OLIMPIADA BEIJING: Cuibul de Pasare infloreste pentru istoria Chinei

Una-i una si-alta-i alta.

Faptul ca China nu respecta drepturile omului este un lucru asupra caruia voi reveni cu insistenta in continuare.

Beijingul trebuie sa inteleaga ca, in pofida faptului ca natiunea chineza este o mare natiune a lumii (cu traditie culturala si tehnologica milenara, dar si cu o detenta economica extraordinara in ultimii ani, despre care de asemenea vom vorbi pe larg), este obligat sa respecte drepturile fundamentale ale omului.

Aceasta nu ne impiedica insa a remarca un spectacol absolut grandios, de mare bun gust si rafinament, asa cum vom consemna ce fac olimpicii romani (in masura in care concediul ne va permite acest lucru). Pe de alta parte, ma intriga tipul de sensibilitate pe care il manifesta chinezii.

Sunt sensibili si, in acelasi timp, reci. Am impresia ca totul este foarte construit si calculat la milimetru si pentru mine sensibilitatea trebuie sa fie asociata cu un nivel ridicat de empatie, cu cat mai intensa, cu atat mai de efect. Chinezii se adreseaza, in spectacolele lor (am vazut doua si la Graz) intelectului si nu transmit deloc emotie.

In imagine avem fenomenalul moment de inceput, cu cei 2008 tobosari, care au facut o demonstratie de forta, eleganta, rafinament pe terenului stadionului supranumit "Bird's Nest", adica Cuib de Pasare, dupa care a urmat o trecere in revista fabuloasa a ceea ce reprezinta China pentru istoria culturii si civilizatiei, in general.

Problema este ca chinezii nu se dovedesc atat de buni la fotografie, precum au fost organizatorii austrieci si elvetieni in cazul Euro 2008. Pe de alta parte, este adevarat ca partea formidabila a spectacolului de pe Bird's Nest a fost data de miscare, ori aceasta ar fi putut fi surprinsa de o inregistrare video, inexistenta in acest moment.

Un ultim cuvant pentru ceea ce stiu ca sa afla dincolo de acest magnific show. Asa sunt chinezii si coreenii: un asemenea spectacol presupune mase mari de oameni antrenati luni de zile, care traiesc ca sclavii si sunt niste furnici intr-un mecanism monstruos, pentru care noi, romanii, dupa cele intamplate pentru gloria falsa a Tovarasului, nu prea avem nici mare simpatie, nici tragere de inima.

Subliniez: la cateva zeci de kilometri de acest stadion superb disidentilor li se smulg dintii si unghiile. Sa nu uitam aceasta si sa ne bucuram la cote maxime de manifestarea sportiva.

Sound la Graz: Momentele anuntarii medaliei de aur

Pentru ca fiecare cititor al acestor randuri sa-si faca o imagine cat de cat coerenta a ceea ce reprezinta Stadthalle, in care a avut loc decernarea medaliilor si deopotriva gala laureatilor, dar in care de asemenea se servea masa, se facea promovare, se vindeau gadgeturi si se facea socializare, trebuie sa isi imagineze o magaoaie imensa, imposibil de incadrat cu orice aparat foto, astfel incat sa-ti mai si poti da seama ulterior de dimensiunile constructiei.

Spre deosebire insa de Casa Poporului, care arhitectonic este o mizerie, Stadthalle, construita gratios, din materiale usoare si suple, este eleganta si placuta vederii. Aria pe care sunt construite toate salile si halele enorme, unele, in spate, inca in curs de finalizare, este un patrat cu latura de aproximativ 200 de metri, deci cu o suprafata estimabila de 40.000 de metri patrati.

Sala de festivitati unde au loc imaginile filmate de un coleg este de dimensiunile unui stadion de fotbal, iar scena acesteia ocupa una dintre laturile acestui "stadion".

Pe scena, in timpul festivitatii, s-au aflat toti dirijorii de la toate corurile prezente la Olimpiada.

Ceea ce se vede, la un moment dat, pe travellingul camerei, pe scena, da, multimea aceea de oameni este o multime impresionanta de dirijori de cor din intreaga lume. In foto se vede un focus pe o parte din acestia. In centrul imaginii, cu pantaloni maro deschis, camasa crem cu maneci scurte si steagul Romaniei, este Voicu.

In primul clip, poate fi vazuta reactia Corului Sound, in momentul anuntarii punctajului si a medaliei de aur primite. Sa explic: la sectiunea la care participam noi, a inceput anuntarea laureatilor, dinspre punctajele mici spre cele mari. Cand am trecut de punctajul-limita, dincolo de care stiam ca vom lua medalia de aur, a avut loc un fenomen ciudat.



Pe de o parte, stiam ce se intampla si ca vom lua medalia de aur, pe de alta parte insa eram consternati si nu puteam crede ca este aievea, iar in al treilea rand asteptam sa rabufnim, in momentul propriu-zis al nominalizarii. Ceea ce se vede in prima inregistrare este exact clipa exploziei de bucurie, care s-a soldat cu dat apa la soricei si tot tacamul.