Excelent interviu realizat de Petrisor Obae cu Andrei Gheorghe, dupa concedierea sa de la Radio Guerilla, prin bratul inarmat al lui Mihnea Vasiliu.
O sa las celor interesati placerea de a citi acest interviu beton, care insa este foarte-foarte lung, in care Andrei le da niste castane ca grenadele exact celor ce le merita.
Si-ar fi avut locul pe regalele oricarui mare cotidian, dar, avand in vedere vremurile cretine pe care le traim, nu mai gasesti cotidianul acela care sa il publice...
Voi da aici niste spicuiri din acest text de presa de exceptionalitate, lasand cui este interesat placerea sa lectureze tot interviul.
Cred că (Realitatea-Catavencu - n.n.) sunt într-un rahat financiar isteric îngrozitor. Cred că au uriaşe probleme. Cred că s-a pierdut raţiunea şi se acţionează absolut instinctiv, greşit şi că în general nu mai este niciun fel de strategie sau viziune. Şi tot sistemul pârâie pe la încheieturi.
(...)
Este o organizaţie care este compusă din nişte domni, care funcţionează, aşa este spiritul lor, în ceea ce se cheamă gaşcă. Găşti. Dar nici nu îmi place să zic găşti. Poate ar trebui să găsesc un alt nume. Nu ştiu, grupuleţe, grupuscule de influenţă, care toate se învârt, brownian, în jurul salariilor, banilor daţi de Vîntu.
(...)
Că de altfel asta e singura lor motivaţie a existenţei în acel loc. Nu producerea unui conţinut interesant, nu depăşirea unor standarde profesionale, ci prezervarea banilor pe care îi primesc. Toate aceste găşti au politici interne, agende, interese continue. E o şerpărie de mediocrităţi.
(...)
Şi atunci, în continuu sunt războaie, duşmănii, răzbunări, fronturi, deschise, închise, atacuri şi contraatacuri, gaşca lui Buşcu, Morar şi Caţavencu care se bate cu gaşca lui Toader şi gaşca lui Popa, care nu-l suportă pe nu ştiu cine.
Citeste tot interviul lui Petrisor Obae cu Andrei Gheorghe
Nota: am avut de gand initial sa dau, in aceeasi maniera, un alt interviu foarte bun cu Nistorescu facut de Ovidiu Simonca, dar, dupa cel realizat de Petrisor, nu mai are nici un farmec.
marți, 18 august 2009
STAREA PRESEI Andrei Gheorghe: Tot sistemul [Realitatea-Catavencu] paraie pe la incheieturi (interviu de Petrisor Obae)
miercuri, 5 august 2009
STAREA PRESEI: Zgomotul şi furia domnului Nistorescu (Liviu Antonesei pentru "Romania, Libera in viitor")
Furia cu care s-a aruncat dl. Cornel Nistorescu asupra ziarului pe care a fost delegat să-l conducă, precum şi tot zgomotul provocat în jur – în afara primului efect, conjunctural – nu cred că va fi de bun augur pentru viitorul acestuia. Al ziarului, vreau să spun.
Dar şi al directorului său vremelnic, de asemenea. Debutul în noua funcţie dovedeşte completa lipsă de fler a D-Sale, faptul că este complet depăşit ca manager de presă. Să-ţi începi, în era internetului!, directoratul cu un act de cenzură e peste puterea de pricepere a unei minţi relativ normale.
În cîteva ore, textul cenzurat a apărut pe o sumedenie de site-uri şi bloguri, bucurîndu-se de o lectură de cîteva zeci de ori mai masivă decît dacă ar fi rămas doar pe prima pagină a site-ului „Cotidianul”.
Dl. Cormel Nistorescu, dorind să-i facă un serviciu prietenului dumisale, dl. Petru Romoşan, i-a făcut, pînă la urmă, un imens deserviciu. Sutele, miile de reacţii şi comentari negative la adresa directorului debutant nici nu mai contează, nici diagnosticul stabilit de „Agenţia de Monitorizare a Presei”, că avem cu un act calificat de cenzură, nu cu o decizie de „politică editorială”, care a căzut ca bomboana pe coliva libertăţii de opinie.
Dacă primul pas a fost făcut cu stîngul, al doilea a continuat firesc direcţia – demiterea d-lui Cristian Pătrăşconiu, aflat de altfel în concediu, a produs lanţul de demisii şi refuzuri de a mai colabora cu ziarul, de la întreg „Colegiu editorial”, dizolvat a doua zi!, şi pînă la colaboratorii din ţară şi străinătate, cei care dădeau ziarului aerul că nu e pur şi simplu o altă gazetă bucureşteană – să pierzi în doua-trei zile semnăturile unor Doru Buşcu, Emil Hurezeanu, Ioan T. Morar, Theodor Baconsky, Daniel Vighi, Alin Fumurescu etc este, într-adevăr, o mare performanţă. În momentul de faţă, încă nu ştiu dacă vor mai semna d-nii Mircea Dinescu, Costi Rogozanu şi Cristian Pârvulescu... citeste tot aici
miercuri, 4 martie 2009
POLITICA: Nastase va fi urmarit penal in dosarele “Matusa Tamara” si “Zambaccian”
Deputaţii au aprobat cererea de urmărire penală în cazul Adrian Năstase. Deputaţii au aprobat cererea cu 158 de voturi pentru şi 128 împotrivă. Năstase va fi urmărit penal în două dosare, cunoscute sub numele de "Mătuşa Tamara" şi "Zambaccian 2", asa cum se poate constata pe Realitatea TV.
Este o veste buna. O spun simplu si fara nici un fel de sofisticari. Mai ales avand in vedere tupeul celui care, in urma cu cativa ani, afirma ca jurnalistii au poteci pe creier. Iata ceea ce a spus in plenul Camerei Deputatilor Nastase, in luarea sa de cuvant:
"Compilatii cu acuzatii nefondate, lansate din laboratul DNA", sunt, din punctul de vedere al deputatului, documentele care se concretizeaza prin actiunile institutiei conduse de catre Daniel Morar. Repet ceea ce am mai scris si alta data...
citeste in continuare
