CUTREMUR: Sambata. Atheneul Roman. Concert

Patapievici, Pata, Pievici, bunul gust, manelele si pornografia

De la o vreme, lucrurile au luat-o complet razna. Aceasta nici macar nu este o noutate.

Noutatea este ca au luat-o razna complet in capul lui HR Patapievici, care se comporta si vorbeste foarte-foarte straniu. Ma uit la fata lui din poza. Se tine de falca asemeni lui Andre Malraux, in perioada in care a scos celebrul "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc", care se pare ca defapt nu e al lui si nici nu se stie sigur al cui este in realitate.

In schimb, acum Patapievici e la un pas de urmatorul panseu, pentru care sigur va ramane celebru: "Arta Secolului XXI va fi pornografica, dar cine spune ca nu va mai fi deloc?". Cand nu era atat de vocal, pe altceva decat tratarea subiectelor din politica interna cu argumentele intelectualului, chiar aveam un soi de sentiment de fratietate cu ideile sale.

Cartile sale, destul de controversate, au avut in mine un cititor interesat, pentru ca regaseam in lectura lor un raspuns la frustrarile pe care mi le provocau (si mi le provoaca) mizeria spirituala tot mai mare in care traim, coruptia, lipsa de principii, absenta unui cod etic si a unei morale publice.

In schimb, acum am, asa, impresia ca efectiv ar fi ca si cum i-ar fi scris altcineva cartile si el le-a semnat. A dat cu plaivazul, atat. Exista o asemenea maieutica a textului, o curgere lina si percutanta a ideilor, incat nu am putut decat sa admir aceste idei pe care le-a transmis HR Patapievici.

Stiam ca provine dintr-un fizician de institut si, cum mama a fost profesor de matematica si fizica, am zis: ok, e posibil ca un fizician sa aiba astfel de lucruri de spus foarte articulat. Apoi l-am vazut pe Realitatea TV, cred ca la 100%, fata in fata cu Robert Turcescu, uitand ce voia sa spuna si blocandu-se, fara nici o explicatie.

L-am inteles. Se poate intampla oricui. Viata este stresanta si cunosc un fost realizator de televiziune, azi om de radio, care a ramas lobo intr-o emisiune electorala, in care era moderator. Invitatii sai au inceput sa-l roage sa le puna o intrebare. Nimic. Apoi l-au intrebat ce se intampla, ce face, iar acesta a raspuns, cu ochii in gol: "Astept un telefon".

Astfel de lucruri se pot petrece. Pe de alta parte, aveam impresia ca la Institutul Cultural Roman chiar sunt oameni competenti si prezenta lui HR Patapievici este benefica. A inceput scandalul expozitiei de la New York. Am crezut de cuviinta sa nu ma leg de ICR. A aparut Pata la tilivizor si-a inceput sa spuna prostii, de mi s-a pus pata grea si luminoasa / ori o bate, ori o lasa / tot ajungi devreme-acasa.

Felul in care apara mizeria facuta de oamenii sai la NY m-a umplut de sensuri interzise prin circumvolutiuni, pentru ca nu mai intelegeam: Pievici a scris cartile si Pata spune anodinitatile astea fara continut, sau ce? Sau cum?

Am trecut peste ce consideram inca a fi doar incidentul New York. Mi-am spus ca omul se va redresa. Normal ar fi fost ca responsabilii cu aceasta porcarie cretina sa fie dati afara si izbiti de toti peretii ideilor de catre moralistul HR Patapievici. Sau, daca nu, acesta sa plece, scarbit intr-o maniera foarte publica, de la ICR. Nu s-a intamplat asa.

Porno(grafie) vs. arta

Scandalul a revenit acum, cu expozitie de-a dreptul pornografica in Germania. Vreau sa explic un lucru. Exista o asa-zisa arta, ale carei penumbrii au pornit din Statele Unite in anii '70, asociata curentului New Age, care a ajuns la aberatii in foarte scurt timp.

De exemplu, o onorabila domnisoara facea arta live la un show New Age, dandu-se cu vopsea pe dansa, aflata in costumul Evei, apoi facea spagatul pe o mare foaie alba de hartie, pana atingea perfectiunea gimnastica. "Creatiile" astfel rezultate primeau apoi nume.

Rezultatul era expus public si considerat o opera de arta. Asemenea aberatii vad ca acum au intrat si in Romania. Ma asteptam la acest lucru, dar nu stiam pe ce poarta de intrare se va intampla grozavia. Ce rusine pentru diriguitorii sai, este vorba despre Institutul Cultural Roman!

Si ce rusine pentru Pata(pievici), care mai nou are tupeul si neobrazarea sa spuna ca va promova si manelele, daca specialistii sai in muzica ii spun ca e ok si e cu specific romanesc, asa cum a declarat azi, pe Antena 3, in dreptul la replica acordat de acest post de televiziune. Patapievici vorbeste acum ca un sfertodoct. Manelele nu au specific muzical romanesc, ci, contramelomanistic exprimandu-ne, rectesc.

Iar daca un tinerel obsedat sexual si frustrat mimeaza versurile ca sa scrie pe hartie sau pe Internet obscenitati, apoi aceste mizerii fara nici o legatura cu arta, cu orice arta, cu artele plastice, de exemplu, ajung sa ne reprezinte in strainatate, pe noi, ca romani, in Germania, sa-mi fie rusine sa pun astfel de poze pe blog, sa nu-mi explodeze-n mana mouse-ul de scarba, atunci iar astept de la Pata(pievici) sa se manifeste represiv.

Sau sa plece. Sa ne lase. Sa mai citeasca. Sa mai studieze. Sa gandeasca. Daca mai stie. Daca
n-a uitat. Daca nu este ca Martin Eden, personajul lui Jack London, care fost-a-ndragostit de o femeie, desteptatu-i-s-a cunostiinta, scris-a cateva carti fantastice, apoi a disparut.

Daca exista. Daca il cheama Patapievici. Poate ca este defapt un pseudonim. Sau un pseudopod. Sau un pseudosynthesiser de sunete, care o vreme a fost programat sa scoata siruri de cuvinte, frumos aranjate de un manipulator inteligent, iar acum a intrat pe mainile unui harhanaut hirtrocratic care harhalungeste hurhia hirzadutica inutil. Clampa-clampa.

Alo, domnule Patapievici! Horia! Roman! Dac! Trac! Mai existi ca fiinta ganditoare?

DINAMITA MUZICALA: Donnie Osmond, "Close Every Door" (Andrew Lloyd Webber)

Donnie Osmond din familia de muzicieni si grupul The Osmonds este unul dintre idolii adolescentilor din anii '80. Ascultam aici superbul "Close Every Door", care este, dupa parerea mea, una dintre cele mai frumoase pagini de music-hall ale secolului XX, si datorita lui Sergio, care mi-a semnalat prezenta pe YouTube a acestui slot de muzica buna si pentru care ii multumesc.

Din "Joseph and the Amazing Technicolor Dreamcoat", music-hall-ul lui Andrew Lloyd Webber, am avut privilegiul sa cantam si noi "Any Dream Will Do", de trei ori: de doua ori, in primavara si in toamna anului 2000, pe scena Atheneului Roman si odata in Casinoul din Sinaia.

Cantam pe atunci un repertoriu ChoralRock - ChoralJazz - ChoralPop, impreuna cu dirijorul si pianistul american de origine romana Valentin Radu. La unele piese solo era Teodora Enache. La saxofon evolua Alin Constantiu, pe tobe s-au perindat Vlad J. Popescu si Mario Florescu, de-a lungul anilor, la contrabas a fost dragul de Pedro Negrescu, iar in pauza dintre prima si a doua parte a concertului nostru, la Atheneu, pe scena a avut loc un fabulos recital Johnny Raducanu & Teodora Enache.

In aproximativ o ora si jumatate, am cantat prelucrari corale dupa Beach Boys, Duke Ellington, A.L. Webber, Irvin Berlin si George & Ira Gershwin. Atunci am cunoscut pentru prima data fenomenul de hiperventilatie pe fond emotional, in timpul interpretarii piesei lui Carlos Santana, "Smooth", intr-o versiune choral-jazz-istica.

Pur si simplu tremolul artistic interior era prea mare pentru a putea sa-l exprim. Sunt vremuri pe care mi le voi aminti intotdeauna cu maxima placere si care mi-as dori sa se reintoarca. O, tempora...