© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta comisie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comisie. Afișați toate postările

luni, 17 august 2009

POLITICA: Ce joc face "Gardianul" in cazul Elena Udrea?

"Gardianul" publica "o inregistrare menita sa arunce in aer Comisia Udrea", asa cum explica azi chiar acest cotidian, pe site-ul sau:

"O discutie care s-a dorit a fi “off the record”, purtata intre membrii Comisiei “Udrea” la sfârsitul sedintei din 13 august, a ajuns in posesia ziarului nostru.
Ludovic Orban, Adriana Saftoiu, Petre Lakatos si Aura Vasile, precum si altii pun la cale coordonatele viitoarelor audieri din comisie.

Fara sa stie, ei au fost inregistrati cu telefonul mobil, probabil de unul dintre colegii lor, cu toate ca se votase ca microfoanele “oficiale” sa fie oprite.
Este posibila si o a doua varianta, respectiv ca sala in care s-au purtat aceste discutii sa nu fi fost verificata inainte, iar instalatia de inregistrare-sonorizare sa fi fost functionala."

Este vorba despre "un asa-zis plan de executare politica a Elenei Udrea". Atacul Comisiei Udrea va fi directionat pe trei programe ale Ministerului Turismului: “The Land of Choice”, “Turist in România” si “Lumina la malul marii”. Primul si ultimul program sunt cele ce urmeaza sa fie principalele capete de acuzare, “intrucât aici exista cele mai multe probe”, potrivit discutiilor din spatele usilor inchise.

Totul pare in regula. Un cotidian independent, nu-i asa?, publica inregistrarea si stenograma discutiilor secrete din Comisia Udrea. Cel care a publicat primul aceasta inregistrare este Zoso, iar intreaga inregistrare poate fi audiata aici. Postata ieri, la ora 18.01. Din inregistrare rezulta clar ca lumina zilei ca membrii acestei comisii isi pun la punct strategia de lapidare a unuia dintre apropiatii lui Traian Basescu, "blonda de la Turism".

Mai ales ca la discutii participa activ Adriana Saftoiu, fost strateg al presedintelui, acum parlamentar PNL. In discutii este vorba exact despre strategia de adoptat. Repet: totul pare ok, dar avem o singura problema: aceasta dezvaluire o victimizeaza pe Elena Udrea.

Uite, saraca, ce ii pregatesc astia, si cu cat cinism discuta!

Ceea deci ce nu inteleg este: "Gardianul" ar avea toate motivele sa NU publice o astfel de stenograma, demna mai curand de Evenimentul Zilei.

Publicatie care insa preia subiectul si face exact ceea ce ne asteptam, titrand: Guerilla digitală o scoate victimă pe Udrea, pentru ca, asa cum este normal, subiectul a fost preluat si reactiile sunt exact cele de victimizare a Elenei Udrea.

Ceea ce ma distreaza este ca nici "Gardianul", nici "Evenimentul Zilei" nu mentioneaza sursa primara. Asa cum cere Zoso pe blogul sau si cum ar fi normal sa procedeze orice publicatie, mare sau mica. Cam asa cu deontologia asta, bat-o vina! Maine dau si eu o bomba de-asta de presa, vine un mare cotidian si, ca sa nu-mi dea numele si adresa de site, ma boteaza guerilla digitala...

Revin la "Gardianul", pentru ca asta ma intriga cu adevarat. Am impresia ca imi scapa ceva si inca nu inteleg:
1. Ce joc face "Gardianul"?
2. Cine a inregistrat si de ce?
3. Cine a dat la "Gardianul" si de ce (daca a fost data si la "Gardianul", asa cum se aude, ca duminica se spune ca a ajuns la anumite casute postale, ca aceea a lui Vali Petcu, bloger name Zoso, ori cea a lui Alex Mihaileanu)?
4. Care este scopul final al acestei actiuni? Detonarea cu o zi inainte a bombei care trebuia sa explodeze maine in Comisia Udrea, asupra Elenei Udrea?

Iata si intrebarile pe care si le pune Sorin Tudor:











Voi posta in continuare embedurile la aceasta inregistrare, deja prezenta si pe YouTube:







luni, 25 februarie 2008

Mult le trebuie! Comisia pentru plagiat s-a intrunit la ora 12.30

Exista o vorba in latina, pe care cred ca nu mai este nevoie sa o traduc: "Mons scremut et nascitur un minusculus mus". Cam asa este si cu anuntata comisie pentru analizarea acuzatiei de plagiat, careia i-au trebuit vreo 24 de ore ca sa se intruneasca, de pe la orele la care ii fusese anuntata viitoarea infiintare.

Locul intrunirii: Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR). Comisia este cea care se ocupa indeobste de acuzatii de plagiat, iar din acest motiv ar fi putut sa se sesizeze din ziua concurusului, adica de sambata.

Din comisie fac parte compozitorii Horia Moculescu, Eugen Rotaru si Viorel Gavrila, dar si alti membri, a caror nominalizare variaza de la caz la caz.

"Nu cred ca se poate pune problema de plagiat", a spus Moculescu. Nici nu ne asteptam la altceva, cand este vorba despre piesa compusa de fiul confratelui sau de arme, Ionel Tudor. "Se intampla sa existe asemanari intre piese", a mai spus compozitorul.

Desigur, si intre "I Wanna Hold Your Hand" al Beatlesilor si "(Everybody Scream) When I Kissed The Teacher" al formatiei ABBA exista asemanari. Ambele sunt in gama majora, compozitorii sunt din nord-vestul Europei si cand au scris piesele erau pletosi foarte.

Eu cred ca aceasta comisie va spala piesa "Pe O Margine De Drum" de acuzatiile de plagiat, si ne vom duce la Belgrad (sau unde se va tine Eurovision anul acesta) cu aceasta piesa mandra, banala, patetica si bicefala-n interpretare. Pacat de interpreti. Au niste voci superbe care meritau o soarta mai buna.

P.(rimus) S.(ordidus): Am o singura nadejde, ca deliberarea dureaza cam mult.