M-am uitat cu dinadinsul sa vad cifrele televotingului si de unde anume pornesc acestea.
Toate au pornit de la cifra 0, nu cum s-a intamplat anul trecut, in finala concursului, cu Nico & Vlad Mirita sarind direct la 800 de voturi.
Doua probe am dat insa in aceasta seara sistemului de televoting. Prima: hai sa vedem daca imi primeste votul inainte de incheierea interpretarii pieselor si inainte de start televoting.
Nu, votul meu a fost respins. Am incercat apoi sa votez de doua ori de pe acelasi numar de telefon mobil, aceeasi piesa.
Din pacate, telefonul meu nu memoreaza mesajele trimise, asa ca trebuie sa fiu crezut pe cuvant ca abia la al treilea mesaj/vot trimis am primit de la 1261, la ora 21:46, cum se vede in print screen, mesajul: "Ai votat deja aceasta piesa".
Asa cum am afirmat in titlu, CRED ca am votat, in consecinta, de doua ori de pe acelasi telefon. Daca un vot, al doilea, mi-a fost respins, atunci avem alta problema cu softul folosit de firma care asigura televotingul, care nu mi-a trimis mesaj de la primul vot pe care mi l-a respins.
Softul trebuia sa-mi trimita un mesaj de raspuns "Ai votat deja aceasta piesa" imediat dupa ce am trimis al doilea mesaj. In consecinta, trebuia sa primesc doua mesaje "Ai votat deja...". Daca al doilea vot al meu pe aceeasi piesa a fost acceptat, atunci avem o problema si mai mare cu softul. O problema la care nici nu indraznesc sa ma gandesc.
marți, 27 ianuarie 2009
EUROVISION 2009: Cred ca am votat de doua ori aceeasi piesa de pe acelasi telefon
EUROVISION 2009 Blaxy Girls, revelatia primei semifinale
Acestia sunt concurentii calificati in finala Eurovision de sambata, din prima semifinala:
1. Popas Band, "Striga"
3. Blaxy Girls, "Dear Mama"
5. Zero, "Sunny Days"
7. Tabassco, "Purple"
9. Dalma, "Love Was Never Her Friend"
11. Tina, "Pleaca!"
Nu am mai vazut poantele spontane de la repetitiile filmate date sambata, cu exceptia interventiilor haioase ale lui Orlando.
Textierul din spate a fost lipsit de inspiratie, iar cei trei baieti (asezati in scara magarului) foarte emotionati. Una peste alta, nu mi s-a parut ca s-au simtit in pielea lor si ma asteptam poate la altceva.
Juriul semifinalelor este format din Mircea Dragan, Monica Anghel, Robert Anghelescu, Mihai Ogasanu, Liliana Stefan, Aris Kalimeris, Manuel Dinculescu, Gabriel Cotabita, Cornel Fugaru (presedinte de juriu) si notarul a fost Florentina Aron. Iata confirmarea celor declarate noua de catre Dan Manoliu: nici un moculescian in jurii.
Voi face cate o scurta caracterizare a ceea ce am auzit in prima semifinala. Una peste alta, mi se pare ca s-au dus in finala de aici cele mai bune melodii, pe merit.
Zero, "Sunny Days"
Ca si anul trecut, iar s-au legat cu panglici. Adaptare buna la conditiile de cantat live si evolutie la nivelul asteptarilor puse in ei. Piesa aceasta va avea succes si se va auzi pe posturile de radio la greu, ca si in sezonul estival. S-au versat mult, cantand la Maruta. O prezenta scenica foarte placuta.
Nico & Moni-k, "Disco Maniacs"
Moni-k a inceput peste ton, iar Nico a nazalizat. Nicio legatura. Nu s-au armonizat bine cu Pinky de la backing vocals. Au avut momente in care au falsat. Nico mi s-a parut foarte slaba. A spus ulterior ca a racit. Imi pare rau pentru ea. S-au agitat prea mult pentru a respecta linia melodica solist, greu de cantat.
DD, "Everyday"
Solista, Adina Dragoescu, avand o voce buna, a avut de interpretat o piesa banala, pe care eu nu am vazut-o nici macar in semifinala si i-am dat un punct.
Romeo Zaharia, "Someone Like You"
O piesa care nu-mi spune nimic, cantata de un solist vocal lipsit de personalitate, mediocru, care a aratat ambitus vocal si nu a gresit.
Floryanna Pachia, "Take The Chance"
O voce cu un tremolo straniu, careia parca ii lipseste ceva. Floriana Pachia (refuz sa-i mai scriu a doua oara numele asa cum si l-a pocit din preselectie pana in semifinale) a mai si falsat in permanenta, probabil din cauza emotiei, fiind cam pe-acolo pe unde s-au aflat si Nico & Moni-k, tot in dizarmonie cu cele doua fete de la backing vocals. Si nici nu a fost ajutata de piesa, foarte slaba, probabil cea mai slaba din finala.
Alexa, "A Girl Like Me"
Alexa nu a reusit sa cante live cu aceeasi convingere ca pe inregistrare. Din cauza emotiei, nu i-au mai iesit aceleasi armonii grave de pe inregistrare, tipice, de exemplu, olandezelor de la Luv prin anii '80 si a falsat de mai multe ori.
Popas Band, "Striga"
Piesa frumoasa, o piesa careia i-am dar doua puncte initial, careia i-as da chiar trei, care imi place tot mai mult. Cred ca ar merita un loc in finala. Au cantat foarte bine. La prima lor aparitie tv. Mi se pare neinspirata povestea cu haripile pe spatele baiatului.
Juan Xavier, "Perdona Me"
Din punctul meu de vedere, Juan Xavier nu comunica nimic in muzica, asemeni mentorilor sai Rebelde.
Tabassco, "Purple"
Cu Tabassco am aceeasi problema ca si cu Zero. Doua trupe bune, probabil ca Zero sunt ceva mai buni, mai versati, dar exista o mediocritate a temei muzicale directoare, pe care am mai auzit-o de 200 de ori pana acum. Mai exista inca un lucru in comun la solistul Zero si cel de la Tabassco: ambii, fata de anul trecut, au crescut cam la fel de mult si au devenit doi solisti foarte interesanti. Le mai trebuie insa si o componistica de valoare.
Tina & Vank, "Pleaca"
Nu stiu ce s-a intamplat cu spatele sonor al piesei, pentru ca Tina a fost data foarte tare din butoane, fara backing-vocals si trupa, care s-au auzit foarte incet. Rezultatul a fost asemanator cu ceea ce s-a intamplat anul trecut cu Biondo in semifinala. Ati incercat vreodata sa mergeti iarna pe Magheru in costum de baie?
Dalma, "Love Was Never Her Friend"
Contrast intre piesa banala, functionala, evoluand din cliseu muzical in cliseu muzicala si vocea foarte buna a solistei. Sunt acum sigur ca va merge in finala, dar continuu sa nu remarca piesa in sine. Oricum, pentru ansamblu am dat si in preselectie doar doua puncte.
Blaxy Girls, "Dear Mama"
Avand in vedere varsta lor, pustoaicele astea au potential. Canta bine de tot. Probabil ca vor merge in finala, dar nu cred ca sunt potrivite sa ne reprezinte. Piesa mi-a crescut in preferinte si a ajuns acum sa ma convinga frumusel. Va fi un hit de succes anul acesta. Omul are voie sa-si schimbe punctul de vedere, nu?
M-am uitat cu dinadinsul sa vad cifrele televotingului si de unde anume pornesc acestea. Toate au pornit de la cifra 0, nu cum s-a intamplat anul trecut, in finala concursului, cu Nico & Vlad Mirita sarind direct la 800 de voturi.
luni, 26 ianuarie 2009
EUROVISION 2009: Surpriza Orlando, Escu si Popescu
I-am vazut pe Orlando, Escu si Popescu sambata seara, dupa 22:30, pe TVR, manifestandu-se (ca altfel nu poci pen' ca sa ma exprim) asemanator cu modul in care o vor face ca prezentatori ai editiei de anul acesta a Eurovision Song Contest Romania.
Vreau sa spun ca atunci cand ne-au spus la revedere aveam falcile inclestate de cat de mult rasesem. Dupa cupla Prelipcionen-Ghiurconen de acum doi ani (tot sub directorat de concurs asigurat de Dan Manoliu), o tripla comica de succes pare gata sa ne bine dispuna in cele trei zile alocate show-ului: marti si joi seara semifinalele, iar finala sambata.
In back-groundul celor trei se afla Dan Teodorescu de la Taxi, care are cap pentru astfel de chestii si un simt al umorului patruns de bun gust. Am inceput sa ascult in diferite ipostaze piesele care vor fi prezentate in semifinale.
Imi pastrez punctul de vedere ca piesa cea mai valoroasa si cu potential este "Pleaca!", a trupei Vank feat. Tina (cred ca asa ar fi corect sa o spunem). M-a impresionat efuziunea care pluteste in jurul piesei fetelor de la Blaxy Girls, dar nu cred ca sunt inca destul de mature ca sa cante pe scena europeana a Eurovision.
Giosan si Zero au piese bune, care cred ca ar face fata la exigentele Eurovision. "Balkan Girls" are si ea un potential, insa continua sa imi displaca felul cum acest cantec face cu ochiul manelistilor. Apropos, pentru ca tot nu veni vorba: niciodata nu voi face nici un site de manele, nici macar pentru un focsanean. Sa ma contacteze focsaneanul care vrea sa-mi dea bani sa fac un site de muzica progresiva. De exemplu. Manele niciodata.
Cred ca o mare dezamagire va fi piesa lui Nico & Moni-k, "Disco Maniacs". Le-am auzit pe fete incercand sa se armonizeze live si nu le iese. Una este cand inregistrezi in studio si alta cand iesi live si ma indoiesc ca Nico nu va falsa, asa cum a facut-o in acele incercari live. O sfatuiesc, de asemenea, sa nu se mai mascheze cu ochelari si sapca, ca stie toata lumea ca este ea.
Tin minte un film superb, regizat de Woody Allen, cu parintii unui infractor prost, care este prins intotdeauna si care parinti vorbesc pe sticla despre fiul lor. De rusine sa nu fie recunoscuti, apar in filmare ambii cu ochelari, mustati si peruca. Asa si cu Nicoleta Matei. Nimeni nu te recunoaste, Nico, esti mascata!
sâmbătă, 3 ianuarie 2009
Eurovision 2009: Tranca-Fleanca-Mere-Acre
Din toate piesele pe care le-am ascultat pana acum, inscrise pentru preselectia la Eurovision Song Contest Romania 2009, cel mai mult, culmea! s-ar putea sa-mi placa piesa lui Nico & MoniK, "Disco Maniacs". Am spus s-ar putea, pentru ca in acest moment sunt disponibile din acest cantec pe Internet doar 39 de secunde, iar impresia pe care ti-o face o frantura de canticel este una si cea pe care ti-o lasa tot cantecul poate fi cu totul altceva.
Voi lista aici, in mai multe postari succesive, zilnic, in cate o postare, toate piesele disponibile in acest moment pe Internet. La fiecare dintre cantece voi face un scurt comentariu, in care ma voi stradui sa nu fiu decat coroziv, nu foarte coroziv, asa cum merita aceasta lipsa de imaginatie cu fundita pe care o constat.
Noni Razvan Ene - Feel it crazy
Versiunea in embed audio, disponibila pe Trilulilu, este exclusivitate EscVision. Ceea ce nu inteleg este de ce am disponibil la liber embed-ul acestei piese. Il voi da, precizand ca este exclusivitate EscVision, care nu a dat disable la embed:
Noni Razvan Ene - Feel it crazy (Eurovision 2009) www.escvision.eu EXCLUSIV
Asculta mai multe audio Muzica »
Iata acum embed-ul video, dintr-o cantare a lui Noni Ene in emisiunea "Happy Hour".
Atunci cand un copil isi suge degetul mare de la mana stanga si cu mana dreapta canta gama do major la pian, se spune despre el ca este un copil teribil. Dar el trebuie sa ramana copil teribil, apoi, cand nu mai este copil, trebuie sa isi demonstreze talentul ca om matur.
Cand esti participant la Eurovision Junior, pe care il castigi pentru Romania la Lillehammer, in Norvegia, ti se permite sa cornelfugaresti-copilaresti prin muzica, dar cand cresti mare, nu poti sa canti ca un barzaune, pe un ambitus de o cvinta, cu o armata de sintetizatoare de sunet in spatele tau, si sa mai ai si pretentii.
Sa trecem la Cats love Dogs, One Music:
Cats love Dogs - One music (Eurovision 2009)
Asculta mai multe audio Muzica »
Slab de tot, daca ma supar scriu o piesa din aceasta la fiecare 30 de minute, plus ca in acest moment, exact pe acest principiu, exista in lume un milion de astfel de canticele plate, dintre care ajung sa fie lansate in diferite feluri vreo zece mii. Arivederci!
Zero, Sunny Days, care poate fi ascultat aici,
zero-sunny days
Asculta mai multe audio Muzica »
, se inscrie in aceeasi linie de lipsa de imaginatie care ma revolta, din care, atunci cand apare cate o pasaroaica mai rasarita, care prinde niste acute si are un canticel frumusel, devine vedeta. Precum fetiscanele de la Spice Girls. Piesa celor de la Zero aduce putin a ultimul trend din muzica usoara romaneasca, pe care l-am observat de anul trecut, care formeaza un adevarat mini-epos muzical si care se trage de la Coldplay incoace.
Ca doara de la Ramn ne tragem, nu asa?
