EUROVISION 2009: I-am batut pe "moculozauri"?

Pentru mine, marea veste de dupa conferinta de presa de vineri, la care Dan Manoliu si Liana Sandulescu au anuntat semifinalistii, a fost chiar ca ei, si nu Ioan Duma & Co., organizeaza editia din acest an Eurovision Romania.

Nu am scris pana acum pe acest subiect, pentru ca am asteptat noi date, care intarzie sa apara. Cupla Manoliu - Sandulescu este atat de putin mediatizata, ca nici nu gasesti poze ca lumea pe Internet cu ei.

De exemplu, exact cand am aflat cine a organizat anul acesta competitia, am aflat si ca in spate sta tot Ion Duma. Oare? Nu am nici o dovada ca asa stau lucrurile, dar nici ca nu stau astfel.

Primul semnal al unei retrageri a celor supranumiti de Grupul 10.300 ca fiind moculozauri a venit atunci cand am aflat numele celor din juriul preselectiei, din care nu faceau parte nici Dida, nici Moculescu, nici Socaciu, nici Titus, nimeni dintre cei stigmatizati anul trecut.

Asa cum arata si Iosif Kiss, pe blogul sau, "putem crede ca toate cele de mai sus au fost influentate intr-o masura importanta de catre cei care anul trecut au protestat, in felul lor, impotriva evidentelor strigatoare la cer". Da, dar trebuie sa asteptam, sa vedem ce se va intampla in continuare.

Ciudatenia este ca schimbarea provocatorilor scandalului de anul trecut nu a fost deloc mediatizata. Ba, mai mult, prin octombrie am aflat ca proiectul lui Dan Manoliu pentru Eurovision a fost respins. Sursele mele sugerau, in consecinta, ca tot Duma si gasca vor organiza si anul acesta Eurovision.

Probabil ca astfel se explica faptul ca o multime de cantautori si trupe serioase, care pana acum participau, nu au mai depus dosare cu cantece. Creatorul de muzica nu este automat, sa scoata din capul lui, de azi pe maine, o melodie. Pur si simplu, isi dozeaza efortul creativ fara sa mai tina cont de Eurovision.

Sursele mele spun, de asemenea, ca Duma a luat-o pe coaja frumusel, mai ales dupa ce a zbarcit-o rau de tot si la Cerbul de Aur, care s-a-necat in alt scandal. Dar avem confirmari ca lucrurile stau astfel?

Nu, nici vorba, asa ca nu credem nici asta si asteptam in continuare ca jurnalistii specializati sa audieze surse si sa scoata adevarul la lumina.

Morala acestui happening ciudat este ca totusi actiunea noastra de anul trecut a avut efect. Acest rezultat ne incurajeaza sa o continuam.

Spun si eu, cum au facut-o anticomunistii de la inceputul anilor '90: "Domnilor, recunoaste-ti-va pacatele, cereti-va scuze si poate intr-o zi vom invata sa va respectam din nou pentru meritele dumneavoastra istorice".

TEATRU: Spovedanie existentiala cu Tanacu (Andrei Serban)

Rar ma duc la teatru, pentru ca am, cum s-ar spune, teatrul si filmul la mine acasa, sa ma uit de-acum incolo zilnic, sase ore pe zi, cativa ani, fara oprire.

Cand o fac, aleg pe cat posibil puneri in scena-eveniment. Am fost, de exemplu, la Notarra, la "Unchiul Vania", in regia lui Yuri Kordonski, cu Horatiu Malaele protagonist. Memorabil.

Acum am asistat la penultima reprezentatie din Capitala (pana la noi vesti) a teatrului-documentar al lui Andrei Serban, "Spovedanie la Tanacu", la Teatrul Odeon, aseara.

Asa cum ne-a obisnuit acest teatru, aduce avangarda foarte sus si intr-o maniera foarte placuta spectatorului, prin apropierea de scena a auditoriului, care participa astfel direct la efortul actoricesc.

Am sa amintesc ca in anul 2006 am avut aici "Hamletmachine" de Heiner Muller, pusa de Dragos Galgotiu, iar mai inainte am avut un "La Tiganci", pus de Alexandru Hausvater si exemplele pot continua multa vreme. Reusita se datoreaza si actritei Dorina Lazar, directorul Odeonului, care dovedeste meritorii calitati manageriale.

Punerea in scena

In mare, multi stim story-ul public a ceea ce s-a petrecut la Tanacu. Firul rosu al acestei piese este o naratiune continua a ceea ce s-a intamplat, dar resoneur-ul se schimba in aparenta, ramanand in esenta acelasi: autorul piesei, Tatiana Niculescu-Bran, sotia corespondentului in Romania al ziarului "Le Monde", care a scris copios pe acest subiect.

Resoneur-ul este inlocuit de doua substitute: personajul Chita, prietena din copilarie a Irinei Cornici, care ii relateaza comisarului de politie ce s-a petrecut; actiunea propriu-zisa, jucata pe scena de actori, inclusiv actrita care o joaca pe Chita.

In cursul piesei, rolul Irinei Cornici este jucat, succesiv, dar uneori si simultan, de doua actrite, care sunt, in principiu, una Dr. Jekyll si alta Mr. Hyde, existand in acelasi timp in Irina Cornici.

Totul este insa relativ (si vom reveni asupra acestui aspect). Cele doua fatete ale personalitatii schizoide a Irinei Cornici devin, pe rand, Jekyll si Hyde, cu ambii actori.

Intr-o curgere continua, apar portiuni ale piesei, in care declaratiile personajelor reale din acest scandal public nareaza, pe pelicula video, pe un ecran, in spatele scenei, in timp ce actorii care puna ceste personaje in scena rostesc exact aceleasi cuvinte, decalat la cateva fractiuni de secunda in urma inregistrarii video, in intunericul dens, cu un reflector cu lumina galbena puternica pe ei.

Ironic la adresa presei, a realitatii si a destinului, ultima scena de acest tip este cu preotul Corogeanu, care, in timp ce vorbeste, se intoarce din cand in cand spre ecran, ca sa vada ce spune originalul pe care il interpreteaza, cum tine bratele, ce expresie are pe fata, ca sa il poata imita cat mai exact. Realitatea transfigurata jurnalistic bate adevarul si devine un soi de mit desprins de realitate.

Ideea: Totul este relativ

Autorul piesei si/sau regizorul ne fac/face cu ochiul in permanenta, atragandu-ne atentia ca traim intr-o lume in care nu mai stim sigur cine este vinoval si cine nu. Fiecare are motivele sale, culpa sa, partea sa de adevar, pe care si-o sustine, intr-un teatru-dezbatere extrem de intens si de puternic.

Cine vrea sa ajunga la radacina problemei poate sa traga foarte bine concluzia ca piesa este extrem de profunda exact din acest punct de vedere, chiar daca nu este o piesa de teatru mare: problema lumii noastre azi, poti medita, de exemplu, este ca totul e relativ si nu mai stii care este adevarul si care minciuna.

Iar aceasta deoarece nu mai exista repere morale si a disparut etica, intr-o lume in care grozaviile sunt atat de mari, incat se escaladeaza spre cer una pe cealalta. Este o grozavie ca Irina Cornici si Chita au avut acel gen de relatii adolescentine, in camin, de stare pre-sexual-pubera combinata cu violenta? Este!

Dar sa vezi ca a venit un strain si a filmat scene sexy cu Irina in camin? Aceasta este o grozavie si mai mare decat prima. Grozaviile continua, intr-o escalada teribila, pana la moartea Irinei Cornici, la jumatatea drumului dintre manastire si spital. Este o grozavie? Este, si inca foarte mare, cea mai mare.

Nu mai stim care a fost prima, care a fost ultima, cum puteau fi toate aceste grozavii oprite si de catre cine si tocmai aceasta este marea problema, ca nu mai avem repere si nici solutii si suntem in criza.

O criza spirituala extraordinara, tot mai presanta, acuzata de lumea noastra moderna, in care se poate orice si totul este relativ, iar lucrurile teribile se petrec cu o viteza tot mai mare.

Eu cred ca aici a vrut sa ajunga Andrei Serban. Iar daca ma insel, o sa aduc aminte ce spunea marele poet Marin Sorescu despre criticii sai: ca, atunci cand ii vede ce scot din poemele sale, se minuneaza si el.

Profunzimea unor realizari artistice este facuta din astfel de situatii, in care este pus criticul (sau cronicarul) de catre artist, cu geniul sau.