OLIMPIADA BEIJING: Fete de bronz la gimnastica!

Dupa o lupta la baioneta cu gimnastele ruse, echipa feminina a Romaniei, cu Sandra Izbaşa (foto), Steliana Nistor, Andreea Grigore, Andreea Acatrinei, Gabriela Drăgoi şi Anamaria Tãmârjan, a castigat medalia de bronz, la Jocurile Olimpice de la Beijing.

M-am trezit special la cinci si un sfert dimineata, ca sa le vad pe fete evoluand si sa le tin pumnii si, deopotriva, sa simt si sa traiesc, odata cu handbalistele noastre, un rezultat mare.

Partea rea este ca, urmarind cele patru mari echipe de gimnastica artistica feminina de la acest concurs (China, Statele Unite, Romania si Rusia, in ordinea clasamentului final pe echipe), am constatat ca acest clasament a respectat cu acuratete robustetea, calitatile tehnice si siguranta executiilor si mai putin valoarea artistica a acestora.

Din punctul meu de vedere, dupa clasamentul elegantei (ca doar inca se numeste gimnastica artistica) ar fi trebuit sa fim pe locul al doilea, dupa rusoaice, urmate de americance si chinezoaice. Cu exceptia ex-rusoaicei Anastasia Liukina, care mi s-a parut cea mai gratioasa prezenta din concurs.

Dar sa iau pe rand echipele. La reprezentativele Chinei, Statelor Unite si Rusiei am vazut acelasi sindrom al robotului pe care il constatam pe vremea sotilor Marta si Bela Karoly la fetele noastre. Intrau in exercitiu extrem de crispate si supraconcentrate, de parca ar fi fost ultimele secunde din viata lor.

Totul bazat pe reflex, evolutii extrem de fizice, aproape complet lipsite de gratie si feminitate, in primul rand la chinezoaice, dintre care cel putin una mi s-a parut ca este sub varsta minima admisa in competitie.

La americance am vazut aceeasi atmosfera de teroare secreta in privire fetelor, pe care o constatam pe vremea Nadiei Comaneci. Am facut legatura cu marturisirile lui Dominique Moceanu, care spunea ca sotii Karoly sunt niste zbiri care impun teroarea.

Nu pot fi de acord cu acest mod de lucru, indiferent cat de grozave sunt rezultatele. Performanta se obtine prin teroare este un dicton pentru care nu am organ. Am fost multumit, din acest punct de vedere, de atmosfera relaxata, de prietenie si concentrare, din lotul nostru, vizibila si manifesta pe tot timpul competitiei.

Trebuie totusi sa remarc ca fetele noastre par cele mai fragile din cele patru loturi. De asemenea, oarecum ezitante, probabil din cauza temerii de accidentari, iar aceasta influenteaza notarea. O notare care mi s-a parut sfruntat de dezavantajoasa, in primul rand pentru echipa Romaniei.

Nejustificat, fara nici o ratare, am obtinut note extrem de mici, iar rusoaicele nejustificat de mari. Americancele, care mi s-au parut putin mai bune decat romancele, nu au fost in nici un caz cinci puncte peste fetele noastre (186,525 la 181,525), insa au fost punctate cu note excesiv de mari fata de cum au evoluat.

Cele mai gogonate note uriase au fost obtinute de chinezoaice, care probabil ca ar fi ocupat pana la urma tot locul I, pentru ca au fost intr-o forma deosebita, dar 188.900 mi se pare oricum un punctaj cumulat fantastic, fata de ceea ce am vazut de facto.

De prea multe ori in gimnastica, indiferent de cum s-a punctat si de inasprirea criteriilor si modului de acordare a notelor, am avut impresia ca acordarea unei note sau a alteia este asa, un gumilastic, de care fiecare trage cum vrea, in toate directiile, in functie de interesele globale.

O nota proasta pentru Jocurile Olimpice (sportive), fata de ceea ce s-a intamplat la competitia olimpica corala de anul acesta. Trebuie sa fiu crezut pe cuvant: era plin de chinezi, in primul rand de formatii chinezesti, care efectiv au invadat Grazul.

In pofida acestui fapt, organizatorii de la Graz au aratat ca respecta creatia artistica veritabila. Una pe care chinezii au o tendinta binecunoscuta de a o inlocui cu reproducerea sa tehnica, rece, automata, prin tendinta lor recunoscuta de a mima performanta.

Choir Olympics a trimis la medalii formatiile chinezesti bune si foarte bune in buzunare special amenajate pentru evolutiile asiaticilor, greu de clasificat dupa criteriile artistice ale europenilor.

Cand iti vin cu balaurul pe scena, ori cu dans si cant coral simultan, intr-o formatie de 50-100 de copilite, care nu inteleg mare lucru din ce fac acolo si pentru ceea ce fac au fost chinuite ca hotii de cai ani in sir, infiintezi o categorie libera speciala pentru astfel de experimente...

DINAMITA MUZICALA: Il Balletto Di Bronzo - Meditazione

Iara procedez la fel: piesa "Meditazione" a acestor italieni este doar "carligul". Fara discutie, este un cantec superb, un eveniment muzical in sine, un cristal perfect si simplu. Baletul De Bronz al acestei trupe unice suna insa altfel. "Meditazione" este de pe primul lor album, Sirio 2222, care este orientat mai curand catre un soi de psych-rock, gen Jimmi Hendrix.

Celelalte piese de pe acest album nu demonstreaza foarte multe si lipsa de originalitate este evidenta (cu exceptia piesei din embeder, care e o perla in sine). Daca ascultati cu atentie toata piesa, observati ca, din regiunea sa mediana, se intampla un accident sonor: brusc, expozitia este reluata, cu un keyboards extrem de angoasat in spate, care schimba complet atmosfera muzicala si trimite intr-un dark-psych-prog. Este un fel de "spre asta ne indreptam. stop. atentie. stop. avem si idei originale, si inca in ce masura! stop.".

Aici se aude practic prima data foarte originalul sound al acestei trupe, pe care-l regasim in intreaga sa splendoare dark-prog-simfonica pe marele lor album, "Ys". Ys, de asemenea scris Is sau Ker-Is in bretona, dar si Ker-Ys in franceza (ker inseamna oras in bretona), era un oras mitic, despre care se spune ca ar fi existat in Golful Douarnenez, in Britania, care ar fi fost inghitit de Oceanul Atlantic.

Albumul lui Balletto Di Bronzo este unul dintre multele albume programatice, cu tema, scrise in muzica progresiva. Extrem de original, are o prima sectiune, care dureaza peste 15 minute si care imi place foarte-foarte mult, numita "Introduzione".

Tema acestei sectiuni muzicale a albumului este simpla, un strigat melodic continand o extraordinara disperare existentiala, pentru care vocea solistului Gianni Leone (o mare figura, un poliinstrumentist care canta la pian, orga, moog, mellotron, spineta si celesta), destul de rigida de altfel, este foarte potrivita.

Insolitul acestei Introduzione este dat de suprapunerea dintre un fals ritm de reggae music si angoasanta orga care comenteaza tema-solist. Nebunia este ca pe aceasta tema se intampla ceva ce vezi destul de rar, chiar si in muzica progresiva: Leone canta in gama dodecafonica, intai cu vocea, apoi cu intreaga trupa, pe toate instrumentele. Evident, exista trupe care au pasaje dodecafonice, dar o abordare complet structurata in acest mod este, credem noi, o raritate.

Dodecafonismul, sau tehnica celor 12 note, a fost folosita pentru prima data in muzica de catre compozitorul austriac Arnold Shoenberg, care a consternat lumea la inceputul secolului XX, apoi a facut furori cu muzica sa abstracta sonor. A fost un curaj nebun din partea Baletului De Bronz italian sa cante asa si merita tot respectul nostru.

Va las placerea sa descoperiti acest album unic, cu playlistul Introduzione - Primo Incontro - Secondo Incontro - Terzo Incontro - Epilogo, intai la finalul embederului de mai sus, apoi, daca doriti sa aprofundati, si din alte surse, pentru a asculta discografia completa acestei alte trupe italiene sofisticate si inedite.