In ultima parte a interviului, am discutat cu Dan Manoliu despre editia de anul acesta. Manoliu atrage atentia ca EBU, oricat de frustrant poate fi, nu intervine in felul in care organizeaza membrii sai Eurovision, la nivel national.
Am aflat ca "moculestii" (nu le voi mai spune "moculozauri", pentru ca vreau sa evit conotatia peiorativa) au fost dati la o parte: Ioan Duma nu este nicicum implicat in organizarea editiei de anul acesta.
Din ratiuni publicistice, versiunea audio a interviului este mai completa. Am eliminat unele portiuni adiacente subiectului principal, foarte interesante si ele, care pot fi ascultate si am simplificat exprimarile sofisticate, pastrand sensul celor discutate.
Aceasta restrictie, privind participarea compozitorilor straini, e in conformitate cu Regulamentul EBU?
EBU nu se baga in organizarea competitiilor nationale. In regulamentul international spune asa: castigatorul unei selectii nationale trebuie ales in urma unui spectacol televizat.
Adica poate sa fie numai el, cu piesa, sa o cante si sa fie ales.
Da. Exact cum se intampla in Grecia, care stabileste interpretul, caruia ii compun zece compozitori cantecul.
Sau ceva in genul a ceea ce se intampla cu Andrew Lloyd Webber in Marea Britanie.
Da, poti sa faci orice. Problema este ca in Romania nu poti sa faci orice, ca te strang de gat toti, ca, daca noi decidem la anul (spun o prostie) ca pleaca Andra... Uhh!
De ce ati preferat pana la semifinale anonimatul? Am aflat ca dumneavoastra organizati Eurovision dupa conferinta de presa de anuntare a semifinalistilor!
Noi am aflat cu o saptamana sau doua inainte. Atunci am fost anuntati: "Anul asta veti face Eurovision".
De ce ati fost anuntati atunci?
Atunci s-a hotarat.
De ce s-a hotarat atunci? Nu stiu. Concursul trebuie pregatit din timp, nu in cateva zile. Noi insa (n.n.: Dan Manoliu, producatorul Elena Sarbescu si Livia Tudan) suntem deja roboti, mecanismul functioneaza. Problema a fost anul asta... problema... sincer, ne bucuram de un singur lucru, ca, atunci cand lumea a aflat ca noi il facem (n.n.: Eurovision) au inceput sa vina piesele.
Duma nu are legatura cu Eurovision 2009
Deci de-asta au venit initial numai cinci piese.
Nu, nu, aia a fost o gherla. Daca selectia s-ar fi oprit la data anuntata initial, ar fi fost in jur de o suta si ceva de piese. E foarte haios sa punem o camera fixa, sa vedeti ca in ultima zi vin in jur de 100 de piese.
Ioan Duma are vreun rol in organizarea concursului de anul acesta?
Nici unul. Nici unul, absolut nici unul. Daca ar fi avut el, nu eram noi.
Readucerea dumneavoastra e o consecinta a scandalului de anul trecut si a ceea ce s-a intamplat ulterior la Cerbul de Aur?
Nu-mi dau seama. Stiti cum e, poate ca au mers multi pe principiul "rau cu rau, dar mai rau fara rau".
Anul trecut au fost niste acuzatii de plagiat. Cea mai notorie este dubla acuzatie de plagiat la adresa piesei castigatoare. Credeti ca "Pe-o margine de lume" este plagiat?
Nu am urmarit, intr-adevar aia cu Bustamante chiar ne-a interesat si ne-am uitat si noi. Este o poveste similara ca si cu "Dracula, My Love". Moga a fost acuzat ca a furat piesa.
Clisee muzicale?
Dupa care, cand s-a declarat ca nu a fost plagiat, a aparut acea filmare de la premiile MTV.
Credeti ca anul acesta veti mai avea cazuri de plagiat?
Pana in momentul de fata nu si nu cred sa fie, pentru ca fanii Eurovision si cei care urmaresc fenomenul sunt foarte activi si pana in momentul de fata ar fi trebuit sa descopere ceva.
Pentru mine a fost surpriza extraordinara George Natsis (foto - conferinta de presa Eurovision 2009, de la stanga la dreapta George Natsis, Liana Sandulescu si Dan Manoliu). Eu nu-l cunoasteam. O sa aveti surprize in juriu anul acesta.
Trei piese sunt de primele zece locuri la Moscova
Cum caracterizati valoric editia de anul acesta?
Mi se pare una din cele mai medii selectii din toti anii. Nivelul este destul de egal. Nu mai sunt niste varfuri si niste piese care sunt maculatura si au intrat si ele acolo, sa se faca cele 24. Cu posibilitati foarte interesante, zic eu, de a creste, a dezvolta vreo patru sau cinci piese dintre cele din finala. Cinci e mult. Noi restrangem la trei. Dar care, daca ar castiga, poti sa le dezvolti, adica pot sa creasca. Sunt vreo trei care, daca ar iesi, cred ca automat vom fi in primele zece.
Ce loc credeti ca vom obtine la Moscova?
O sa va spun daca s-a dus una dintre cele trei la care ne gandim. Intai avem problema sa ajunga in finala, apoi vedem ce vom face.
citeste si:
Dan Manoliu: Maximum trei din Todomondo stiau sa cante
Dan Manoliu: Todomondo a fost promovat cat se poate de bine la Helsinki
Dan Manoliu: S-a revenit la sistemul de punctaj EBU
Dan Manoliu: Am avut probleme mari. Se pare ca au trecut
marți, 27 ianuarie 2009
EUROVISION - INTERVIU (5) Dan Manoliu: Cand au aflat ca noi organizam, au inceput sa vina piesele
luni, 26 ianuarie 2009
EUROVISION - INTERVIU (3) Dan Manoliu: S-a revenit la sistemul de punctaj EBU
Trecem acum la lucruri pe care eu le consider mult mai importante, intr-un fel. Dan Manoliu vorbeste acum despre editia de anul acesta.
Discutam in amanunt despre toate chestiunile pe care le-am criticat la editia de anul trecut: televoting, afisarea timpului ramas din perioada de votare pe ecran tot timpul perioadei de vot, sistemul de adunare a voturilor publicului cu cele ale juriului.
Manoliu "scapa" o prima critica directa la adresa organizatorului de anul trecut, Ioan Duma: cea in privinta "greselii" facute, prin faptul ca piesa Ancai Parghel, "Brazil", nu a ajuns nici macar in semifinale. In conditiile in care, in opinia sa, daca ajungea castiga in Romania si se clasa foarte sus la Belgrad.
De asta ati pus acum [editia nationala Eurovision] ceva mai devreme?
Ca sa avem timp mai mult pentru promovare.
Ce garantii oferiti telespectatorilor pentru corectitudinea votului lor? Ma refer la vesnica poveste din fiecare an cu televotingul.
Noi lucram cu o firma care a castigat o licitatie.
"Sa nu repetam greseala cu "Brazil""
Care este firma? Anul trecut a fost firma lui Pocorschi?
N-a fost firma lui Pocorschi.
Uite, nu stiu acum, dar o sa va spun cum se numeste firma de anul acesta. Din punctul nostru de vedere, cand am organizat noi, nu s-a intamplat sa nu se califice o piesa despre care sa se poata spune dupa aceea: "Asta e hitul care a fost si a fost respins din selectie", cum s-a intamplat anul trecut cu o piesa geniala, "Brazil", care dupa aceea se ducea clar in primele zece locuri in Europa, fara nici un fel de problema.
In fiecare an, si la editiile organizate de dv., si la cea de anul trecut organizata de Duma, aveti, repet, aceasta problema cu televotingul. Sunt foarte multi care spun ca au incercat sa voteze cu anumiti concurenti si nu au reusit.
Aceste discutii sunt in fiecare tara, la fiecare Eurovision.
Bine, stiu aceasta, dar softul folosit este certificat cumva?
Da, el trebuie sa aiba un anumit
numar de linii. Ca sa fie agreat trebuie sa aiba un anumit numar de linii. Eu, ca producator, impreuna cu colegii mei, trebuie sa lucrez cu aceasta firma, pentru ca ea a castigat aceasta licitatie. Firma este agreata pentru orice televoting din SRTv. Sunt altii decat cei care au fost in ultimii trei ani.
Noi le-am spus foarte clar si i-am avertizat: sa nu avem probleme cu acest televoting, sa nu ne trezim cu probleme de genul eu am trimis vot, mi s-a spus ca linia a fost ocupata, dar apelul a fost taxat.
Firma trebuie sa gaseasca o metoda ca sa nu perceapa acel apel. In perioada aceea, tu poti sa faci un bagaj de voturi pe care, cand dai drumul la start, sa le trimiti in alta parte.
Noi am hotarat ca, in momentul in care suna votantii in timpul piesei, inainte sa fie dat start televoting, apelurile sa fie respinse. Acest bagaj de apeluri trebuie exclus din soft, pentru ca altfel el influenteaza votul.
Dupa "Era Duma"
Ce modificari au fost aduse anul acesta sistemului de votare? Andrei Partos spune ca s-a revenit la sistemul de vot dinainte de "Era Duma". Este adevarat?
S-a revenit la sistemul EBU: obtii un anumit numar de apeluri care automat se transforma in puncte: 12, 10 s.am.d.. Juriul voteaza si el, rezulta iar un anumit numar de puncte: 12, 10 s.a.m.d.. Apoi se aduna. Astfel rezulta acea paritate de 50%-50%, voturile publicului - voturile juriului. Abia atunci este paritate.
Anul trecut nu a fost 50 la 50?
Pai nu, ca ei adunau mere, ce-i drept, dar erau mere ionatane cu mere padurete. Noi mai revenim si la faptul ca vom proceda cum am procedat la o selectie nationala: la cele doua semifinale va fi acelasi juriu, pentru uniformitate de vot. Vom arata doar in primele 10 minute rezultate partiale, apoi nu se vor mai arata, ca sa nu influenteze rezultatul final. Timingul merge pe ecran in continuare, tot timpul.
Timingul, pe ecran tot timpul
Timingul merge pe ecran, este foarte important, ca anul trecut nu a fost asa.
Noi am respectat intotdeauna aceasta regula. La stop televoting deja acum juriul va fi votat. Juriul este obligat ca, in maximum cinci minute de la startul televotingului, sa-si fi incheiat votarea. Este notarul prezent acolo si ia plicurile cu voturile. Numele celor sase calificati se pun in plicuri separate, iar punctajul lor nu se va cunoaste decat dupa finala, pentru a nu influenta votul in finala.
citeste si:
Dan Manoliu: Maximum trei din Todomondo stiau sa cante
Dan Manoliu: Todomondo a fost promovat cat se poate de bine la Helsinki
(va urma)
luni, 12 ianuarie 2009
EUROVISION 2009: I-am batut pe "moculozauri"?
Pentru mine, marea veste de dupa conferinta de presa de vineri, la care Dan Manoliu si Liana Sandulescu au anuntat semifinalistii, a fost chiar ca ei, si nu Ioan Duma & Co., organizeaza editia din acest an Eurovision Romania.
Nu am scris pana acum pe acest subiect, pentru ca am asteptat noi date, care intarzie sa apara. Cupla Manoliu - Sandulescu este atat de putin mediatizata, ca nici nu gasesti poze ca lumea pe Internet cu ei.
De exemplu, exact cand am aflat cine a organizat anul acesta competitia, am aflat si ca in spate sta tot Ion Duma. Oare? Nu am nici o dovada ca asa stau lucrurile, dar nici ca nu stau astfel.
Primul semnal al unei retrageri a celor supranumiti de Grupul 10.300 ca fiind moculozauri a venit atunci cand am aflat numele celor din juriul preselectiei, din care nu faceau parte nici Dida, nici Moculescu, nici Socaciu, nici Titus, nimeni dintre cei stigmatizati anul trecut.
Asa cum arata si Iosif Kiss, pe blogul sau, "putem crede ca toate cele de mai sus au fost influentate intr-o masura importanta de catre cei care anul trecut au protestat, in felul lor, impotriva evidentelor strigatoare la cer". Da, dar trebuie sa asteptam, sa vedem ce se va intampla in continuare.
Ciudatenia este ca schimbarea provocatorilor scandalului de anul trecut nu a fost deloc mediatizata. Ba, mai mult, prin octombrie am aflat ca proiectul lui Dan Manoliu pentru Eurovision a fost respins. Sursele mele sugerau, in consecinta, ca tot Duma si gasca vor organiza si anul acesta Eurovision.
Probabil ca astfel se explica faptul ca o multime de cantautori si trupe serioase, care pana acum participau, nu au mai depus dosare cu cantece. Creatorul de muzica nu este automat, sa scoata din capul lui, de azi pe maine, o melodie. Pur si simplu, isi dozeaza efortul creativ fara sa mai tina cont de Eurovision.
Sursele mele spun, de asemenea, ca Duma a luat-o pe coaja frumusel, mai ales dupa ce a zbarcit-o rau de tot si la Cerbul de Aur, care s-a-necat in alt scandal. Dar avem confirmari ca lucrurile stau astfel?
Nu, nici vorba, asa ca nu credem nici asta si asteptam in continuare ca jurnalistii specializati sa audieze surse si sa scoata adevarul la lumina.
Morala acestui happening ciudat este ca totusi actiunea noastra de anul trecut a avut efect. Acest rezultat ne incurajeaza sa o continuam.
Spun si eu, cum au facut-o anticomunistii de la inceputul anilor '90: "Domnilor, recunoaste-ti-va pacatele, cereti-va scuze si poate intr-o zi vom invata sa va respectam din nou pentru meritele dumneavoastra istorice".
EUROVISION 2009: Nevoia de o filipica
Aseara, la ora 22.10, un comentator care si-a spus Pumiimeimintenuare (probabil ca a vrut sa scrie Puiimeimintenuare) a scris un text necesar, care exprima multe lucruri ce ma incearca si pe mine. Il reproduc mai jos. Mi-am permis sa pun cateva paragrafe si sa fac cateva corecturi minore, care tin de trecerea de la limba vorbita la cea scrisa, dar un lucru este cert: avem de-a face cu o persoana mobilata la creier bine si deopotriva foarte scarbita.
Textul este, asa cum am numit-o in titlu, o filipica. Un text rar, greu de scris si extrem de pretios. Sa ne delectam cu el, caci merita.
"Pentru cei care se stiu ei...
Urmaresc de cateva zile forumul TVR, in asteptarea unei liste cu piesele care nu s-au calificat in semifinale si cu piesele descalificate. La inceput, a fost o activitate amuzanta, pe masura insa ce TVR s-a adancit in nesimtire, am pierdut placerea de a analiza cuvintele bizonilor domesticiti, care pasc linistiti minciunile mai marilor.
Rad amar acum si ma gandesc ca primim doar ce meritam. Suntem o natiune de spectatori prin excelenta, asistam zambind si apaludand cum ni se fura caciula... asta daca nu cumva ne-o furam noi. Ma pufneste rasul, gandindu-ma cum aplaudau ostenii istoriei pe Turcafletii care veneau sa ridice birul.
Poate la fel ca moldoveanul idiot, care-si aplauda acum nevasta in aeroport, cand pleaca sa fericeasca italieni tomnateci contra cost!! E trista tara mea... e trista tara mea cand e locuita. Popor roman mandru si istet... nu-ti dai seama ca mananci rahatul pe care eurovizionarii ti-l livreaza?
De ce visezi la competitii? Competitiile nu-s pentru bizoni!!! Crezi tu ca domnu' Duma anu' trecut sau Manoliu anul asta si-ar imparti orgasmul de conducator cu tine? Cu un spectator amarat? LOOOOOOOOL! Esti jalnic, romane!!!
Cele 24+5 sloturi de Eurovision s-au dat pe bani, romane, e clar. Nu vezi ca piesele alea apartin de case de productie si trusturi media fortoase, care-i pot plati facturi lu' Manoliu si-i pot deconta un peeling facial lu' Despot?
(B.T.W., asta parea destept, dar s-a mazgalit acum - cenzurat de autorul blogului -. Cel putin trei piese din 24 sunt cu falsuri evidente si dramatice, dar au luat peste 67 de puncte, sper ca le-ai dat 0).
Chiar nu vedeti mai departe de pasiunea voastra pentru Nico Smile) pentru Blacsi sau orice alt partzuletz media??? Romane!!! Bizon ai fost bizon esti inca!!! Asa-i in tara mea. La alegeri, la asfaltari, la eurovisioane, la instalari de windows, la nunti, la intreruperi de motz... bizonu' aplauda si smecheru' incaseaza!!!
Intr-o tara civilizata, unde bizonii stau in rezervatii si oamenii se respecta intre ei, ar fi fost un site in care oricine ar fi votat. Exista posibilitati tehnice pentru eliminarea fraudelor. Intr-o tara civilizata, s-ar fi stiut de la inceput rezervele, nu dupa 12 ore, ar fi trebuit sa fie in continuarea listei admisilor.
Intr-o tara civilizata, s-ar fi afisat descalificatii si necalificatii. Asa, din respect pentru munca lor. Intr-o tara civilizata. Ar trebui sa fiti ingrijorati, iubitii mei romani! In Moldova neeuropeana s-a intamplat asta!
Post Edit
In data de 6 ianuarie, pe site-ul TVR a aparut o stire, in care se spunea ca un notar public a validat toate cele 205 plicuri sosite pentru Eurovision. Au fost descalificati artisti care nu aveau traducerea in limba franceza. De fapt, notarul ala ce a validat? Culoarea plicurilor? Sexul compozitorilor? What the -beep-! Nu-mi mai bat capul!
Domnule Budescu, imi cer scuze ca am folosit tribuna DVS. (sic!), pentru a-mi face cunoscute frustrarile, pentru ca, DA, eu chiar sunt frustrat de a fi conational cu bizonii!
luni, 8 septembrie 2008
Cerbul de Aur se afla acum sub cota zero de credibilitate
Sambata seara, s-a consumat cel mai penibil act din cei 40 de ani de istorie ai respectabilului Cerb de Aur .
Paranteza scurta: dupa cum se observa la linkul anterior, organizatorii nu au avut nici macar competenta elementara ca, la fiecare concurent in parte, sa constituie o pagina de html cu prezentarea sa, ca sa stim macar cine anume este, ce palmares si ce discografie are si cand s-a nascut.
Si ce profesor de cant a avut. Macar la Krivach, despre care se spune ca ar fi fost elevul Didei Dragan. Duma sa traiasca...
Actul penibil despre care vorbim s-ar fi consumat, conform ziarului "Cotidianul", sambata pe la orele pranzului, cand trei membri ai juriului (italianul Alfredo Tisocco, finlandezul Antero Paivalainen si Dida Dragan) ar fi stabilit castigatorii .
Citeste articolul complet pe BestMusicvineri, 5 septembrie 2008
CERBUL DE AUR: Si a fost ziua a doua...
... care mi s-a parut una mai realizata decat prima.
Mixerul cel nou al Televiziunii Romane a inceput sa se inteleaga cu manipulatorii sai profesionisti (nu, nu este o ironie, pentru ca noi stim ca in TVR lucreaza si profesionisti desavarsiti), iar sunetul ridicat in car a inceput sa se auda ceva mai aproape de pretentiile TVR, de broadcaster si detinator de drepturi de transmitere.
Astept cu rasuflarea netaiata (era mai bine daca scriam "cu nerasuflarea taiata"?) costumatia de scena ticluita de catre Catalin Botezatu pentru Soreasca pentru cea de-a treia zi.
Ma astept la tot ce este mai rau: o fusta cu paiete, de culoarea rechinului turbat, care a inghitit un bax de cutii de margarina Wortella si acum le evacueaza; un tablou rapirea din Serai; o scena de capa si spada din filmul "Cei trei muschetari", cu Buster Keaton in rolul lui D'Artagnan.
Nu numai ca am fost din nou surprins de calitatea concurentilor, dar, mai mult, eu cred ca aceasta a crescut fata de prima zi.
In prima zi, aproape de superlativ s-a aflat, dupa parerea mea, doar Florentina, iar aceasta doar in registru acut. In a doua zi, am avut doi concurenti de o calitate foarte buna, Razvan Krivach si Dragos Chircu, iar imediat in apropierea lor s-a aflat o pleiada intreaga de voci bune si foarte bune, precum si o formatie extrem de interesanta din Basarabia, Millenium.
O jignire, un pumn in fata...
... a reprezentat-o prezenta pe scena festivalului a Nataliei Rodriguez. Repet, e pe banii nostri, domnule Duma. Daca erau banii unui om de afaceri, nici o problema, dar ati bagat mana in buzunarul nostru de v-a intrat pana la cot, ba nu, pana la subsuoara. Si ce ne-a iesit la afacerea asta?
Ne-ati
adus o starleta de mensuale pentru barbati, incompetenta in domeniul muzical, care nici macar n-a stiut sa-i dea microfonul la timp unui spectator din primul rand, sa-i continue fraza.
Am incercat sa urmaresc de cate ori a iesit din ton, dar cand am ajuns cu numaratoarea la 21 m-am oprit. Era inutil. Fatuca asta efectiv chelalaia si scancea in loc sa cante, "de plangea si caii de la dric, de se vaicareau si ultimul calic".
Am acuzat de la inceput tactica organizatorilor in privinta recitalelor. Este inadmisibil ca invitatul strain in recital sa fie mai slab si sa cante in deschidere la Stefan Banica Jr. (care "a dat-o" din nou, ridicand sala in picioare si facand efectiv un show de mare calitate).
Ceea ce ma distreaza este ca in aceasta seara Horia Brenciu Orchestra va canta in deschidere la... ua-ha-haaaaa! Ruslana! Adica trebuie sa inteleg ca Horia, ca performanta, e sub Ruslana? Sa ia lectii de la ucraineanca? Sa-l invete aceasta oare sa-si faca incalzirea? Niste vocalize, ceva? Niscaiva impostari?
Nimic nu ma deranjeaza mai tare decat rasturnarea scarii normale a valorilor. In mod normal, Ruslana ar trebui sa se bucure daca ar avea privilegiul sa cante ea in deschidere la Brenciu.
Biondo in concurs in aceasta seara
Interpreta chineza Chen Luhong din China a transmis în ultimul moment organizatorilor ca nu se
mai poate prezenta la concurs din motive personale. Poate a dibuit-o Politia Gandirii din China ca gandeste. Poate ca e in Falun Gong.
Seara a treia a Cerbului de Aur va aduce in concurs trupa suedeza Biondo, care va intra pe pozitia a treia in concurs.
Daca este sa dam crezare zvonurilor ca baietilor li se va oferi o compensatie pentru scandalul din primavara si vor castiga Marele Premiu la Cerb, trebuie sa facem niste comentarii.In primul rand, in functie de rezultatul votului se vor face speculatii. Daca Biondo va fi in finala, se va spune ca juriul a dorit sa demonstreze ca pozitia dezavantajoasa de intrare in concurs nu conteaza. Daca nu, se va face afirmatia inversa, ca Biondo a fost dezavantajat de o pozitie de intrare stabilita prin mijloace necunoscute. Ceea ce este perfect adevarat.
Pe de alta parte, ma nemultumeste ideea premiului de compensatie si imi da o senzatie de disconfort. Daca e sa fie, atunci sa fie pe bune, nu in compensatie si alte prostii de acest gen.
joi, 4 septembrie 2008
BERCUL DE AUR: Cand s-a blocat calculatorul, cu Annamari Dancs-n frunte
FOTOINFO: Annamari Dancs este o cantacioasa care ma irita. Nu stie sa cante, este terna, plictisitoare, a obtinut voturi multe (probabil de la romanii maghiari din Transilvania, bravo ei), a cazut, s-a ridicat, a intrat in carti... tenace fata! Mai ramane sa castige vreun cerb, sa fie tacamul complet.
FOTO: www.hongaarsconcert.nl, Marosi Peter
Cerbul de Aur de anul acesta sta sub semnul bulibaselii, necunoscutelor si jocurilor de culise din spatele usilor inchise.
Aceeasi poveste, despre care am scris la Eurovision in prima parte a anului, se repeta, cu votul juriului egal cu votul oamenilor, ba nu este egal cu acesta.
Pai de ce, monser?, o sa fiu intrebat. Uite-asa, ca pana la urma tot juriul si organizatorii a/au decis cine merge mai departe, deci nu a fost deloc paritate intre cele doua voturi.
Sa luam trasnaia intamplata intr-una dintre semifinale, cand, dupa inceperea televotingului, Annamari Dancs (pentru care nu avem nici o simpatie si despre care consideram ca a fost cel mai slab concurent din prima seara a Cerbului) conducea detasat.
Enigma Marioarei din Carpatii occidentali
In acel moment, asa cum a scris Jurnalul National pe 22 iulie, "Cerbului teveristic i s-a blocat calc
ulatorul". Cand procesorul Pentium 1 al calculatorului TVR si-a revenit, iar hardul fragmentat si plin de bad-uri al aceluiasi desktop a inceput din nou sa se invarta, ca platanul de la un pick-up, aveam cu totul alt clasament.
Dancs, Marioara noastra dintre Carpatii Occidentali, se dusese in jos si, pana la urma, intrarea sa in prima semifinala a fost decisa datorita (sau din cauza, depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile) autoexcluderii din competitie a lui Ionut & Provincialii si a unei rusoaice, Lena Grach, care nu a primit de la autoritatile moscovite noile sale acte de identitate, ca de-abia se casatorise.
Dupa inceperea acestui scandal, Duma (foto 2) de la TVR declara pentru Jurnalul: "Datele introduse nu au mai fost procesate corect. Lucrurile s-au rezolvat inca de azi-noapte, duminica noaptea, imediat dupa emisie, cand s-au verificat datele". Ce martor a existat la aceasta verificare a datelor? Putem avea incredere in acesti oameni, dupa toate cele intamplate la Eurovision? Eu zic ca nu.
Voturi contradictorii
Monica Mandrescu (foto 3), cunoscuta publicului drept Moni-k, participanta la a doua semifinala a selectiei “Cerbul de Aur”, a depus o contestatie scrisa la registratura TVR (ei, as, au mai depus si alti fraieri, si tot degeaba, te izbesti de un zid, rimeaza cu Baiazid), in care solicita punerea la dispozitie spre analiza a desfasuratorului telefoanelor si SMS-urilor.
“Este putin probabil sa primesc cam 100 de voturi de la public, in conditiile in care nu eram o debutanta si am primit a doua nota ca valoare din partea juriului, mai exact 6 puncte. Am fost sabotati in ceea ce priveste televotingul”, a declarat Moni-k.
Roxana Iacob, participanta in ultima semifinala, acuza felul cum a fost aplicat regulamentul, dar si televotingul: “Regulamentul este regulament, iar acesta nu s-a respectat. Scrie ca acest concurs trebuia sa se desfasoare în formula voce si negativ, pentru solisti si grupuri vocale, adica toata partea vocala va fi live, si în formula full live, vocal si instrumental, pentru grupuri vocal-instrumentale".
Uite playback-ul, nu e playback-ul
Roxana explica faptul ca a existat "o trupa care a facut playback instrumental". Pe de alta parte, in regulament scrie ca nu pot participa la concurs artistii ce au reprezentat Romania la Cerb la editiile anterioare. Nici aici regulamentul nu a fost respectat, chiar daca au fost modificate ulterior clauzele regulamentului, care specificau aceasta posibilitate.
Aceasta insa nu concorda cu regulamentul initial, de la momentul depunerii dosarelor si selectarii celor 21 de concurenti romani. Cu alte cuvinte, arbitrul schimba regulile in timpul jocului: la fiecare fault, 11 metri.
Paranteza-foarte-scurta-si-ndesata: Acum cateva luni, in campania electorala pentru locale, Ruslana (foto 4), megavedeta care da acum recital, a cantat in Bucuresti, intr-un parc, pentru acel partid politic (nu spui care, nu spui care). Informatii "din piata" spun ca azi pretul aducerii Ruslanei la Cerb este de 80.000 de euro.
Oare? Oare merita? poate ne spune TVR cat a dat pe fiecare dintre cei patru invitati + grupul cantaretilor romani consacrati din prima seara. Sincer, noi credem ca mai curand acestia (sau cel putin unii dintre ei) meritau toti banii, nu
Ruslana sau fetitzica aceea brazilianca, Natalia Rodrigues.
Claudiu Mirica: “Si-au batut joc de noi!
Dupa doua zile de probe de sunet, m-am trezit in ziua concursului cu o oroare de sunet, cum nici in concertele de amatori nu intalnesti.
Am vrut sa ma retrag cateva ore inainte de show, dar am renuntat de dragul colegilor mei de trupa. Desi stiu ca TVR-ul are oameni de sunet buni, a fost o experienta nefericita.
Imi pare rau ca m-am prezentat la selectia Cerbului de Aur, mai ales ca pe mine ma interesa doar sa promovez inca odata piesele de pe albumul meu, “Retro”, in niciun caz concursul in sine!”.
miercuri, 3 septembrie 2008
CERBUL DE AUR: Reprezentatia vedetelor, haotica, distonanta si dezlanata
Nu m-am putut stapani sa nu o remarc pe remarcabila, plenipotentiara, multilaterala si echilaterala prezentatoare Coca-Cola a TVR, care nu lipseste de la nici o emisiune de muzica si divertisment, Alina Sorescu, imbracata in harta Emiratelor Arabe Dezbinate.
Elvin Dandel ("am ales un barbat" - Titi Dinca) a scos-o: "Sa speram ca telecomanda inseamna TVR 1". S-a uitat prea mult timp la televizor, cand era mic, la prezentarile tatalui sau.
O cantare haotica, handicapata de sonorizarea proasta. La "potpuriul" de inceput al "primadonelor" si "primadonilor", tobarul de la Directia 5 mi-a mancat sufletul, auzindu-se mult prea in fata. Si Cotabita, si Cazan, si Monica Anghel se plansesera, zilele trecute, ca nu au avut timp sa repete. S-a vazut.
M-a impresionat sectiunea cu Aurelian Andreescu. Ce voce si ce interpretare. Stau si ma intreb cu ce este mai bun Charles Aznavour decat el (daca este sa trecem peste calitatea superioara a pieselor pe care le-a cantat francezul).
Directia 5 a macelarit armoniile
La aceeasi parte introductiva a festivalului, aproape nici o replica la cantecul din versiunea originala nu a fost reusita, in primul rand pentru ca unele piese nu s-au potrivit cu aceia care le-au cantat.
De exemplu, "Romanta cu parfum" a celor de la Compact nu are nici o legatura cu stilul Paulei Seling si l-a prins pe Gabriel Cotabita (smecherul, si-a pus ochelari de soare, ca sa nu vedem ca se uita-n scripte) pe registru prea grav, fata de locul unde este la el acasa-n voce.
"Un actor grabit" cu Nicola a fost o interpretare mai reusita. Cand a intrat Laurentiu Cazan, imediat s-a vazut capul poliinstrumentistului, iar interpretarea a fost mai unitara, cu tot cu premierul tobarului Directiei 5 prea in fata, ca si la "Say Something", probabil pentru ca muzicianul si-a cantat propriile compozitii.
La intrarea lui Cristi Minculescu in scena (caruia i-a revenit vocea), s-a vazut clar, ca si la Laurentiu, ca, atunci cand exista o minte directoare care sa gandeasca ansamblul sonor, iese bine. Nemaivorbind ce se petrece cand esti la tine acasa-n formatie.
Ma bucur ca am vazut-o pe Aura Urziceanu, chiar daca as fi preferat sa cante jazz. Deopotriva, mi-a parut rau ca nu am vazut-o pe scena pe Anca Parghel. Sa-i dea Dumnezeu sanatate!
Una peste alta, mi-a facut mare placere sa vad practic cele mai mari nume ale muzicii usoare romanesti, dar nimeni din partea organizatorilor nu a stiut sa tina haturile si sa spuna: vedeti ca chitara bate campii in spatele Luminitei, pe "Let Me Try", ori puneti-o pe Monica sa cante altceva, ca n-are nici o treaba cu rock-ul.
Contraexemplul este ce s-a intamplat la Mamaia, mai demult, cand fiecare dintre solistii aflati pe scena iesea pe rand la rampa, pe cate o piesa. M-a impresionat in mod neplacut Directia 5, care a avut momente de cacofonie muzicala evidenta, care au dovedit ca, la capitolul armonie, ii depaseste partitura. Zdranga-zdranga... Macel!
Idee: ar fi trebuit sa fie orchestra condusa de Ionel Tudor, dar prietenul nostru Duma s-a certat cu fiul sau, Andrei Tudor, dupa Eurovision. Asa-i la razbel. "Si da-i, si lupta...".
BERCUL DE AUR: Buget mare, recitaluri mici, juriu bolsevic
Editia aniversara de anul acesta a Cerbului de Aur, nr. 40, ar putea fi caracterizata astfel, intr-un cuvant si ceva, ba chiar doua: "O rusine".
Bugetul alocat festivalului de catre Guvern este mai mare decat miza reprezentatiei, care se va termina cu niste recitaluri date de vedete mai slabe decat in foarte multi ani, iar in juriu intalnim cateva personaje care fac parte din miscarea bolsevica din muzica romaneasca, despre care am mai scris.
5,34 milioane de lei in coarnele Cerbului
Bugetul postului public de televiziune a fost suplimentat cu 5,34 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane de euro) pentru Festivalul din acest an. Am fi curiosi ce se intampla exact cu acesti bani, care, ca si in cazul Eurovision, sunt banii nostri, nu ai lor.
Am vrea sa vedem un desfasurator pe puncte, asa, un opis cu cati bani s-au dat si pe ce anume, dar nu credem ca acest lucru se va intampla vreodata, decat cel mult in vreun bilant facut de catre SRTV "patronului" ei, Parlamentul Romaniei.
Dupa luni de zile de secretomanie, in care nu am stiut nimic sigur, nici despre cum se vor desfasura calificarile cantaretilor romani, nici exact cate semifinale vom avea, nici exact cum se vor alege castigatorii (fapte asupra carora vom reveni), ce sa mai vorbim despre cantaretii invitati sa sustina (sau sa jos-tina) recitaluri, marile nume ale muzicienilor intergalactici sunt acum cunoscute.
Este vorba despre Los Vivancos, Natalia Rodriguez, Ruslana si Simply Red.
Paula Seling va fi parte dintr-o "seara-recital, cu artisti ce au devenit parte din istoria festivalului. Am fost foarte incantata de propunerea doamnei Liana Sandulescu, omul de baza al acestui eveniment, de a fi parte din acest show amplu", asa cum spune artista pe blogul sau, facandu-se parte la un spectacol despre care vom continua sa scriem critic.
In prima seara, adica azi, "Iris si Directia 5 vor cânta 20 de slagare, împreuna cu Angela Similea, Aura Urziceanu, Doru Tufis, Paula Seling, Gabriel Cotabita, Nicola, Laurentiu Cazan, Monica Anghel, Luminita Anghel, Mircea Baniciu, Marcel Pavel, Nico, dar si [cu] regretatul Aurelian Andreescu, a carui voce va fi readusa la viata din arhiva de aur a TVR", arata site-ul TVR, contrazicandu-se cu sine, pentru ca in program gasim ca asta-seara va fi prima semifinala. Necunoscute sunt caile Bercului.
Sa revenim la cele patru recitaluri. In prima seara, dupa remembering-ul montat de organizatori, recitalul va fi sustinut de Los Vivancos, care sunt "sapte frati, dansatori de flamenco si instrumentisti, ale caror show-uri sunt apreciate în întreaga lume. Spectacolele lor combina elemente de muzica, dans, arte martiale, teatru si acrobatii", arata tot TVR.
Iata un exemplu de show Vivancos:
O combinatie de sunet, lumina si dans, care nu ma impresioneaza din cale-afara si care spaghettizeaza la greu dansul spaniol superb, numit flamenco. O versiune comerciala a ceea ce este intr-adevar aceasta nebunie, numita flamenco. Luati de comparati:
De produs la voce se produc celebrii gitanos espanoles numiti Alegrias, odata laureati Eurovision. Uitati-va la mamica din a doua parte a clipului ce poate sa faca. E mai tare decat toti zveltishorii Los Vivancos la un loc.
Natalia Rodrigues (o clipa, am crezut ca este fica marii cantarete portugheze Amalia Rodrigues, dar ce diferenta...) a fost miss Brazilia. Oricat am cautat-o cu un clip live, am gasit-o live doar cand pozeaza pentru FHM.
In rest, montaje si alte fonfleuri slabe. Anul viitor, eu zic sa invitam la Cerbul de Aur RBD, macar sa stim o treaba, ca ne ducem cat se poate de jos. Sau sa facem recital cu Nicoleta Luciu. Ori, mai bine, Laura Andresan, sa stim o chestie.
Despre Ruslana nu mai are sens sa spun nimic. O stim bine, a castigat Eurovision in anul 2004 cu o combinatie de manea si dans tribal, pentru care am numai dispret:
Mick Hucknal de la Simply Red, o trupa britanica foarte buna de pop, este tipul cu dintele tatuat, care ne-a incantat in anul 1989 cu aceasta piesa superba de soul-blues:
Iata insa ce informeaza Wikipedia aici despre Simply Red: "Mick Hucknall a anuntat ca grupul urmeaza sa se desfiinteze in anul 2010, dupa un turneu de adio, care va incepe in prima parte a anului 2009 si se va termina in anul 2010".
"I've kind of decided that the 25 years is going to be enough, so I intend that the 2009 will be the last Simply Red tour", a spus Mick, care de la o vreme este oaspetele lui Nicu Gheara, cum arata "Academia Catavencu". Imi pare rau pentru aceasta notorie trupa, dar si mai rau pentru organizatorii Cerbului de Aur de anul acesta. Atat puteti, domnule Duma?
Cele doua etape care-s trei
Cu punctele napustindu-se-n vartejul ei
De cerboaica...
Ma scuzati, dar n-am gasit alta rima. Acum voi scrie cateva randuri despre unii membri ai juriului, cum am promis. 12 membri vor acorda puncte de la 1 la 12 fiecarui concurent. Nu se va putea acorda acelasi punctaj la mai multi participanti la concurs.
Bine, bine, dar ma ia vertijul, tineti pamantul, fetelor, ca ametesc! Puncte de la 1 la 12? Cum? 1-2-3-4....12? Sunt doua seri cu cate 12 participanti? Nu, sunt trei semifinale, asa cum vad pe Forumul lui Andrei Partos, care citeaza site-ul festivalului:
Etapa a doua - Semifinale - Cei 30 de concurenti alesi de catre juriul etapei de preselectie (si totusi, pana la urma sunt numai 24 de concurenti!) vor fi repartizati cate zece, in functie de necesitatile artistice ale spectacolului (s.n.), in trei semifinale, care vor fi organizate in cadrul unor spectacole transmise in direct pe postul TVR 1, in datele de 3, 4 si 5 septembrie 2008. (as fi preferat sa puna virgulele, in textul citat pe Forumul lui Partos, autorii sai de la TVR, ca nu-s castigat la loz in plic cu biciul, nici eu, nici cei de la Partos)
Primii trei concurenti clasati la finalul fiecareia dintre cele trei semifinale vor concura in etapa urmatoare. Etapa a treia – Finala - va avea loc in data de 6 septembrie 2008, in cadrul unui spectacol transmis în direct pe postul TVR 1. La aceasta etapa participa 9 concurenti, primii trei clasati la finalul fiecareia dintre cele trei semifinale.
Cu indreptatire, cel care a postat comentariul pe forumul amintit se intreaba:
vor da puncte de la 1 la 12 la 9 concurenti? punctajele consecutive, mai pe sarite sau ca la Eurovision, fara 9 si 11? (nu merge, ca, daca scoti 9 si 11, raman zece punctari disponibile la noua concurenti) sau pana in 6 septembrie poate se vor decide sa fie 12 concurenti in finala (4 din fiecare seara)?
Pe urma, acest regulament intra in contradictie cu ceea ce am prezentat mai sus, ca prima seara , azi, 3 septembrie, nu va fi nici un concurs, ci un remembering cu vedetele noastre din ultimele trei decenii. Deci, pana la urma cum ramane? Ca-n tren, trenul in gara, gara pe calea ferata, iar aceasta langa oras.
Iata care sunt membrii juriului finalei: Valeriu Lazarov, Dida Dragan, Victor Socaciu, Horia Oprescu, Eugen Doga (R. Moldova), Rolf Wetzel (Germania), Alfredo Disocco (Italia) si Marty Cintron (solistul trupei No Mercy).
Valeriu Lazarov este notoriul producator de televiziune, care a avut ideea geniala sa puna la cale minunata emisiune "Surprize, surprize. Reprize, reprize. Parbrize, parbrize".
Eugen Doga este compozitorul basarabean care a scris coloana sonora a superbului film "Satra", devenita intre timp notorie pe mapamond. Chapeau bas, monsieur Evgheni Doga!
Dida Dragan si Victor Socaciu sunt falitii nostri. Vechi. Si vor mai fi. Ar fi putut sa aiba bunul simt sa se retraga o vreme de prin jurii si altele asemenea. Din pacate, cererea noastra de a face acest lucru a fost, iata, intampinata de cei doi, si nu numai, cam in felul in care au intampinat comunisti ca Ion Iliescu, in anul 1990, rugamintea de a se retrage cativa ani din viata politica...
joi, 5 iunie 2008
Nico: Am fost convinsa ca ne clasam in primii zece
In urma ca doi sau trei ani, am vazut-o pe Nico cantand jazz la o emisiune "Taverna" a lui Berti Barbera si Iulian Vrabete si am fost entuziasmat. Ma simt frustrat, pentru ca atunci spuneam ca Nico, daca va continua pe acest drum, va deveni o cantareata de jazz excelenta, alaturi de Anca Parghel si Teodora Enache, asa cum avem prea putine in Romania.
Ma simt frustrat, pentru ca de atunci Nico a preferat sa abordeze o specie muzicala mult mai comerciala si facila, care a pornit de la R&B, a trecut prin dance si a ajuns la lesinatura cu care s-a prezentat anul acesta la Eurovision.
Acum, iar am gasit un interviu pentru Revista VIP cu Nico, pe care chiar dumneaei, prin ceea ce spune, ma obliga sa-l bricolez. Iar sunt Mr. Bricolage, nu-mi place, dar sunt lucruri pe care nu le pot trece cu vederea. Scenariul meu este simplu: voi evidentia intrebarea reporterului cu bold, iar comentariul meu cu italic.
Avind in vedere ca erati printre favoritii finalei „Eurovision“, te-ai gindit vreo clipa la un astfel de rezultat?
Nu. Chiar am fost convinsa ca vom reusi sa ne clasam cel putin in primii zece. Eventual in primii cinci. Ba nu, pe primul loc, neaparat pe primul loc! Desigur ca "Prapastia" este un cantec mai frumos decat "Believe" a lui Dima Bilan.
Singura explicatie a locului 20 este ca acest concurs nu mai este unul muzical, ci unul geopolitic. S-a vazut clar acum care este imaginea Romaniei in lume. Teoria aceasta, cu imaginea Romaniei in lume, am mai auzit-o la falitii mei pesedistii. Stim unde eram in anul 2004.
Nici macar vecinii nostri, bulgarii si ungurii, nu ne-au votat. Dar cand ne-au votat bulgarii si ungurii? Eu nu tin minte. De fiecare data cand ne-am clasat onorabil sau bine, am adunat invariabil de la toti cate putin si am fost votati de comunitatile romanesti din diaspora europeana, plus Moldova.
Un alt semn de intrebare mi l-am pus atunci cind am vazut ca de la greci nu am obtinut nici macar un punct, in conditiile in care in turneul de promovare pe care l-am sustinut la ei am avut mare succes. Pentru aceasta nu sunt de vina grecii, ci cat de prost a fost ticluit turneul de promovare. Sa nu uitam ca Nico & Vlad au fost si in Marea Britanie, si in Belgia, si tot degeaba, ca si in cazul Greciei.
Vei continua colaborarea cu Vlad Mirita?
Cu siguranta da. Cu atit mai mult cu cit la „Eurovision“ am primit cadou o piesa pentru care vom intra curind in studio. Ce fel de cadou? Ce piesa? Cum se numeste? Cine este compozitorul? Cum se numeste acesta?
Amindoi avem semnate contracte cu casa de productie „Cat Music“, dar vom avea proiecte separate. Colaborarea o vom continua in functie de ocaziile care se vor ivi. Rece, nu?
Care dintre concurentii de la „Eurovision“ ti-a placut?
Cel mai mult mi-a placut piesa Portugaliei, aceasta fiind, de altfel, singura care m-a miscat cu adevarat. Probabil de aceea, cum povestea cantareata pe Antena 2, atunci cand aceasta s-a intalnit la sala de fitness cu Vania Fernandes, i-a fredonat cu tupeu maxim "Crucified" a trupei olandeze Army of Lovers.
Au mai fost si alte piese bune, chiar foarte bune, in comparatie cu anii trecuti. Mi-a mai placut piesa Suediei, care, spre surprinderea mea, nu a reusit nici ea sa se claseze in primii zece. Ce v-ar fi placut, doamna, piesa Romaniei, numita "Shine". Ea apartine, helas, tot unor suedezi, ce fatalitate...
Care a fost cel mai neplacut lucru care ti s-a intimplat: zvonul cu plagiatul, care a venit imediat dupa ce ati cistigat preselectia, sau faptul v-ati clasat pe un loc nu tocmai imbucurator? Sigur ca ambele situatii au fost neplacute, insa eu, Vlad si Andrei am incercat sa demonstram ca am fost o echipa pina la capat. Am dat tot ce a fost mai bun din noi si nu ne-am reprosat nicio clipa nimic din punct de vedere profesional. Vlad si Nico, asa cum a vazut intreaga Europa, nu au dat tot ce aveau mai bun in ei. Nico si-a pierdut glasul in semifinala si spre final a falsat evident, iar in finala problemele vocale au continuat, din cauza emisiei defectuoase, dar a gestionat mai bine ce avea din glas. Vlad a fost extrem de emotionat si a intrat sub ton si deasupra tonului si in semifinala, si in finala.
Chiar vreau sa-i multumesc sefului delegatiei TVR, Ioan Duma, precum si reprezentantilor mass-media care ne-au sustinut si au relatat obiectiv situatia „Eurovision“-ului de anul acesta. Asta este foarte tare. Chiar vrea sa-i multumeasca domnului Duma? Eventual pentru ca nu a mai vorbit cu Andrei Tudor? Sau pentru ceea ce i-a reprosat la aceeasi emisiune de pe Antena 2?
Vei mai concura la „Eurovision“?
Stii cum e, niciodata sa nu spui niciodata! Acum, as inclina sa spun ca nu, dar timpul va decide. Evident, daca, asa cum a declarat Nico in alt interviu, va avea ocazia sa candideze pentru alt stat european.
Nu ca as avea vreo problema cu acest fapt, dar ne aflam intr-un defect de logica. Tu ajungi la Belgrad pe umerii unor oameni care te-au promovat, spunand ca Romania trebuie sa se reprezinte in muzica usoara prin sine insasi, apoi te duci sa participi la Eurovision pentru alta tara, pentru ca eventualsa nu se reprezinte si ea prin sine insasi.
Diagnosticul este: lipsa de consecventa.
marți, 4 martie 2008
Duma: "E cam mult scandal pentru un cantec" (V)

Site-ul escvision.eu i-a luat un interviu lui Ioan Duma , realizat de jurnalistul Octavian Popescu pe 28 februarie, adica in urma cu patru zile.
Iata acum al cincelea episod al analizei noastre de interviu. Citatul din dl. Duma este dat cu bold. Comentariul meu este cu font normal
Ce pot sa spun este ca am primit strainii in acelasi conditii in care i-am tratat si pe romani, poate chiar mai bune, pentru ca ei au fost cazati la un hotel mult mai bun, pentru ca am zis sa nu ne facem de ras etc. A fost un castig venirea lor, e un stimul pentru cei care canta in Romania.
I-ati cazat la un hotel mai bun si le-ati harazit un punctaj mai prost. Brava! A fost un castig venirea lor, pentru ca v-a cautionat trimiterea la Eurovision a unor mamai care vorbesc engleza de balta a chinezilor de limba thailandeza.
Numele celor 10.000 de semnaturi nu sunt reale. Nu stiu ce se doreste cu ea (n.n.: petitia), deocamdata e doar virtuala. (...)Ma indoiesc ca EBU ar lua in considerare o petitie virtuala.
Vom vedea cat de virtuala este.
Nu stiu daca nu-i cam mult scandal pentru un cantec.
E cam putin, pentru ca nu mai este vorba despre un simplu cantec.
luni, 3 martie 2008
Duma: "E cam mult scandal pentru un cantec" (IV)

Site-ul escvision.eu i-a luat un interviu lui Ioan Duma , realizat de jurnalistul Octavian Popescu pe 28 februarie, adica in urma cu patru zile.
Iata acum al patrulea episod al analizei noastre de interviu. Citatul din dl. Duma este dat cu bold. Comentariul meu este cu font normal
Cine doreste poate sa verifice ca nu au fost blocaje sau alte probleme pe parcursul televotingului.
Hai, nu zau? A mers tzutz, nu-i asa? Nicio pata!
Orice om care este in juriu nu poate fi tras la raspundere pentru votul sau. Are constiinta lui si propriul sistem de valori. Nimeni nu-l poate trage la raspundere.
Ba da, si romanii au si facut-o. Are constiinta lui si propriul lui sistem de valori? Si daca acestea il fac sa fie subiectiv, mai este potrivit pentru a fi membru al unui juriu, sau nu cumva nu are ce cauta acolo?
Declaratia lui Socaciu sau a lui Titus e posibila.
O tara intreaga a vazut ce au spus. Dl. Duma ar trebui sa mearga la internet cafe, sa dea click stanga pe play la un anumit film, numit VIVA TVR, si se va convinge ca declaratiile sunt imposibil, enervant de reale. Si traduse in engleza, postate pe YouTube, atarnand dabalazate-n jos afara din browser, de cate comentarii consternate sunt la adresa continutului lor, puse de insi aflati in lumea larga, romani si straini.
(partea a V-a a analizei de interviu, si ultima, maine)
duminică, 2 martie 2008
Duma: "E cam mult scandal pentru un cantec" (III)
Site-ul escvision.eu i-a luat un interviu lui Ioan Duma , realizat de jurnalistul Octavian Popescu pe 28 februarie, adica in urma cu patru zile.
Iata acum al treilea episod al analizei noastre de interviu. Citatul din dl. Duma este dat cu bold. Comentariul meu este cu font normal
Avem desfasuratorul cu toate numerele de telefon care au sunat sau au trimis smsuri si vi le putem pune la dispozitie.
In primul rand: exprimarea e penibila. Numerele de telefon nu suna. Nici nu trimit SMS-uri.
In al doilea rand: nu merge asa, mai stim si noi cate ceva. Desfasuratorul de care vorbiti poate fi matrafoxat in felul urmator: selectezi telefoanele care nu-ti convin din lista, le stergi, apoi faci un miliard de copii cu lista falsa, le imprastii in toata lumea, si zici ca lista e buna.
Si softul care a asigurat counterul de televoting, oricare ar fi acesta, poate fi matrafoxat din setari, sa faca tot felul de bazaconii: sa danseze conga, sa emigreze in Congo sau sa creeze un nou stat pe harta lumii.
Orice IT-ist de carter stie, la cinci minute dupa denaturarea adevarului, sa re-seteze softul, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Este "gherla" care s-ar fi putut petrece, de exemplu, si la alegerile din toamna anului 2004, de care vorbea Basescu atunci.
Nu poti afla daca lucrurile s-au petrecut astfel sau ba, decat daca te uiti pe hard cu niste softuri de recovery data si analizezi istoria setarilor si resetarilor programelor, care este memorata si ea si nu se sterge decat prin distrugerea hardului.
Intrebari: 1. Cum se numeste firma care a asigurat softul pentru televoting? 2. Cui ii apartine aceasta? 3. Cati bani a costat softul? 4. Cum se numeste acest soft? 5. Cum se numeste firma care a gestionat softul in timpul televotingului? 6. Cui ii apartine aceasta firma? 7. Cu cat a platit TVR aceste servicii? 8. Cati bani s-au obtinut din televoting? 9. Cum s-au impartit acesti bani intre TVR si partenerii/partenerul privat? NOTA: Contractele incheiate sunt acte publice, pentru ca Societatea Romana de Televiziune este institutie publica.
sâmbătă, 1 martie 2008
Duma: "E cam mult scandal pentru un cantec" (II)

Site-ul escvision.eu i-a luat un interviu lui Ioan Duma , realizat de jurnalistul Octavian Popescu pe 28 februarie, adica in urma cu trei zile.
Iata acum al doilea episod al analizei noastre de interviu. Citatul din dl. Duma este dat cu bold. Comentariul meu este cu font normal
Daca s-ar fi adoptat sistemul pe care dumneavoastra il amintit(i), s-ar fi anuntat de la inceput.
Vedem cum problema reala este denaturata. Metoda specifica de denaturare este folosirea unui limbaj zapacitor, care sa ameteasca cititorii. Folosirea diatezei pasive si a conditionalului optativ perfect ("s-ar fi adoptat", "s-ar fi anuntat") trimite lucrurile in abstract si creeza o diversiune de exprimare.
Bun, acum sa trecem la partea ideatica: daca il anunti pe John de la bun inceput ca peste 15 minute il vei impusca - ne spune defapt dl. Duma, atunci, cand peste un sfert de ora ii zbori creierii, poti sa-i spui: cu parere de rau, dar eu v-am anuntat de la inceput!
Dana Dorian a verificat procedura aceasta de vot acum multa vreme la un Institut de statistica si s-a aratat ca procedura este corecta.
Pe bune? S-a aratat? Ce s-a aratat? Un cal verde inchis pe un perete verde deschis? La ce institut s-a dus Dana Dorian? Cand? E de stat? E privat si, in acest caz, cui apartine? Ce statistici face? La acel institut de statistica lucreaza barbieri, stewardese sau crocodili cu posete din vinilin si dinti de travertin?
Am anuntat inainte de recitalul lui Bregovic ca nu vom afisa pe parcursul acestuia.
Si ce-i cu asta? Iar il impuscam pe John?
Duma: "E cam mult scandal pentru un cantec" (I)

Site-ul escvision.eu i-a luat un interviu lui Ioan Duma , realizat de jurnalistul Octavian Popescu pe 28 februarie, adica in urma cu doua zile.
Voi analiza in continuare tot interviul, in serial. Dl. Ioan Duma a raspuns punct cu punct acuzelor care ii sunt aduse domniei-sale si celorlalti protagonisti ai acestui scandal. Citatul din dl. Duma este dat cu bold. Comentariul meu este cu font normal
Procedura a decurs conform regulamentului.
Dupa cum am aratat anterior, procedura nu a decurs conform regulamentului. As putea sa-mi ocup timpul in urmatoarea jumatate de ora lansand linkuri catre diverse publicatii, care explica de ce, cum si cand exact a fost incalcat regulamentul.
Se considera ca piesa care castiga televotingul primeste punctajul maxim al juriului.
Nu zau? De unde pana care si de cine pana cand? Aceasta este o noutate. Dar, de fapt...
Depinde ce metoda alegi de la bun inceput.
Asa? Ce metoda alegi de la inceput? Daca, de exemplu, s-ar fi ales metoda datului cu banul? Sau mai bine s-ar fi jucat un meci de barbut...
vineri, 29 februarie 2008
Jurnalul: "Stop televoting! Replay!"
Acesta este titlul unui articol aparut in "Jurnalul National", despre cele intamplate in ultimele 24 de ore. "Regulamentul a fost incalcat", spun autorii articolului, adaugand: "Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane", "duma" este un for legislativ".
Citeste articolul complet
duminică, 24 februarie 2008
Duma se da la Jurnalul TVR
Ioan Duma, organizatorul Eurovision, editia de caricatura din Romania, se da la colegii de la Jurnalul TVR 1, care si-au permis sa fie obiectivi si sa prezinte in buletinul de stiri de duminica, de mai multe ori, pentru ca telespectatorii sa poata compara, piesa cantata de Bustamante - Demaria si piesa cantata de Nico si Mirita.
Comparatiile de acest gen deranjeaza, nu-i asa? Ei bine, deranjeaza, si dl. Duma ameninta sa sesizeze celebra Comisie de etica din Societatea Romana de Televiziune, care a judecat-o cu maxima incorectitudine, in vara anului trecut, si pe Rodica Culcer, in scandalul Remes - Muresan - carnati - palinca.
Acum mai ramane sa se implice si dom' prezident Sassu, apoi sa ajungem la o disputa in Parlament, intre partidele politice, ca sa atingem culmea penibilului. Morala este simpla: unde Duma e, nimic nu e... in regula.
duminică, 10 februarie 2008
O Duma de Eurovision
Am publicat acest text pe site-ul TVR, sub stirea cu rezultatele primei semifinale. Spre onoarea administratorului de site, nu am fost cenzurat pentru criticarea organizatorilor si calitatii pieselor din concurs.
M-am uitat la prima semifinala a Eurovision Song Contest Romania. In timp ce scriu aceste randuri, transez o gaina. Nu ma intrebati cum reusesc sa le fac pe amandoua, simultan si in acelasi timp, ca sa ma exprim pleonastmatic. O sa transez si aceasta editie cam la fel, pentru ca eu consider ca este cea mai penibila din istoria Eurovision de dupa Revolutie.
Ia sa vedem cum arata muzica adevarata:
Din toata povestea asta, pana la urma nu am priceput ce s-a intamplat cu Berti si cu Iulian. Sunt ei? Sunt fantosele lor? Au fost lobotomizati cumva inainte de show? Cum i-a putut trece prin cap lui Berti Barbera sa-i intrebe pe concurenti pentru ce alta tara, in afara de Romania, ar mai dori sa concureze?
Dar cea mai mare Duma pe care am vazut-o la acest scarbitacol (pentru ca lipsesc diacriticele: vine de la scarba) a fost prezenta Danielei Nane pe scena. Impreuna cu un Iulian Vrabete cu muschii fetei blocati-n marii dorsali pan'la tendonul lui Ahile, Daniela prezenta tragerea Loto 6/49 de maine.
Castigator: Nico si Vlad Mirita, cu o piesa de plangeau si caii de la dric / de plangea si ultimul calic. Pe locul doi s-au clasat penibilissimii, in frunte cu Simona Nae, care i-a si intrecut, schingiuind dintr-o tema populara, incercand sa-i imite pe Rednex si Ro-Mania de anul trecut, cand se clasasera prin burta clasamentului. O tempora, ce calificari adevarate au fost acelea!...
Dar unde este Dan Manoliu? Duma stie. Dan Manoliu sta acum acasa si se tavaleste pe jos de ras.
Cat despre Anca Parghel, saraca de ea, cea mai mare voce feminina a jazz-ului romanesc din ultimii 30 de ani, a avut curajul sa faca o muzica foarte comerciala si sa-i iasa. Pun pariu ca Brasil va fi la vara foarte cautata prin discotecile de pe litoral. Este o piesa excelenta pentru nivelul Eurovision Romania si pentru Eurovision, in general.
Cred ca Brasil, Dr. Frankenstein, Shine si Fairytale Story sunt cele mai bune (dintre cele care au trecut sau nu de cerberii onoratului juriu). Dar cine stie cate perle au mai fost declasate de oameni care nu mai au nicio legatura cu muzica moderna?
In felul acesta, mai bine nu mai mergeam la niciun Belgrad, poate anul viitor o sa facem o altfel de selectie, si nu ne mai facem de ras. Ciudat este ca asa spunem in fiecare an...

