Rodul muncii documentaristului nostru se vede foarte bine in aceasta sinteza a celor mai interesante lucruri dezvaluite de vedeta Mihai Traistariu, fost membru al juriului preselectiei (care, deci, nu va mai fi in nici un juriu la aceasta editie Eurovision Romania, asa cum explica si e bine de stiut).
Voi da cu aliniat, rand liber si debut de paragraf cu aldine fiecare citat din cele spuse de Mihai, pe care am crezut ca este de cuviinta sa le sintetizam aici. Voi face scurte comentarii de cateva cuvinte, acolo unde cred de cuviinta, ce vor fi evidentiate prin lipsa caracterelor italice.
Dani Alexandrescu de la K1 a avut sapte piese in concurs. Nu a fost ascultata nici una pentru ca... a incalcat regulamentul la absolut toate! Manoliu ne-a zis inca dinainte de a incepe ascultarea ca e regretabil, dar trebuie sa respectam regulamentul. Trei conditii trebuiau obligatoriu respectacte:
1. piesa sa nu aiba mai mult de 3.00 minute, nici macar 3.01;
2. sa aiba textul tradus si in limba franceza;
3. sa existe o hartie semnata de autorii pieselor, cum ca piesa nu a fost cantata inainte de 1 octombrie.
Cine nu a respectat aceste trei reguli internationale (sic!) nu a fost ascultat. Aici au intrat Biondo, Jasmine, Noni, etc.
Vorba lui Andrei Partos: nu era normal ca fraierii care au gresit sa fie sunati si sa li se spuna ca au niste greseli, ca sa nu piarda concursul? Era normal! Si pe urma eu am ascultat multe piese de peste trei minute, postate chiar pe site-ul TVR ca semifinaliste.
32 de piese au incalcat regulamentul si au picat din prima. La Akcent, pur si simplu asa au iesit notele: au primit si note de 5 de la unii din juriu , altii au dat 1 sau 2. (astia, cand au notat, s-au inspirat de la mine) Mie imi pare un pic rau de ce-au patit. A fost parca "prea mult". Eu i-am notat foarte bine si chiar ii vedeam printre favoriti.
Eu chiar i-am rugat de vreo 30 de ori sa publice fiecare nota in parte a juriului. Vad ca n-au facut-o. Eu n-as fi avut nici o problema. Atunci inseamna ca nu este lipsa de organizare, ci coordonare in neinformare. Avem o problema.
Dintre toate piesele, oricare din urmatoarele cinci ar face [fata] cu brio, zic eu: Blaxy Girls (Mihaita, ma lasi?), Catalin Josan , Irina Popa , Nico si Moni-k si Elena Gheorghe (Si tu?).
De plecat acolo, cred ca va pleca ori Blaxy Girls (Nu!)( la public am eu convingerea ca vor fi locul 1), ori Catalin Josan sau, printr-o minune, si de obicei la Eurovision se intampla, va pleca cineva la care nici nu ne gandim acum, asa cum s-a intamplat cu Sanda Ladosi sau Todomondo.
E pacat ca nu s-au afisat listele cu notele. Insa unii membri ai juriului au pus peste 100 de note de 1 si 2, asa incat probabil ca juriul a considerat ca-i va afecta prea tare pe cei care-si vor fi vazut notele atat de mici. Au fost piese ale unor compozitori celebri atat de slabe, incat au primit numai 4 pe linie. Acesta este nivelul...
Blaxy Girls a fost singurul artist care a obtinut trei note de 10 de la jurati. In rest, nimeni. A mai fost cate un 10 pe ici, pe colo. Amintesc: Raza, cu o piesa de rafinament muzical, nu s-a calificat. Pastrand proportiile, dar mi se pare valida afirmatia ca si daca ar fi participat ABBA la Eurovision Romania, tot nu s-ar fi calificat in semifinale. Greseau ei ceva la intocmirea actelor. Incepe sa ma apuce un fel de greata.
Piesa lui RedBlonde cu "sex! sex!" a luat [adica s-a calificat], pentru ca toti au considerat ca in limba engleza ar SOCA efectiv toata Europa. Eu propun sa scriem de-acum pentru Eurovision piese socante, in care sa spunem organelor genitale ale barbatului si femeii pre nume, in trei limbi: romana, engleza si franceza, poate-i vom soca de tot.
Anul viitor, voi crea o piesa pentru un duet el-ea, numita "Dick & Pussy", absolut cretina, cu o linie melodica chitita sa bata terta mica si nimic mai mult. Sigur va soca Europa si va avea un succes enorm, va face vanzari record, dar am o singura problema: poate imi spun vizitatorii blogului cine ar fi cei doi potriviti sa cante acest megasucces.
Si totusi, nu am aflat: daca era vreo piesa cu doina si dor in text, cum se traducea in franceza?
marți, 13 ianuarie 2009
EUROVISION 2009 Traistariu pe forumul ESCVision
sâmbătă, 3 ianuarie 2009
Eurovision 2009: Tranca-Fleanca-Mere-Acre
Din toate piesele pe care le-am ascultat pana acum, inscrise pentru preselectia la Eurovision Song Contest Romania 2009, cel mai mult, culmea! s-ar putea sa-mi placa piesa lui Nico & MoniK, "Disco Maniacs". Am spus s-ar putea, pentru ca in acest moment sunt disponibile din acest cantec pe Internet doar 39 de secunde, iar impresia pe care ti-o face o frantura de canticel este una si cea pe care ti-o lasa tot cantecul poate fi cu totul altceva.
Voi lista aici, in mai multe postari succesive, zilnic, in cate o postare, toate piesele disponibile in acest moment pe Internet. La fiecare dintre cantece voi face un scurt comentariu, in care ma voi stradui sa nu fiu decat coroziv, nu foarte coroziv, asa cum merita aceasta lipsa de imaginatie cu fundita pe care o constat.
Noni Razvan Ene - Feel it crazy
Versiunea in embed audio, disponibila pe Trilulilu, este exclusivitate EscVision. Ceea ce nu inteleg este de ce am disponibil la liber embed-ul acestei piese. Il voi da, precizand ca este exclusivitate EscVision, care nu a dat disable la embed:
Noni Razvan Ene - Feel it crazy (Eurovision 2009) www.escvision.eu EXCLUSIV
Asculta mai multe audio Muzica »
Iata acum embed-ul video, dintr-o cantare a lui Noni Ene in emisiunea "Happy Hour".
Atunci cand un copil isi suge degetul mare de la mana stanga si cu mana dreapta canta gama do major la pian, se spune despre el ca este un copil teribil. Dar el trebuie sa ramana copil teribil, apoi, cand nu mai este copil, trebuie sa isi demonstreze talentul ca om matur.
Cand esti participant la Eurovision Junior, pe care il castigi pentru Romania la Lillehammer, in Norvegia, ti se permite sa cornelfugaresti-copilaresti prin muzica, dar cand cresti mare, nu poti sa canti ca un barzaune, pe un ambitus de o cvinta, cu o armata de sintetizatoare de sunet in spatele tau, si sa mai ai si pretentii.
Sa trecem la Cats love Dogs, One Music:
Cats love Dogs - One music (Eurovision 2009)
Asculta mai multe audio Muzica »
Slab de tot, daca ma supar scriu o piesa din aceasta la fiecare 30 de minute, plus ca in acest moment, exact pe acest principiu, exista in lume un milion de astfel de canticele plate, dintre care ajung sa fie lansate in diferite feluri vreo zece mii. Arivederci!
Zero, Sunny Days, care poate fi ascultat aici,
zero-sunny days
Asculta mai multe audio Muzica »
, se inscrie in aceeasi linie de lipsa de imaginatie care ma revolta, din care, atunci cand apare cate o pasaroaica mai rasarita, care prinde niste acute si are un canticel frumusel, devine vedeta. Precum fetiscanele de la Spice Girls. Piesa celor de la Zero aduce putin a ultimul trend din muzica usoara romaneasca, pe care l-am observat de anul trecut, care formeaza un adevarat mini-epos muzical si care se trage de la Coldplay incoace.
Ca doara de la Ramn ne tragem, nu asa?
