© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta lagare de munca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lagare de munca. Afișați toate postările

vineri, 9 octombrie 2009

EXTERNE: Deviza proletarului japonez: „Muncă, muncă şi iar muncă“ (Gabriela Lupu pentru Cotidianul)

Japonezii sunt, în general, budişti şi şintoişti. Adevărata lor religie însă pare a fi munca.

Ca o
continuare modernă a codului onoarei ce presupunea, printre multe alte lucruri, şi o supunere totală faţă de stăpân, ei îşi dau viaţa la locul de muncă dacă shogunul de azi, patronul, le-o cere.

Noţiunea de weekend e relativă, iar concediul înseamnă cam o săptămână liberă pe an,
atunci când călătoresc în Europa, unde filmează şi fotografiază tot ce văd pe repede înainte, urmând să savureze filmările de vacanţă acasă, pentru că la faţa locului nu au timp.


Nici un angajat nu părăseşte biroul, până ce şeful lui direct nu a plecat acasă, iar şeful cu pricina e cu ochii ca pe butelie pe şeful lui direct şi tot aşa.

Dacă patronul îşi petrece noaptea la birou, unde are de obicei şi o cameră retrasă cu un pat, angajaţii stau cuminţi pe loc.

Timpul liber este atât de preţios, încât fiecare secundă contează şi este folosită pentru a-ţi reîncărca bateriile.

Unul dintre cele mai ciudate tablouri este cel al metrourilor sau al trenurilor de suprafaţă, în care aproape toată lumea moţăie sau doarme de-a binelea. Şi-au antrenat organismul, în aşa fel încât închid ochii de la intrarea în metrou şi-i deschid, de parcă le-ar suna un ceas deşteptător în cap când trebuie să coboare.

Somnul din mijloacele de transport nu este tulburat nici măcar de faptul că uneori trebuie să stea în picioare. Trenul îl mai zgâlţâie la câte o cotitură, dar japonezul doarme liniştit în continuare, în picioare, precum calul, ba uneori chiar sforăie sau vorbeşte în somn.Când i-am întrebat pe unii cum de reuşesc această performanţă, mi-au răspuns cu mândrie patriotică: „Nu e nici o noutate. În război, soldaţii japonezi dormeau în marş. Iar noi suntem cu toţii nişte soldaţi disciplinaţi care ducem marşul mai departe“.

Munca până la epuizare este probabil şi cauza pentru care rata sinuciderii în Japonia este una dintre cele mai mari din lume. Principala cale de evadare din realitate, în rarele cazuri în care au vreme de aşa ceva, sunt jocurile de noroc.

În Shinjuku şi în alte cartiere se întind pe mii de metri hale imense cu „păcănele“, ca într-un Las Vegas asiatic.

Unii şi-au pierdut banii, casa şi maşina din pricina acestei patimi şi au ajuns astfel să îngroaşe rândurile zecilor de mii de homeleşi.

Nicăieri în lume nu cred că există atât de mulţi oameni ai străzii ca la Tokyo. Sub fiecare pod, sub fiecare şosea suspendată şi în fiecare bancă din orice parc vezi saltele frumos aranjate, curate, cu cearşaf şi pătură, sau cutii mari de carton în care „locuiesc“ oamenii fără adăpost.

Într-o societate care trăieşte în cultul muncii, astfel de oameni sunt priviţi ca ultimele gunoaie şi probabil numai legile moderne ale secolului XXI îi împiedică pe cei din castele superioare să-i „termine“ cu totul pe aceşti outcast. Nici unul dintre homeleşi nu cerşeşte, pentru că, probabil, oricum nu ar primi nici un bănuţ.

Întrebând un japonez îmbrăcat frumos, la costum Armani, dacă se face ceva pentru ajutorarea oamenilor străzii, mi-a răspuns sec:

„Şi-au făcut-o cu mâna lor. Şi-au pierdut averea la jocuri de noroc sau au băut-o. Nu le plângeţi de milă. Noi nu o facem“.

Japonezii, când se apucă de un lucru, oricare ar fi el, îl fac metodic, până la capăt. La muncă, pe stradă sau în conflicte.

De pildă, într-o seară... citeste tot aici

citeste si:
Turistii japonezi la ei acasa
Anatomie. Titus. Tokio
Actorul Marian Râlea a găsit asemănarea între România şi Japonia: Trenurile suspendate
Despre cum se face teatru pe planeta Japonia, cu regizorul Alexandru Darie

sâmbătă, 16 august 2008

CHINA. DREPTURILE OMULUI: Ghidul lagarelor de munca

Pentru reporterii si turistii care viziteaza Beijing-ul in perioada jocurilor Olimpice, a fost pus la dispozitie recent un raport, care ofera harti, informatii si chiar directii catre lagarele de munca din China, anunta Epoch Times.

Coalitia pentru Investigarea Persecutiei Impotriva Falun Gong (CIPIFG), o organizatie internationala care incearca oprirea persecutiei din China, a alcatuit raportul, care contine informatii despre lagare de munca aflate la numai cativa kilometri de sapte dintre locurile in care se vor desfasura evenimente olimpice: Beijing, Tuanhe, Qingdaoa, Shanghai, Tianjin, Qinhuangdao si Shenyang.

Raportul, numit „Tortura in afara satelor olimpice: un ghid catre lagarele de munca din China”, contine inclusiv numerele de telefon ale lagarelor de munca si ale unor ofiteri de la aceste lagare si descrie amanuntit experiente ale unor fosti detinuti.

Phil Glendinning, director al Edmund Rice Center si purtator de cuvint pentru CIPIFG in Australia, afirma ca raportul este esential pentru oricine viziteaza China in perioada Jocurilor Olimpice si mai ales pentru jurnalisti.

„Orice ziarist care merge in China trebuie sa aiba access deplin la adevar, altfel va sti numai o jumatate a povestii”, a declarat el pentru Epoch Times. Cei care citesc acest raport vor fi socati si dezgustat, cand vor realiza ce se intimpla in imediata apropiere a stadioanelor olimpice, a mai afirmat el, subliniind ca este important sa se inteleaga ca Olimpiada este gazduita de China, stat care a promis sa-si imbunatateasca felul in care trateaza drepturile omului.

Electrosocuri langa Cuibul de Pasare

Cele mai zguduitoare sunt insa descrierile torturilor, care parca vor sa confirme informatia furnizata de Amnesty International, conform careia „in lagarele de munca au loc torturi si alte tratamente crude, inumane si degradante”.

„Am fost supus electrosocurilor cu sase bastoane electrice simultan. Politistii ma legasera de un pat”, povesteste Zhao Ming, incarcerat in lagarul Tuanhe din luna iulie a anului 2000 pina in luna martie a anului 2002, in prezent doctorand la Trinity College din Dublin. Beijing Tuanhe este la numai 50 de kilometri de Beijing.

Chen Ying, practicanta Falun Gong, a fost de asemenea inchisa la Tuanhe, „impreuna cu vreo zece alti practicanti Falun Gong, intr-o celula de aproximativ 12 metri patrati. Aici trebuia sa ne facem nevoile, sa muncim, sa mincam si sa bem”.

Alt aderent Falun Gong, Jennifer Zeng, fost detinut in lagarul Municipal de Femei din Beijing (fostul Lagar pentru Fenmei din Xin’an), la numai 30 de kilometri de aeroportul din Beijing si nu departe de frumosul Stadion National, cunoscut sub numele de „Cuibul de Pasare”, isi descrie si ea experientele.

„M-au fortat sa stau nemiscata, cu capul aplecat si sa-mi privesc picioarele 16 ore zilnic; in tot acest timp, am fost fortata sa recit regulamentul lagarului de munca”, povesteste Zeng, care acum traieste in Australia. Zeng a scris o carte, intitulata „Martor al istoriei: lupta pentru libertate a unei femei din China”.