Cristian Mihai Chis: Nunta la cadavru (Ziare.com)

Privind la chipul strivit de groaza al tatalui handbalistului injunghiat in inima - un munte de om de unde se scurgea incet puterea pentru a deveni abur, atat de nimicitoare poate fi uneori durerea - , acelasi la fiecare coborare din dric, dar cu o cuta in plus pe masura ce Bucurestiul era mai aproape, imi venea sa intru in televizor si sa-l imbratisez ca pe tata, daca l-as mai avea.

Si dupa ce i-as fi sarutat lacrimile, as fi incercat sa-i explic ceva: oamenii astia din jur, cu camere pe umeri, microfoane in maini si lacrimi puse in ochi cu spray-ul, carora le tot multumeste ca fac atatea pentru ca inima sa nu-i bata singura in culcus, produc rating.

Jurnalistii au vazut oameni ciopartiti pe drumuri, spanzurati in copaci, soldati adusi in plumb din Afganistan, si daca ar povesti cati nefericiti le-au plans in brate ar intelege toata lumea ca a avut fiecare un moment de unde si-au facut meseria fara sa mai simta nimic.

Pe undeva, si meseria asta, de care uneori imi este rusine, are secretele ei. Iar unul foarte sanatos este sa nu mai pui la suflet, deoarece risti sa o iei razna.

citeste mai mult