DINAMITA MUZICALA: Cristina Bondoc & Mihai Traistariu, "The Prayer"

Nu se putea moment mai potrivit decat acesta, pentru a face aceasta postare. Trupele israeliene de comando au intrat, de mai bine de 24 de ore, in spatele tancurilor Statului Evreu. Eu cred ca este cea mai mare greseala.

L-am vazut, acum 26 de ore, pe Ehud Barack, ministrul israelian al apararii, vorbind despre pace, vorbind foarte mult, mult prea mult despre pace, intr-un moment in care este razboi. Aceasta imi aduce aminte de ceea ce spune un clarvazator, De La Vega:

Cel de-al treilea razboi mondial va izbucni cand discutia pe tema pacii isi va atinge punctul culminant

Ma voi margini sa mai citez doar din Alois Irlmaier:

Toti striga pace, Shalom! Atunci se va intampla - un nou razboi in Orientul Apropiat izbucneste, din nou mari unitati de marina isi stau fata in fata dusmanoase in apele Mari Mediterane - situatia este incordata

Eu nu spun ca acestea sunt semnele unui nou razboi mondial, numai constat ca lumea este in criza, o criza de proportii mai mari decat oricand, care ne va afecta si pe noi (cel putin) in acest an, iar acum incepe din nou nebunia in Orientul Mijlociu. Ne asteapta vremuri foarte tulburi.

"The Prayer", cu Celinica Nico si Vlad Mirita

Pentru ca nu avem compozitori, ne-am specializat in a canta noi ceea ce creeaza compozitorii lor buni. De exemplu, pentru ca au castigat (asa cum au castigat) Eurovision Song Contest Romania de anul acesta, cu ajutorul mafiei care s-a cocotat in fruntea muzicii usoare romanesti, Siropica Celinica Nico si Vlad Mirita au primit cadou de la tatitzica Ionel Tudor (aicisha dirighent de orchestra, innobilat de frac si papion, teleghidand din bagheta un mi major adecvat) si de la fratziorul Andreias Tudor (aflat mai coleasa, la pian) o interpretare a melodiei "The Prayer", in original cantata de Celine Dion cu Andrea Bocelli.

Acum, comparati si dumneavoastra. Celine contra Celinica-Nico, Bocelli contra Mirita. Cum e? Astept comentarii. Oamenii aceia canta in 1999, la Grammy Awards, in fa major, un semiton mai sus, ca vocile lor duc si acolo, de ti se ridica pielea la bataie si-ti dau lacrimile si toate acelea, "ai nostri" canta aici, la noi, cum canta. Partitura reprodusa, coborata cu un semiton de catre maestrul Ionel Tudor, iar Nico incercand sa o imite pe Celine Dion, nota cu nota, inflexiune cu inflexiune, nuanta cu nuanta.



Bun, acum, daca tot, asa cum am mai spus, cantam ce creeaza altii, ca nu, noi nu avem compozitori, ca nu-i lasa sa se afirme mafia locala, macar avem voci. Iata un contraexemplu: Luminita Anghel si Mihai Traistariu (voci, nene, voci, de moare calul).



OK, avem aceasta interpretare extraordinara. Sa o comparam acum cu originalul de la mamicuta domniei-sale. Michael Bolton si Patty Labelle, cantand in do major, tot cu un semiton mai sus fata de ai nostri, care glasuie in si major:



Desigur, avem de-a face in acest ultim embeder cu niste voci de exceptie. Nenea Boltonas cand rage, se intampla lucruri, iar Patty Labelle, la un moment dat, schimba registrul de emisie si "rupe" in maniera Louie Armstrong, ceea ce nu stiu daca i-ar iesi Luminitei Anghel. Iar Bolton-Labelle canta printre note copios, minute in sir.

Cel mai important si onorabil pentru Luminita si Mihai e ca nu au imitat, chiar daca stiau bine originalul, ci au cantat cu suflet propriu, neincercand sa pastiseze, sa copieze partitura. Si punand mult, foarte mult suflet. Bravo lor!