STAREA PRESEI: Madrina Magdalena Popa-Buluc il incurca pe Fellini cu "Benini"

De data aceasta, Magdalena Popa-Buluc, acum la "Cotidianul", a zbarcit-o rau de tot. Magdalena este singurul senior editor care a mai ramas la "Cotidianul". Pe 19 octombrie, fosta sefa a Sectiei Cultura de la "Curentul", de pe vremea cand patron aici era Sorin Ovidiu Vantu, a publicat in ziarul aceluiasi mogul (dar altul acum) o cronica despre deschiderea Festivalului de Cinema de la Roma.

Trec peste snobismul pe care-l denota maniera in care este scris articolul acesta si ma duc cu viteza glontului direct la o mare si multipla gafa, impardonabila pentru un jurnalist de cultura. Tanti Magdalena ne povesteste ca, la coctailul de debut al festivalului, "a avut loc un concert dedicat marelui autor de coloane sonore Nino Rota", cu lucrari din...

filmele „Amarcord” al lui Benini, „Naşul” lui Coppola şi „La dolce vita” al lui Antonioni

Trecand peste faptul ca exprimarea este copilareasca, grava este confuzia pe care o face Magdalena Popa-Buluc. Filmul "Amarcord" este una dintre marile creatii ale notoriului regizor italian Federico Fellini, unde a facut senariul impreuna cu Tonino Guerra, ca si "La Dolce Vita", o alta mare creatie a cineastului italian.

Ce sa mai vorbim? A-l confunda pe Fellini cu oricine este ca si cum ai confunda do major cu la minor. Este absolut revoltator, daca mai era nevoie sa o scriu in clar. Acum, mai mult ca sigur dna. Buluc, sotia fondatorului Farmexim, Ovidiu Buluc, patronul lantului de farmacii HelpNet, l-a confundat pe Fellini cu Benigni, si nu Benini. Nu ca ar mai avea aceasta vreo importanta. Ma gandesc insa ca Nistorescu poate cunoaste diferenta dintre marele regizor Federico Fellini si actorul Roberto Beni(g)ni.

Roberto Remigio Benigni, foarte cunoscut dupa rolul sau extraordinar din "La Vita è Bela", este cu totul altceva, iar Benini... aveti aici o lista cu toti de-alde Benini pe care i-am gasit pe The Internet Movie Data Base.

O sa mai trec, asa, printr-o singura dovada de snobism a Magdalenei Popa-Buluc (fara substrat in cultura domniei-sale, care, am dovedit deja, e destul de superficiala). La un moment dat, dorind sa explice anume cine a fost gazda, resoneurul deschiderii acestui festival, madam a scris:

La această ediţie, madrina festivalului este splendida actriţă Margherita Buy, care a apărut îmbrăcată ca o sirenă, într-o rochie argintie.

Hai, ma lasi? In Wiktionary, ni se explica faptul ca semnificatia termenului "madrina", pentru vorbitorii de limba engleza, este...

An animal (usually an old mare), wearing a bell and acting as the leader of a troop of pack mules

Adica...

Un animal (indeobste o iapa batrana), purtand un clopot si actionand ca lider al unei turme de catari batrani

iar pentru ca tot tanti Popa-Buluc se afla, cand a scris aceste randuri firoscoase, la Roma, sensul pentru vorbitorii de limba italiana este...

In alcuni riti del cattolicesimo, il padrino e la madrina sono le figure, rispettivamente maschile e femminile, che accompagnano all'altare il figlioccio, ossia colui che, bambino o adulto, si appresta a ricevere il Battesimo

adica...

In ritul catolic, "il padrino" sau "la madrina" este barbatul, respectiv femeia care insoteste baiatul/barbatul, respectiv fata/femeia la altar, pentru botez

Sensul a ceea ce vrea sa spuna madam tanti cucoana tovarasa doamna este clar, dar pretios si de o pretiozitate inutila. Acesta este genul de oameni angajati pe pile prin presa romana, care iau locul adevaratilor jurnalisti de meserie.

Pisicuta neagra cu ochii verzi care raspunde la numele Miorlaiela mi-a spus ca un stra-stra-stra-unchi al ei, care se juca pe la Casa Presei, pe vremea cand SOV detinea "Curentul", dupa ce ingropase "Tineretul Liber", Magdalena noastra facea niste lucruri ciudate.

De exemplu, pleca la interviu si se intorcea plina de nervi, povestind ca a alunecat pe gheata si a spart reportofonul, asa ca a pierdut tot interviul. Sau ca a facut un alt interviu, iar cand s-a uitat pe reportofon, dupa ce s-a despartit de interlocutor, a descoperit ca acesta avea bateriile descarcate.

Ce ti-e si cu madrinele astea...

DINAMITA MUZICALA: Quella Vecchia Locanda, "Il Tempo Della Gioia" (GISP)

Quella Vecchia locanda este o alta mare formatie din grupul de trupe italiene de symphonic progressive, pe care eu le categorisesc in seria Great Italian Symphonic Progressive (GISP). Aceeasi abordare simfonica a rock-ului, de parca ai de-a face cu muzica de film.

Au scos doua albume minunate, unul omonim numelui trupei, iar celalalt purtand numele piesei prezentate in embeder, care este cea mai complexa si profunda de pe album. Va las sa degustati frumusetile muzicale ale acestei trupe, pentru ca al doilea album QVL este disponibil in embeder.

As vrea sa explic insa si altfel aceasta explozie de muzica foarte buna, care este o sinteza de clasic si modern, la aceste formatii italiene.

Cam acelasi mod de abordare artistica, dar pe alte planuri, se intalneste la acest neam zbuciumat, de prin anii '30 si pana in prezent, dincolo de mizeriile comerciale pe care le vedem noi, in diferite arte.

Inainte ca Andre Breton sa publice in Franta "Manifestul suprarealismului", futuristii italieni cereau bombardarea academiilor si inundarea muzeelor.

O data cu aparitia acestei muzici senzationale, in Italia aparea o pleiada intreaga de mari regizori, ca Vittorio de Sica, Dino Risi, Pier Paolo Pasolini, Federico Fellini (foto 1), Bernardo Bertolucci, Paolo si Vittorio Taviani, Franco Zefirelli sau Michelangelo Antonioni.

Tot in Italia exploda o generatie extraordinara de scriitori, ca Alberto Moravia, Mario Soldati, Salvatore Quasimodo (foto), Leonardo Sciascia, Umberto Eco, Edoardo Sanguinetti, Hugo Pratt sau Giorgio Bassani.

Aceste medii culturale comunicau intre ele si faptul se vede clar in felul in care evolueaza filoanele creatoare din diferite arte italiene.

Eu cred ca astfel trebuie inteleasa extraordinara muzica progresiva italiana, nu pur si simplu ca un fenomen muzical, ci ca unul mai amplu, cultural.