Un nou music widget pe Blogul lui Budescu

Incepand de astazi, ofer un nou widget muzical pe blogul meu. Pentru cei care nu au inteles de ce, atunci cand li s-a incarcat blogul, le-a pornit Iris, o sa explic despre ce este vorba. Dupa cum s-a putut observa, am obiceiul prost sa promovez muzica buna si cam trei sferturi din ea este complet sau in buna masura necunoscuta.

Marea majoritate a acestei muzici este incadrabila in diferitele subspecii ale genului Progressive, dar aceasta nu inseamna ca nu ma aplec asupra rock-ului, in general, jazz-ului si blues-ului, la rubrica in serial DINAMITA MUZICALA, precum si asupra diferitelor tipuri de muzica culta, la serialul PLATINA MUZICALA.

Asa cum s-a onservat, de mai multa vreme corelez DINAMITA sau PLATINA pe care o pun seara, la ora 22.00, cu bara video, pe care am numit-o "Music Videos", in care promovez, de obicei, artistul sau trupa ce va fi la ora 22.00 in DINAMITA sau PLATINA.

Acum vin cu un nou widget, de la un site, Deezer, pe care l-am folosit si pe cand oferea embed la muzica in fisier audio pe care o puteai asculta. Ea se poate asculta in continuare, dar facilitatea de embed nu mai exista, chiar daca embedurile oferite pana acum functioneaza in continuare.

Widgetul Music Audios ofera posibilitatea ca, rasfoind playlistul pe care il pun la dispozitie zilnic, sa poti aprofunda fara prea mare efort (descarcare de muzica de pe torente sau prin programe P2P) muzica artistului pe care il propun seara.

Este un nou pas, pe care il poti face in cunoasterea muzicilor bune. Cine doreste poate sa-si faca un cont pe Deezer si sa replicheze metoda. In numele promovarii muzicii de calitate.

DINAMITA MUZICALA, GISP: Maxophone, "AL Mancato Compleanno Di Una Farfaglia"

Alberto Ravasini (voce, bas, chitara acustica, flaut), Sergio Lattuada (keyboards, voce), Roberto Giuliani (chitara, pian, voce), Leonardo Schiavone (clarinet, flaut, saxofon), Maurizio Bianchini (corn francez, trompeta, percutie, voce), Sandro Lorenzetti (tobe). Sase membri ai formatiei Maxophone, 13 instrumente!

Am mai ascultat noi aceasta trupa, Maxophone, cu piesa "I Heard A Butterfly", defapt o traducere foarte reusita a piesei pe care am postat-o mai sus in embeder.

Cand am publicat prezentarea trupei Maxophone, cu "I Heard A Butterfly", am pus in embeder singura piesa care era atunci disponibila pe YouTube, constient ca originalul in limba italiana este mult mai reusit decat adaptarea in engleza.

Acesta este un fenomen foarte interesat. Trupele italiene de rock, progrock si pop sunt printre putinele de limba neengleza care au reusit nu numai sa integreze minunat aceasta muzica nascuta in Marea Britanie si Statele Unite, ci chiar sa o modeleze atat de bine, incat tradusa in engleza muzica nu mai era la fel de frumoasa.

Exista cateva albume Banco Del Mutuo Soccorso, formidabile in limba italiana, inregistrate in limba engleza pentru piata de limba engleza, care nu au nici pe departe aceeasi stralucire. Explicatia este in avantajul trupelor italiene: acestea au avut muzicieni cu atat de multa personalitate, incat s-a produs fenomenul invers.

Daca Dida Dragan canta, prin anii '80, versiunea in limba romana a melodiei "What About Love", a trupei softrock americane Heart, imi venea sa ma ascund sub asfalt de rusine. La fel, ma distram cumplit de cat de caraghiosi erau cehii Karel Goth si Helena Wondrackowa, in acei ani, cantand muzica country-western.

Muzica aceasta este facuta sa fie cantata in limba engleza. Italienii sunt printre cei foarte putini care au reusit sa faca muzica din aceasta, facuta sa fie cantata in italiana si lipsita de nerv in engleza. Tocmai acest motiv insa a facut ca aceasta muzica grozava sa fie aproape complet necunoscuta.

GISP - Great Italian Symphonic Progressive

In titlul acestui post am folosit acronimul GISP, care vine de la ceea ce eu numesc Great Italian Symphonic Progressive. GISP este un grup de formatii de muzica progresiv-simfonica italiana care au practicat, incepand cu anii '60-'70, cam acelasi gen de muzica.

Exista, sa zicem, zece formatii italiene de rock progresiv care au scos fiecare unul sau doua albume sau trei, parca scrise de aceeasi muzicieni si cu solisti vocali diferiti. Este ca si cum avem evolutia unei mari trupe de progrock simfonic italian, care, de-a lungul timpului, evolueaza si scoate o suita impresionanta de perle muzicale.

Una dintre aceste trupe GISP este Maxophone. Pe celelalte le voi prezenta in timp. Exista si cateva varfuri extraordinare ale acestei muzici. Unul este marea trupa Premiata Forneria Marconi. Voi mai prezenta, in timp, tot din coasta GISP, prima opera rock din muzica italiana si un minunat album programatic.

Evolutia acestor trupe este legata direct de mentalitatea diferita a italianului de cea a englezului sau americanului. EL&P, Kansas, King Crimson sau Pink Floyd sunt mari trupe care au reusit sa integreze discursul simplu, preponderent comercial, tipic rockului clasic, dimpreuna cu marea muzica preclasica si clasica a Evului Mediu si al Renasterii si deopotriva sa integreze ideea alienarii omului in societatea moderna.

La italieni lucrurile s-au petrecut altfel. Cum vom observa in timp, exista un grup restrans de muzicieni de exceptie, care au refuzat vreo zece ani sa faca sinteza dintre rockul comercial si muzica progresiva si au fondat, in diferite formule, astfel de trupe GISP.

Mai exista si alti muzicieni, ca membrii trupei Maxophone, care nu au facut acest lucru si au fondat o singura trupa, apoi au renuntat la muzica. Leonardo Schiavone a mai avut o scurta colaborare cu trupa Stormy Six, la sfarsitul anilor '70, dupa desfiintarea Maxophone in anul 1977. Apoi nimic muzical in plus.

Ramanem cu tristetea ca, daca anumite case de discuri, cu influenta covarsitoare asupra muzicii noastre de azi, nu ar fi fost chiar atat de avide dupa profit cat mai mare si nimic altceva, poate ca acum mainstream-ul muzical ar fi fost dominat de astfel de muzicieni de calibru, inclusiv din lumea anglo-saxona, iar noi am fi fost mai dezvoltati spiritual.

DINAMITA MUZICALA: Fleetwood Mac, "Oh Well"

Prin anul de gratie 1970, Fleetwood Mac (Peter Green's Fleetwood Mac, niciodata nu voi vorbi la fel de elogios despre Christine Perfect & Stevie Nicks' Fleetwood Mac) era o formatie de white-blues in voga.

Peter Green (voce, chitara armonie, pe adevaratul sau nume Peter Allen Greenbaum), Danny Kirwan (chitara solo), Jeremy Spencer (chitara bas) si John McVie (percutie) au format una dintre cele mai mari formatii de blues-rock din istoria muzicii moderne.

Nebunia cu aceasta trupa, spre deosebire de Wishbone Ash, The Yardbirds sau Ten Years After este ca acesti oameni extrem de talentati au iesit, prin muzica lor, peste limitele impuse de stilul muzical cu care s-au consacrat, incepand cu formidabilul album "Then Play On", care, dupa parerea mea, asa eclectic si in unele portiuni inconsistent cum este, ramane una dintre paginile cele mai luminoase ale muzicii intunecatului secol XX.

Am ales sa postez aici embederul la extraordinara piesa "Oh Well", aparuta pe versiunea americana a albumului "Then Play On" (TPO), primul al formatiei aparut la Casa Warner. Cantecul acesta a avut o influenta atat de mare asupra muzicii rock, incat ulterior marele Ledd Zeppelin a creat o alta tema, numita "Black Dog", care foloseste aceeasi tehnica de stop & start din "Oh Well".

Plant-Page-Jones-Bonham "aprofundeaza" insa fenomenul creat de mintea lui Peter Green, jongland cu ritmica in toate directiile si colorand pe chitara, cu maximum perversum musicalis, o cu totul alta tema, deschisa-n catharsis. Simultan, se inspira dintr-un album de psychedelic blues din 1969 al lui Howlin' Wolf, "This Is Howlin' Wolf's New Album".

"Oh Well" (sa revenim) are doua parti. Prima, mai cunoscuta, "Oh Well I", este scurta, protestatara, rebela si ii da prilejul lui Peter Green sa isi expuna angoasele:

"I can't help about the shape I'm in
I can't sing, I ain't pretty and my legs are thin
But don't ask me what I think of you
I might not give the answer that you want me to
Oh well
Now, when I talked to God I knew he'd understand
He said, stick by my side and I'll be your guiding hand
But don't ask me what I think of you
I might not give the answer that you want me to
Oh well"

Scurt si cuprinzator. Pana acum am avut percutanta muzicala si idei profunde. "Oh Well II" este cu totul altceva. Da profunzimi muzicale. Ajungem la momentul in care genialul chitarist Danny Kirwan, despre care vom mai vorbi, se supara pe griful chitarii si-l face de toata chitara clasica, aratandu-si calitatile.

Peter Green paraseste Fleetwood Mac subit, din cauza unei caderi nervoase. "A disparut pur si simplu pentru trei zile, fara sa dea niciun semn de viata, he was getting spiked or dosed with acid. And when he came back, that was it: everything went from there", rememoreaza John McVie. Ultima sa creatie din perioada Fleetwood se numeste "Green Manalishi". Merita ascultata, credeti-ma. E foarte spiked si dosed with acid.

Tot albumul TPO, categorisit dupa parerea mea eronat ca fiind primul album rock al trupei, este o fuziune de genuri muzicale, care se intrepatrund intr-o sinteza, fara egal in felul sau.

Sunt un mare fan al perioadei blues a trupei acesteia. Ascult cu placere deranjurile bluzane ale acestor forte muzicale, dar redescopar cu maxima savoare perioada post-blues a Fleetwood Mac, de pana la transformarea trupei intr-una de muzica pop, dupa plecarea lui Greenbaum.

Aceasta perioada de maxima profunzime a trupei poate fi ascultata incepand cu autobiografica si plina de regrete "Man Of The World", trecand prin profunda "Oh Well" si terminand cu dizziness-ul din "Green Manalishi".