STAREA PRESEI: Despre cum se transformă ziarele de calitate. „Cotidianul” vs „Averea” (Catalin Sturza)

Povestea de astăzi de la „Cotidianul” mi-a adus aminte de un episod pe care l-am trăit acum vreo trei ani, pe când eram jurnalist la pagina de cultură a cotidianului „Averea”.

Cu aproape un an înainte, „Averea” pornise ca un ziar quality, top of the top, în paginile de sport se scria despre snooker, în pagina de cultură publicasem chiar şi un interviu cu Wolfgang Iser (cine nu ştie cine e dl Iser poate afla de aici; interviul acela e unul dintre motivele mele de mândrie din acea perioadă ).

În viziunea lui Matei Martin şi apoi a Elenei Vladareanu, cultura presupunea rubrici permanente de carte, film, teatru şi mass-media, în fiecare zi aveam o pagină fixă cu anchete şi reportaje culturale serioase.

Şi apoi, tot mai insinuant, au început să se audă zvonuri că cineva de acolo sus, din vârful trustului, nu e mulţumit de vânzări şi că „Averea” trebuie să înceapă schimbarea de macaz. Când ne angajaserăm noi primisem mii de asigurări că investiţia e acoperită pe doi ani, că nu trebuie să ne facem nici o problemă, că ceea ce contează e reputaţia şi calitatea ziarului. Desigur, trebuia să şi vindem, însă accentul cădea pe clasă, pe conţinut... citeste tot aici

nota: Adi Ursu nu a fost niciodata la Averea (daca urmati linkul si cititi in continuare, veti intelege). De la "Adevarul" a ajuns direct la "Gandul", plecand cu tot Lotul CT Popescu. Nici Cristi Brancu nu a trecut pe la "Averea". Ar fi fost chiar culmea. Tot culmea este si ca Radu Budeanu Jr. este cel pe care probabil il confunda Catalin cu Brancu. In rest, da, e un punct de vedere interesant. Despre cum ajunge Marlene Dietrich o starleta de santan de Bronx.

Experimenteaza online sclavia cu Ratatouille

Acest nou widget, pe care il propun pe Blogul lui Budescu, poate fi folosit in mai multe feluri. Cand aceasta postare va deveni arhiva, adica istorie, widgetul va ramane disponibil pe bara din stanga, intre Horoscop si arhiva blogului.

In primul rand, este un mod in care te poti juca, pur si simplu, hranind soricelul cu bobite si punandu-l la treaba. Dar poti sa-l pui la treaba si daca nu il hranesti, asa cum se intampla de prea multe ori in Romania, precum putem constata aici, aici, aici, aici, aici, aici si aici in ceea ce priveste situatia jalnica din presa noastra, pe Blogul lui Tiberiu Lovin, numit Reporter Virtual.

In cazul in care faci acest lucru, vei constata ca acest simplu joc are si alte valente. Dupa cum observati lesne, apa bauta de soricel este de culoarea mustarului (ca sa fiu elegant). Asemeni si mancarea consumata de ins, care este rosu, precum emotia pe care o incearca de cate ori i se da ceva de mancare.

Botul, picioarele si urechile i s-au facut si ele, de la mancare si de la apa, de aceeasi culoare sfanta si privilegiata. Am impresia ca sunt prea subtil si elegant. Deocamdata am motive sa fiu. Spor la joc si la experimentat parabole despre sclavia moderna in secolul XXI!