DINAMITA MUZICALA: Premiata Forneria Marconi, "Dove... Quando"

DINAMITA MUZICALA: Banco del Mutuo Soccorso, "Metamorfosi"

Geoff Orens de la "All Music Guide" scrie ca "longeviva si influenta trupa italiana de muzica progresiva Banco del Mutuo Soccorso a fost influentata de giganti ai muzicii progresive britanice, precum Yes si Gentle Giant".

Mie mi se pare o judecata de valoare simplificatoare. Yes s-a constituit in anul 1968, iar marile lor albume progresive sunt din anii 1971, "Fragile", si din 1972, "Close To The Edge". "Tales From Topographic Oceans" a aparut in anul 1973. Primele doua mari albume Banco au fost lansate in acelasi an, 1972 si s-au numit "Banco del Mutuo Soccorso" si "Darwin!".

Banco putea fi influentata de Yes doar daca era trupa de spate a lui John Anderson si se afla in laboratorul creativ al acestuia. Nu este cazul. Este clar ca avem de-a face cu elemente tipice, precum folosirea la greu a muzicii culte si a temelor populare, dar originalitatea sound-ului este indiscutabila.

Eu as spune ca este vorba mai curand despre acelasi curent muzical, aceeasi scoala de gandire care facea pe atunci prozeliti in intreaga lume. In 1973, "Alphataurus" lansa albumul omonim, considerat si azi una dintre perlele genului. Alusa Fallax lansa, in anul 1974, superbul "Intorno Alla Mia Cattiva Educazione", aflat in mod clar in acelasi curent de gandire muzicala.

Banco Del Mutuo Soccorso s-a bazat pe vocea stranie a solistului vocal, o aparitie ciudata, supraponderala si barboasa, cu o voce subtire, de castrati, care ii apartine lui Francesco di Giacomo, cu care trebuie sa te obisnuiesti ca sa o accepti, dar si pe duo-ul de la keyboards , format din Giani si Vittorio Nocenzi, chitara agresiva a Rudolfo Maltese, precum si sectiunea ritmica extrem de bine pusa la punct de catre Maurisio Masi (tobe) si Tiziano Ricci.

Primul lor album, Banco Del Mutuo Soccorso (1972), avea elemente jazzy, dar s-a concentrat pe folosirea eposului muzicii culte, ceea ce i-a facut pe multi sa-i compare cu EL&P. Dupa parerea mea, si aceasta este o alta greseala. Cand esti impregnat cu EL&P si Yes din adolescenta, orice vine din aceeasi doctrina muzicala ti se pare a fi creatia unor emuli ai celor pe care ii cunosti foarte bine. Odihna mintii joaca un rol fundamental in aceasta.

A urmat perioada marilor albume progresive "Darwin!" (1972), "Io Sono Nato Libero" (1973) si "Come In Un'ultima Cena" (1976). "Banco" (1975) a fost o compilatie nefericita a unor versiuni in limba engleza a marilor succese de pe albumele originale. De exemplu, superbul "Come In Un'ultima Cena" este tradus, in versiunea in engleza, "As In A Last Supper".

Este foarte instructiv sa asculti acest album, pentru a constata cum exact acelasi cantec, care suna magnific in italiana, este banal in engleza, fara ca instrumentatia si interpretarea vocalistului sa fie diferite. Singura diferenta este limba engleza, care taie aripile cantecului si reduce dramatic expresivitatea BMS.

Astfel, se exclude, dupa parerea mea, inspirarea dupa muzica EL&P sau Yes. Doctrina muzicala este aceeasi poate, dar filonul creativ este altul. La BMS se vede clar formatia muzicala clasica, de la marii preclasici, ca Monteverdi (recomand cu caldura ascultarea operei "Orfeu") sau Scarlati (ascultati sonatele, de exemplu), care este folosita la greu pentru intelectualizarea canzonetei italiene.

Banco a incercat, cu acest album in engleza (ca sa revin), sa iasa pe piata muzicala internationala, dar nu a reusit. "Garofano Rosso" (1976) si "Di Terra" (1978) au fost alte doua superbe albume aproape complet instrumentale, in care grupul si-a continuat traseul in vena muzicii clasice. "Canto Di Primavera" (1979) a simplificat mult sound-ul trupei, lucru foarte evident pe urmatorul album, denumit, ce ironie, "Capolinea" (1980).

Din acest moment, practic perioada creativa, revolutionara muzical a marelui grup a luat sfarsit. Trupa a lansat in anul 1985 albumul pop "Grande Joe", apoi s-a desfiintat. O versiune reformata a marelui grup a lansat in anii '90, pentru iubitorii muzicii progresive, albumul "Da Qui Messere Si Domina La Valle" (1991), o re-inregistrare a primelor doua albume.

Au urmat multe albume ale trupei, cu interpretari live ale marilor succese progresive ale anilor '70, dar cele doua albume originale "Banco 13" (1994) si "Il Banco Presenta Francesco Di Giacomo" (1996) nu s-au ridicat la nivelul marilor creatii clasice. Recomand oricui insa cateva prezente live ale trupei, incarcate de empatie si extrem de charismatice, in care marile teme lansate in anii '70 sunt incarcate de toata tristetea lumii.

DINAMITA MUZICALA: Banco del Mutuo Soccorso, "Il Volo/R.I.P."

DINAMITA MUZICALA: Banco del Mutuo Soccorso, "Canto di Primavera"

Canto di primavera - Banco del Mutuo Soccorso

Unul dintre gigantii italieni ai muzicii progresive, Banco del Mutuo Soccorso este una dintre trupele italiene de muzica progresiva pe care as vrea sa le vad venind in Romania si despre care stiu ca nu vor veni niciodata. Sunt complet necunoscuti la noi si, pentru cunoscatorii romani ai limbii italiene, numele acestei formatii maiastre inseamna doar Banca de Ajutor Social si nimic mai mult.

Exista o bariera culturala nedreapta, generata de bariera lingvistica. Noi, romanii, suntem, atunci cand cautam muzica buna, ascultatori de muzica de limba engleza. Mai mult, am prieteni mari degustatori de muzici adevarate, care, cand aud de rock italian, stramba din nas, pentru ca se gandesc imediat la muzica italiana pop foarte comerciala si foarte cunoscuta, dar deopotriva foarte perisabila.

Stiinta muzicala incomparabila a BMS este ajutata de vocea aparte, unica a solistului Francesco Di Giacomo, dimpreuna cu structurile sonore specifice BMS create de duo-ul Vitorio Nocenzi - Giani Nocenzi la keyboards.

"Darwin" (1972) si "Io Sono Nato Libero" (1973) sunt adevarate comori ale muzicii progresive. "Di Terra" (1978) dezvaluie o intreaga splendoare muzicala simfonica. Ascultam aici o mica bijuterie muzicala, "Canto di Primavera", de pe albumul cu acelasi nume din anul 1979, care este dupa parerea mea ultimul lor mare album progresiv.

Recomand melomanului adevarat ascultarea repetata a marilor albume Banco, cu rabdare si atentie. Satisfactia melomanistica va fi maxima. In acest demers, consultarea discografiei in extenso date de ProgArchives este foarte folositoare, dar nu trebuie sa ne lasam pacaliti de ranking-ul dat de vizitatorii site-ului, care de obicei au dreptate, insa uneori mai gresesc.

Gustul public este una, iar valoarea cu totul altceva.

DINAMITA MUZICALA: De De Lind, "Indietro Nel Tempo"

DINAMITA MUZICALA: Biglietto per l'Inferno, "L'Amico suicida" (GISP)

In urma cu putin timp, am atras atentia asupra unei trupe italiene de SymphonicProg, Blocco Mentale, despre care ItalianProg spune ca este o formatie obscura, care si-a incercat si ea sansele in muzica, fara sa reuseasca insa.

Aratam atunci ca Blocco au fost unii dintre acei maestri necunoscuti ai progului italian, despre care noi astazi stim prea putine lucruri si in fata carora merita sa ne inclinam cu respect. In vena Great Italian Symphonic Prog-ului (GISP), cum ii spunem noi acestei versiuni aparte de ItalianSymphonicProg.

Biglietto per l'Inferno sunt o alta astfel de trupa. Chiar daca, inexplicabil, pe acestia cei de la ItalianProg ii considera o mare formatie, iar aceasta pentru ca au avut un relativ succes de casa, au scos doua albume si au dat foarte multe concerte in anii '70, si Biglietto sunt azi complet uitati.

Claudio Canali (voce, flaut, flugelhorn), Marco Mainetti (chitara), Giuseppe "Baffo" Banfi (orga, moog), Giuseppe Cossa (pian, orga), Fausto Branchini (chitara bas) si Mauro Gnecchi (percutie) au format Biglietto per l'Inferno in anul 1972, in Lecco, in nordul Italiei, din doua trupe, Gee si Mako Sharks.

Albumul "Un Biglietto per l'Inferno" din anul 1974 este considerat de ItalianProg absolut magnific. Noi credem ca este o perla muzicala. Playlistul sau merita ascultat, din embederul pe care l-am postat, in ordinea de pe album a pieselor, chiar daca eu am scos in fata lucrarea finala, care mi se pare cea mai reusita, "L'Amico Suicida".

Reprizele vocale ale lui Claudio Canali sunt tragice, iar acesta are o voce spectaculoasa si extrem de expresiva, iar reprizele de orga, moog, flaut, cu permanenta asistenta muzicala remarcabila a chitarei solo, creeaza o muzica extrem de placuta.

Probabil ca ii reprosez lui Canali faptul ca are tendinta sa recite prea mult, in loc sa lase fonfleurile si sa cante, fara a sugera excesiv moartea, prin felul negru cum emite sunetele, ca oricum se intelege despre ce este vorba.

Albumul, cu o tema obsesiva, moartea si suicidul, este una dintre acele lucrari extraordinare pe care nu le uiti cate zile traiesti, daca ajungi sa intelegi muzica practicata. Din pacate, lunga piesa "Ansia", din debutul LP-ului, nu se gaseste in versiune completa, cu toate ca piesa pare sa fi fost in original lunga de peste 20 de minute.

DINAMITA MUZICALA: Osanna, "Preludio"

Osanna este grupul care a dat nastere unuia dintre cele mai complexe experimente de muzica progresiva italiana, Palepoli. Baza muzicii facute de Lino Vairetti (voce, chitara acustica, keyboards), Elio D'Anna (flaut, saxofon), Danilo Rustici (chitara, orga, voce), Lello Brandi (bass), Massimo Guarino (drums, percussion) este o combinatie de rock hippiot saizecist-saptezecist, mixat cu un italian symphonic prog tipic, bazat pe valuri de flaut si orga Hammond, vocea prestanta a solistului Lino Vairetti, o mare figura, precum si influentele din muzica clasica, menite sa innobileze ansamblul, prezente pe albumul din care face parte Preludio.

Osanna, o trupa din Napoli, s-a format in anul 1971 din membrii trupelor I Volti di Pietra si Città Frontale (o alta formatie cu acelasi nume s-a constituit pe cenusa Osanna si a inregistrat albumul El Tor), al carui keyboardist, Gianni Leone, a plecat la Balletto di Bronzo. Elio D'Anna venea de la Showmen.

Criticii sustin ca, in timpul celor patru ani de existenta, Osanna a esuat in a crea albumul perfect, dar a lasat patru LP-uri foarte bune, dintre care Palepoli reprezinta un capitol separat.

L'uomo, primul album Osanna, contine deja elementele distinctive ale stilului trupei: vocea lui Lino Vairetti (cu versuri interesante, un Vairetti care mai este si un artist plastic italian de succes), flautul agresiv al lui Elio D'Anna, chitara lui Danilo Rustici si sectia ritmica solida, tinuta de Lello Brandi si Massimo Guarino.

Osanna a avut o intensa activitate concertistica. Membrii trupei apareau pe scena cu lungi robe (cameshoaice hippiote, ce mai incolo si-ncoace) si cu fetele pictate, dupa stilul lansat de catre Peter Gabriel cu Genesis.

Au colaborat cu trupe de teatru, ceea ce a dus la crearea de show-uri interesante, unice pentru audienta italiana a timpului. Show-uri care aduc parca aminte, pe undeva, de ceea ce facea pe scena marele grup Alusa Fallax. Au cantat cu Genesis intr-un turneu italian al acestui grup, lucru care poate explica tipul de charisma jucat de Lino Vairetti, despre care vorbeam.

In iunie 1971, trupa a castigat premiul intai la "Festivalo d’Avanguardia e Nuove Tendenze" din Viareggio, impreuna cu Premiata Forneria Marconi si Mia Martini.

Al doilea album, Preludio, Tema, Variazioni, Canzona, supranumit Milano calibro 9, dupa numele filmului la care a fost soundtrack, contine cateva compozitii proprii, mixate cu teme orchestrale ale compozitorului argentinian Luis Enriquez Bacalov.

De pe acest album, am postat embederul la Preludio. Unii spun ca soundtrack-ul acesta este "veriga slaba", dar eu cred ca nu putem sa simplificam lucrurile, chiar daca, privind din perspectiva urmatorului lor album si comparand... Eu cred ca, mai curand, acest album reprezinta un efort creativ distinct, care pregateste...

... al treilea album si cel mai bun al trupei, Palepoli, din anul 1973 (despre care am mai spus ca a reprezentat ceva aparte in istoria muzicii rock). Acesta contine trei lungi lucrari. Prima, Oro caldo, mixeaza stilul tipic trupei cu cantece populare napoletane. Stanza città, precum si lunga si dramatica Animale senza respiro, sunt constructii muzicale complexe extrem de interesante, cu momente mai putin coerente in partea mediana, dupa debuturi impresionante.

Osanna ramane una dintre trupele mele italiene preferate de Italian SymphProg, iar "Palepoli" (care va fi postat aici, in viitor, in embedere succesive) una dintre auditiile mele de excelenta.

DINAMITA MUZICALA: Officina Meccanica, "Bambini innocenti" (GISP)

"Era sa fie o formatie mare", cam asa s-ar putea exprima in cateva cuvinte ceea ce s-a intamplat cu acest grup de langa Roma, care merita atentia pentru ca, judecand dupa frumoasa suita "Bambini Innocenti", lansata ca single si clip tv, ar fi putut sa devina o foarte importanta trupa, din familia italian symphonic prog-ului.

Din pacate, nu au avut sansa sa scoata nici macar un album si s-au desfiintat in anul 1978, dupa ce au lansat cinci single-uri, dintre care cel putin primele trei sunt extrem de rare. O muzica usor de incadrat in subgenul inventat de mine (ha!), GISP, pentru combinatia de progrock dramatic, progfolk si jazzprog, ingemanare de stiluri foarte vizibila la piesele Bambini Innocenti sau Un Urato E Poi Sognare.

Dupa desfiintare, in anul 1978, trei membri din formula initiala, Maiozzi, Barbati si Bentivegna, au format trupa rock Stazione Termini, dupa numele garii centrale din Roma, cu inca trei noi membri, la care s-a adaugat in anul 1985 basistul de la Officina Meccanica, Canini.

Chitaristul Gianni Barbati canta acum in trupa Estro, care interpreteaza repertoriul Genesis din perioada Peter Gabriel. Intru amintirea trupei Officina Meccanica, in anul 2007 a fost lansat un CD, numit La Follia Del Mimo Di Fuoco, incluzand unele single-uri si mai multe inregistrari necunoscute pana acum.

ItalianProg sustine ca acest CD suna foarte bine si are o muzica demonstrand forta expresiva a fostei trupe. Un CD care din pacate nu a fost intampinat nicicum de presa italiana. Lucru care nu ne mira deloc: este normal ca muzica de calitate sa nu fie cunoscuta decat de cei carora i se adreseaza, in lumea noastra vulgara si decazuta, dominata de manele si ponei roz cu svastici negre pe crupa.

DINAMITA MUZICALA: Alphataurus, "Croma" (GISP)

Din ciclul numit de mine 'Great Italian Symphonic Prog' - acel grup de formatii italiene de progresiv simfonic care canta cam acelasi lucru minunat, de parca ar fi vorba de o singura mare trupa - va ofer astazi tragica si obsesiva "Croma" a trupei Alphataurus.

Alphataurus a scos un album, care poarta numele formatiei. Este una dintre multele trupe italiene "one shot band", care insa impresioneaza prin calitatea muzicii facute. Lansarea acestuia album a avut loc in anul de gratie 1973, care, dupa socotelile mele, este unul dintre cele mai faste momente din istoria muzicii rock a secolului XX.

Luati o hartie si un creion si faceti o lista cu toate marile LP-uri lansate in acest an extraordinar. Daca nu o veti face, pana la urma o voi face eu. Dupa ce au scris un material muzical extrem de amplu si sofisticat, li s-a cerut sa dea un anumit minutaj pentru LP, si astfel a rezultat acest album.

"Resturile" sale au fost grupate in albumul "Dietro L'Uragano", lansat tot in anul 1973, care este efectiv construit pe exact acelasi gen de muzica si, in mod evident, pe teme muzicale surate cu acelea din marele album "Alphataurus", lipsite insa de unitate, de coerenta logica.

Daca la "Alphataurus" ProgArchives pretaluieste "excellent adition to any progressive rock collection", la "Dietro..." scrie "good, but not essential" pentru un motiv simplu: primul are un 'fir rosu', o idee directoare, care il face foarte mare, al doilea nu.

DINAMITA MUZICALA: Quella Vecchia Locanda, "Il Tempo Della Gioia" (GISP)

Quella Vecchia locanda este o alta mare formatie din grupul de trupe italiene de symphonic progressive, pe care eu le categorisesc in seria Great Italian Symphonic Progressive (GISP). Aceeasi abordare simfonica a rock-ului, de parca ai de-a face cu muzica de film.

Au scos doua albume minunate, unul omonim numelui trupei, iar celalalt purtand numele piesei prezentate in embeder, care este cea mai complexa si profunda de pe album. Va las sa degustati frumusetile muzicale ale acestei trupe, pentru ca al doilea album QVL este disponibil in embeder.

As vrea sa explic insa si altfel aceasta explozie de muzica foarte buna, care este o sinteza de clasic si modern, la aceste formatii italiene.

Cam acelasi mod de abordare artistica, dar pe alte planuri, se intalneste la acest neam zbuciumat, de prin anii '30 si pana in prezent, dincolo de mizeriile comerciale pe care le vedem noi, in diferite arte.

Inainte ca Andre Breton sa publice in Franta "Manifestul suprarealismului", futuristii italieni cereau bombardarea academiilor si inundarea muzeelor.

O data cu aparitia acestei muzici senzationale, in Italia aparea o pleiada intreaga de mari regizori, ca Vittorio de Sica, Dino Risi, Pier Paolo Pasolini, Federico Fellini (foto 1), Bernardo Bertolucci, Paolo si Vittorio Taviani, Franco Zefirelli sau Michelangelo Antonioni.

Tot in Italia exploda o generatie extraordinara de scriitori, ca Alberto Moravia, Mario Soldati, Salvatore Quasimodo (foto), Leonardo Sciascia, Umberto Eco, Edoardo Sanguinetti, Hugo Pratt sau Giorgio Bassani.

Aceste medii culturale comunicau intre ele si faptul se vede clar in felul in care evolueaza filoanele creatoare din diferite arte italiene.

Eu cred ca astfel trebuie inteleasa extraordinara muzica progresiva italiana, nu pur si simplu ca un fenomen muzical, ci ca unul mai amplu, cultural.