BLOGUL LUI RAFAEL UDRISTE: Cum incepi pe Wall-Street

BM: Ce faceti cu ocazia crizei? Ce faceti de criza?
CI: Incerc sa nu intru in panica prea mult. Am avut momente cand am intrat in panica. Pe plan personal, investitiile mele au luat lovituri destul de spectaculoase. Adica, toate castigurile din ultimii trei ani au fost practic sterse in cateva zile si urmaresc, bineineteles, zilnic, ca toata lumea, actiunile Fed-ului si actiunile Trezoreriei si actiunile Bancii Centrale a Angliei pentru ca ne afecteaza global pe toti, la un nivel sau altul.

BM: Ce ne-a atras pe noi a fost faptul ca ati mirosit Wall Street-ul la el acasa. Cat timp?
CI: Eu lucrez pe Wall Street de cinci ani, de fapt, am lucrat. A fost, de fapt, primul meu job de dupa facultate. Eu sunt plecata de 14 ani. Am plecat impreuna cu familia si am terminat acolo liceul, am facut facultatea acolo, n-am lucrat niciodata in Romania, din luna martie sunt aici si mi-a fost un pic greu sa ma adaptez, dar, incet-incet, cred ca m-am mai obisnuit un pic si cu felul de a face business in Romania si cu sistemul bancar romanesc, care imi era, practic, strain. Experienta de pe Wall Street a fost unica si a fost fenomenala.

Citeste interviul

CRIZA: De ce intram in criza?

Capitalismul a fost scuturat ritmic de foarte multe crize. In 1929, Wall Street s-a facut bucatele.

A urmat criza Peso Shield, care este numai una dintre multele crize tipice economiei capitaliste, apoi dezumflarea balonului Internetului, piata Nasdaq, precedata de criza pietelor din Asia de sud-est si urmata acum de aceasta macro-criza, pornita de la dezumflarea bulei subprimelor.

Intre timp, ne-au mai scuturat si frigurile date de fluctuatiile pretului petrolului, care acum creste, si se bucura transnationalele, acum scade, si jubileaza state ca Venezuela si Iran.

Ce se intampla defapt si de ce ne aflam in aceasta situatie?

Eu cred ca principala cauza este la limita dintre economie si filosofie. Cea care influenteaza pietele este natura umana. Sa ma explic. Daca eu ma gandesc asa: vreau ca din acest moment frunzele acestei plante sa fie albastre, si nu verzi, nu se intampla nimic, in afara de cazul in care am calitati paranormale si pot intr-adevar sa-i fac rau acelei plante, iar frunzele ei se usuca.

Fenomenele naturii sunt obiective si nu depind de interventia noastra, decat daca ea este fizica si actioneaza asupra structurii naturale. Gandurile mele, care nu se transforma in actiuni concrete, nu afecteaza natura.

In schimb, daca o societate de brokeraj de pe piata de capital are un anumit "sentiment", prin brokerii sai, privind piata si felul in care va evolua ea intr-o anumita zi, atunci va actiona pe piata intr-un anumit fel, cumparand, vanzand, inchizand sau deschizand pozitii.

Acest comportament influenteaza piata.

Cand suma comportamentelor actorilor unei piete da o anumita rezultanta, piata scade, ori creste. Aceasta scadere poate fi dramatica sau nu, asa cum cresterea poate fi spectaculoasa sau nu. In functie de ce? In functie de celebra expresie, privind "sentimentul pietei".

Pana aici, nimic iesit din comun. In termeni rationali, actorii pietei respective si analistii sai se asteapta la curbe crescator-descrescatoare succesive. Doctrina dominanta este ca piata se autoechilibreaza si, in general, ca piata e buna.

Dar ce ne facem atunci cand caderile sunt spectaculoase si duc la crahuri in serie, cum sunt cele care se petrec acum? Cum se mai autoechilibreaza atunci piata? Mai e buna piata? Are sau nu ea nevoie de interventia unui factor exterior reglementator, ca sa nu ajungem mai apoi sa ne plangem zilele?

Raspunsul meu este ca, atunci cand instrumentele de analiza ale pietei si, in general, autoritatile de reglementare ajung la concluzia ca o anumita piata a crescut destul de mult incat sa se apropie de un punct de maxim periculos, din care poate sa urmeze crahul si recesiunea, cresterea sa trebuie ponderata. Interventionism.

Suna ca naiba, o sa mi se spuna, si voi fi de acord cu aceasta succesiune de trei cuvinte nu tocmai reverentioase, dar cred ca este singura solutie ca dupa aceea sa nu ajungem cu totii sa plangem, sa dam faliment, sa nu ne mai luam salariile, profiturile si asa mai departe.

Evident, o astfel de ponderare a cresterilor pietelor, cu mici scaderi si mici cresteri in jurul punctului de echilibru (oricare ar fi acela si orice va fi insemnand el) ar duce la o cu totul alta filozofie a acestor afaceri. In primul rand, marjele de profit scad.

In al doilea rand, sunt perioade in care unii dintre actorii pietei pierd, cand pietele scad putin ca sa nu creasca prea mult si sa poata sa creasca ulterior din nou, pentru a aduce iar profituri.

Scad putin, nu mult, nu decisiv, iar daca firmele au o politica economico-financiara bine pusa la punct rezista pe piata si apoi castiga din nou. Profiturile sunt mai mici, dar mai sigure. Personal, alta solutie nu vad. Mai usor cu tunurile, ca duc la distorsiuni de piata. Evolutia de acest gen a unei piete seamana cu neregularitatile microscopice care se vad pe o suprafata aparent plana, la care tolerantele sunt cand cu plus, cand cu minus, insa dau, una peste alta, o suprafata destul de lina si asperitatile sunt abordabile. Daca nu procedam asa, vom evolua din criza in criza, ca pana acum.

Evident ca aceasta idee presupune o cu totul alta abordare a notiunii de afacere si o alta filozofie a businesss-ului. Marele nostru pacat astazi, din punctul meu de vedere, este ca am construit o lume de companii-predatori, care se lupta pentru putere cu orice pret, calcand in picioare totul, absolut totul.

Concurenta este una, canibalismul de piata la care s-a ajuns acum cu totul altceva. Acest canibalism duce la situatia ca in acest moment mii de firme de pe mapamond se gandesc cum sa mai dea afara cateva milioane de oameni, ca sa devina mai rentabile.

Si mai rentabile. Tot mai rentabile. Ideal ar fi sa nu mai aiba nici un angajat si sa fie cat se poate de rentabile, din acest punct de vedere. Fundamentalism de piata. Iata o alta latura a sa, dincolo de dictonul ca piata e buna si de logo-ul asociat acestui, conform caruia pietele s-ar autoechilibra ritmic. Problema este ca astfel ajungem la haos social.

Trebuie sa fim insa foarte atenti, cred eu. Aceste crize prin care trece sistemul capitalist sunt tot mai ample, din cauza globalizarii pietelor si transformarii lor intr-o singura piata globala. Exista astfel riscul ca sistemul capitalist sa cunoasca o implozie majora, la urmatoarea buble care se va umfla excesiv, necontrolat. Trebuie sa redefinim rolul afacerilor in viata noastra si bazele conceptuale ale acestora.

Mai multi reputati economistii si viitorologi au atras atentia in ultimele decenii asupra acestui pericol. Nu au fost ascultati, ba chiar au si fost luati la shto, daca-mi este permisa expresia din argou. Exista posibilitatea sa fiu si eu luat in balon. Pot sa-mi asum acest fapt. Exista posibilitatea sa gresesc, iar teoria mea sa fie o aberatie sau sa fi facut greseli. Pot sa-mi asum si aceasta. Cine nu incearca nu greseste.

Exista si posibilitatea sa mergem inainte, ca orbetii, spre prapastie, poate ca o sa o pipaim cu piciorul si intr-o buna zi chiar o vom si nimeri. Singura solutie, continuu sa cred eu, este ca, din cand in cand, sa lasam aerul sa mai iasa si sa mai punem continut din realitatea economica, apoi sa mai crestem putin, si tot asa. Altfel nu ne va fi bine deloc.

CRIZA FINANCIARA: De ce se adanceste si pana cand?

Teoria clasica privind functionarea pietelor, in general (nu numai a pietei de capital, acum mare vedeta prin declinul sau din acest moment) spune ca acestea se regleaza ritmic singure.

Conform acestui principiu, ele au perioade succesive de crestere, ating un anumit moment de apogeu, apoi se contracteaza si ciclul reincepe.

In joc insa au aparut, in ultimii 30 de ani, doua variabile care trimit, dupa parerea mea, in derizoriu aceasta teorie, pe care in acest moment nu o mai cred decat savantii care nu ies din universitati.

Nu, piata nu se autoregleaza si adeptii fundamentalismului de piata gresesc foarte tare. Ei au pus la punct un sistem complet eronat de lucru pe aceasta piata globala pe care au edificat-o constient si care acum se surpa in sine, asa cum se observa.

Prima variabila, pe coordonate georgrafice, este disparitia barierelor puse acum 30 de ani de catre bancile nationale, care limitau posibilitatile capitalului de a dantui pe mapamond cum doresc speculantii bursieri. Acum reverberatiile unei tranzactii de pe NYSE (New York Stock Exchange) se simt unde nu te astepti, poate in evolutia DAX, sau a Hang-Seng, ori, cine stie, a japonezului Nikkey.

Nu avem, in acest moment, instrumente de predictiune a ceea ce se intampla exact in urma unei tranzactii anume. Nu avem nici reglementare si control corespunzator, pentru ca fiecare, intr-o libertate quasitotala, face exact ce vrea, deoarece reglementarile sunt extrem de laxe.

A doua variabila, pe coordonate financiare, este reprezentata de felul in care lucreaza pe aceste piete fondurile speculative de tip hedge si firmele care ofera produse sintetice. Aceste subpiete genereaza, in prezent, mize financiare imense.

Nu exista nici o regula prestabilita dupa care sa lucreze companiile care ofera aceste produse, asa cum nu exista nici un motiv pentru care aceste produse sa nu fie oferite, daca este posibbil ca acest lucru, normal, sa se intample.

Ajungem la cea de a treia variabila, care actioneaza prin intermediul primelor doua, ce se constituie in premise si ne aflam astfel in plina teorie a reflexivitatii, enuntata de catre George Soros. Miliardarul american sustine ca, dincolo de functia cognitiva, care se bazeaza pe regulile matematic stabilite de functionare a pietei, apare functia manipulatoare.

Eu sustin, asa cum am aratat, ca aceasta functie manipulatoare actioneaza prin intermediul primelor doua variabile, care permit acest lucru intr-un mod nemarginit de lax. Fiecare dintre actorii pietei de capital are propria sa viziune despre cum vor evolua lucrurile si actioneaza pe cont propriu pentru a schimba lucrurile in favoarea sa. Manipuleaza, cum s-ar spune, piata, influentand-o.

Cand Legislativul american a aprobat planul de redresare de 700 de miliarde de dolari, aceste variabile care actioneaza aleatoriu, pe rezultanta actiunilor individuale ale fiecaruia dintre actorii pietei, au dus la continuarea caderii burselor, chiar daca oficial asteptarea era ca gata, criza a fost stopata.

La fel si in Uniunea Europeana, unde lucrurile stau de parca nimeni nu mai stie ce si cum se va intampla, in afara de faptul ca totul cade. Neoficial, nu se mai vorbeste nici macar despre hard-landing, ci despre crash-landing si crah-landing, doua notiuni ad-hoc, inventate prin piata de catre cei care asista la cele care se petrec.

Motivele sunt aceleasi si in Europa, dar in plus situatia administrativa, la nivelul politic pan-european si la cel al statelor membre, este mai grava. Aici nu mai avem, ca in SUA, o conducere unitara, coerenta, coercitiva, ci un haloimas. In care la nivelul european nu se adopta nici un plan de redresare, iar la nivel national inca mai exista state care se gandesc cam asa: "Las', ca la noi nu ajunge banga".

Ei, uite ca ajunge. Ajunge pana si intr-un stat ca Romania, care nu are credite ninja (adica fara nici un fel de garantie), care nu are produse sintetice, de pe care cele cateva hedges s-au retras de catava vreme. Ajunge, pentru ca, atunci cand se clatina barca, sufera nu numai vaslasii, ci si copilasul care sta in echilibru instabil pe marginea acesteia.

Intr-o astfel de situatie, nu este de mirare ca azi am stat de vorba cu un broker de pe BVB, care mi-a spus ca si-a dat diploma de absolvire a facultatii cu tema "Teoria haosului".

Si, apropos, ca tot nu veni vorba: ce auzii, cum spun oltenii? Cica sunt unele companii serioase, la ale caror subsidiare din Romania, discret, in tacere, actionariatul majoritar al transnationalei-mama a devenit foarte minoritar. Si se mai spune ca exista deja o mare transnationala care si-a inchis subsidiara din Romania. Deocamdata nu-i spun numele.

PS: Repet ceea ce am mai afirmat intr-o postare anterioara: cea mai mare greseala pe care o poti face, intr-o asemenea situatie, cum este cea de care s-ar putea sa ne apropiem, este sa intri in panica si sa actionezi ad absurdum. Oricum, mare lucru aceasta criza nu are cum sa ne ia.

Sau, mai bine zis, mare lucru fata de ceea ce le ia occidentalilor, dintre care foarte multi traiesc efectiv pe credite facute pe viata si pe descoperiri de cont, iar altii au ajuns la pensie si traiesc din rente viagere care acum se pot efectiv dizolva. Oricum, vorba lui Alex Fuhrmann, viata ne va arata ce avem de facut si ne vom reveni pana la urma cumva. Nu avem incotro.