Banco Del Mutuo Soccorso (BMS) (adica in traducere banca de ajutor social) este una dintre cele patru sau cinci mari formatii de rock progresiv italiene care au rezistat pana in ziua de azi, iar pentru aceasta au platit inclusiv pretul unor albume mai comerciale: BMS, Campo di Mar
te sau Premiata Forneria Marconi.
Il Volo / R.I.P. este unul dintre cele mai bune momente ale acestei trupe minunate, care imbina tehnica instrumentala si in primul rand pe cea a pianului electric cu o voce fabuloasa, despre care, din pacate, se stiu prea putine lucruri pe plan mondial.
Francesco Di Giacomo are o voce cu care trebuie sa te obisnuiesti, apoi incepe sa-ti placa. Pentru a te obisnui 
cu vocea sa, trebuie sa asculti cateva piese "de intrare" ("Il Volo/R.I.P." este a doua intrare pe care o propun in muzica Banco), cu reprize mai lente, iar apoi esti pregatit oarecum pentru greutati.
Partiturile Banco, o culme a stilului Great Italian Symphonic Progressive, dupa parerea mea, sunt sofisticate, tehnice, alambicate, profunde si trebuie ascultate cu staruinta si putere de intelegere.
Marile LP-uri BMS sunt creatii programatice, cum este cazul albumelor "Darwin" sau "Io Sono Nato Libero", care trebuie ascultate cap-coada, cu versurile in fata, intelese in intreaga lor profunzime.
de-abia atunci creierul va elibera serotonina si vei simti placerea muzicii Banco.
vineri, 1 august 2008
DINAMITA MUZICALA: Banco Del Mutuo Soccorso, "Il Volo/R.I.P." (GISP)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
7 comentarii:
In privinta coloritului vocal al lui Francesco di Giacomo nu va mai contrazic. Daca veni totusi vorba si despre tehnica instrumentala si dezbaterea pe tema decaderii sau nepromovarii muzicii de calitate in prezent, pe cam toate meridianele, as pleda oarecum impotriva, (desi sunt de acord cu cele spuse mai jos) constatand cu bucurie ca atat creatia cat si interpretarea in muzica de toate genurile nu a depus armele nicidecum actualmente! Nu stiu cat produce, dar face toti banii, zic eu.
Cu permisiunea d-lui Budescu, in speranta ca nu abuzez de bunavointa domniei sale si a cititorilor blogului, as face trimitere catre doua linkuri relevante in ceea ce priveste valoarea improvizatorica a unor creatori si interpreti contemporani, in aranjamente muzicale de grup inedite si fara ajutorul computerului, dublata de o virtuozitate instrumentala de necontestat. Dovada ca totusi muzica de calitate supravietuieste si in prezent, in ciuda vicisitudinilor comerciale sau a comoditatii creatoare.
Exemplul meu consta in binecunoscutul Csardas al lui Vittorio Monti interpretat de Maxim Vengerov si formatia de basisti Bassiona Amorosa si apoi de Nigel Kennedy impreuna cu quartetul Kroke, unde "deviaza" in Ciocarlia cu aluzii haciaturiene de-o maniera fabuloasa instrumentala. Minunatiile acestea muzicale se petrec in anii 2000, din fericire!
Cine doreste sa se bucure de acesti virtuozi, alaturi de Francesco di Giacomo intr-o zi de duminica si nu numai, iata linkurile :
http://www.youtube.com/watch?v=qeNKiilwpdk&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=yWCokvYelb4&feature=related
Un week-end placut si o saptamana viitoare spornica tuturor,
Orpheus
Iar aceasta ar fi cireasa improvizatorica de pe tort, de dragul bunei dispozitii. :)
http://www.youtube.com/watch?v=tvUbrbFdJ8g&feature=related
Orpheus
Pe Nigel il ador de cand l-am descoperit- dragoste la prima auditie- eeee? Cata energie si pofta, realmente pofta, de muzica (=viata) are! Si imi plac tineretea lui, nonconformismul si expresivitatea! Se simte ca respira, traieste muzica (m-am repezit imediat sa ascult (IAR si IAR) "Winter"- Vivaldi, "Spanish Caravan"- The Doors, "Purple Haze"- Hendrix, ca sa-mi aduc aminte si de versatilitatea lui (aham!)). Nu m-am putut abtine ca-mi place prea mult omul.
Iar cireasa de pe tort... "au, mama!" :)) De milioane. Mi-a placut. Mult. Aceeasi energie si vitalitate...
Foarte foarte fain! :) Eu- multumesc pentru "vechiul" Nigel si "noul" Borge (na, cum se schimba perspectivele).
Domnule Budescu mai puneti si altceva pe blog .. nu numai muzica de asta pe care tinerii nici nu o asculta.
Nu am mai intrat pe blog de o saptamana pentru ca vad aceleasi dinamite muzicale care mie nu imi plac.
As vrea sa citesc ceva stiri interesante.. nu despre nu stiu ce festivitati artistice despre care nu am auzit in viata mea.
Blogul dumneavostra devine plictisitor si imi pare rau ca spun asta. Sper ca pe viitor voi gasi lucruri mult mai interesante.
Sa aveti o zi buna.
Domnule Cris, nu am nici o problema sa pun si altceva pe blog.
Ideea este ca eu mai am, stiti, si alte preocupari decat blogul, care imi ocupa timpul, pentru ca din ele imi castig existenta, in timp ce blogul e de placere.
Nu va pot obliga sa va placa muzica aceea care imi place mie si nici nu am o astfel de pretentie.
De festivitatile artistice la care va referiti si de care, din pacate, ati auzit pe blogul meu, nu ati auzit si in alta parte, pentru ca aceste festivitati nu sunt pretzaluite la justa lor valoare de mass-media din Romania.
Cand la o astfel de festivitate, care este olimpiada, si anume a cincea, cea de la Graz, din Austria, vin o multime de formatii din intreaga lume care se intrec, acela se numeste concurs.
Prestigiul acestuia este imens si imi pare rau daca nu il intuiti. Va dau un sfat: intrati pe www.muzica-mundi.com, poate va veti face o imagine despre amploarea "festivitatii".
Va mai pot spune ca Herengasse, artera principala din Graz, a fost tapetata efectiv cu steaguri dedicate acestei competitii, ca participantii la aceasta au fost tratati ca niste eroi, asemeni oricarui olimpic, iar premiantii, in tarile cu adevarat civilizate, cand au revenit pe meleagurile natale au fost primiti cum se cuvine si sarbatoriti la greu, in timp ce mass-media a scris copios despre ei.
Natiunile se ridica sau coboara dupa cat de ridicat sau coborat este nivelul lor cultural.
Sunt de parere ca ultima fraza a comentariului domnului Budescu contine un adevar absolut.
Desi din punct de vedere fonetic sheet-music si shit-music suna la fel, diferenta este ca de la cer la pamant. (Nu oblig pe nimeni sa-mi impartaseasca opinia.)
Orpheus
Muzica ascultata de tinerii de astazi, macar in partea ei mai valoroasa, n-ar fi fost nimic fara marile formatii intemeietoare ale anilor '70, care au experimentat diferite genuri, interferente si prelucrari atat de fertile din punct de vedere artistic. Din fericire, exista acest spatiu unde dinamita scoate la suprafata rare diamante muzicale!
Trimiteți un comentariu