Incep astazi un ciclu de prezentare a pieselor care lupta pentru calificarea in semifinalele de la Moscova din diferite state participante. Azi, primul dintre cele doua cantece de la concursul danez care imi plac foarte mult: Hera Bjork, "Someday".
Putem chiar sa ramanem surprinsi, dupa arsita de la noi, ca undeva in Europa mai exista apa. Desigur, lucrul care i se poate reprosa compozitorului este vizibila ABBA-influenta, dar, la cate tone de muzica sub aceasta ilustra directionare artistica s-au scris, hai, trec cu vederea.
Intrebarea este daca aceasta piesa superba va trece de finala daneza, dar, daca o va face, eu cred ca este una dintre favoritele la castigarea Eurovision.
joi, 22 ianuarie 2009
EUROVISION 2009: Hera Bjork, "Someday" (Danemarca)
miercuri, 21 ianuarie 2009
JURNALUL LU' BUDELU: Cum ne plictiseste Vodafone
Mi-am facut mai nou o parere foarte proasta desspre semnificatiile numerologice si mai ales concursologice ale numarului 100. Totul a inceput pe 5 ianuarie 2009, la ora 15:30, cand am primit de la Vodafone urmatorul mesaj bestial:
Incearca sa raspunzi la cel putin o intrebare inainte de 16:00 si pe langa sansa de a castiga Golful de diseara... vei avea de asemenea si o surpriza!
Bestial, mi-am spus entuziasmat, ca orice tip cu creierul spalat. Voi castiga Golful de diseara! Nici nu am avut timp sa meditez cat de putin la substratul enigmaticelor cuvinte trimise de Vodafone, ca am primit un nou mesaj:
Castiga 10 puncte: Care e cel mai inalt varf din Romania? 1=Moldoveanu 2=Ardeleanul. Trimite 1 sau 2 la 100.
Va dati seama ca, foarte incantat ca stiu raspunsul corect, am trimis imediat un SMS de raspuns la 100 si am incercat sa-mi vad de treaba. Dar nu, la 15:43, Vodafone mi-a trimis urmatorul mesaj:
Stii geografie. Continua in forta pentru Golf! Cum poti vedea lumea de la volanul noului Golf? Afla acum, e timp pana la 16:00! Ai 20 puncte.
Apoi:
Castiga 10 puncte: Cum se numeste basebalul traditional romanesc? 1=Rugby 2=Oina. Trimite 1 sau 2 la 100.
Innebunit sa castig Golfuletul, mi-am facut curaj si, sigur pe mine, am raspuns repede. Pana sa respir de doua ori, Vodafone cel Viteaz mi-a replicat:
Se poate mai bine de atat? Bravo, continua! 30 puncte te pot aseza confortabil la volanul unui Golf! Raspunde pana la 16:00 si mareste-le!
Astfel, la 20:56, din intrebare inteligenta si raspuns pe masura in intrebare inteligenta si raspuns pe masura, am ajuns la urmatoarea intrebare:
Castiga 16010 puncte: Cine prezinta 'Din dragoste'? 1=Mircea Vintila 2=Mircea Radu. Trimite 1 sau 2 la 100.
Intrebarile de cultura rafinata si eruditie au continuat zilnic. Golful nu mai vine. Nici Touaregul de la sfarsitul saptamanii. Sau lunii. Sau anului. Ultimul mesaj pe care l-am primit de la Vodafone 100 suna asa:
Castiga 47010 puncte: Ce masoara clepsidra? 1=Timpul 2=Apa din lacuri. Trimite 1 sau 2 la 100.
Raspunsul corect este: clepsidra masoara timpul care v-a mai ramas la dispozitie, tot mai putin, pana cand romanii nu se vor mai lasa pacaliti de poantele voastre de doi lei si cincizeci de bani, cu care va imaginati ca veti face bani gramada, din SMS-uri croite pentru a prosti fraierii. Care oricum in Romania sunt prea putini ca sa va scoateti cu SMS-urile lor.
Hai noroc si la mai (ni)mic.
marți, 13 ianuarie 2009
luni, 27 octombrie 2008
Incep inscrierile la Eurovision 2009, incepe iar eurovizioneala romaneasca
Asa cum anunta Televiziunea Romana, compozitorii care doresc sa inscrie piese pentru selectia nationala a concursului Eurovision 2009 o pot face incepand de sambata, 15 noiembrie.
Perioada de inscrieri se va incheia pe 15 decembrie 2008, timp in care cei interesati sunt asteptati sa trimita sau sa depuna piesele, in format audio (pe CD, DAT sau MD), la Televiziunea Romana, Calea Dorobantilor nr. 191, sector 1, Bucuresti, cu mentiunea "Pentru selectia nationala Eurovision 2009" inscrisa pe plic.
Materialul audio trebuie sa fie insotit de o serie de alte documente si declaratii (vezi regulamentul postat pe tvr.ro/eurovision), fara de care melodia nu va fi acceptata la inscrierea in concurs. Etapele desfasurarii selectiei au fost stabilite, dupa cum urmeaza:
15.11 - 15.12.2008: inscrieri (depunerea sau trimiterea pieselor la Registratura TVR);
22 - 23 .12.2008: preselectie (juriul alege 24 de piese) si validare;
24.12 - postarea pe site-ul TVR a celor 24 piese selectate;
27.01.2009: Semifinala 1 (12 piese);
29.01.2009: Semifinala 2 (celelalte 12 piese);
31.01.2009: Finala Nationala (cele 12 piese ramase in concurs in urma semifinalelor).
Vom avea treaba multa...
luni, 1 septembrie 2008
BERCUL DE AUR: Biondo ramane in concurs
Nu ii cunostea nimeni in Romania. Efectiv nu existau ca formatie, pentru ca s-au infiintat special pentru ESC Romania. S-au asezat pe scena ca Pink Floyd sau I Pooh, drepti, cu fata spre public, fara fitze, fara efecte speciale, au cantat si au cucerit o tara intreaga cu stilul si nobletea cantului lor, fara sa bata podelele cu capul si fara sa-si smulga hainele de pe ei.
Televiziunea Română a primit ieri, 31 august, confirmarea din partea membrilor trupei Biondo, că artiştii rămân în concursul de la Festivalul Cerbul de Aur 2008, arata un comunicat TVR.
Sunt infirmate astfel informaţiile, conform cărora interpreţii suedezi s-ar fi retras din competiţie.
Festivalul Cerbul de Aur 2008 are loc în perioada 3-8 septembrie, la Braşov. Anul acesta, evenimentul se află la 16-a ediţie şi aniversează 40 de ani de la debutul său.
Vom scrie pe acest subiect. Ii vom spune BERCUL DE AUR, dar va fi un pamflet implicit, pentru ca avem un mare respect fata de marca in sine, una a carei credibilitate este atacata chiar din interior, de catre organizatorii festivalului si concursului.
Cerbul de Aur de azi are mari probleme de credibilitate, din cauza aceluiasi Ioan Duma, care a facut, impreuna cu ceilalti organizatori, conform informatiilor noastre, manevre mai la vedere si mai scandaloase decat in scandalul Eurovision Song Contest Romania.
La aceste noi alish-verishuri nu putem ramane indiferenti, asa cum nu am ramas indiferenti la cele din prima parte a anului, cand o piesa banala, de care nu a mai auzit nimeni dupa finala de la Belgrad, a mers unde nu trebuia sa mearga si a reprezentat ce nu trebuia sa reprezinte: Romania.
