Japonezii sunt, în general, budişti şi şintoişti. Adevărata lor religie însă pare a fi munca.
Ca o
Noţiunea de weekend e relativă, iar concediul înseamnă cam o săptămână liberă pe an,
Nici un angajat nu părăseşte biroul, până ce şeful lui direct nu a plecat acasă, iar şeful cu pricina e cu ochii ca pe butelie pe şeful lui direct şi tot aşa.
Dacă patronul îşi petrece noaptea la birou, unde are de obicei şi o cameră retrasă cu un pat, angajaţii stau cuminţi pe loc.
Timpul liber este atât de preţios, încât fiecare secundă contează şi este folosită pentru a-ţi reîncărca bateriile.
Unul dintre cele mai ciudate tablouri este cel al metrourilor sau al trenurilor de suprafaţă, în care aproape toată lumea moţăie sau doarme de-a binelea. Şi-au antrenat organismul, în aşa fel încât închid ochii de la intrarea în metrou şi-i deschid, de parcă le-ar suna un ceas deşteptător în cap când trebuie să coboare.
Somnul din mijloacele de transport nu este tulburat nici măcar de faptul că uneori trebuie să stea în picioare. Trenul îl mai zgâlţâie la câte o cotitură, dar japonezul doarme liniştit în continuare, în picioare, precum calul, ba uneori chiar sforăie sau vorbeşte în somn.

În Shinjuku şi în alte cartiere se întind pe mii de metri hale imense cu „păcănele“, ca într-un Las Vegas asiatic.
Unii şi-au pierdut banii, casa şi maşina din pricina acestei patimi şi au ajuns astfel să îngroaşe rândurile zecilor de mii de homeleşi.
Nicăieri în lume nu cred că există atât de mulţi oameni ai străzii ca la Tokyo. Sub fiecare pod, sub fiecare şosea suspendată şi în fiecare bancă din orice parc vezi saltele frumos aranjate, curate, cu cearşaf şi pătură, sau cutii mari de carton în care „locuiesc“ oamenii fără adăpost.
Într-o societate care trăieşte în cultul muncii, astfel de oameni sunt priviţi ca ultimele gunoaie şi probabil numai legile moderne ale secolului XXI îi împiedică pe cei din castele superioare să-i „termine“ cu totul pe aceşti outcast. Nici unul dintre homeleşi nu
Întrebând un japonez îmbrăcat frumos, la costum Armani, dacă se face ceva pentru ajutorarea oamenilor străzii, mi-a răspuns sec:
„Şi-au făcut-o cu mâna lor. Şi-au pierdut averea la jocuri de noroc sau au băut-o. Nu le plângeţi de milă. Noi nu o facem“.
Japonezii, când se apucă de un lucru, oricare ar fi el, îl fac metodic, până la capăt. La muncă, pe stradă sau în conflicte.
De pildă, într-o seară... citeste tot aici
citeste si:
Turistii japonezi la ei acasa
Anatomie. Titus. Tokio
Actorul Marian Râlea a găsit asemănarea între România şi Japonia: Trenurile suspendate
Despre cum se face teatru pe planeta Japonia, cu regizorul Alexandru Darie