Comandantul Clubului Sportiv Dinamo, Marcel Popescu, a anuntat ieri, la un miting antiviolenta, oprganizat de Federatia Romana de Handbal si de catre Primaria Sectorului 2, ca de miercuri Petre Cozma, tatăl fostului pivot al Naţionalei, a fost numit consilier tehnic al secţiei de handbal de la Dinamo.
“Numele Cozma va rămâne în continuare la Dinamo, aşa este normal. Sunt convins că, prin numirea lui Petre Cozma în funcţia de consilier tehnic, echipa de handbal va avea aceeaşi determinare ca şi a fostului lor coleg”, a declarat Marcel Popescu.
Acesta a adaugat ca ii este greu sa vorbeasca “la trecut despre Marian. A fost un mare sportiv al clubului nostru, a fost adus de mic de tatăl său la club. Noi, conducătorii, avem obligaţia să clădim caractere, iar Marian a fost un adevărat caracter.
Din această durere trebuie să devenim mai puternici, iar cei mici, care nu au apucat să-l cunoască pe Marian, să înţeleagă că violenţa nu aduce decât violenţă, iar acest lucru nu trebuie să se întâmple”.
Va avea monument la Veszprem
Suporterii echipei Veszprem, formaţia la care a evoluat Marian Cozma şi cu care a câştigat Cupa Cupelor anul trecut, au organizat o strângere de fonduri pentru construirea unui monument în memoria regretatului handbalist român.
Asociaţia fanilor, la a căror iniţiativă a aderat şi primarul oraşului, Janos Debreczenyi, şi-a propus ca monumentul să fie construit cel mai târziu până pe 8 februarie 2010, când se va împlini un an de la decesul lui “Păsărilă”. “Ar putea fi vorba despre un bust, depinde de suma ce se va strânge”, a declarat preşedintele asociaţiei suporterilor, Remport Csaba.
citeste articolul
vineri, 27 februarie 2009
Petre Cozma, consilier al sectiei de handbal de la Dinamo Bucuresti (Jurnalul National)
marți, 24 februarie 2009
Marian Cozma a fost executat! Poliţia, plătită de interlopi
Poliţia maghiară are dificultăţi mari în explicarea împrejurărilor în care s-a produs crima de la Veszprem. După ce şeful Poliţiei şi ofiţerul care se ocupa de anchetă au făcut declaraţii care au provocat un scandal public şi i-au pus în conflict cu judecătorii, numai purtătorul de cuvânt este autorizat să ofere relaţii despre caz.
Ofiţerul de presă Varadi Piroska este însă laconic. Refuză să explice care a fost relaţia dintre poliţişti, interlopi şi conducerea clubului unde s-a produs drama.
Am solicitat ieri să discutăm cu unul dintre cei cinci arestaţi la Veszprem, dar doamna poliţist a explicat că, practic, este imposibil - ar fi nevoie de acordul arestatului, al şefului Poliţiei maghiare şi al ofiţerului de caz: "Ceea ce, în acest moment, este imposibil de obţinut. Dacă am permite presei să discute cu ei, nu am mai putea derula ancheta, totul s-ar transforma într-o conferinţă de presă perpetuă", a precizat purtătoarea de cuvânt.
citeste articolul
joi, 12 februarie 2009
Cristian Mihai Chis: Nunta la cadavru (Ziare.com)
Privind la chipul strivit de groaza al tatalui handbalistului injunghiat in inima - un munte de om de unde se scurgea incet puterea pentru a deveni abur, atat de nimicitoare poate fi uneori durerea - , acelasi la fiecare coborare din dric, dar cu o cuta in plus pe masura ce Bucurestiul era mai aproape, imi venea sa intru in televizor si sa-l imbratisez ca pe tata, daca l-as mai avea.
Si dupa ce i-as fi sarutat lacrimile, as fi incercat sa-i explic ceva: oamenii astia din jur, cu camere pe umeri, microfoane in maini si lacrimi puse in ochi cu spray-ul, carora le tot multumeste ca fac atatea pentru ca inima sa nu-i bata singura in culcus, produc rating.
Jurnalistii au vazut oameni ciopartiti pe drumuri, spanzurati in copaci, soldati adusi in plumb din Afganistan, si daca ar povesti cati nefericiti le-au plans in brate ar intelege toata lumea ca a avut fiecare un moment de unde si-au facut meseria fara sa mai simta nimic.
Pe undeva, si meseria asta, de care uneori imi este rusine, are secretele ei. Iar unul foarte sanatos este sa nu mai pui la suflet, deoarece risti sa o iei razna.
citeste mai mult
duminică, 8 februarie 2009
Site-ul MKB Veszprem: in memoriam Marian Cozma
Aici puteti intra pe site-ul MKB Veszprem, care acum nu mai are scris pe numele site-ului numele clubului (asa cum, la site-ul meu, scrie Blogul lui Budescu), ci "In Memoriam Marian Cozma". Pagina html unica cu o trimitere la forum, restul site-ului a fost dezibilitat
Am sa fac asa, un soi de supliment de viteza la comentariul anterior, dand copy/paste la mizeriile pe care le-am gasit in comentariile la cele doua clipuri in memoria lui Marian Cozma, de pe YouTube:
Why hungarian media secret that the attackers were gypsys? why?
don't blame hungarians,!! they say that the criminals were gipsys :@
they were hungarian citizens at least.....
how for hungarians the gipsy criminals were romanian,as well for romanians the criminals are hungarians....
how excited you were when fuckin italian newspapers associated us with gipsies...
how much rubbish we swalloed despite of our non-guilty?
THE CRIMINALS WERE HUNGARIAN CITIZENS!
The Anger and the Hate keeps getting bigger!! I pray that in 10 years we will be hunting and killing gipsyes in the streets.
They leave us no choice.
Start getting prepared at least in your minds for now.
Acesta este viitorul nostru. Azi, in mandra Liberie, cel mai prosper stat african din anii '70, in afara de Africa de Sud, este un perpetuu razboi civil intre bande criminale. Liberia occidentalizata, un stat democratic capitalist, edificat de catre negrii americani care au ales sa se intoarca pe Continentul Negru, s-a prabusit in haos.
La fel Nigeria, Angola, Etiopia, Congo. Africa se cufunda in anarhie si noi stam in Europa, convinsi ca suntem feriti de astfel de evolutii. Ei bine, eu azi vad germenii viitoarei anarhii, daca nu ne organizam, daca nu ne gardam, democratic si ferm.
De ce a murit Marian Cozma?
Pivotul naţionalei de handbal, Marian Cozma, a fost înjunghiat în inimă azi noapte, într-un club din Veszpren, de un grup de tigani din afara localitatii si a murit două ore mai tarziu. Cozma sărbătorea, impreuna cu echipa sa si conducerea clubului, naşterea unui copil al unui coechipier, a declarat pentru NewsIn, intr-o stire preluata de Realitatea TV, preşedintele FRH, Cristian Gaţu.
Alţi doi coechipieri ai lui Cozma, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic, au fost grav răniţi şi se află în stare gravă la spital. Pesic a fost înjunghiat într-un rinichi, care i-a fost ulterior extirpat la spital, iar Zarko Sesum a fost lovit la cap şi are grave traumatisme cranio-cerebrale. Cei doi sunt internaţi la terapie intensivă.
Mai multe surse declara ca in spatele lui Sesum se afla tatal sau, patronul unei firme de protectie si paza din Serbia, fost luptator in gherila sarba, in razboiul din fosta Iugoslavie, impreuna cu Arkan. Aceleasi surse au aratat ca in acest moment 300 de fosti combatanti alaturi de Sesum si Arkan, in fosta gherila, se indreapta spre Veszpren.Nu vreau sa fiu in clanul de tigani maghiari din care face parte criminalul, pentru ca vor urma zile foarte sangeroase pentru acestia. Concluzia este ca lumea noastra democratica cliveaza tot mai rapid spre altceva decat ceea ce am vrea sa credem ca este.
Peste tot, mafiotii formati din fosti securisti, comunisti si trupe de gherila se transforma in clanuri mafiote extrem de bine organizate, care pun stapanire pe teritorii si isi fac de cap, dand cu tifla autoritatilor locale si centrale din statele respective.
Sa nu uitam ca sarbi din clanurile de genul celui din jurul lui Sesum-tatal l-au asasinat pe premierul sarb Zoran Djindjic si, pana acum cativa ani, fotbalul sarb era dominat de astfel de clanuri, practic forte paramilitare si numai disparitia lui Djindjic a dus la arestarea acestor mafioti.
Sa nu uitam ca, de curand, un scandal, avand in plan central un nume, Gorbunov, a scos la iveala mizeria din magistratura din Romania. O mizerie care are legatura directa cu interlopa si care devine tot mai agresiva, facandu-si ramificatii tot mai vizibile si ostentative in lumea politica, a sportului si in business-ul romanesc.
Aceasta stare de fapte l-a ucis pe Marian Cozma.
