, are probleme.
Ieri a facut o postare crunta, numita La comemorare, in care se declara dezamagit de atmosfera infecta si de abordarea jurnalistica mizera de la Adevarul.
Reactia altor jurnalisti, probabil toti veniti de pe blogul lui Tibi Lovin, arata in ce stare de spirit suntem astazi in Romania, noi, unii dintre cei care ne mai credem jurnalisti. Ce-o mai fi insemnand si asta...
Una dintre reactiile din comentarii, de pe blogul lui Catalin Cocos, este foarte interesanta si m-a indrituit nu numai sa raspund in comentarii la ea, ci sa fac si aceasta postare. Sa citim deci reactia bizonului indignat:
bine ca te-ai trezit. Probabil ca esti foarte tinar. Eu ziarul adevarul nu-l citesc nici sa ma impusti pentru ca apartine lui paturiciu dinu, chiar daca pierd si articole valoroase. Astept momentul in care bruma de ziaristi onesti se va trezi la realitate si se va revolta. Cind se va forma masa critica? Sau majoritatea alearga doar dupa bani si atunci mai avem de asteptat.
Despre fosti confrati care nu mai lucreaza in presa
Aha, deci "masa critica"! Foarte interesant. Ma tem, asa cum am explicat si in comentariu, ca nu se va forma nici o masa critica, pentru ca aceia care sunt in situatia lui Catalin Cocos nu continua sa existe ca un corp profesional unitar, sa fie in continuare jurnalisti si sa poate face, intr-un fel sau altul, orice tip de presiune profesionala.
Din anul 1990, mai ales dupa anul 1995 si in primul rand de la inceputul acestui deceniu, o multime de oameni de calitate au parasit presa, apucandu-se de orice altceva, scarbiti. Am un fost coleg de la Radio Galati, Costel Lupu, care este inginer de nave in Santierul Naval Constanta. Catalin Poalelungi, jurnalist extrem de talentat si prolific si posesorul catorva bloguri, ca acesta, acesta sau acesta, este dealer de masini noi si second-hand.
Vechiul meu prieten Claudiu Pamuc se ocupa cu PR si campanii de imagine. Aproape la fel si Cristi China. Boioglu (foto 2) si-a luat lumea in cap si a plecat in Statele Unite. Dragos Mihail Toader, fostul meu coleg de la Evenimentul Zilei, de la inceputul anilor '90, asemenea. Am stat de vorba cu el cu cateva zile inainte sa plece peste Ocean, dupa ce castigase Loteria Vizelor, cand inca mai era sef de sectie economic la Cotidianul. Cum credeti ca era altfel decat scarbit?
Alin Bogdan este la MPC. Pe Cristi Neatu ultima oara l-am reperat la Cohn&Jansen | Ashley&Holmes, Brand Communication Senior Officer. Am facut o enumerare a cazurilor de succes, a unor oameni de valoare, care au avut o oportunitate de a fugi din grota cu zombi care e astazi presa, precum si un dram de pragmatism, si au sters-o.
Sunt insa alte cazuri de oameni care nu au avut atata noroc si chiar o duc destul de greu. Despre ei deocamdata nu voi scrie. Voi spune doar ca o publicatie importanta a avut proasta inspiratie sa spuna despre un astfel de om, care azi munceste la negru si se chinuie, ca ar fi agent CIA. Pe baza unui document SRI din anul 1999. Se fac multe nedreptati...
Nu se formeaza o masa critica
La altceva voiam insa sa ajung: nu se formeaza nici o masa critica. Principala caracteristica a lumii in care traim e ca nu se formeaza, in nici o breasla, nu numai in breasla jurnalistilor, nici un fel de masa critica. Are loc o continua atomizare a competentelor si o rasturnare perpetua a valorilor.
Singura masa critica in curs de formare, dar la nivel global, este aceea a saracitilor extrem de nemultumiti si foarte dezorientati, fara convingeri, fara viziune sociala, ceea ce este extrem de periculos. Sa revin: jurnalistii dati afara in mod abuziv de patronii din Romania nu formeaza un corpus si nu se organizeaza.
Eu constat ca nu au aceasta forta. Am propus unor confrati, la un moment, sa facem un proiect, o platforma, in baza careia tot ce scriem pe blogurile noastre sa fie publicat pe un domeniu, pe care l-am cumparat impreuna. Agregator de postari de blog, dar nu numai. Acesti postatori vor continua sa faca presa, facand aceste postari. Presa serioasa, adevarata. Domenii de postare diferite: mass-media, can-can, politica, economie, finante, cultura, sport etc..
Produsul realizat astfel va fi capatat in timp notorietate si va fi devenit tot mai vizitat, apoi va fi atras bani din reclama. Nu merge din mai multe motive. Toti cei care ar fi foarte potriviti la asa ceva sunt acum extrem de stresati sa castige bani pentru a supravietui si nu au timp de munca patriotica.
In al doilea rand, nu merge pentru ca banii din advertising au intrat intr-o contractie extraordinara, despre care nu se stie cand se va sfarsi, deci teoretic exista posibilitatea ca acesti oameni sa fie obligati sa faca postari ani in sir pe gratis, fara sa vada un orizont de a trai din asta. Iar daca nu exista acest orizont, nu exista nici cel de a face din acest domeniu-platforma o publicatie.
Mai exista si MediaSind, care coaguleaza jurnalistii in litigiile pe care le au cu patronii lor. Fratietatea este valabila numai atata timp cat este vorba despre un proces, care se castiga dupa o perioada medie de timp. Atat si nimic mai mult.
O contra-reactie, un esichier alternativ de presa independenta, care sa arate opiniei publice cum trebuie facuta presa si ca se pot castiga bani si astfel, nu numai prin prostitutie intelectuala, nu apare. Clopotul libertatii e crapat.
MediaSind si-a facut datoria. Lupta pentru drepturile jurnalistilor, iar in aceasta perioada, dupa estimarile mele, va intra intr-o intensa activitate pentru a-si realiza acest scop. A reusit, dupa o lupta teribila, sa faca sa existe un Contract Colectiv la nivel de Ramura Mass-Media.
Dincolo de aceste realizari ale lui Cristi Godinac, jurnalisti ar trebui sa se apere ei prin ei insisi, sa se organizee si sa reactioneze, cu proiecte destepte, ce necesita investitii minore si aduc profit. Unul care sa le asigure supravietuirea in afara marilor trusturi. Deocamdata, constat ca acest lucru nu se intampla.
Sunt atacate bazele democratiei
Efectul este extrem de profund si grav. Sunt atacate bazele sistemului democratic. Aici nu vorbim, atentie, despre Romania si problemele sale. Vorbim despre un fenomen global. Inclusiv in maretele State Unite marile publicatii sunt detinute, prin intermediul unor fundatii sau chiar fatis, la vedere, de mari corporatii transnationale, aflate in conflict de interese flagrant cu activitatea unui jurnalist onest.
In chestiunile sensibile, cum ar fi de exemplu adevarul despre evenimentele din 11 septembrie, ori cauzele crizei economice, ori Razboiul din Irak, ori situatia din Fasia Gaza, interventia patronatelor peste politicile editoriale este vizibila. Ochiul jurnalistului lucid, adevarat, o vede, atunci cand apare.
La aceasta ma refer in motto-ul blogului, preluat de la George Orwell: "In vremuri ale minciunii universale, a spune adevarul este un act revolutionar". A ramane, in astfel de timpuri, precum cele spre care ne indreptam noi astazi, jurnalist, inseamna a continua sa spui adevarul. Ori, in astfel de vremuri, a spune adevarul poate deveni chiar si un act de eroism, asa cum sustine Orwell.
Agresiunea asupra independentei presei nu a inceput nici ieri, nici alaltaieri si nu se va termina nici maine, nici poimaine. Ea este un fenomen perpetuu si se refera la restrangerea democratiei de tip liberal clasice postbelice.
In prezent, aceasta se transforma dramatic, sub ochii nostri, intr-o noua forma de despotism parademocratic, bazat pe schizofreniile suprapuse a mai multor categorii de dublu limbaj.
Prin acestea, guvernele noastre afirma concomitent ca sunt preocupate cu preponderenta de oameni si sunt preocupate mai curand de bani, companiile afirma public ca sunt responsabile social, dar in realitate sunt niste masini de tocat oamenii si de maximizat profiturile peste cadavrele acestora, iar lumea, in general, devine tot mai salbatica si respingatoare pentru omul normal.
Locul ziaristilor care vad aceste defecte este in tot mai mica masura in mainstream-ul mass-media si in tot mai mare masura in upstream, dar mai ales in downstream, indiferent ce intelegem prin aceste notiuni doar in aparenta absconse. Dar asupra acestor lucruri vom reveni.
nota: Acesta este numai preambulul unei serii de articole, in ciclul STAREA PRESEI, pe care voi incepe sa il postez curand. Ramaneti pe-aproape, pentru ca nici nu stiti cat de multe aflati.
miercuri, 23 aprilie 2008
Dosarul meu de urmarire informativa
Cineva caruia îi datorez foarte multe are o idee fixa, ce poate fi pusa pe tapet, de exemplu, într-un roman: omul zdrobit de timpul sau. Nu e cazul meu. A existat însa o pleiada întreaga de insi zdrobiti, în România, de timpul lor. Cine sau ce i-a zdrobit? Foarte simplu: Securitatea, careia eu îi mai spun, dupa cum a procedat Orwell într-un roman al sau, “1984”, Politia Gândirii.
Citeste articolul complet in Ziarul de Vrancea
