© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

miercuri, 5 august 2009

STAREA PRESEI - AUTOVICTIMIZARE: Lămuriri necesare şi periculoase (Cornel Nistorescu in Cotidianul)

"N-am mai călcat într-un cuib de viespi din copilărie. Îmi amintesc groaza de atunci şi insectele mânioase intrate prin izmene, pe sub cămaşă şi prin buzunare!

Isterizate de un pas în cuibul lor mă înţepau cu furie şi nu aşteptau nici o explicaţie. Îi povestesc această scenă unui bondar bleg, ca muscoii ce se aşază vara pe spinarea vacilor şi a boilor graşi.

E vorba de Valeriu Turcan, consilierul de la Cotroceni! S-a lipit el pe spatele lui Traian Băsescu şi din mişcările sale molâi încearcă să pară bărzăun periculos! Valeriu Turcan dă telefon pe la ziare şi întreabă cum mai stau cu scandalul Nistorescu. Mai dau sau nu?

N-am picat din lună în acest domeniu! Ştiu de tehnicile serviciilor secrete de a umfla un subiect, de a regiza o compromitere a unui adversar sau a unui jurnalist cu potenţial critic.

Putin chiar a îngropat un asemenea om. Ce să mai înţeleg din asta? Că se teme Valeriu Turcan, cel care n-a existat în politica românească şi nu va exista niciodată? Mult mai logic este să mă gândesc la spaimele lui Traian Băsescu. Pe el îl înţeleg că încearcă să facă două-trei manevre"... citeste tot aici

NOTA: Redau finalul genial al acestui editorial scris magistral de catre nea Cornel, a carui preocupare acum este sa ne anunte, dupa ce da in Valeriu Turcan si Traian Basescu, ce isi propune el sa descopere despre Basescu (mare greseala profesionala: nu iti propui sa descoperi ce crezi tu ca s-a intamplat, ci ceea ce s-a intamplat cu adevarat), sa ne convinga de faptul ca intre "blogeri" (voi reveni in alta postare asupra acestei notiuni, pentru nea Cornel probabil una peiorativa) si Basescu este o legatura edulcorata prin sosurile grele si perverse ale serviciilor secrete.

Ceea ce, evident, este o tampenie. In spatele meu stiu vreo trei servicii secrete: le tin in baie, in galeata cu mopul. Asa ca redau finalul genial al editorialului scris azi de nea Cornel:

Din
colo de aceste precizări, implicarea lui Valeriu Turcan în umflarea scandalului mă pune în gardă. Viespii şi bărzăunii au reuşit să-mi intre în cămaşă şi în pantaloni!

Si, negasind nimic acolo, au plecat.

PS
: Nea Cornele, nea Cornele... Viespea este substantiv comun de gen feminin, iar la plural se declina viespi - viespile. Saracul Ion Cristoiu, avea dreptate omul, n-a reusit sa te invete gramatica limbii romane...

3 comentarii:

Anonim spunea...

Mi-e antipatic Nistorescu, da' nu pot să nu-ntreb de ce declinarea lu' "viespe" face, la nominativ plural articulat, "viespiile", cu doi i.

După logica asta (viespe, viespi, viespiile, cum spuneţi), ar trebui să spunem "mărciile" (de la marcă, mărci, mărciile). Nu?

Nu ştie el, Nistorescu, gramatică (că pluralul articulat nu-i "viespii", într-adevăr), da' şi Dvs. ar trebui să consultaţi îndreptarul înainte să v-aruncaţi aşa cu "viespiile".

Florin Budescu spunea...

Nu ati citit cu atentie.

Am scris viespi - viespiile.

Repet: VIESPI-VIESPIILE.

Iar el a zis viespii si barzaunii, deci clar intentie de gen masculin, in nici un caz declinare corecta.

Florin Budescu spunea...

De-abia acum am priceput. Aveti dreptate. E viespile, la nominativ plural articulat.