CRIZA: Ce (ne) facem cu taxa auto?

Pe 1 ianuarie 2007, Executivul a promovat o initiativa legislativa foarte discutabila, impotriva careia m-am pronuntat inca din vara anului 2006: taxa auto.

Motivatiile expuse de mine erau clare si ulterior au fost preluate si dezvoltate de foarte multi autori si de cateva organe de presa.

Realitatea TV a facut chiar o campanie de strangere de semnaturi contra taxei auto, pentru acelasi motiv: discriminarea practicata de Guvern intre masinile noi si cele second-hand.

In acest moment, ne aflam in fata unei situatii speciale: Executivul decide, cu sustinerea presedintelui, eliminarea taxei auto la masinile noi, probabil pentru un an. Sa analizam cateva aspecte: conformitatea cu normele europene; corectitudinea; oportunitatea.

In conflict cu actualele normele europene

Eliminarea taxei auto pentru masinile noi, dar cu pastrarea celei pentru masinile second-hand, este o masura fiscala care intra clar in conflict cu actualele normele europene si incalca principiul liberei concurente pe piata europeana. Masinile second-hand vor fi astfel dezavantajate. Un procent (pe care imi este imposibil sa-l determin) dintre potentialii clienti la masini second-hand se vor orienta spre masinile noi ieftine.

Chiar daca nu explicit, aceasta masura fiscala ar trebui sa impulsioneze in primul rand achizitionarea de Dacii Logan noi, norma Euro 4. Cred ca pe toate palierele de pret insa se vor produce astfel de canibalizari de grupuri de clienti de la diferitele clase de masini second-hand spre cele noi, produse in Romania sau de import.

In conditii normale, indiferent daca Guvernul notifica la Comisia Europeana (CE) ca a luat aceasta masura sau nu, CE tot ar trebui sa reactioneze printr-o noua procedura de infringement.

Corectitudine vs. incorectitudine

Din punctul de vedere al faptului ca Romania intra tot mai profund in criza, cu un decalaj mediu de trei pana la sase luni fata de statele occidentale al Uniunii Europene, masura, intr-un anumit context administrativ national de criza, ar putea sa fie corecta. Aceasta corectitudine in context de criza intra insa in conflict cu actuala economic corectness statuata la nivelul UE.

Fara discutie, in situatii de criza trebuie sa iei masuri exceptionale care sa salvgardeze contextul. Pe de alta parte, nu ne putem permite sa asteptam si, din acest punct de vedere, cu toate pacatele sale, Cabinetul Tariceanu a reactionat corect, chiar ar fi putut sa se gandeasca mai din timp la aceste masuri.

Ma indoiesc ca aceste masuri au legatura cu draganul pe care il poarta Calin Tariceanu Romaniei, ci tot cu interesele sale personale, ca si pana acum. Aici incep problemele.

1. Daca Guvernul Tariceanu ar fi dus, inca din anul 2004, o politica pro-reforma, asa cum am mai spus, avand la baza principiul liberal ca renunti la ce nu faci bine si mizezi pe punctele forte, acum am fi avut poate o economie mai puternica, stabila si multe argumente sa credem ca vom scapa destul de usor din aceasta criza. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat.

2. In aceste conditii, Executivul ar fi trebuit sa gandeasca de multa vreme un intreg concert de masuri economice de criza, menite sa ne solidifice pe acest context, ca sa trecem peste el cu bine. Semne ale crizei existau de mult. Criza subprimelor a inceput in Statele Unite din decembrie 2006, iar primele semne clare ca ea se generalizeaza si va deveni o problema americana si apoi globala au aparut in august 2007, cand American Home Mortgage a ridicat steagul alb, recunoscandu-se falimentara.

Cel mai tarziu in acel moment, Tariceanu ar fi trebuit sa inceapa o politica de austeritate bugetara extrema, nu sa promita majorarea pensiilor, indiferent de consecintele politice pentru PNL si fara sa spuna ca se apropie criza.

3. La momentul anuntarii planului anticriza, Guvernul ar fi trebuit sa fie capabil sa vina cu un tot coerent de masuri, nu cu o succesiune contradictorie de masuri fiscale fara nici o baza logica si fara credibilitatea expertizei dovedite in ani de zile de exersare a acestui gen de politici.

Daca lucrurile ar fi stat astfel, l-am fi crezut. Din punct de vedere al crizei, masura ajutarii producatorilor auto este corecta. Efectul ar putea fi nul si credibilitatea este foarte mica. Mai ales, repet, ca deasupra capului premierului vad, de cate ori apare la televizor, sigla Citroen.

Oportunitatea

Din acest plan anticriza gandit indelung, discutat cu ponderatie si diplomatie cu diferitii factori responsabili din mediul de afaceri, BNR, sindicate, societate civila si Executiv, s-ar fi putut naste un plan de impulsionare a sectorului auto, si nu numai. Sa ma explic.

Daca vrei sa impulsionezi achizitionarea de masini noi, trebuie sa tii cont de faptul ca scaderea pretului unei Dacii Logan Euro 4 cu 200 de euro nu reprezinta (singura) aproape nimic, iar romanii, daca vor sa-si cumpere masini, vor prefera un Volkswagen Golf 4 de 4.000 de euro din anul 2004, mult mai fiabil, cu pana in 100.000 de kilometri la bord, insa cu pivotii intregi, pentru ca in Germania masinile nu se rup ca in Romania..

Daca Executivul dorea sa stimuleze achizitionarea de masini noi trebuia sa gandeasca dimpreuna cu BNR masurile necesare pentru stimularea creditului. O stimulare mica, indesata, chinuita, ca intram in criza, dar una care ar fi putut sa existe cumva, undeva, candva, anul viitor, poate.

In loc de aceasta, avem o masura interesanta, controversata, mult discutata si intoarsa pe toate fetele. Pe care probabil ca pana la urma Comisia o sa ne-o accepte. In intreaga UE statele membre se intorc spre ele insele si iau masuri protectioniste, care intra in conflict cu normele europene, pentru a salva ce se mai poate salva. Nu stiu insa daca aceasta taxa lipsa ne va ajuta cumva, intr-un context economic care tinde spre panica si isterie.

Post-factum

Un ultim factor de care trebuie sa tinem cont este urmatorul: companiile acestea nu au nici un fel de scrupule, ele nu vor tremura de emotie ca Romania a incercat, ori chiar a reusit sa le ajute. In anii '80, Renault era in criza. Una atat de mare, ca a trebuit sa fie nationalizata ca sa nu dispara.

Statul francez nu s-a oprit aici: a inceput o campanie plenara, in care francezii erau sfatuiti sa ajute industria auto interna, cumparand masini facute in tara. Astfel, Peugeot, Citroen (care ulterior au fuzionat) si Renault, in primul rand, au vandut enorm si au devenit companii extrem de puternice.

La ora actuala, Renault este, fara nici o discutie, cel mai bun motorist din lume. Nu mai vorbim despre efectele in industria secundara. Michelin este unul dintre cei mai importanti producatori de anvelope din lume, alaturi de Bridgestone, de exemplu.

Totusi, Renault nu a avut nici o apasare sa inchida, in octombrie, trei uzine in Franta. Motivatia? Simpla si pragmatica: acolo, in Hexagon, salariul orar/muncitor era cel mai ridicat. Ce drag de francezi? Ce patriotism? Nimic, cacul financiar. Trebuie sa fim siguri ca, indiferent ce vom face acum in Romania pentru acesti mari fabricanti auto, nu vor avea nici un scrupule in viitor sa-si vada exclusiv de interesele lor comerciale.

Dan Vardie: Criza a demontat increderea in automobile

Criza actuala a reusit sa demonteze increderea consumatorului de automobile in acestea, considera Dan Vardie, analist de piata si reprezentantul Romaniei in juriile internationale "European Car of the Year" si "international Engine of the Year".

Constructorii de automobile reduc capacitatile de productie, in prezent, pentru ca banda de productie merge degeaba si astfel se pierd bani, deoarece oricum se vand foarte putine masini. Deloc in Occident si mai putin la noi.

Vardie sustine ca aceasta criza a reprezentat prilejul pentru ca fabricantii de masini sa faca acest lucru, pe care oricum intentionau sa-l faca.

Pe de alta parte, Ford si-a reiterat angajamentul pentru a face investitia de la Craiova, pentru ca ia decizii foarte greu si, cand le ia, le respecta, a spus Vardie.