Citat integral din Cotidianul: "După ce Aradul a dat acum o lună României primul infractor acuzat de piraterie muzicală, condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare, a venit rândul poliţiştilor din Bucureşti să scoată la iveală primii deţinători de muzică ilegală pe Internet.
În urma sesizării Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), poliţia a percheziţionat locuinţele a doi dintre cei mai mari piraţi de muzică din Capitală. S-au adunat aproape 800 de GB de fonograme ilegale, distribuite prin softuri precum ODC şi DC++, iar cei doi piraţi, Gheorghe Alexandru Tărlescu şi Marius Scarlat (cunoscut şi sub celebra poreclă “andyghost”) s-au ales cu dosar penal.
Gheorghe Alexandru Tărlescu avea la liber pentru descărcat 366 de GB de fonograme, surprinse de UPFR cu ajutorul unor capturi de ecran."
Citeste articolul complet in Cotidianul
Comentariul meu este urmatorul: oamenii acestia din Politia Romana si-au pierdut complet controlul. Nu exista absolut nici o baza legala pentru o astfel de actiune penala, care va cunoaste un esec rasunator. Orice avocat destept va fi incantat sa pledeze intr-un proces contra statului roman, reprezentat de Politia Romana, pentru a-si face glorie profesionala.
Faptul ca downloadezi de pe Internet gratuit muzica nu este ilegal, indiferent daca o downloadezi cu ajutorul softurilor pomenite in fragmentul citat sau nu. Pentru ca chiar sunt curios: daca downloadezi muzica de pe site-urile de internet, unde aceasta muzica este la liber, e de dosar penal?
Daca nu e, cum iti dai seama, cand te uiti in hardul lui Tărlescu, care de unde este downloadata? In al treilea rand, cum iti dai seama care dintre mp3-urile din calculatorul unui om sunt cumparate, care sunt downloadate de pe Internet si care sunt copy-paste de la un prieten care ti-a dat un CD sau un DVD sa-ti faci copy?
Iar in acest ultim caz, cei doi, cel care da si cel care ia un astfel de CD sau DVD, sunt infractori? Dar cei care fac copii xerox dupa carti prin biblioteci? Dar bibliotecile care gazduiesc aceste carti si faciliteaza realizarea acestor copii? Tot infractiuni fac si acestea?
Doi oameni vorbesc despre o carte la telefon. Telefonul este supravegheat. Unul ii spune celuilalt: o sa-ti aduc cartea, sa o tragi la xerox, sa o citesti si tu. Zis si facut, peste o luna cei doi sunt arestati, cu dosar penal.
Mai baieti, voi ati innebunit de tot la mintea din creierul din cap?
Se afișează postările cu eticheta internaut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta internaut. Afișați toate postările
sâmbătă, 7 iunie 2008
Cotidianul: Primii internauţi din Bucureşti cu dosar penal pentru download ilegal de muzică
Etichete:
Cotidianul,
dosar,
dosar penal,
downld,
download,
internaut,
Internet,
muzica usoara,
penal,
Politia,
Politia Romana
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
