DINAMITA MUZICALA: Premiata Forneria Marconi, "Dove... Quando"

DINAMITA MUZICALA: Le Orme, "Cemento Armato" (Collage - 1971)(GISP)

DINAMITA MUZICALA: Blocco Mentale, "Capita" (GISP)

DINAMITA MUZICALA: Banco Del Mutuo Soccorso, "Il Volo/R.I.P." (GISP)

Banco Del Mutuo Soccorso (BMS) (adica in traducere banca de ajutor social) este una dintre cele patru sau cinci mari formatii de rock progresiv italiene care au rezistat pana in ziua de azi, iar pentru aceasta au platit inclusiv pretul unor albume mai comerciale: BMS, Campo di Marte sau Premiata Forneria Marconi.

Il Volo / R.I.P. este unul dintre cele mai bune momente ale acestei trupe minunate, care imbina tehnica instrumentala si in primul rand pe cea a pianului electric cu o voce fabuloasa, despre care, din pacate, se stiu prea putine lucruri pe plan mondial.

Francesco Di Giacomo are o voce cu care trebuie sa te obisnuiesti, apoi incepe sa-ti placa. Pentru a te obisnui cu vocea sa, trebuie sa asculti cateva piese "de intrare" ("Il Volo/R.I.P." este a doua intrare pe care o propun in muzica Banco), cu reprize mai lente, iar apoi esti pregatit oarecum pentru greutati.

Partiturile Banco, o culme a stilului Great Italian Symphonic Progressive, dupa parerea mea, sunt sofisticate, tehnice, alambicate, profunde si trebuie ascultate cu staruinta si putere de intelegere.

Marile LP-uri BMS sunt creatii programatice, cum este cazul albumelor "Darwin" sau "Io Sono Nato Libero", care trebuie ascultate cap-coada, cu versurile in fata, intelese in intreaga lor profunzime.

de-abia atunci creierul va elibera serotonina si vei simti placerea muzicii Banco.

DINAMITA MUZICALA: Blocco Mentale, "Impresioni" (GISP)

Blocco Mentale este categorisita de catre site-ul de specialitate ItalianProg despre "o formatie minora din Viterbo". Dupa parerea mea, aceasta asertiune este complet gresita. Blocco Mentale este una dintre acele mari trupe efemere italiene, care au scos un album, apoi s-au desfiintat.

Ascultam cea mai completa piesa de pe acest album superb, care, dupa parerea mea, este una dintre perlele muzicii progresive. "Impresioni" incepe in nota FolkProg, apoi continua in ProgRock, ajunge, in punctul culminant, pe o formidabila dezvoltare JazzProg, apoi, la deznodamant, revine la FolkProg.

In tot acest timp, tema solo-voce este firul rosu director al unei lucrari unitare deosebit de profunde. Tema solo-voce este superba, iar vocile acestor baieti, pe aceasta piesa si pe toate celelalte piese de pe LP, suna, dupa gusturile mele, absolut rapitor.

A really Great Italian Symphonic Progressive!

DINAMITA MUZICALA: Apoteosi, "Embrion" (GISP)

Formata in oraselul Palmi din Calabria, in sudul Italiei, Apoteosi a fost una dintre trupele din familia GISP (Great Italian Symphonic Progressive), pe care site-ul ItalianProg o numeste minora, care a lansat un singur album, apoi a disparut.

Grupul a fost constituit pe nucleul format din cei trei frati Silvana, Massimo si Federico Idà, iar muzica lor se baza in foarte mare masura pe keyboards, la care canta Massimo, pe atunci, la inceputurile trupei, in varsta de doar 14 ani, ca si pe vocea Silvanei, una care nu ma da pe spate, dar care este potrivita pentru partitura pe care trebuie sa o interpreteze.

LP-ul "Apoteosi" a fost lansat de o casa de discuri locala minora, Said, in anul 1975, care nu a reusit sa scoata decat un mic numar de discuri de vinil, acum foarte greu de gasit. Desi membrii trupei erau foarte tineri, grupul cantase impreuna de foarte multa vreme. Apoteosi avea un sound foarte bun, amintind de unele trupei britanice, ca Julian's Treatment, totusi ramanand cu touch-ul tipic GISP.

Albumul este extrem de frumos, include opt piese, iar prima parte este practic o suita lunga, formata din mai multe piese fara pauza, care formeaza un corp programatic muzical, asa cum imi place mie mult. Din acest corpus, am placerea sa ofer azi prima sectiune, numita "Embrion".

DINAMITA MUZICALA: Alphataurus, "Croma" (GISP)

Din ciclul numit de mine 'Great Italian Symphonic Prog' - acel grup de formatii italiene de progresiv simfonic care canta cam acelasi lucru minunat, de parca ar fi vorba de o singura mare trupa - va ofer astazi tragica si obsesiva "Croma" a trupei Alphataurus.

Alphataurus a scos un album, care poarta numele formatiei. Este una dintre multele trupe italiene "one shot band", care insa impresioneaza prin calitatea muzicii facute. Lansarea acestuia album a avut loc in anul de gratie 1973, care, dupa socotelile mele, este unul dintre cele mai faste momente din istoria muzicii rock a secolului XX.

Luati o hartie si un creion si faceti o lista cu toate marile LP-uri lansate in acest an extraordinar. Daca nu o veti face, pana la urma o voi face eu. Dupa ce au scris un material muzical extrem de amplu si sofisticat, li s-a cerut sa dea un anumit minutaj pentru LP, si astfel a rezultat acest album.

"Resturile" sale au fost grupate in albumul "Dietro L'Uragano", lansat tot in anul 1973, care este efectiv construit pe exact acelasi gen de muzica si, in mod evident, pe teme muzicale surate cu acelea din marele album "Alphataurus", lipsite insa de unitate, de coerenta logica.

Daca la "Alphataurus" ProgArchives pretaluieste "excellent adition to any progressive rock collection", la "Dietro..." scrie "good, but not essential" pentru un motiv simplu: primul are un 'fir rosu', o idee directoare, care il face foarte mare, al doilea nu.

DINAMITA MUZICALA: Quella Vecchia Locanda, "Il Tempo Della Gioia" (GISP)

Quella Vecchia locanda este o alta mare formatie din grupul de trupe italiene de symphonic progressive, pe care eu le categorisesc in seria Great Italian Symphonic Progressive (GISP). Aceeasi abordare simfonica a rock-ului, de parca ai de-a face cu muzica de film.

Au scos doua albume minunate, unul omonim numelui trupei, iar celalalt purtand numele piesei prezentate in embeder, care este cea mai complexa si profunda de pe album. Va las sa degustati frumusetile muzicale ale acestei trupe, pentru ca al doilea album QVL este disponibil in embeder.

As vrea sa explic insa si altfel aceasta explozie de muzica foarte buna, care este o sinteza de clasic si modern, la aceste formatii italiene.

Cam acelasi mod de abordare artistica, dar pe alte planuri, se intalneste la acest neam zbuciumat, de prin anii '30 si pana in prezent, dincolo de mizeriile comerciale pe care le vedem noi, in diferite arte.

Inainte ca Andre Breton sa publice in Franta "Manifestul suprarealismului", futuristii italieni cereau bombardarea academiilor si inundarea muzeelor.

O data cu aparitia acestei muzici senzationale, in Italia aparea o pleiada intreaga de mari regizori, ca Vittorio de Sica, Dino Risi, Pier Paolo Pasolini, Federico Fellini (foto 1), Bernardo Bertolucci, Paolo si Vittorio Taviani, Franco Zefirelli sau Michelangelo Antonioni.

Tot in Italia exploda o generatie extraordinara de scriitori, ca Alberto Moravia, Mario Soldati, Salvatore Quasimodo (foto), Leonardo Sciascia, Umberto Eco, Edoardo Sanguinetti, Hugo Pratt sau Giorgio Bassani.

Aceste medii culturale comunicau intre ele si faptul se vede clar in felul in care evolueaza filoanele creatoare din diferite arte italiene.

Eu cred ca astfel trebuie inteleasa extraordinara muzica progresiva italiana, nu pur si simplu ca un fenomen muzical, ci ca unul mai amplu, cultural.

DINAMITA MUZICALA, GISP: Maxophone, "AL Mancato Compleanno Di Una Farfaglia"

Alberto Ravasini (voce, bas, chitara acustica, flaut), Sergio Lattuada (keyboards, voce), Roberto Giuliani (chitara, pian, voce), Leonardo Schiavone (clarinet, flaut, saxofon), Maurizio Bianchini (corn francez, trompeta, percutie, voce), Sandro Lorenzetti (tobe). Sase membri ai formatiei Maxophone, 13 instrumente!

Am mai ascultat noi aceasta trupa, Maxophone, cu piesa "I Heard A Butterfly", defapt o traducere foarte reusita a piesei pe care am postat-o mai sus in embeder.

Cand am publicat prezentarea trupei Maxophone, cu "I Heard A Butterfly", am pus in embeder singura piesa care era atunci disponibila pe YouTube, constient ca originalul in limba italiana este mult mai reusit decat adaptarea in engleza.

Acesta este un fenomen foarte interesat. Trupele italiene de rock, progrock si pop sunt printre putinele de limba neengleza care au reusit nu numai sa integreze minunat aceasta muzica nascuta in Marea Britanie si Statele Unite, ci chiar sa o modeleze atat de bine, incat tradusa in engleza muzica nu mai era la fel de frumoasa.

Exista cateva albume Banco Del Mutuo Soccorso, formidabile in limba italiana, inregistrate in limba engleza pentru piata de limba engleza, care nu au nici pe departe aceeasi stralucire. Explicatia este in avantajul trupelor italiene: acestea au avut muzicieni cu atat de multa personalitate, incat s-a produs fenomenul invers.

Daca Dida Dragan canta, prin anii '80, versiunea in limba romana a melodiei "What About Love", a trupei softrock americane Heart, imi venea sa ma ascund sub asfalt de rusine. La fel, ma distram cumplit de cat de caraghiosi erau cehii Karel Goth si Helena Wondrackowa, in acei ani, cantand muzica country-western.

Muzica aceasta este facuta sa fie cantata in limba engleza. Italienii sunt printre cei foarte putini care au reusit sa faca muzica din aceasta, facuta sa fie cantata in italiana si lipsita de nerv in engleza. Tocmai acest motiv insa a facut ca aceasta muzica grozava sa fie aproape complet necunoscuta.

GISP - Great Italian Symphonic Progressive

In titlul acestui post am folosit acronimul GISP, care vine de la ceea ce eu numesc Great Italian Symphonic Progressive. GISP este un grup de formatii de muzica progresiv-simfonica italiana care au practicat, incepand cu anii '60-'70, cam acelasi gen de muzica.

Exista, sa zicem, zece formatii italiene de rock progresiv care au scos fiecare unul sau doua albume sau trei, parca scrise de aceeasi muzicieni si cu solisti vocali diferiti. Este ca si cum avem evolutia unei mari trupe de progrock simfonic italian, care, de-a lungul timpului, evolueaza si scoate o suita impresionanta de perle muzicale.

Una dintre aceste trupe GISP este Maxophone. Pe celelalte le voi prezenta in timp. Exista si cateva varfuri extraordinare ale acestei muzici. Unul este marea trupa Premiata Forneria Marconi. Voi mai prezenta, in timp, tot din coasta GISP, prima opera rock din muzica italiana si un minunat album programatic.

Evolutia acestor trupe este legata direct de mentalitatea diferita a italianului de cea a englezului sau americanului. EL&P, Kansas, King Crimson sau Pink Floyd sunt mari trupe care au reusit sa integreze discursul simplu, preponderent comercial, tipic rockului clasic, dimpreuna cu marea muzica preclasica si clasica a Evului Mediu si al Renasterii si deopotriva sa integreze ideea alienarii omului in societatea moderna.

La italieni lucrurile s-au petrecut altfel. Cum vom observa in timp, exista un grup restrans de muzicieni de exceptie, care au refuzat vreo zece ani sa faca sinteza dintre rockul comercial si muzica progresiva si au fondat, in diferite formule, astfel de trupe GISP.

Mai exista si alti muzicieni, ca membrii trupei Maxophone, care nu au facut acest lucru si au fondat o singura trupa, apoi au renuntat la muzica. Leonardo Schiavone a mai avut o scurta colaborare cu trupa Stormy Six, la sfarsitul anilor '70, dupa desfiintarea Maxophone in anul 1977. Apoi nimic muzical in plus.

Ramanem cu tristetea ca, daca anumite case de discuri, cu influenta covarsitoare asupra muzicii noastre de azi, nu ar fi fost chiar atat de avide dupa profit cat mai mare si nimic altceva, poate ca acum mainstream-ul muzical ar fi fost dominat de astfel de muzicieni de calibru, inclusiv din lumea anglo-saxona, iar noi am fi fost mai dezvoltati spiritual.