Foto: Dan Badea, jurnalist de investigatii
Andrei Bădin, tonomatul lui Dan Voiculescu, se dă de ceasul morţii că turnătorul Sorin Roşca Stănescu, alias Deleanu şi H15 (după calendarul Securităţii) le-a stricat jocul celor care declanşaseră atacul împotriva lui Traian Băsescu, via fratele Mircea, în afacerea DESINTCO.
Omul lui Voiculescu e supărat că omul lui Patriciu&Vîntu a depăşit limita inferioară a credibilităţii prin ultimele postări de pe blogul personal.
Lipsa oricăror probe pentru afirmaţiile grave făcute de diversionistul H15, coroborată cu aparteneţa aceluiaşi (informator plătit al fostei securităţi) la grupul de tip mafiot anti-Băsescu, riscă să arunce în aer întreaga construcţie migăloasă la care şi-au adus aportul lucrătorii de la Bursa şi Antene.
După ce, iniţial, dezvăluirea lui H15 s-a dovedit a fi o minciună grosolană care, în mod normal, ar fi trebuit să-l trimită la pensie pe impostor, Bădin a fost primul dintre cei care, pe aceeaşi baricadă cu Roşca fiind, a sesizat cel puţin o neconcordanţă flagrantă din aşa-zisa dezvăluire: UNITA, organizaţia teroristă angoleză care beneficiase, chipurile, de fondurile din partea lui Băsescu, nu mi era teroristă de multă vreme!
Prin urmare, chiar şi în cazul în care, prin absurd, afirmaţiile făcute de Băsescu s-ar fi dovedit a fi adevărate, el trebuia felicitat şi nu înjurat, deoarece ajutase...opoziţia dintr-un stat african. Faptul că Bădin a sesizat inadvertenţa e un semn că are un neuron în plus faţă de H15... citeste tot aici
sâmbătă, 5 septembrie 2009
STAREA PRESEI Disperat, "tonomatul" Bădin decretează: Roşca Stănescu minte pentru că e omul lui Băsescu (Dan Badea)
vineri, 28 august 2009
STAREA PRESEI – POLITICA: IVNSRS. Gafe de student la Jurnalistica, anul I, IDD
In cursul acestui text scris extrem de prost descoperim tot felul de perle jurnalistice, bune de studiat la facultate, in anul I:
*“Desi uriasa, cantitatea exacta (n.n.: de substante explozibile si munitii) nu este cunoscuta de autor”.
Pai, daca nu este cunoscuta de autor, de unde stie acesta ca este uriasa? S-a interesat el de undeva cam cat de mare este? Macar a pus cuiva o intrebare care este anume ordinul de marime? Tone? Chintale? Vagoane? Slepuri? Cat sa ticsesti Babylon 5 cu explozibile si munitii?
Astfel de date dau credibilitate materialului jurnalistic. In acest caz, dau o majora si fundamentala lipsa de credibilitate. Sa facem putina matematica dara. Se dau cinci vapoare cu material explozibil.
(Se naste intrebarea: cum a ajuns in tara munitia?) Cate tone a transportat fiecare, deci cat este intreaga cantitate de material explozibil? Sorine, Sorine, mai ada si-un cane…
*”Desi autorul acestei dezvaluiri nu stie care a fost suma totala a castigului realizat prin aceasta scamatorie frauduloasa, este de presupus ca ea este enorma”.
Hai, nu zau! De ce este de presupus asa ceva? Daca nu stie autorul care anume este suma totala a castigului realizat, nici care este cantitatea exacta de explozibil si munitii, ce stie autorul?
Bun, sa o luam altfel: pe Realitatea TV chiar in acest moment Adrian Ursu rosteste cuvantul “armament”, fara nici o legatura cu subiectul. Ar fi vorba despre explozibil si munitie. Ce explozibil? Trinitrotoluen? C4? Ce? Ce munitie? Gloante? Grenade? De ce nu da Sorin Rosca Stanescu nimic din bogatia de informatii pe care le detine?
Pe urma: Sorin spune ca nu stie suma totala a castigului. Bine, sa zicem, dar stie el cumva (daca aceasta afacere a existat cu adevarat si in alta parte, in afara de capetele celor care vor sa-i capseze coada lui Traian Basescu) care a fost aconto-ul primit de Mircea Basescu pentru tranzactia import-export frauduloasa, daca el este coordonatorul afacerii?
Cand au ajuns in Romania si cum anume banii de la Bakri? A fost o livrare in cash, ori s-au dat banii printr-un transfer bancar? Conturile alimentate sunt in Elvetia, Isle of Man sau Channel Island? Nu stie, ca afacerea in sine nu exista, iar daca nu stie desigur ca nu da nici o cifra.
Voi incheia citand din finalul postarii facute de Sorin Rosca Stanescu:
“Pentru a obtine multe dintre informatiile prezentate mai sus, autorul si-a asumat riscuri considerabile. Tocmai din acest moriv, consider ca investigatia jurnalistica se afla abia la inceput. Incepand din acest moment, in care consider ca mi-am facut datoria, furnizand informatii care sunt de interes public, zarurile sunt aruncate”.
Daca procedau astfel, jurnalistii de investigatie din lumea larga ajungeau toti, in grup, la bulau, mititica, intristare s.a.m.d. Daca investigatia jurnalistica era de-abia la inceput, ea nu trebuia publicata decat dupa o verificare atenta a fiecarei afirmatii in parte, pentru a fi acoperita cu multiple probe. Care nu exista.
STAREA PRESEI - POLITICA: Roşca Stănescu a fost platit de ruşi cu sute de mii de dolari. Acum boicotează vizita lui Băsescu în SUA (Dan Badea)
Sorin Roşca Stănescu a lansat zilele trecute, pe blogul personal, acuzaţii de o gravitate maximă la adresa lui Traian Băsescu.
El l-a acuzat pe preşedintele României, fără a produce măcar o dovadă în acest sens, de implicarea în operaţiuni teroriste care ar fi fost derulate prin intermediul fratelui său, Mircea Băsescu.
Acuzaţiile sunt, evident, false.
Conform diversionistului Sorin Roşca Stănescu, “cinci vapoare” încărcate cu “substanţe explozive şi muniţie” sosite din “Tailanda”, au ajuns în portul Constanţa la sfârşitul anului 2008 sau începutul lui 2009, au fost descarcate şi transportate la UM Băbeni, cu scopul oficial de a fi distruse.
Numai că, odată ajunsă la Băbeni, încărcătura ar fi fost reambalată şi transportată înapoi la Constanţa de unde, tot pe cale maritimă ar fi fost trimisă în Angola, via Congo.
Afacerea, încheiată între Romarm şi Romagro Cereal SRL, ar fi fost, de fapt, supervizată şi controlată de către Mircea Băsescu (foto stânga), fratele Preşedintelui.
“Mircea Băsescu a fost asociat în afacere, inclusiv la beneficii, cu Bakri Imad Abdul Reda, prin intermediul locotenent colonelului în rezervă Cornel Purcărea” – zice Roşca Stănescu... citeste tot aici
joi, 27 august 2009
STAREA PRESEI – POLITICA: IVNSRS. Informatii neverificate, surse neaudiate (2)
Explicam anterior ce trebuie sa faca un jurnalist, atunci cand afirma ceva despre cineva. Sa il contacteze si sa ii propuna o intalnire, pentru a discuta despre datele pe care le are referitor la el si ce a facut. Daca incapatanatul refuza orice discutie pe subiectul in speta, atunci jurnalistul este acoperit.
Dar nu esti acoperit sa faci orice. Nu esti acoperit sa faci afirmatii fara acoperire. Ca, de exemplu, ca seful statului e legat de o retea terorista de trafic de armament. Modelul de mai sus de abordare trebuia aplicat de Sorin cu foarte multe surse. Toate trebuiau contactate, cu seturi de intrebari scrise, care se pregatesc dupa multe nopti nedormite.
Pe Rosca Stanescu l-a durut in basca de conditia sa (inca acreditata public) de jurnalist. Nu a abordat pe nimeni. A primit un set de documente, cu indicatii de folosire, de la un serviciu. Care, nu stiu. A insailat o poveste, fara sa audieze si alte voci in afara de vocea colectiva a grupului de interese care i-a furnizat datele pe care le ventileaza in prezent.
Dar ce voci trebuia sa audieze Sorin? In primul rand, din ceea ce scrie, ar fi trebuit sa stea de vorba cu Mircea Basescu, asa cum am mai spus, apoi cu Cornel Purcarea, Ion Gabarcea de la Romarm, Ion Marculescu (al carui nume apare, hodoronc-tronc, o singura data, fara nici o logica, nu ni se spune cine este, dar se spune ca el este vinovat de operatiunea distrugerii fictive de substante explozive si munitie). Dupa acelasi tipic pe care l-am descris anterior, cu seturi de intrebari pregatite.
Ca sa nu mai discutam decat foarte sumar despre audierea surselor secundare si tertiare. Orice om are o familie si un cerc de prieteni. Sorin Rosca Stanescu trebuia sa ia actorii presupusei afaceri si sa faca la fiecare lista de oameni apropiati, apoi sa-i contacteze pe fiecare in parte, inclusiv pe cei din proximitatea lui Bakri, ca viata de jurnalist este dura si periculoasa si, daca ai lucrat cu Brigada Antitero de pe vremea Impuscatului, inseamna ca ai habar si ca stii cum sa procedezi.
Rezultau cateva zeci de potentiali interlocutori si extrem de multe informatii interesante. Asa m-a invatat sa procedez (printre altii) Sorin Rosca Stanescu. Nimic de genul acesta nu a facut insa chiar el insusi. Nici macar o incercare.
miercuri, 26 august 2009
STAREA PRESEI – POLITICA: IVNSRS. Informatii neverificate, surse neaudiate (1)
Povestea susurata de Sorin Rosca Stanescu la urechea celor din Grupul Realitatea-Catavencu (in primul rand, pentru ca acestia de cateva zile dau impresia ca aproape nu mai au altceva de facut in afara de a incerca sa demonstreze ca Traian Basescu e legat de o retea de terorism) suna astfel:
“Fratele Presedintelui Romaniei ar fi participat la o operatiune ultrasecreta de trafic international cu mari cantitati de explozibil. Cinci vapoare sosite din Tailanda au fost ancorate in portul Constanta. Operatiunea a fost dirijata de Mircea Basescu, fratele presedintelui Romaniei.
Incarcatura consta in substante explozive si munitie. Desi uriasa, cantitatea exacta nu este cunoscuta de autor. Destinatia finala, conform contractului incheiat de partea tailandeza cu ROMARM S.A., apartinand Ministerului Industriilor, era UM Babeni din jud. Valcea.
Acolo, explozibilii si munitia, in loc sa fie distrusi, au fost reambalati. In scurt timp a avut loc exportarea acestora, fiind utilizat drept intermediar si caraus S.C. Romagro Cereal SRL. Operatiunea s-a realizat tot pe cale maritima, fiind asigurata din nou de Mircea Basescu.”
Am citat exact de pe blogul lui Sorin. Din cele scrise de el, mi-am permis sa modific din bun simt si sa folosesc conditionalul optativ: “ar fi participat”, in loc de “a participat”, cum e in original.
Sa remarcam mai intai manipularea subtila indusa prin felul in doi peri in care ni se vorbesti despre UM Babeni. UM vine defapt de la Uzina Mecanica, dar in mentalul colectiv romanesc UM inseamna mai curand "unitatea militara".
Sorin Rosca Stanescu incearca sa ne manipuleze: nu ne spune clar ca este vorba despre o uzina mecanica, neavand nimic de-a face cu Ministerul Apararii si ne induce ideea falsa ca fabulatoriul transport ar fi ajuns intr-o unitate militara.
Prima greseala facuta de Rosca Stanescu este ca nu a audiat principala persoana pe care o acuza: pe Mircea Basescu insusi.
In asemenea cazuri, jurnalistul da telefon si spune: “Am informatii despre dumneavoastra pe care le verific. Ne putem vedea?”.
Daca interlocutorul potential refuza, jurnalistul spune: “Sunt informatii referitoare la posibilitatea sa fiti legat de o retea terorista. Trebuie sa ne vedem”.
Omul refuza in continuare? Nici o problema. Insisti: “E vorba despre onorabilitatea dumneavoastra. Trafic de armament. Constanta-Babeni-reexportare in loc de distrugere. Trebuie neaparat sa ne vedem”.
Omul e capatanos. Nu vrea si pace. Il intrebi atunci: “Va dati seama ce intelege opinia publica daca eu consemnez ca ati refuzat sa vorbiti cu mine? Va acuzati singur!”.
Pana la urma, daca te lovesti de un zid, ii spui: “Ok, voi consemna pe scurt discutia noastra in ziar/pe site etc., dar va rog sa raspundeti telefonic la acuzele care rezulta din ancheta mea in curs”. Daca si acum incapatanatul refuza, esti acoperit.
marți, 25 august 2009
STAREA PRESEI – POLITICA: Un ventilator numit Sorin Rosca Stanescu (IVNSRS)
Ca sa demonstrezi valabilitatea informatiei date de un ins, persoana publica, trebuie sa arati ce anume a facut acel om pentru a da acea informatie. Ca si ceea ce nu a facut.
Sorin Rosca Stanescu (SRS - cum se semna uneori in "Romania Libera", la inceputul anilor '90) a publicat pe blogul sau ieri informatia conform careia Mircea Basescu, fratele presedintelui, ar face parte dintr-o retea de trafic de armament, asa cum se poate vedea pe site-ul Realitatea TV, in Cotidianul si in Ziua, de exemplu.
Cine doreste si nu cunoaste inca subiectul in sine, cel tratat de catre SRS, poate sa urmeze cele patru linkuri pe care le-am dat si sa citeasca informatiile existente.
Noi vom face insa un altfel de inventar: al surselor pe care Sorin nu le-a audiat, pentru a verifica informatia. Sunt, asa cum am explicat aici, unul dintre multii jurnalisti care a invatat meserie, printre altii, si de la Sorin, pe care il cunosc personal.
Tin minte ca odata, cand aveam o discutie cu el, in biroul sau de la “Ziua”, m-a prezentat ca fiind prietenul lui unei terte persoane care il vizita, demnitar roman. Se poate afirma deci ca suntem destul de apropiati.
Nu atat cat sa ma impiedice sa constat ca nu si-a facut treaba asa cum i-a invatat pe altii sa si-o faca. Asa cum m-a invatat si pe mine. In demersul sau (aparent) jurnalistic exista grave erori, care tin de abecedarul meseriei de ziarist. Voi explica in continuare care cred eu ca sunt unele dintre aceste erori.
Nu am nici pe departe pretentia ca sunt detinatorul adevarului absolut, insa eu sunt de parere ca in acest moment cei care l-au numit pe Rosca Stanescu jurnalist au facut o greseala.
Sorin a devenit in acest moment ceea ce Dan Badea numeste “un ventilator” (foto stanga-sus; l-am pus cu spatele la text, ca sa nu amestece cuvintele).
Un ventilator de informatii, care sunt speculate politic de catre adversarii lui Traian Basescu. Cred ca precedenta data cand a imprastiat ca un ventilator informatii false contra lui Basescu a fost in timpul scandalului incropit in aparenta contra Ioanei Basescu, fara nici o baza reala. Acel scandal s-a dus in neant exact asa cum a inceput: din nimic.
Acum a aparut un nou fals scandal, in jurul fratelui presedintelui. Depinde insa cine a bagat in priza ventilatorul si cine furnizeaza curentul electric, necesar pentru ca paletele acestuia sa se invarta si sa improaste minciuni.
(urmeaza)
luni, 24 august 2009
POLITICA: Sorin Rosca Stanescu sustine ca Mircea Băsescu ar fi participat la o operaţiune ultrasecretă de trafic internaţional cu explozibil
Sorin Roşca Stănescu (SRS) scrie pe blog-ul personal că fratele preşedintelui României ar fi participat la o operaţiune ultrasecretă de trafic internaţional cu mari cantităţi de explozibil.
SRS mai susţine că Traian Băsescu s-ar fi folosit de furtul de arme de la Ciorogârla, pentru a demite persoanele care ar fi putut compromite afacerile fratelui său.
Cinci vapoare sosite din Thailanda au fost ancorate în portul Constanţa. Operaţiunea ar fi fost dirijată de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României. Încărcătura consta în substanţe explozive şi muniţie, susţine Roşca Stănescu.
citeste direct pe blogul lui Sorin Rosca Stanescu acuzele acestuiaAdministratia Prezidentiala: Este inacceptabil ca batalia politica sa se poarte prin intoxicare si minciuna. Atacurile la adresa presedintelui vor continua
"Este inacceptabil ca batalia politica sa se poarte cu mijloace precum intoxicarea, minciuna sau speculatiile fara legatura cu realitatea. Atacurile la adresa presedintelui Romaniei vor continua", se arata intr-o precizare transmisa luni NewsIn de purtatorul de cuvant al Presedintiei, Valeriu Turcan... citeste tot pe HotNews
Mircea Basescu: Nu sunt si nu am fost niciodata implicat in operatiuni de comert cu arme sau explozibili
Mircea Basescu a negat luni printr-un comunicat, acuzatiile legate de implicarea sa in comertul cu explozibili, precizand insa ca activitatea de depozitare a containerelor cu marfa aflate in tranzit prin portul Constanta se face sub supravegherea vamii, singura care raspunde de continutul lor, transmite NewsIn."Nu sunt si nu am fost niciodata implicat in operatiuni de comert cu arme sau explozibili. Povestea insailata de Rosca Stanescu nu are nici o legatura cu activitatea pe care eu o desfasor in portul Constanta, ca manager al unei societati comerciale", sustine fratele presedintelui... citeste tot pe HotNews
vineri, 7 august 2009
STAREA PRESEI: Cine a inventat mogulii (1) (Alina Mungiu pentru Romania Libera)
Saptamana asta ne pasa de presa. Asa functioneaza lumea: are loc in medie un viol pe zi intr-un oras, dar numai la unul, cand victima e de-a noastra, devenim toti constienti de asta si nu se mai vorbeste o saptamana despre altceva.
Dati-mi voie azi sa explic istoric si institutional de ce presa noastra e unde e. Nu o fac prima oara. Ca dincolo de ticalosie, securisti, cristoi, tuci si asa mai departe exista doua explicatii fundamentale. si cateva fapte istorice.
Prima explicatie a situatiei presei romanesti se refera la momentul aparitiei ei – as putea spune inventarea cand imi amintesc de aventurile noastre, cum am tiparit noi pe credit pe 22 decembrie Opinia studenteasca pe rezerva de hartie din tipografie a ziarului partidului Flacara Iasului si cum mi-am scris editorialul in noaptea mea de garda la urgente de Craciunul anului 1989, noaptea cand a fost impuscat Ceausescu si nu mai aveam nici un tub de oxigen.
1989 asta era cam tarziu insa ca sa inventezi o presa libera in viata unei natiuni, chiar daca in ea eram destui tineri dedicati si chiar ceva adulti care la acea vreme credeau ca se poate – Bacanu, Nistorescu, Rosca Stanescu, Tanase.
Nu stiam nici unul dintre noi atunci, dar nu mai era mult pana sa se inventeze Internetul. In 1990, manati de pasiunea libertatii, am facut tiraj de 100.000 de copii la 22, revista foarte intelectuala, cu o pauza de mineri, si credeam ca o sa o tinem asa vesnic.
Presa era toata de calitate: la Tineretul Liber si Adevarul, ziare comunistoide, se rasculau alde Cristian Tudor Popescu si parea ca vin si ei in partea libera a presei. Dar nu a durat mult... citeste tot aici

