In urma cu putin timp, am atras atentia asupra unei trupe italiene de SymphonicProg, Blocco Mentale, despre care ItalianProg spune ca este o formatie obscura, care si-a incercat si ea sansele in muzica, fara sa reuseasca insa.
Aratam atunci ca Blocco au fost unii dintre acei maestri necunoscuti ai progului italian, despre care noi astazi stim prea putine lucruri si in fata carora merita sa ne inclinam cu respect. In vena Great Italian Symphonic Prog-ului (GISP), cum ii spunem noi acestei versiuni aparte de ItalianSymphonicProg.
Biglietto per l'Inferno sunt o alta astfel de trupa. Chiar daca, inexplicabil, pe acestia cei de la ItalianProg ii considera o mare formatie, iar aceasta pentru ca au avut un relativ succes de casa, au scos doua albume si au dat foarte multe concerte in anii '70, si Biglietto sunt azi complet uitati.
Claudio Canali (voce, flaut, flugelhorn), Marco Mainetti (chitara), Giuseppe "Baffo" Banfi (orga, moog), Giuseppe Cossa (pian, orga), Fausto Branchini (chitara bas) si Mauro Gnecchi (percutie) au format Biglietto per l'Inferno in anul 1972, in Lecco, in nordul Italiei, din doua trupe, Gee si Mako Sharks.
Albumul "Un Biglietto per l'Inferno" din anul 1974 este considerat de ItalianProg absolut magnific. Noi credem ca este o perla muzicala. Playlistul sau merita ascultat, din embederul pe care l-am postat, in ordinea de pe album a pieselor, chiar daca eu am scos in fata lucrarea finala, care mi se pare cea mai reusita, "L'Amico Suicida".
Reprizele vocale ale lui Claudio Canali sunt tragice, iar acesta are o voce spectaculoasa si extrem de expresiva, iar reprizele de orga, moog, flaut, cu permanenta asistenta muzicala remarcabila a chitarei solo, creeaza o muzica extrem de placuta.
Probabil ca ii reprosez lui Canali faptul ca are tendinta sa recite prea mult, in loc sa lase fonfleurile si sa cante, fara a sugera excesiv moartea, prin felul negru cum emite sunetele, ca oricum se intelege despre ce este vorba.
Albumul, cu o tema obsesiva, moartea si suicidul, este una dintre acele lucrari extraordinare pe care nu le uiti cate zile traiesti, daca ajungi sa intelegi muzica practicata. Din pacate, lunga piesa "Ansia", din debutul LP-ului, nu se gaseste in versiune completa, cu toate ca piesa pare sa fi fost in original lunga de peste 20 de minute.
marți, 23 septembrie 2008
DINAMITA MUZICALA: Biglietto per l'Inferno, "L'Amico suicida" (GISP)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
2 comentarii:
Asaa.. Mi-a facut mare placere sa ascult albumul acestor italieni "infernali". :) Muzica lor e destul de "comestibila" si intr-adevar placuta, in ciuda tematicii tragice.
1. "Ansia" - mi-a captat atentia imediat, simtind amprenta bel canto-ului italian de la bun inceput. Programatismul e frumos realizat prin accentele depresive si angoasa redata, precum si alternarea instrumentalului cu solo-ul vocal. Pacat ca nu exista pe youtube toata piesa!
2. "Confessione" - nu m-a plictisit deloc, iar cele 7 minute convingatoare de auditie nu m-au "scapat din mana" nici o clipa.
3. "Una strana regina" - un simt muzical aparte aici! Efectele agogice delimitate hiatic ca si-n "L'amico suicida", precum si schimbarile bruste de registru m-au incantat.
4. "Il nevare" - deosebit de expresiva, iar oscilatiile de tempo binar-ternar sunt surprinzatoare si au un farmec deosebit. Frumos!
5. "L'amico suicida" - centru de greutate, la propriu si figurat. Chiar daca lamento-ul vocal putea fi mai curat, piesa reuseste sa convinga si sa impresioneze, zic eu, caci au stiut exact cand si cat sa tensioneze ideea, ca apoi s-o schimbe brusc si sa produca efectul emotional scontat.
Nu-mi vine sa ma sinucid deloc ascultand asa ceva, din contra. :))
Imi vine cel mult sa cumpar albumul, daca s-o gasi.
Repet, a fost o placere pentru mine, care incep sa stiu tot mai multe despre simfonicul progresiv. Sper ca n-am scapat vreo piesa din acest album si n-am plictisit pe nimeni.
Orpheus
Cu Ansia mi s-a intamplat un lucru ciudat: cand o incarci in playlist, iti da durata 20 de minute si ceva.
Te pui pe ascultat si, daca esti atent, descoperi ca dupa patru minute se opreste ex-abrupto si intra din playlist urmatoarea, Confessione.
Nu ati scapat nimic, Orpheus, si exact acesta este genul de aprecieri stilistice pe care le fac si eu, ascultand acest album.
Nu ati plictisit si suntem de-abia la inceputul dezvaluirii unor frumuseti muzicale deosebite.
Trimiteți un comentariu