Cu siguranta, toti ne-am intrebat de ce unele proiecte au un succes rasunator cu resurse limitate, in vreme ce altele, care dispun de resurse aproape fara limita (si aici ne referim in principal la bani si mediatizare intensa), esueaza lamentabil.
De multe ori, esecul nu depinde de forte externe imense, ostile, oculte si implacabile. In cele mai multe dintre cazuri, esecul este inscris adanc chiar in gena proiectului. Astfel, daca acesta nu moare odata cu prima respiratie, se stinge in frageda pruncie. Asa a patit si distinsa publicatie Arici Pogonici.
1. Te uiti de jur-impr
ejur si cauti insistent prin cotetele vecine un caine, care, chiar daca nu e el de cine stie ce rasa, poate sa alerge macar pe distante scurte. Perceptia subiectiva este importanta in acest caz! Ignora coloritul blanii sau starea caninilor pentru ca este greu, aproape imposibil de gasit un caine care sa fie/sa mimeze bine ca este competent, sa faca giumbuslucuri si sa alerge performant. Asta e!
2. Ii dai un os mare si suculent de ros si o zgarda rosie cu numele lui pe ea, ca sa se simta important. Cainele trebuie sa simta ca ii este flatat orgoliul, asa ca trebuie mangiat periodic pe cap si pe burta cu diverse bonus-uri... citeste tot aici
NOTA: (Fara nici o legatura cu versiunea jurnalistica la "Ferma Animalelor" de mai sus - o lectura foarte instructiva pe care va sfatuiesc sa o duceti pana la capat, pentru ca este plina de invataminte)
Pe la inceputurile Business Standard, eram un proaspat laureat al Premiului CRP pentru jurnalism economic, pe care-l castigasem ex-aequo impreuna cu Iuliana Roibu de la Business Magazin.
Business Magazin era patronat de Publimedia, unul dintre sponsorii concursului.
Eu reprezentam Revista Bilant, o publicatie upstream, care s-a desfiintat la o luna si jumatate dupa concurs.
La doua saptamani dupa concurs, am avut o sedinta impreuna cu Dragos Stanca si Andreea Rosca din grupul Realitatea-Catavencu, in care am fost rugati sa stam linistiti, pentru ca vom primi toti oferte consistente din interiorul trustului, pe potriva competentei noastre recunoscute.
Gabi Folcut si Laurentiu Gheorghe au fost angajati rapid la Business Standard. Dupa ceva timp, Laurentiu a plecat la Financiarul. Pana la sfarsitul lunii iulie, am fost plimbat prin mai multe redactii Realitatea-Catavencu, pilotat de Andreea Rosca.
Andreea Rosca m-a trimis la Adrian Marsanu, redactor-sef la Business Standard. Acesta mi-a spus ca la ei nu mai sunt locuri. M-am intors la Andreea Rosca si i-am spus ca Adrian Marsanu mi-a spus ca nu mai sunt locuri. Andreea Rosca m-a rugat sa trec peste o saptamana, sa vorbeasca ea cu Vlad Macovei, redactor-sef la Cotidianul.
Peste o saptamana am vorbit cu Vlad Macovei, care mi-a spus ca, la competentele mele, nu puteam fi mai putin decat senior editor, dar sa mai am rabdare putin si sa-l sun peste o saptamana. Am mai asteptat deci o saptamana.
M-am vazut cu Macovei din nou, care mi-a spus ca nu prea mai sunt locuri, dar sa vada ce poate sa faca pentru mine. Sigur am un loc de senior editor, sa nu-mi fac griji. Au urmat doua saptamani in care l-am sunat zilnic (si seralnic) si nu a raspuns. Probabil ca era omul ocupat.
Pana la urma ne-am vazut si mi-a spus ca nu are nimic pentru mine si sa revin poate peste o luna sau doua. Un mod tipic de a plimba oamenii si de a le servi pastila amara cu incetinitorul, in portii treptate. Asa am ajuns sa 
accept oferta Active Soft, care la vremea respectiva mi s-a parut cea mai serioasa.
Pe vremea aceea, eram un grup de prieteni, cam toti jurnalisti de economic-finante, care ne-am facut abonamente gratuite prin SMS la Business Standard.
Planul nostru era simplu. Vazusem de la inceput ca ziarul era foarte slab. Cea mai importanta stire de linie a zilei de pe NewsIn era deschidere de ziar.
Wunderbaum!
Furtunile de idei din acea redactie, despre care vorbeste Andreea Groenendijk aici, erau in mod evident bune sa agite apa dintr-un pahar.
Nu-i mai trebuia decat un mic branci noului quasi-ziar ca sa ne lase, pentru sanatatea presei romane.
Ne-am decis sa ne facem toti, in numar cat mai mare, abonamente gratuite prin SMS la Business Standard, pentru ca in momentul in care se termina promotia, ne vor cere bani si noi vom spune pas, sa producem un soc financiar micului simulator de ziar de business. Ulterior, spre surprinderea mea, am aflat ca pe networking, spontan, ideea a capatat o mare amploare.
Ne-am inselat insa. Naivitatea, bat-o vina: acel moment a venit bine-mersi, am produs socul, dar degeaba. A trebuit sa vina marea criza, si totusi acum, cred eu, se produce doar o reasezare a cercurilor de interese intra-redactie, nimic mai mult. Copiii monstrului se halesc intre ei. Atat. Simulatorul de cotidian economic continua sa subziste.
Postări
