Sound la Graz: Momentele anuntarii medaliei de aur

Pentru ca fiecare cititor al acestor randuri sa-si faca o imagine cat de cat coerenta a ceea ce reprezinta Stadthalle, in care a avut loc decernarea medaliilor si deopotriva gala laureatilor, dar in care de asemenea se servea masa, se facea promovare, se vindeau gadgeturi si se facea socializare, trebuie sa isi imagineze o magaoaie imensa, imposibil de incadrat cu orice aparat foto, astfel incat sa-ti mai si poti da seama ulterior de dimensiunile constructiei.

Spre deosebire insa de Casa Poporului, care arhitectonic este o mizerie, Stadthalle, construita gratios, din materiale usoare si suple, este eleganta si placuta vederii. Aria pe care sunt construite toate salile si halele enorme, unele, in spate, inca in curs de finalizare, este un patrat cu latura de aproximativ 200 de metri, deci cu o suprafata estimabila de 40.000 de metri patrati.

Sala de festivitati unde au loc imaginile filmate de un coleg este de dimensiunile unui stadion de fotbal, iar scena acesteia ocupa una dintre laturile acestui "stadion".

Pe scena, in timpul festivitatii, s-au aflat toti dirijorii de la toate corurile prezente la Olimpiada.

Ceea ce se vede, la un moment dat, pe travellingul camerei, pe scena, da, multimea aceea de oameni este o multime impresionanta de dirijori de cor din intreaga lume. In foto se vede un focus pe o parte din acestia. In centrul imaginii, cu pantaloni maro deschis, camasa crem cu maneci scurte si steagul Romaniei, este Voicu.

In primul clip, poate fi vazuta reactia Corului Sound, in momentul anuntarii punctajului si a medaliei de aur primite. Sa explic: la sectiunea la care participam noi, a inceput anuntarea laureatilor, dinspre punctajele mici spre cele mari. Cand am trecut de punctajul-limita, dincolo de care stiam ca vom lua medalia de aur, a avut loc un fenomen ciudat.



Pe de o parte, stiam ce se intampla si ca vom lua medalia de aur, pe de alta parte insa eram consternati si nu puteam crede ca este aievea, iar in al treilea rand asteptam sa rabufnim, in momentul propriu-zis al nominalizarii. Ceea ce se vede in prima inregistrare este exact clipa exploziei de bucurie, care s-a soldat cu dat apa la soricei si tot tacamul.

PLATINA MUZICALA: Corul SOUND, "Cimpoereasa" (Gheorghe Danga)

Aceasta este inca o inregistrare a noastra. O prelucrare corala dupa folclor romanesc a compozitorului Gheorghe Danga. Ca sa facem aceasta inregistrare, in Studioul "Alfred Alessandrescu" din Casa Radio, am muncit ore in sir. La cat de dificila este aceasta partitura, este imposibil sa o canti din prima perfect, ca pentru o inregistrare de studio.

Astfel de lucruri se intampla cu regularitate, cand faci o inregistrare de studio cu o piesa corala de virtuozitate. Este abordabil pentru un om sau pentru un grup restrans de oameni sa realizeze acest lucru din prima (King's Singers o fac fara nici o problema, sunt foarte buni, dar sunt si numai sase), dar cand este vorba de peste 30 de oameni e mai greu.

Acesta a fost insa carligul la adevaratul subiect pe care vreau sa-l tratez aici.

Ignoranta

Au existat state in care, cand s-au intors medaliatii de la Olimpiada Corala de la Graz, a fost sarbatoare nationala, iar coristii au fost primiti ca niste eroi. Nu aveam astfel de pretentii. Am cantat si voi canta de placere, nu pentru glorie. Colegii mei din Sound nici nu se gandesc la asa ceva, ca ar trebui intampinati astfel, cum s-a intamplat in alte state din lume si este posibil ca, la citirea acestor randuri, sa aiba un sentiment de jena si sa considere ca exagerez.

Aveam insa pretentia sa fim tratati de presa cu respect, nu cu nepasare, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si am fi fost intr-o excursie de placere. Tot ceea ce iese din patternul politica-sport-scandal este greu publicabil. Fara (aproape) nici o exceptie, toata presa si toate site-urile de pe Internet au publicat numai comunicate.

Atunci cand a aparut ceva, ori trebuie sa multumesc unor oameni de bun simt, cum este Alecu Racoviceanu de la "Gardianul", ori trebuie sa ma fac ca nu a aparut nimic, ca sa nu ma enervez. Deschide ochii. Nu le raspunde... Dar e foarte greu sa nu vad si nici nu-mi sta in fire sa tac. "Adevarul", un ziar la care am lucrat acum vreo 11 ani, si-a batut joc efectiv de noi, in doua articole, dintre care unul a fost retras, poate, probabil, posibil, de pe editia electronica. Ambele semnate de corespondentul la Cluj.

In acest articole geniale, se facea vorbire despre o medalie de aur si una de argint, castigate de formatia Cant Coral Romania. Mi-au trebuit cateva minute ca sa inteleg ca semnatarul, Mihai Bacalu, tradusese aproximativ ceea ce vazuse scris in vreun comunicat, "Sound Choir of Romania".

Dar Cant Coral se traduce corect in engleza Coral Chant, pe cand mot-a-mot The Sound Choir inseamna exact Corul Sunet. Acum, ceea ce nu mai intelegem este: e vorba despre rea vointa, prostie sau o combinatie intre acestea?

Probabil ca o combinatie, pentru ca a mai existat un articol in care aparea gafa cu Cant Coral, unde postasem un comentariu, iar acest articol a disparut. Sau mi-au sters comentariul? Nu stiu, pentru ca nu am stat sa compar doua prostii intre ele, sa vad daca sunt diferite sau e una singura.

Partea penibila e ca autorul nu a facut nici o legatura (sau s-a facut ca nu face nicio legatura) cu o formatie corala din Bucuresti, care, chiar daca nu a ajuns la Cluj, a facut sali pline pe la tara, prin Timisoara si Arad, cu un repertoriu aparte, de choral jazz-rock. Exista un film, care se termina cu niste cuvinte: Zambeste, Pumfi.... Ii las pe vizitatorii acestui blog sa puna restul cuvintelor, care lipsesc.

Grupul Coral Sound la Olimpiada Corala Mondiala de la Graz (2)

Nu este intotdeauna la fel de usor sa canti. Nu la orice ora si nu in orice conditii meteorologice. Logica gandita de Voicu, pentru cele doua prezente oficiale in concurs, ar fi fost sa intram intai in concertul cu muzica de camera, care sa fie un fel de acomodare cu concursul, dupa acomodarea de scena austriaca de la Grawe, apoi sa le dam in cap cu folclorul nostru, in ziua urmatoare, cand deja eram intrati definitiv in forma vocala.

"Dar n-a fost, n-a fost sa fie asa", vorba lui Nichita Stanescu. In primul rand pentru ca organizatorii ne-au programat invers: intai am intrat, joi dupa-amiaza, in concursul de la Sectiunea "Folclor A Capella" (unde am cantat in aula Universitatii din Graz, o sala rece, neprietenoasa, deschisa), apoi vineri dimineata (care pana la urma s-a dovedit a fi ora 12.15) am evoluat la Sectiunea "Cor mixt de Camera" (unde am cantat intr-o sala nemaipomenita, calda, prietenoasa, care imbratiseaza sunetul, deopotriva deosebit de frumoasa, cu niste fresce superbe pe pereti si tavan) (foto 2).


Din acest punct de vedere, programarea a fost dezavantajoasa. In mod evident, joi dupa-amiaza, dupa ora 17.00, am avut vocile mai "intinse" decat vineri dimineata. Acesta este un fenomen normal. Dupa somn, dimineata, vocile inalte, tenorii, sopranele, sunt afectate, pentru ca corzile vocale se relaxeaza.

Pe voce de cap, mai jos cu un ton

Cred ca am intrat in voce de cap, la "Sarba pe loc", cu un ton mai jos decat intr-o reprezentatie de amiaza sau de seara. Joi dupa-amiaza am transmis mai mult si datorita vremii. Ore in sir s-a chinuit sa ploua. Atmosfera a fost incarcata, presiunea scazuta. Cu o ora inainte de concert, a inceput sa le toarne, iar presiunea a crescut pana la cea normala.

Vineri de dimineata, norii s-au adunat furiosi, dar ploaia a venit mult dupa evolutia noastra. Joi, cum s-ar spune, ne-a ajutat "configuratia astrelor", vineri tehnica si straduinta. Paradoxal, joi ni s-a parut tuturor ca am evoluat mai bine si asteptam mai mult de la "Folclor", si totusi am luat medalia de argint.

Vineri dimineata am tras de noi, am estimat un bronz, cel mult argint, dar am luat aurul olimpic. Vreau sa fiu inteles corect. Comunicare, la noi, exista oricum foarte multa. Vineri insa nu am simtit-o la aceleasi cote ridicate. Chiar daca in finalul piesei lui Deak Bartos Geza, "Eli, Eli", din cauza tensiunii artistice create de cor, am intrat intr-un soi de hiperventilatie emotionala, exact in finalul piesei.

Aplauze pentru Bahamas

Inaintea noastra, a evoluat, vineri dimineata, corul de camera "Nino Cantores" din Venezuela (foto 3), pe care nu am avut ocazia sa il ascult. Cred ca au fost foarte buni, pentru ca juriul le-a acordat un punctaj putin mai bun decat noua, tot la medalie de aur. Dupa noi insa am fost in sala si am vazut cat de friabil si relativ este succesul.

Pe scena au intrat cei de dupa noi, Bahamas National Youth Choir (BNYC). De la pian au primit un ton si au intrat cu un ton mai jos, spre disperarea dirijorului, care tot timpul piesei introductive - un Schubert, adica "na, sa vedeti ca mai stim si altceva decat spirituals" - a aratat cu degetele in sus, spre nota avan neatinsa de bietii oameni.

Am remarcat extraordinara dictie muzicala a acestui cor foarte valoros, chiar si in aceste conditii. Este deosebit de dificil sa faci din 30 de voci de personalitate un cor a capella. E mai usor sa faci o maioneza muzicala dens si haotic colorata. BNYC este un cor grozav. Postarea The Nathaniel Dett Chorale (TNDC) are legatura directa cu evolutia acestui cor, chiar daca TNDC este si mai bun.

La gala marilor castigatori, am vazut corul de fete din Bulgaria care ne-a luat fata si a castigat marele premiu la "Folclor". Niste lelite bulgaroaice, cu o emisie deschisa, tziflita, ca in cantul popular de la sud de Dunare.

Piesa prezentata in gala a fost extrem de pretentioasa, cu armonii la secunda si strigaturi, dar, daca fetele noastre ar emite astfel sunetul, Voicu le-ar alerga prin toate colturile ambitusului si volumului, pana le-ar introduce emisia corecta in cap.

Oricum, dupa ce am castigat acum opt ani la aceasta sectiune aurul, trebuia acum sa castigam dincolo. Ca sa ne demonstram polivalenta, nu?

Grupul Coral SOUND la Olimpiada Corala Mondiala de la Graz (I)

O alta poveste a prezentei noastre la Graz, care insa pune accentul pe aspectele culturale si turistice, a fost scrisa de colegul meu, Alexandru Damian, bas in Grupul Coral Sound, pe blogul sau. Voi posta propriul meu text de aceasta factura ulterior.

In prima zi a prezentei noastre in orasul Olimpiadei Universale Corale, editia cu numarul 5, am sustinut un concert neoficial pentru firma de asigurari Grawe. La acest concert au participat doua formatii corale austriece (foto 2), un grup vocal feminin (foto 3) din Croatia si noi (foto 1, din evolutia din concursul de la Sectiunea de Coruri mixte de Camera, foto 5, din concertul dat la receptia Grawe).

Formatiile invitate sa concerteze au fost alese (este bine sa subliniez aceasta) pe spranceana, iar dintre ele a noastra a concertat in finalul serii.

Trebuie sa spun ca, dupa ce am interpretat programarea corului nostru in inchiderea serii ca fiind un semn al aprecierii valorii noastre, m-am sucit, cand am aflat ca, inaintea reprezentatiei noastre, austriecii vor lua masa.

Ideea este ca stiam bine ca austriecii sunt niste mancai proverbiali.

Lucrul acesta mi-a fost confirmat de faptul ca masa s-a prelungit, de la 30 de minute, cat era pe hartie, timp de peste o ora si jumatate. La precedentele evolutii vocale, cele ale formatiilor austriece si cea a croatelor, lumea se mai plimba, mai servea niscaiva beuturica, mai vorbea in soapta.

Intr-un colt, am vazut o tigara super-light stinsa in scrumiera. Am crezut ca noi vom canta acoperind un cor de voci de oameni infierbantati, inghiortaind haloi gretzos si aratandu-ne cu degetul, cum patiseram intr-un an, de Craciun, la o discoteca din Bucuresti, Calise pre numele sau.

Am intrat la incalzire, intr-o sala de trecere de langa locul unde urma sa cantam (foto 4), cu o acustica putin aberanta, dar foarte calda in sunet, la capatul careia se afla spalatorul. Atunci mi-am schimbat convingerile.

Austriecii treceau, pe rand, spre locul cu pricina. Se opreau, incepeau sa zambeasca si isi vedeau de treaba. Apoi au revenit in grupuri mici, cu aparate foto, si au inceput sa ne pozeze sistematic.

Cand am intrat in sala au inceput sa aplaude sustinut, de mi s-a zbarlit pielea pe mine. Vorbisera intre ei. Am ajuns pe scena si m-am uitat in sala.

Nimeni nu mai manca, de unde cu cinci minute inainte toata lumea-ngurgita de zor, se vanzolea si vorbea destul de tare. Ulterior, am aflat ca, in timpul "Doinei", pe care am cantat-o in cadrul recitalului, seful organizarii din partea Grawe ordonase cateringului sa inceteze orice activitate, ca sa nu ne deranjeze.

Din anumite puncte de vedere, a fost un concert absolut formidabil. In primul rand, ce m-am simtit eu capabil sa transmit acelei sali a fost la cote maxime, de cand cant in Corul Sound.

In al doilea rand, voltii pozitivi pe care i-am simtit venind din sala au fost de o calitate nemaipomenita, cum am simtit rareori.

M-am hranit cu ei cat pentru zece ani de viata. In randul al treilea, o doamna se legana, in ritmul cantului nostru. O alta plangea, chiar daca nu intelegea o iota din limba romana.

Nu pot sa spun ca am cantat perfect, defapt a canta perfect intr-un astfel de concert, cu o sala care sare in picioare dupa fiecare piesa si striga: "Bravo!", ca la Tosca de Puccini, este aproape imposibil.

Pot spune insa ca a fost cel mai cathartic concert pe care l-am avut vreodata cu Sound. Unul pe care Voicu l-a categorisit ulterior, cand l-am intrebat ce crede despre evolutia noastra, ca fiind de nota 8.

Atentie, la Voicu Popescu (foto 6) nota 8 inseamna foarte-foarte mult, pentru ca este genul de om care iti zambeste, "iti face mai-mai", dar este extrem de pretentios.

Aceasta a fost prima noastra prezenta corala in Graz, de care o sa-mi aduc aminte intotdeauna cu mare placere.
(va urma)