© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta cladiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cladiri. Afișați toate postările

vineri, 7 august 2009

SEISMOLOGIE: Bucuresti. Lista cladirilor incluse in categoria de risc seismic din Bucuresti (Cutremur.net)

Emil-Sever Georgescu, Director Stiintific si Sef Laborator Evaluarea Riscului Seismic si Actiuni in Constructii la INCERC a mentionat in lucrarile publicate:

Ca urmare a dezvoltarii sale urbane deosebite in perioada 1920-1940, care a statuat trecerea la cladiri inalte in zona centrala, s-a ajuns si la vulnerabilitati structurale specifice cladirilor de beton armat din epoca. Cladirile inalte realizate in acele perioade s-au dovedit vulnerabile la cutremure, nu corespund normelor actuale si prezinta pericol grav de avariere si prabusire la miscari seismice puternice”.

Concentrarea in zona centrala a avarierilor la cladiri inalte in 1940, neglijata si insuficient analizata la vremea respectiva, a constituit cauza generica a prabusirilor multor cladiri din aceeasi generatie la cutremurul din 4 martie 1977″, mai spune domnul Emil-Sever Georgescu.

De-abia incepand cu anii 1943, cladirile au fost proiectate tinandu-se cont de riscul seismic.

Aici puteti descarca lista cladirilor incluse in categoriile de risc seismic I Pericol public, I, II si III. Fisierul este in format PDF. Tot in acest fisier sunt listate si cladirile care au fost deja consolidate.

marți, 5 mai 2009

SEISMOLOGIE: Senzatie de pericol 1

Nu toate cladirile care nu au bulina rosie din Bucuresti sunt sigure.

Am surprins
cateva instantanee foto cu unele astfel de cladiri, pentru a incerca sa demonstrez acest fapt.

Exista posibilitatea
ca aceste cladiri, cele pe care le-am fotografiat, sa fie put si simplu rapanoase, neingrijite, dar de asemenea sa fie rezistente ca niste cazemate nemtesti, ca nu le-am facut expertiza seismica inainte sa le pozez.


Sa dea Dumnezeu ca lucrurile sa stea astfel!

Sa dea Dumnezeu sa nu cada nici o cladire in Capitala la un mare cutremur.

marți, 28 aprilie 2009

Ce l-a apucat pe Sorin Oprescu exact acum?

Am lecturat ca pe un roman politist al Agathei Christie noua lista de peste 1900 de cladiri cu risc seismic, data publicitatii de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Lectura palpitanta a acestui document m-a facut sa ajung la niste concluzii, pe care doresc sa le impartasesc si altora.

Marea majoritate a expertizarilor sunt facute in anii '90. Un numar mare dintre acestea au fost realizate in anii 1993, 1994 si 1995.

Cateva expertize sunt din anul 2000 si chiar mai putine in apropierea timpurilor noastre. Cu alte cuvinte, discutam despre vechituri. Cam in aceeasi maniera, in urma cu cateva saptamani un cotidian a publicat o lista SRI cu ceea ce acest serviciu de informatii categorisea ca fiind agentii CIA in Romania. Relevanta informatiei este discutabila din mai multe motive.

La fel stau lucrurile si acum. Se pune intrebarea justificata: ce l-a manat pe dl. primar general exact acum sa dea publicitatii aceasta lista de cladiri cu risc seismic? De ce acum si nu in urma cu zece sau 15 zile? Pentru ca lumea este sensibilizata de cutremurul de sambata, de 5,3 sau 5,1 grade pe scala Richter? Miroase a manipulare.

Am spus ca lucrurile stau la fel si cu cazul listei lui Oprescu si voi explica de ce anume: de la momentul expertizei si pana in prezent, cu aceste cladiri s-au putut intampla o multime de lucruri.

De exemplu, puteau fi renovate sau demolate. Nu reiese faptul ca din lista s-au scos astfel de imobile. Fara acordul Inspectiei de Stat in Constructii, proprietarii aveau tot timpul din lume sa darame plansee, pereti de rezistenta, intr-un cuvant sa modifice radical pe dinauntru aceste imobile. Ce relevanta mai are aceasta lista in atari conditii? - nu putem sti cu exactitate.

luni, 27 aprilie 2009

Inca 1908 cladiri cu risc seismic in Capitala

Lista Primăriei Capitalei, cu clădirile cu risc seismic, a fost de curând umflată cu încă 1.900 de imobile, astfel încât acum ar ieşi calculul victimelor prezise de Oprescu: 500.000.

Cei mai mulţi locatari nu reuşesc să afle în ce categorie de risc le-a fost încadrat imobilul, informeaza Cotidianul.

VIZUALIZEAZA AICI NOUA LISTA

1.908 imobile din Bucureşti ar trebui să intre în consolidare în maximum zece ani, potrivit unei liste apărute pe pagina de Internet a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Lista a fost postată lângă cele care cuprind imobilele încadrate în clasele I, II, III sau IV de risc seismic, care însumează aproape 800 de clădiri.

Conform documentului, care are titlul „Lista Clădirilor expertizate tehnic, încadrate în categorii de urgenţe, con­form normativului P100-92, neînca­dra­te în clasă de risc seismic corespun­zătoare“, cele 1.908 imobile din Capitală au fost expertizate seismic în perioada 1993-1996, dar nu au primit clasă de risc seismic, pe motiv că la acea vreme legislaţia prevedea că imobilelor ex­per­tizate li se atribuiau grade de urgenţă.