DINAMITA MUZICALA, GISP: Maxophone, "AL Mancato Compleanno Di Una Farfaglia"

Alberto Ravasini (voce, bas, chitara acustica, flaut), Sergio Lattuada (keyboards, voce), Roberto Giuliani (chitara, pian, voce), Leonardo Schiavone (clarinet, flaut, saxofon), Maurizio Bianchini (corn francez, trompeta, percutie, voce), Sandro Lorenzetti (tobe). Sase membri ai formatiei Maxophone, 13 instrumente!

Am mai ascultat noi aceasta trupa, Maxophone, cu piesa "I Heard A Butterfly", defapt o traducere foarte reusita a piesei pe care am postat-o mai sus in embeder.

Cand am publicat prezentarea trupei Maxophone, cu "I Heard A Butterfly", am pus in embeder singura piesa care era atunci disponibila pe YouTube, constient ca originalul in limba italiana este mult mai reusit decat adaptarea in engleza.

Acesta este un fenomen foarte interesat. Trupele italiene de rock, progrock si pop sunt printre putinele de limba neengleza care au reusit nu numai sa integreze minunat aceasta muzica nascuta in Marea Britanie si Statele Unite, ci chiar sa o modeleze atat de bine, incat tradusa in engleza muzica nu mai era la fel de frumoasa.

Exista cateva albume Banco Del Mutuo Soccorso, formidabile in limba italiana, inregistrate in limba engleza pentru piata de limba engleza, care nu au nici pe departe aceeasi stralucire. Explicatia este in avantajul trupelor italiene: acestea au avut muzicieni cu atat de multa personalitate, incat s-a produs fenomenul invers.

Daca Dida Dragan canta, prin anii '80, versiunea in limba romana a melodiei "What About Love", a trupei softrock americane Heart, imi venea sa ma ascund sub asfalt de rusine. La fel, ma distram cumplit de cat de caraghiosi erau cehii Karel Goth si Helena Wondrackowa, in acei ani, cantand muzica country-western.

Muzica aceasta este facuta sa fie cantata in limba engleza. Italienii sunt printre cei foarte putini care au reusit sa faca muzica din aceasta, facuta sa fie cantata in italiana si lipsita de nerv in engleza. Tocmai acest motiv insa a facut ca aceasta muzica grozava sa fie aproape complet necunoscuta.

GISP - Great Italian Symphonic Progressive

In titlul acestui post am folosit acronimul GISP, care vine de la ceea ce eu numesc Great Italian Symphonic Progressive. GISP este un grup de formatii de muzica progresiv-simfonica italiana care au practicat, incepand cu anii '60-'70, cam acelasi gen de muzica.

Exista, sa zicem, zece formatii italiene de rock progresiv care au scos fiecare unul sau doua albume sau trei, parca scrise de aceeasi muzicieni si cu solisti vocali diferiti. Este ca si cum avem evolutia unei mari trupe de progrock simfonic italian, care, de-a lungul timpului, evolueaza si scoate o suita impresionanta de perle muzicale.

Una dintre aceste trupe GISP este Maxophone. Pe celelalte le voi prezenta in timp. Exista si cateva varfuri extraordinare ale acestei muzici. Unul este marea trupa Premiata Forneria Marconi. Voi mai prezenta, in timp, tot din coasta GISP, prima opera rock din muzica italiana si un minunat album programatic.

Evolutia acestor trupe este legata direct de mentalitatea diferita a italianului de cea a englezului sau americanului. EL&P, Kansas, King Crimson sau Pink Floyd sunt mari trupe care au reusit sa integreze discursul simplu, preponderent comercial, tipic rockului clasic, dimpreuna cu marea muzica preclasica si clasica a Evului Mediu si al Renasterii si deopotriva sa integreze ideea alienarii omului in societatea moderna.

La italieni lucrurile s-au petrecut altfel. Cum vom observa in timp, exista un grup restrans de muzicieni de exceptie, care au refuzat vreo zece ani sa faca sinteza dintre rockul comercial si muzica progresiva si au fondat, in diferite formule, astfel de trupe GISP.

Mai exista si alti muzicieni, ca membrii trupei Maxophone, care nu au facut acest lucru si au fondat o singura trupa, apoi au renuntat la muzica. Leonardo Schiavone a mai avut o scurta colaborare cu trupa Stormy Six, la sfarsitul anilor '70, dupa desfiintarea Maxophone in anul 1977. Apoi nimic muzical in plus.

Ramanem cu tristetea ca, daca anumite case de discuri, cu influenta covarsitoare asupra muzicii noastre de azi, nu ar fi fost chiar atat de avide dupa profit cat mai mare si nimic altceva, poate ca acum mainstream-ul muzical ar fi fost dominat de astfel de muzicieni de calibru, inclusiv din lumea anglo-saxona, iar noi am fi fost mai dezvoltati spiritual.