In luna martie a acestui an, dupa primirea primei forme a actului aditional la contractul de munca, despre a carui ultima forma am scris aici, dar si aici, si nu numai, un grup sanatos de salariati Active Soft de la diferite site-uri au protestat vehement.
Acest prim document, cel mai scandalos, a fost precedat de un e-mail de la directorul general Active Soft (foto stanga sus).
Grupul de salariati nemultumiti contactase anterior mai multi avocati, care le-au spus toti acelasi lucru: continutul actului aditional este ilegal. "Razmerita
" s-a intins rapid in toata firma, iar nemultumitii s-au dus la conducere si au protestat, sustinand ca avocatii contactati de ei spusesera ca actul aditional ce le fusese propus de firma este ilegal.
In urma acestui scandal intra-firma, conducerea NCH, autoarea documentului, a produs inca doua forme succesive ale sale. Despre acest scandal, din punctul meu de vedere, am scris anterior, asa cum am explicat.
Iata (foto dreapta) continutul e-mail-ului numarul doi pe acest subiect, trimis de Paun. Reproducem din continut:
Cei care au indoieli si refuza semnarea contractului, vor avea ocazia sa primeasca lamuriri imediat ce voi organiza cadrul necesar (probabil voi solicita un reprezentant al NCH - ca autor al actului aditional, care sa dea lamuriri cu privire la sensul clauzelor din contract)
Din acest e-mail rezulta clar ca geniile care au pus la punct acest document nu sunt de la Active Soft, ci din cadrul grupului NCH. Pe de alta parte, mult mai important este ca pe 17 martie exista un grup destul
de consistent de salariati care "au indoieli si refuza semnarea contractului (n.n.: este vorba despre actul aditional)".
La sfarsitul lunii martie mi-a fost desfiintat contul de e-mail de serviciu. Totusi am apucat sa primesc un al treilea e-mail (foto stanga-jos), despre care acum am confirmare ca a fost primit de toti salariatii Active Soft. Ca si pe precedentele doua.
In acesta, ei erau anuntati ca semnarea actului aditional la contractul individual de munca, in ultima sa forma produsa de catre firma, este conditie necesara pentru continuarea relatiilor contractuale ale salariatului cu angajatorul, precum si ca trebuie sa distruga foile de hartie pe care erau printate primele doua forme ale documentului.
In prezent, salariatii nemultumiti au semnat si ei actul aditional in ultima sa forma, asigurati de avocatii pe care i-au consultat ca nu au nici o problema si ca orice instanta le-ar da dreptate, in cazul in care juristii NCH se trezesc din somn si sustin ca au visat ca vor sa ii impute cuiva incalcarea acestui document samavolnic.
miercuri, 29 iulie 2009
STAREA PRESEI - ACTIVE SOFT: In martie, mai multi salariati Active Soft s-au consultat cu avocati
vineri, 24 iulie 2009
Falimentul Boom loveşte imaginea, nu încrederea în online (Money.ro)
Posibilul faliment al Netbridge Investments, compania care operează regia de publicitate online Boom, deţinută de grupul New Century Holdings (NCH), va crea o imagine negativă pentru piaţa online românească, dar nu va afecta încrederea în acest canal, sunt de părere jucătorii din industrie.
La câteva luni de la zvonurile legate de falimentul Boom, după ce mai mulţi publisheri online au reclamat o serie de datorii acumulate de regie, Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă depusă de Realmedia Network, publisherul site-ului imobiliare.ro.
Atât Netbridge Investments, cât şi Realmedia Network fac parte din grupul NCH, condus de Siminel Andrei. Potrivit tmb.ro, Netbridge Investments poate face recurs la decizia pronunţată pe 14 iulie, neexistând, deocamdată, o decizie irevocabilă. În urma posibilului faliment, vor rămâne însă o serie de datorii faţă de clienţi şi foşti parteneri.
Augustin Roman, director executiv la Gazeta Online, fost client al regiei, a explicat pentru Business Standard că datoria Boom faţă de GSP este de ordinul sutelor de mii de euro, eşalonată pe mai multe luni. “În acest moment, 50% din sumă este restantă, la care se vor adăuga, cu siguranţă, şi celelalte tranşe.
Dacă firmele din cadrul grupului NCH îi plăteau regiei Boom cele 200 milioane de afişări consumate în 2008 pe site-urile GSP, la un preţ minim, aceasta avea şi profit frumos din contractul cu Gazeta Online”, a declarat Roman.
Reprezentantul GSP este de părere că Boom a fost falimentată premeditat de acţionarii săi exact pentru a da “ţepe” foştilor parteneri... citeste tot aici
miercuri, 1 iulie 2009
STAREA PRESEI - ACTIVE SOFT: Unde este virgula lipsa
Atunci cand scrii un text, trebuie sa ai grija sa o faci respectand regulile de gramatica. Atunci cand textul respectiv este unul oficial si este pus sub poza lui Mihai Paun, managerul unei companii care "se afla in topul editorilor web", greseala de gramatica este cu atat mai penibila.
Mai ales ca discutam despre Active Soft, care are in portofoliu 25 de site-uri pe "diverse categorii, in functie de cerintele pietei si de nevoile consumatorilor de internet", o companie foarte puternica, ce "si-a castigat reputatia de lider de piata pe segmentul de tineri cu varste intre 17 si 29 de ani", ale carei principale site-uri "sunt succese de audienta, insumand peste 100 de milioane de pagini deschise lunar si aproape 14 milioane de vizitatori, conform Trafic.ro".
Si totusi, si in acest caz apozitia se pune intre virgule. Mai ales ca sute de mii sau poate chiar milioane de tineri citesc acest text agramat si inteleg ca asa se scrie. Textul corect gramatical este:
"Active Soft, companie apatinand grupului NCH, in care creativitatea si pasiunea muncii concretizeaza cele mai indraznete proiecte."
Acum, ideea este ca, dincolo de limba de lemn fruntasa din a doua parte a textului citat, acesta se afla sub poza unui tip elastic, foarte istet si dinamic, pe care astfel il face de ras pe nedrept. Chiar daca am eu acum cu el niscaiva povesti de povestit.
