Sursa: Realitatea TV
"Nati, hai Nati / Nati, hai Nati / Hai Nati, hai la Cotroceni / Poporul e cu tine /Tu trebuie să-l chemi", sunt noile versuri ale imnului de campanie a lui Nati Meir.
În urmă cu două săptămâni, Nati Meir mai făcuse publice vresurile unei manele compuse de Adrian Minune şi care spunea că ar fi urmat să devină imnul campanie sale. Noul imn este tot pe ritmuri orientale, dar are şi un fragment din "Deşteaptă-te române!".
Versurile acestei variante a imnului conţin şi un îndemn către alegători, pentru ca aceştia să meargă la vot: "Nati, hai Nati / Nati, hai Nati / Hai Nati, hai la Cotroceni / Poporul e cu tine /Tu trebuie să-l chemi /Te cheamă România, te cheamă şi te vrea /Cu Nati preşedinte, ales în ţara mea".
Meir a declarat că interpretul de manele Adrian Minune face parte din staff-ul său de campanie şi îl va însoţi în ţară, unde va susţine şi concerte alături de alţi interpreţi precum Vali Vijelie, Florin Salam, Sorinel Puştiu sau Pepe.
Bucuria unei eventuale victorii la alegeri a lui Meir, va fi desigur, sărbătorită cum se cuvine: "Acuma noi te vrem, pe 22 în cinstea ta să bem / Aşteaptă România, asteaptă-ntreaga ţară / Să scapi poporul nostru, de viaţa cea amară /Hai Nati, hai la Cotroceni".
sâmbătă, 26 septembrie 2009
POLITICA: Imnul de campanie al lui Nati Meir
sâmbătă, 10 ianuarie 2009
EUROVISION 2009: Despre manele, manelisti si limbajul folosit pe blogul meu
Voi cita dintr-un mesaj pe care l-am primit din partea unui vizitator al blogului meu azi:
Budescule , esti absolut imbecil....un frustrat jenibil care nu are nici studii muzicale dar caruia ii place sa loveasca in toti...tipic romanesc si tipic celor fara pic de valoare!
RUSINE DOMNULE imbecil!
In primul rand: din punct de vedere gramatical, lucru la care (poate nu stiati) tin foarte mult si sunt tolerant numai in anumite conditii, trebuia sa puneti virgule intre jenibil si care, muzicale si dar, apoi intre RUSINE si DOMNULE. Asa cum am mai spus in astfel de situatii, vedeti cum mergeti pe strada, sa aveti cartea de identitate la dumneavoastra sau pasaportul, sa nu fiti arestat pentru port ilegal de limba romana.
Acum, trebuie sa va multumesc pentru felul civilizat cum va exprimati ideile pe blogul meu, dar la cele scrise de dumneavoastra as dori sa fac cateva adaugiri necesare.
In privinta studiilor mele muzicale, vreau sa va spun ca sunt de acord cu dumneavoastra si sunt si eu nemultumit ca nu am continuat cu liceul de muzica, dupa ce am facut opt ani de teorie si solfegii, vioara, doi ani de orchestra (am fost vioara a doua in corul scolii de muzica) si am cantat cinci ani in corul aceleiasi scoli, pana mi-a intrat vocea in schimbare.
Ulterior, cand mi s-a trezit sensibilitatea, prin clasa a noua, am inceput sa ascult. Foarte multa muzica, de la John Dowland pana la Leopold Stochowsky si Bela Bartok sau Liana Alexandra, ori Penderecky. Nu va mai plictisesc cu prezenta mea, de vreo 15 ani, pe la repetitiile Corului Sound. Si concertele acestuia.
In privinta motivelor nemultumirii dumneavoastra: le inteleg, dar vreau sa va explic mecanismul care v-a determinat sa reactionati asa. Eu am spus ca o piesa foarte populara este aproape manea: cea a Elenei Gheorghe, "Balkan Girls". Cei dintre vizitatorii blogului meu care asculta manele sunt grupul dintre care ati aparut dumneavoastra probabil, frustrat de ceea ce am scris si jignit, convins de faptul ca va consider o fiinta inferioara, pentru ca ascultati manele.
Aici va inselati. Eu cred ca majoritatea ascultatorilor de manele sunt oameni dotati cu o mare sensibilitate muzicala, care insa nu a fost canalizata la timp pe drumul cel bun, adica pentru a intelege ce inseamna muzica adevarata. Ei nu sunt de vina pentru aceasta.
Pe de alta parte, eu nu pot, si va rog sa ma intelegeti, sa fac nici un compromis, pentru ca am motivele mele temeinice sa nu suport acest surogat de muzica. Asa voi face si de acum incolo. Iar cand voi da de manele, voi reactiona la fel. Cu limba ascutita si cu frac.
luni, 17 noiembrie 2008
POLITICA: Maneaua electorala PD-L, cu Adrian Copilul de Aur primadon
"Ce au în comun cântăreţii de manele şi politica românească? Sloganul PD-L pe care Rudy, Copilul De Aur şi Artistu l-au pus pe ritmuri de dans din buric, totul pe fundalul portocaliu al partidului lui Emil Boc", zice Antena 3.
Gata, m-am lamurit, ajtia vrea sa ne demonstreze ca e cu totzi la fel, mancat-i-as! Adrain, Adrain, te-ai dat cu pedeleu, baiatule si eu, care credeam ca iesti baiatu serios, ca doara frac'tu de cruce Minune e cu pesedeu? Ce dezamagire, nu mai ma duc la vot. :(
Sau, mai bine zis, isi spuse ganditoriul, poate ca baietii astia fac mesaje electorale de nisa, vrand sa muste si din electoratul celor care asculta manele si voteaza Partidul Social Democrat.
Nu, nu, spuse alt glas din off, din acelasi off. Daca iti imaginezi ca oamenii, indiferent de cultura lor, de ce fel de muzica asculta, mai asteapta un mesaj manelizat ca sa voteze cu un anumit partid, atunci ii crezi pe toti niste prosti facuti gramada.
Chiar daca asculta manele? Nu te uiti la ei, ce decrepitudine spirituala? Nu ti se intoarce stomacul pe dos?
Nu, mi se intoarce pe stanga. Apoi se flescaie. De tot. De scarba.
luni, 22 septembrie 2008
Vedeta.ro: "Maneaua de prime-time"
Duminica seara, in pauza meciului Steaua - Gaz Metan Medias, am zappat.
Un canal, pentru ca am nimerit pe Pro TV, cu moaca lui Sorinel Copilul de Aur fix pe LCD-ul meu.
Pentru un moment, m-am frecat la ochi, crezand ca cineva de prin casa mi-a facut o "surpriza" introducand anumite posturi pe care le lasasem voit in afara aparatului cu care-mi spal seara creierii: telecomanda!
As! Era serialul "Poveste de cartier" de la Pro TV. Pentru 15 minute, am vrut sa vad pana unde merge aceasta poveste de cartier si m-am elucidat.
Maneaua a devenit sport national in prime-time, la Pro TV. Azi, dupa ce am vazut cifrele de audienta, o medie de 8.3 puncte de rating cu 21.5 cota de piata, mi-am dat seama ca la ora respectiva, era 21.30 daca nu ma insel, mii de televizoare erau scoase in strada, prin cartiere, iar "publicul tinta" se razgaia cu mainile spre cer, urland din toti rarunchii "s-a facut dreptate. Fratiorii nostri sunt pe teveu!"
Citeste editorialul lui Andrei Vulpescu
PRIME-TIME: Maneaua care ma umple de scarba
Mai devreme, am scris despre un clip video care nu are embed. Acum este vorba despre un cu totul altfel de clip, care, spre sila mea, nu stie cum sa-si exhibe mai tare prezenta, in embeda goala: Copilul de Aur si Laura Vass canta superba piesa "Buzele tale". Ce este defapt aceasta piesa? O colectie de locuri comune muzicale.
Atunci cand bosniecii de la Hari Mata Hari au participat la Eurovision, acum cativa ani, cu superba piesa "Lajla", acel cantec n-a fost o manea. Atunci cand tiganii nostri canta, asa cum o fac Fanfara Zece Prajini, ori asa cum o face Marius Mihalache sau asa cum o face Nelu Ploiesteanu, oamenii aceia nu canta manele.
In schimb, atunci cand niste nechemati prin lumea muzicii combina zoaiele ramase de la muzica populara sarbeasca, cocleala ramasa pe corzile tambalagiului tigan si adauga la acestea o percutie arabeasca, atunci avem de-a face cu o manea. Ia sa vedem ce spune aceasta manea:
[...]Buzele tale
Doua petale
Cand le sarut ma tópesc pe picioare[...]
Doua lucruri de spus: atunci cand faci sa rimeze, nu lucrezi cu toporul. "tale" nu rimeaza cu "petale", asa cum ele nu rimeaza cu manele, ca se sparie gandul. Mai vreau numai sa adaug ca, atunci cand frazarea strofei te obliga sa mutilezi un cuvant si sa spui tópesc in loc de topésc, daca nu esti arestat pentru port ilegal de limba romana, iti mai ramane de facut un gest de onoare: sa-ti tragi un glonte-n cap.
La figurat, evident.
