Ceea ce ma distreaza cel mai tare este cand unii oameni patesc ca si mine: pierd textele din calculator. Problema acestor oameni (mai nepriceputi in aceste amanunte decat copilul din imagine) este ca eu pateam aceasta acum vreo zece ani, cand inca sa ai un calculator intr-o redactie era un eveniment deosebit si prin casele jurnalistilor inca nu dantuiau nici anticele patru-opt-sase.
Ieri am gasit o solutie la problema lui Nea Cornel, cu oamenii serviciilor aciuati prin redactia dumisale, asa cum se poate vedea aici:
Eu sunt de asemenea convins ca in toata povestea aceasta sunt bagate si CIA, si BND, si Mossadul, dar si extraterestii grey. Cred ca este bine sa umbli prin redactie cu o casca de protectie camuflata cu plumb, ca astia citesc gandurile la distanta. Nea Cornel, stii ceva? Cel mai bine: nu mai gandi deloc!
Acum incercam sa ajutam insa o biata fiinta umana, aflata in impas tehnologic major, care vrea sa-si terorizeze colegii mai tineri cu tacanitul masinii sale de scris antediluviene. Ii donez eu, daca nu se poate altfel, un Hermes Ambasador, care someaza la mine in casa de ani de zile si care este foarte silentioasa. Totusi, mai fac o incercare.
Problema acestor oameni este ca au pretentia, in conditiile in care nu s-au upgradat la creiere, sa ii conduca pe aceia ca mine: jurnalistii. In conditiile in care Cristoiu sta cu laptopul in tinda casei parintesti renovate din Gagestiul natal si navigheaza pe Internet ca soimul.
In conditiile in care raposatul George Pruteanu avea website-ul sau, pe care si-l administra singur, pe domeniu propriu si intrase foarte profund in tainele IT&C-ului, ajungand sa alinte un motor de cautare anume Mos Google, Cornel Nistorescu nu numai ca s-a comportat ca un mojic, de cand a venit sef la Coti, dar mai are si insolenta sa le dea ordine unor oameni care jongleaza cu calculatorul si Internetul.
As putea sa-i dezvalui neshte chestii lui Nisto, dar oamenii din aceasta redactie au si ei dreptul la libertatea lor. N-o sa-i spun nimic. O sa-l invat doar cum sa nu-si mai piarda textele din calculator, ca rad si curcile de el. Ca rad si curcile de dumneata, domnule director. Iar asta pentru ca, asa cum ai declarat pentru EvZ (foto dreapta):
Folosesc şi acum maşina de scris. Ieri am transpirat de ciudă că n-am avut-o la îndemână, pentru că mi-a dispărut un text din calculator, şi dacă o aveam, în cinci minute rescriam. Am pierdut editorialul şi a trebuit să-l rescriu de mână, cu pixul, am crezut că înnebunesc. Dar aduc eu o maşină şi-aici, pentru că este strictamente necesară. De acolo sigur nu dipare.
Nea Cornele, nea Cornele... Ti-a disparut textul din calculator pentru ca, la un moment dat, fara sa vrei, probabil ca ai vrut sa scrii "A" la inceput de fraza si, in loc sa apesi tasta "Shift", ai apasat tasta de alaturi sau de dedesubt, "Ctrl". "Ctrl" inseamna Control.
Adica exact ceea ce incerci dumneata sa faci la "Cotidianul": sa detii controlul. Si ceea ce iti lipseste din comportament, dar aceasta este din alt film, pe care il vom viziona altadata.
La cat material de presa moca oferi, ne vom mai da in lighishpir multa vreme. Sa revin dara: cat timp insa nu vei detine controlul asupra laptopului dumitale dat de Vantu, nu vei detine controlul redactiei pe care crezi ca o conduci. Un inceput bun este sa stii sa folosesti tasta "Ctrl".
Si, pentru ca nu vreau sa-i plictisesc pe internautii care citesc acum acest text, dupa ce s-au tinut cu mainile de burta, razand de incompetenta dumitale IT-ista, o sa-ti dau un sfat. Neprietenesc. Follow this link. You'll need it!
"Still need more help? Just hit the F1 key. That's help."
vineri, 7 august 2009
STAREA PRESEI: Sfaturi pentru Nistorescu, sa nu mai piarda texte prin calculator
marți, 10 februarie 2009
Grapini: Deficit de personal si concedieri
Una dintre ciudateniile sectorului de textile si confectii este ca deficitul de personal se perpetueaza, chiar daca, din cauza crizei, se fac disponibilizari masive, a declarat presedintele FEPAIUS, Maria Grapini.
Explicatia este in faptul ca un tehnician sau un inginer se formeaza dificil, ori nevoia de personal calificat continua sa existe.
Partea benefica a ceea ce se intampla in prezent ar fi ca personalul din sector se stabilizeaza si, de asemenea, se responsabilizeaza, sub presiunea exigentelor crizei.
luni, 9 februarie 2009
Grapini: Cu 57.000 mai putini salariati in confectii
In ultimul an, ramura textilelor si confectiilor a disponibilizat in jur de 57.000 de salariati, din cauza lipsei de comenzi pentru export, a declarat presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS), Maria Grapini.
In urma cu cativa ani, industria confectiilor asigura necesarul anual de produse pentru piata romaneasca din productia sa dintr-o singura zi a anului, iar restul ajungea la export.
Acum, situatia s-a schimbat dramatic si una dintre sperantele sectorului este ca se stie faptul ca "tehnicienii romani din bransa au in sange lucrul de calitate", cum spune Grapini.
joi, 30 octombrie 2008
CRIZA: Cum ne afecteaza si ce ni se va intampla?
Dragos Damian, director general la Zentiva Romania, spune ca piaţa pharma din România, care este creditată de bănci, "va simţi această criză, pentru că ratele dobânzilor vor creşte". Damian spune ca Zentiva Romania încă nu a fost atinsa de această criză. "Sunt convins însă că multe companii farmaceutice ce sunt creditate în momentul de faţă au greutăţi", a declarat managerul pentru The Money Channel.
Conform unei analize foarte ample, publicate astazi de catre Romania Libera, semne de insanatosire economica (daca tot am inceput cu medicamentele) vor aparea in a doua jumatate a anului viitor. Asa arata o analiza a Diviziei de cercetare a bancii austriece Erste.
Vestile privind comprimarea economiei romanesti, care speculeaza pe diminuarea cresterii PIB-ului de la 8,6% anul acesta la 4,8%, maximum 6% anul viitor, sunt catalogate drept un "populism feroce", de catre afaceristul Radu Minea. Acesta, care candideaza pentru PD-L intr-un colegiu electoral din Ilfov, contra lui Calin Popescu-Tariceanu, spune ca "traditia puternica a agriculturii autohtone a fost neglijata, astfel ca ritmul de dezvoltare pentru anul viitor este foarte incert".
Cum pe plan mondial piata constructiilor a fost lovita in plin de criza financiara, analistii estimeaza o franare a domeniului si in Romania, insa cresterea nu se intrerupe. Piata aceasta va inregistra in acest an o crestere de 25% - 28%, in comparatie cu anul 2007, iar pentru anul viitor reprezentantii sectorului estimeaza o crestere temperata la circa 10%. In pofida crizei economice, constructiile vor continua sa ramana unul dintre motoarele cresterii noastre economice.Piata auto ar putea inregistra anul viitor o scadere de 11,5%, pana la un nivel similar celui din anul 2006, din cauza crizei economice si a actualelor conditii de piata din tara, a declarat directorul general "Automobile Dacia", Francois Fourmont. Vanzarile de automobile ar putea ajunge la aproximativ 300.000 de unitati, a completat oficialul "Automobile Dacia".
In metalurgie, la Combinatul Mittal Steel Galati nu se mai lucreaza pe stoc, managerii sai luand masuri pentru reducerea costurilor. La ArcelorMittal Tubular Products Iasi, de o saptamana, 40% din salariati au fost trimisi in concediu, ca urmare a restrangerii de activitate. Uzina producea 70% pentru piata externa.
Anul 2009 va fi dificil pentru producatorii de textile, reprezentantii industriei estimand scaderi ale productiei de pana la 30%, deoarece depind de comenzile pietei europene, pentru care multe fabrici lucreaza in lohn. "Scad comenzile, constatam ca nu putem sa ne incheiem contractele", spune Maria Grapini, presedintele federatiei patronale din industria textila FEPAIUS, precizand ca in mod normal in aceasta perioada producatorii de textile primesc comenzile si incheie contractele pentru anul viitor.
Operatorii din turism isi revizuiesc strategiile de dezvoltare si investitii pentru anul 2009 si se asteapta la scaderi usoare ale afacerilor, ca urmare a crizei financiare internationale. "Tot ce a insemnat plan de dezvoltare si investitii se afla intr-un moment de expectatie. Toate achizitiile au fost sistate", mentioneaza Florin Tancu, manager in turism.
Industria tehnologiei informatiei, singura care are o protectie fiscala, neplatind impozit pe venitul angajatilor, depinde masiv de sectorul financiar, de unde vin cele mai banoase comenzi. "Companiile, luate ca entitati individuale, pot avea trasee foarte diferite fata de curentul general. Pe de alta parte, nu toate sectoarele vor scadea, unele e posibil sa aiba cresteri la fel de mari sau chiar mai mari decat pana acum", spune Florin Talpes, presedintele Grupului Softwin.
Piata asigurarilor este inca subdezvoltata in Romania in comparatie cu alte tari europene si multe companii sunt inca in febra cuceririi cotelor de piata si au mizat mai putin pe profituri imediate. "Pretul pentru asigurarile facultative va creste, deoarece asa se intampla in conditii de criza. si costul reasigurarilor va creste si il va influenta pe cel al asigurarilor", spune Romeo Jantea, fost director al BCR Asigurari.
Piata leasingului va avea de suferit, deoarece dobanzile vor continua sa creasca, spune Dan Constantinescu, directorul general al UniCredit Leasing Corporation. "Banii sunt mai greu de gasit si pentru noi si acest lucru se vede. Dobanzile vor creste in continuare, iar clientii vor suporta acest lucru", a spus Constantinescu.
Piata romaneasca de alimente va fi direct afectata de criza economica, insa efectele acesteia vor fi resimtite in mod diferit de marii jucatori si de producatorii mici, ne-a spus Sorin Minea, presedintele federatiei Romalimenta. El este de parere ca "marcile puternice vor rezista, chiar daca actualii proprietari vor pleca", insa "brandurile mici pot sa dispara foarte usor de pe piata".